28 august 2025

HCL 174/2025 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND PRELUNGIREA ȘI MODIFICAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE NR. 68/23608/2015 AVÂND CA OBIECT SPAȚIUL - CABINET MEDICAL NR. VI SITUAT ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA STRADA HERMANN OBERTH NR. 22

Denumire
Hotărârea nr. 174 din 2025 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
174 / 2025
Data
28 august 2025
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea și modificarea contractului de închiriere nr. 68/23608/2015 pentru spațiul cabinet medical nr. VI de pe strada Hermann Oberth nr. 22, Sighișoara, având în vedere că termenul actual expiră la 31.10.2025. Prin această hotărâre se menține destinația de cabinet medical (pediatrie) și se poate aplica prelungirea cu ajustări conform prevederilor legale și eventual indexări ale chiriei în funcție de inflație, după cum prevede contractul, fără a afecta planurile de administrare ale municipiului. Beneficiarul (doctorul titular) va continua să ocupe spațiul în aceleași condiții, iar eventualele modificări devin efective după publicarea hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 68/23608/2015, astfel cum a fost modi

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

1 545400 SIGHIŞOARA Piața Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 1 H O T Ă R Â R E A NR. 174 din 28 august 2025 privind prelungirea și modificarea contractului de închiriere nr. 68/23608/2015, având ca obiect spațiul - cabinet medical nr. VI, situat în Municipiul Sighișoara, strada Hermann Oberth nr. 22 Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 24.615/04.08.2025 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 26.080/18.08.2025, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 24.616/04.08.2025, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr. 12.087/04.04.2025, formulată de către dr. Mălău Nicolae - Adrian, în calitate de titular al contractului de închiriere nr. 68/23608/28.10.2015, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/17.09.2020, având ca obiect spațiul - cabinet medical nr. VI, din construcția C1, situat în Municipiul Sighișoara, strada Hermann Oberth, nr. 22, înscris în C.F. individuală nr. 11597/VI, cu nr. top. 974/2/2, 973/2/VI, în suprafață totală de 53,82 mp., cu destinația de cabinet medical în specialitatea pediatrie, prin care solicită prelungirea contractului de închiriere; Văzând clauza din contractul de închiriere, al cărui termen va expira la data de 31.10.2025, care prevede că la expirarea termenului, proprietarul/administratorul poate prelungi contractul, respectiv clauza potrivit căreia prețul închirierii va fi calculat conform actelor normative în vigoare și indexat în funcție de rata inflației, precum și clauza referitoare la tacita relocațiune; Luând în considerare faptul că, imobilul care face obiectul contractului amintit mai sus este cuprins în listele de inventar ale Municipiului Sighișoara – domeniul privat; Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere, nu sunt afectate planurile de sistematizare și că bunul închiriat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și al Legii nr. 247/2005; Având în vedere prevederile art. 555 - 566 și art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora se impune modificarea art. 7, precum și a art. 16 din contractul de închiriere antemenționat; Ținând cont că, prin prelungirea contractului de închiriere se aduc venituri suplimentare la bugetul local; Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef – Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat, înregistrat cu nr. 24.617/04.08.2025, prin care se propune prelungirea și modificarea contractului de închiriere nr. 68/23608/2015, având ca obiect spațiul - cabinet medical nr. VI, situat în Municipiul Sighișoara, strada Hermann Oberth nr. 22; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b”, alin. (14) art. 108, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. „g” și a art. 196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 68/23608/2015, astfel cum a fost modi- ficat prin actul adițional nr. 1/17.09.2020, având ca obiect spațiul - cabinet medical nr. VI, din construcția C1, situat în Municipiul Sighișoara, str. Hermann Oberth, nr. 22, înscris în C.F. individuală nr. 11597/VI, cu nr. top. 974/2/2, 973/2/VI, în suprafață totală de 53,82 mp., cu destinația de cabinet medical în specialitatea pediatrie, al cărui termen va expira la data de 31.10.2025. Art. 2. Chiria este cea stabilită în contractul de închiriere și se va indexa cu indicele de inflație semestrial. Art. 3. (1) Se aprobă modificarea prevederilor art. 7 din Capitolul IV – Prețul și modalități de plată al contractului de închiriere amintit, așa cum a fost prelungit potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre, care va avea următorul conținut: „Plata chiriei se va face prin virament în contul proprietarului/administratorului nr. RO63TREZ47821A300530XXXX, deschis la Trezoreria Sighișoara, în numerar la casieriile Municipiului Sighișoara sau online prin platforma www.ghiseul.ro (Sistemul Național Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar), lunar, cu termenul scadent în ultima zi a lunii în curs, începând cu data încheierii contractului.” (2) Se aprobă modificarea prevederilor art. 16 din Capitolul VIII – Răspunderea contractuală al contractului de închiriere amintit, așa cum a fost prelungit potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotărâre, care va avea următorul conținut: „Neplata chiriei la termen atrage majorări de întârziere și conduce la punerea de drept în întârziere a chiriașului, conduită ce îl îndreptățește pe proprietar/administrator să perceapă majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul chiriei neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Cuantumul majorărilor de întârziere la plată poate suferi modificări în funcție de reglementările legale în vigoare, modificarea acestora operând prin efectul legii (ope legis), fără a fi necesară încheierea unui act adițional în acest sens.” Art. 4. Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de închiriere prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre este de 5 (cinci) ani, de la data de 01.11.2025 până la data de 31.10.2030, cu posibilități de prelungire. Art. 5. Prelungirea și modificarea contractului de închiriere prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre se va face prin act adițional. Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Direcţia Arhitect Șef, Compartimentul Administrarea Domeniului Public şi Privat – Direcţia Arhitect Șef, Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică, Serviciul Impozite, Taxe şi Executare Creanţe – Direcția Economică și Compartimentul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 7. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Grecu Andrei - Victor Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcţia Arhitect Șef; 4 ex. Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat – Direcția Arhitect Șef; 1 ex. Compartimentul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică; 1 ex. Serviciul Impozite, Taxe și Executare Creanțe – Direcția Economică; 1 ex. Compartimentul Juridic. 14 ex. B.A. |PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL | |NR. 174/28.08.2025 | |Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei | | |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze | | | |procedura | |1 |2 |3 | |Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | | |majoritate | | | |□ simplă □ absolută | | | |□ calificată | | | |Comunicarea către primar |…./…./…. | | |Comunicarea către prefectul |…./…./…. | | |județului | | | |Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | | |Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | | |celei cu caracter individual | | | |Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | | |produce efecte juridice, după | | | |caz | | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă