18 iunie 2019

HCL 102/2019 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind aprobarea unor obiective de investiții și procentul din valoarea totală cu care autoritatea administraţiei publice locale se angajează să participe în anul 2019 la cofinanţarea cheltuielilor de investiţii - dotare cu aparatură medicală - pentru Spitalul Municipal Sighişoara

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2019 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
102 / 2019
Data
18 iunie 2019
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Sighișoara aprobă să contribuie cu 10% din valoarea investițiilor pentru dotarea Spitalului Municipal Sighișoara cu aparatură medicală, finanțare asigurată în 2019 din fonduri bugetare și cofinanțare cu autoritatea locală. Practic, orașul va pune la dispoziție partea sa de bani (10% din costuri) pentru achizițiile medicale, în acord cu proiectul aprobat de spital și comitetul director. Asta însemnă că celelalte 90% vin de la finanțatori/guvern, iar impactul asupra locuitorilor este că vor exista investiții în aparatură, cu termene și condiții definite în anexele prevăzute în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă obiectivele de investiţii - aparatură medicală -, în valoarea totală de 1.112.000 lei, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și includerea acestora în lista de investiții pe anul 2019

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 102 din 18 iunie 2019 privind aprobarea unor obiective de investiții și procentul din valoarea totală cu care autoritatea administraţiei publice locale se angajează să participe în anul 2019 la cofinanţarea cheltuielilor de investiţii - dotare cu aparatură medicală - pentru Spitalul Municipal Sighişoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință extraordinară, Luând act de proiectul de hotărâre și referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, înregistrat cu nr. 16.745/13.06.2019, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere propunerea Comitetului Director al Spitalului Municipal Sighişoara cuprinsă în procesul - verbal cu nr. 20 din data de 10.06.2019 referitoare la aprobarea unor obiective de investiții - aparatură medicală -, din fonduri alocate de la bugetul de stat, conform anexei nr. 1 la prezenta, precum și la solicitarea, cu avizarea Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Sighişoara, a participării autorităţii publice locale, prin cofinanţare, cu procentul de 10% din valoarea investiției, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Municipal Sighişoara, conform anexei nr. 2 la prezenta; Văzând Decizia cu nr. CA 13/13.06.2019 a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Sighişoara, întrunit în ședință în data de 13 iunie 2019, prin care, acesta aprobă propunerile Comitetului Director cu privire la obiectivele de investiții - aparatură medicală - conform anexei nr. 1 la prezenta și introducerea lor în lista de investiții pe anul 2019; Ținând cont de Decizia cu nr. CA 13/13.06.2019 a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Sighişoara, întrunit în ședință în data de 13 iunie 2019, prin care, acesta aprobă propunerile Comitetului Director cu privire la solicitarea participării autorităţii publice locale, prin cofinanţare, cu procentul de 10% din valoarea investiției, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Municipal Sighişoara, conform anexei nr. 2 la prezenta; Având în vedere prevederile art. 198 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1079/2013 privind aprobarea modelului Contractului pentru alocarea prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale a sumelor destinate cheltuielilor de natura investiţiilor pentru spitalele din subordinea acestora, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând și prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Spitalului Municipal Sighişoara cu nr. 2.422/13.06.2019, înregistrat la Municipiul Sighișoara cu nr. 16.743/13.06.2019, prin care, se propune aprobarea unor obiective de investiții și participarea autorităţii publice locale, prin cofinanţare, cu procentul de 10% din valoarea investiției, pentru dotarea cu aparatură medicală a Spitalului Municipal Sighişoara, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizul favorabil al comisiei de comerț; În baza art. 36 alin. (2) lit. b), lit. d), lit. e), alin. (6) lit. a), pct. 3, alin. (7) lit. a), art. 45 alin. (2) și a art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă obiectivele de investiţii - aparatură medicală -, în valoarea totală de 1.112.000 lei, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și includerea acestora în lista de investiții pe anul 2019. Art. 2. Se aprobă participarea autorităţii publice locale, prin cofinanţare, cu procentul de 10 % la investiţiile - dotare cu aparatură medicală - pentru Spitalul Municipal Sighişoara, din valoarea aparaturii medicale solicitată spre finanţare Ministerului Sănătăţii, în sumă de 112.000 lei, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică din cadrul Municipiului Sighişoara, Comitetul Director al Spitalului Municipal Sighişoara şi Managerul Spitalului Municipal Sighişoara. Art. 4. Prin grija d-nei Anca Bizo, Secretar al Municipiului Sighișoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Marcu Gheorghe Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare - Direcţia Economică; 3 ex. Spitalul Municipal Sighișoara. 10 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă