28 august 2025

HCL 170/2025 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND PRELUAREA ȘI MODIFICAREA UNUI CONTRACT DE ÎNCHIRIERE

Denumire
Hotărârea nr. 170 din 2025 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
170 / 2025
Data
28 august 2025
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local din Sighișoara decide să preia contractul de închiriere nr. 15/2021, în forma actualizată prin Actul adițional nr. 1/2021, pentru terenul situat pe str. Horia Teculescu nr. 82, cu destinația teren aferent construcției înscrise în CF. Practic, locuitorii vor vedea că terenul devine gestionat de municipiu, iar modificările ar putea afecta drepturile de folosință și eventuale taxe sau chirii viitoare. Decizia vizează clarificarea statutului de proprietate și administrare, în contextul moștenirii și posesiei administrației, fără a se menționa termene exacte sau sume în acest text, dar indicând faptul că municipiul va administra terenul.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

1 545400 SIGHIŞOARA Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 1 H O T Ă R Â R E A NR. 170 din 28 august 2025 privind preluarea și modificarea unui contract de închiriere Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 25.141/07.08.2025 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 26.322/20.08.2025, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 25.140/07.08.2025, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr. 24.886/05.08.2025, formulată de doamna Orzan Mihaela, prin care solicită preluarea contractului de închiriere nr. 15/2021, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/2021, având ca obiect terenul situat pe str. Horia Teculescu, nr. 82, conform certificatului de moștenitor nr. 30/2025, anexat cererii; Având în vedere contractul de închiriere nr. 15/2021, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/2021, având ca obiect terenul în suprafață de 173 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Horia Teculescu, nr. 82, cu destinația de teren aferent construcției înscrise în C.F. nr. 52665 Sighișoara, (nr. C.F. vechi: 4799), nr. top: 1371/2, încheiat între Municipiul Sighișoara, în calitate de proprietar/administrator și Lujerdean Rodica, în calitate de chiriaș; Având în vedere faptul că, Municipiul Sighișoara ca unitate administrativ - teritorială, deține rangul de posesor al terenului antemenționat, în exercitarea stăpânirii acestuia comportându-se ca un bun proprietar prin posesia ca stare de fapt, care conferă posibilitatea apropierii și stăpânirii bunului, precum și folosința acestuia prin posibilitatea utilizării bunului și a culegerii fructelor lui; Având în vedere că, Municipiul Sighișoara îndeplinește calitatea de posesor, prin elementul corpus, respectiv, există contact direct cu bunurile, acestea fiind stăpânite în materialitatea lor, prin realizarea de fapte materiale, încheindu-se acte juridice prin care exercită prerogativele unui drept real principal; Având în vedere faptul că, imobilul de natură teren, care face obiectul contractului de închiriere amintit mai sus, se află situat în intravilanul Municipiului Sighișoara şi este cuprins în listele de inventar ale Municipiului Sighişoara – domeniul privat, nr. inventar: 52.096; Având în vedere că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 22/26.09.2016 s-a stabilit că dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1138 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităților; Având în vedere prevederile deciziei mai sus amintită și în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază administrativ - teritorială se află și intră în domeniul lor privat; Având în vedere faptul că, Prefectul Județului Mureș a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, ce a făcut obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Mureș – Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu nr. 44/102/2019, prin care a solicitat instanței să constate nelegalitatea art. 2 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 142/28.06.2018 privind intabularea dreptului de proprietate privată și publică a Municipiului Sighișoara asupra unor imobile – terenuri, și pe cale de consecință, anularea în parte a actului administrativ; Ținând cont de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr. 44/102/2019, având ca părți, Prefectul Județului Mureș, în calitate de reclamant și Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de pârât, cu precădere de Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 887/16.10.2019, definitivă, prin care, instanța a admis recursul formulat de Consiliul Local al Municipiului Sighișoara împotriva Sentinței nr. 192/23.04.2019, pronunțată de Tribunalul Mureș – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 44/102/2019, a casat în tot sentința atacată și în rejudecarea cauzei pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de Prefectul Județului Mureș; Având în vedere considerentele reținute de instanța de recurs în motivarea deciziei pronunțate cu nr. 887/16.10.2019, respectiv: ”Curtea reţine că referirea legiuitorului la „regimul juridic” prevăzut de norma la care se face trimitere (art. 25 respectiv art. 26 din Legea 18/1991) nu implică urmarea procedurii specifice situaţiei moștenirilor vacante ci strict modalitatea de reglementare a situaţiei juridice a bunului care, la momentul publicării Legii 18/1991 stabilea persoana juridică căreia îi revenea calitatea de proprietar, instituţia care avea dreptul de administrare dar şi modalitatea de valorificare a bunului”,……. „Din această perspectivă, soluţia judecătorului fondului de admitere a acţiunii pe motiv că aceste terenuri ar fi putut trece în proprietatea publică, sau după caz, în proprietatea privată a UAT Sighișoara și în administrarea consiliului local, numai în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 alineat 1 din legea 18/1991, dispoziție legală care se completează cu art. 26 alineat 1 din legea 18/1991 doar în ceea ce priveşte regimul juridic al terenului nu şi în ceea ce priveşte modalitatea concretă respectiv procedura de intrare a bunului în proprietatea UAT”. ….” În ceea ce privește faptul că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, nu a făcut dovada că terenurile menționate în anexa 1 la HCL 142/2018 erau în administrarea Primăriei Municipiului Sighișoara, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991, Curtea achiesează la susţinerile recurentei în sensul că noţiunea de „administrare” la care face referire art. 36 alineat 1 din legea 18/1991 nu are conţinutul prevăzut de art. 12 din Legea 213/1998 (act normativ ulterior), în sensul unui drept real principal derivat din dreptul de proprietate publică, o asemenea interpretare fiind de natură să golească de conţinut dispoziţiile art. 36 din legea 18/1991 raportat la cadrul juridic existent la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ. Intervenţia legiuitorului prin art. 36 alineat 1 din Legea 18/1991 trebuie raportată tocmai la situația juridică din momentul intrării în vigoare a legii, respectiv la necesitatea de a se realiza o distincție, inexistentă anterior, între proprietatea Statului Român şi cea a unităţilor administrativ-teritoriale. Interpretând din această perspectivă noţiunea de „administrare” a terenurilor de către autoritatea recurentă, Curtea reţine că este vorba despre o administrare în fapt, a unui bun care nici prin destinaţia sa şi nici prin reglementare legislativă nu poate fi considerat ca aparţinând domeniului public al Statului Român. Terenurile în cauză se află la dispoziţia UAT şi puteau eventual face obiectul unor cereri de restituire. Cu privire la acest ultim aspect, Curtea subliniază că referirile intimatei la eventualitatea unor cereri de restituire a terenurilor în baza legilor speciale de reparaţie nu pot fi reţinute în cauză, având un caracter general şi incert. În măsura în care autoritatea-reclamantă ar fi indicat în concret existenta unor cereri/litigii care să vizeze terenurile în cauză s-ar fi putut discuta despre prevalenţa principiului restituirii în natură.”… „Curtea reţine că, din cuprinsul cărților funciare depuse la dosar rezultă că terenurile, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991, erau înscrise în proprietatea Statului Român iar administrarea în fapt a acestora de către UAT nu a fost contestată în concret şi este confirmată atât de destinația acestora cât şi de actele juridice încheiate de recurentă cu privire la aceste terenuri.”; Ținând cont și de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr. 2020/102/2019, având ca părți Prefectul Județului Mureș, în calitate de reclamant și Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de pârât, având ca obiect tutelă administrativă, prin care s-a solicitat constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 96/29.05.2019 privind aprobarea închirierii directe a unor terenuri aferente construcțiilor, respectiv sentința civilă nr. 62/13.02.2020, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 2020/102/2019, prin care instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului Mureș și Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 516/R/22.09.2020, pronunțată în dosarul nr. 2020/102/2019, definitivă, prin care instanța a respins recursul formulat de Prefectul Județului Mureș; Ținând cont de faptul că suprafața de teren care face obiectul contractului de închiriere este aferentă casei de locuit, deosebit de relevantă este împrejurarea că terenul în discuție ar putea fi reclamat doar pentru asigurarea folosinței normale a locuinței, astfel că, dat fiind specificul și amplasamentul bunului imobil, acesta nu ar putea fi atribuit în folosința altor persoane decât celor care sunt proprietari ai construcției edificate pe acest teren; Având în vedere prevederile art. 555 - 566 şi art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef – Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat, înregistrat cu nr. 25.143/07.08.2025, prin care se propune preluarea și modificarea contractului de închiriere amintit; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b” și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin. (1) lit. ,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. (1) Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.09.2025, a contractului de închiriere nr. 15/2021, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/2021, având ca obiect terenul în suprafață de 173 mp., situat în municipiul Sighișoara, str. Horia Teculescu, nr. 82, cu destinația de teren curți - construcții, aferent construcției înscrise în C.F. nr. 52665 Sighișoara, (nr. C.F. vechi: 4799), nr. top: 1371/2, de către Orzan Mihaela, ca urmare a dezbaterii masei succesorale după defuncta sa mamă, Lujerdean Rodica, actualul chiriaș al terenului. (2) Durata termenului de închiriere rămasă din durata iniţială de 5 (cinci) ani a contractului de închiriere este de 4 (patru) luni, respectiv de la data de 01.09.2025 până la data de 31.12.2025, cu posibilități de prelungire, conform contractului. (3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere este de 5 (cinci) ani, începând cu data 01.01.2026 până la data de 31.12.2030, cu posibilități de prelungire, conform contractului. (4) Cuantumul chiriei va fi actualizat conform prevederilor legale aplicabile în materie, în vigoare la data preluării contractului, conform art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre și va fi indexată cu indicele de inflaţie anual. (5) Se aprobă modificarea art. 7 din Capitolul IV. PREȚUL ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ al contractului de închiriere amintit, așa cum a fost preluat potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, care va avea următorul conținut: ”Plata chiriei se va face prin virament în contul proprietarului/administratorului nr. RO63TREZ47821A300530XXXX, deschis la Trezoreria Sighişoara, în numerar, la casieriile Municipiului Sighișoara sau on-line prin ghiseul.ro (Sistemul Național Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar), semestrial, cu scadența în data de 31.03, respectiv 30.09 a anului în curs, începând cu data încheierii contractuluiˮ. (6) Se aprobă modificarea art. 15 din Capitolul VIII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ al contractului de închiriere amintit, așa cum a fost preluat și modificat potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, care va avea următorul conținut: ”Neplata chiriei la termen atrage majorări de întârziere și conduce la punerea de drept în întârziere a chiriașului, conduită ce îl îndreptățește pe proprietar/administrator să perceapă majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul chiriei neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul majorărilor de întârziere la plată poate suferi modificări în funcție de reglementările legale în vigoare, aplicabile, modificarea acestora operând prin efectul legii (ope legis), fără a fi necesară încheierea unui act adițional în acest sensˮ. (7) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere, astfel cum a fost preluat potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, îşi menţin valabilitatea între Municipiul Sighişoara şi doamna Orzan Mihaela. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Arhitect Șef, Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat – Direcţia Arhitect Șef, Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică, Serviciul Impozite, Taxe şi Executare Creanţe – Direcția Economică și Compartimentul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 3. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretarul General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Grecu Andrei - Victor Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcţia Arhitect Șef; 4 ex. Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat – Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Serviciul Impozite, Taxe și Executare Creanțe – Direcția Economică; 1 ex. Compartimentul Juridic. 14 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL | |NR. 170/28.08.2025 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă