545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 123
din 30
mai 2022
privind intabularea dreptului de proprietate privată a Municipiului
Sighișoara asupra unui
imobil – teren și modificarea unui contract de concesiune
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
15.449/09.05.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
17.263/24.05.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
15.451/09.05.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
11.257/04.04.2022, prin care doamna Călian Ferezan Bianca Elena solicită
modificarea contractului de concesiune nr. 3/12166/01.07.2013, în sensul
schimbării concesionarului din Călian Ferezan Bianca Elena Întreprindere
Individuală în Călian Ferezan Bianca Elena – persoană fizică, depunând, ca
dovadă copie după certificatul de radiere al întreprinderii individuale și
copie a extrasului C.F. nr. 54716-C1-U1 Sighișoara (nr. CF vechi: 5627/I)
în care este înscris apartamentul nr. I al imobilului situat în Sighișoara,
str. H. Teculescu, nr. 5;
Având în vedere contractul de concesiune nr. 3/12166/01.07.2013,
încheiat între Municipiul Sighisoara, în calitate de concedent și Călian
Ferezan Bianca Elena Întreprindere Individuală, în calitate de concesionar,
având ca obiect terenul, în suprafață de 2,50 mp. din totalul de 319 mp.,
situat în Sighișoara, str. Horea Teculescu, nr. 5, înscris în C.F. nr.
54716 (nr. CF vechi: 5627), sub nr. top. 1765/1, nr. cad. 823, concesionat
în vederea extinderii spațiului comercial ap. nr. I prin construirea unui
grup sanitar;
Având în vedere vechimea contractului de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, precum și schimbările legislative cu privire la
concesionarea bunurilor intervenite de la data încheierii acestuia și până
în prezent;
Având în vedere recomandările făcute cu privire la contractele de
concesiune prin scrisoarea nr. 53/12.01.2022, înregistrată la Municipiul
Sighișoara cu nr. 1.641/18.01.2022, de către Camera de Conturi Mureș, în
urma desfășurării acțiunii de audit pe tema „Eficacitatea asocierii în
participațiune, concesionării și închirierii bunurilor din domeniul public
și privat al municipiilor”, acțiune în urma căreia a fost întocmit Raportul
de audit al performanței pe aceeași temă, înregistrat la Municipiul
Sighișoara cu nr. 35.706/17.12.2021;
Având în vedere valoarea superioară a redevenței calculată conform
pct. 29 din anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
234/19.12.2019 privind stabilirea tarifelor de bază lunare pe mp. pentru
spațiile cu altă destinație decât locuințe și terenurile aferente acestora
și pentru terenurile destinate construirii de spații cu altă destinație
decât locuințe, care aparțin domeniului public și privat al Municipiului
Sighișoara, față de valoarea redevenței la care s-a ajuns în prezent ca
urmare a aplicării prevederilor contractuale asupra valorii inițiale a
redevenței stabilite prin contractul de concesiune;
Având în vedere că, potrivit extrasului C.F. nr. 54716 Sighișoara,
imobilul – teren, în suprafață totală de 319 mp., antemenționat, situat în
intravilanul municipiului, este în proprietatea Statului Român, iar în
contabilitatea Municipiului Sighișoara acest teren este evidențiat ca
aparținând domeniului privat, fiind înregistrat sub nr. de inventar 51.254;
Ținând cont că, pentru clarificarea regimului juridic al acestui
imobil – teren, se impune adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local în
vederea înscrierilor situației de fapt a acestuia în cartea funciară;
Având în vedere că, în exercitarea atribuțiilor conferite prin art.
129 alin. (2), lit. ,,cˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara administrează domeniul public și
privat al Municipiului Sighișoara;
Văzând că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.
22/26.09.2016 s-a stabilit că dispozițiile art. 26 din Legea fondului
funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1138 din Legea
nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor
din intravilanul localităților;
Având în vedere prevederile deciziei mai sus amintită și în
conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Legea fondului funciar
nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
coroborate cu cele ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile
aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și
care sunt în administrarea primăriilor, revin comunei, orașului sau, după
caz, municipiului în a cărui rază administrativ - teritorială se află și
intră în domeniul lor privat;
Văzând că Prefectul Județului Mureș a formulat acțiune în contencios
administrativ în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului
Sighișoara, ce a făcut obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Mureș –
Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu nr. 44/
102/2019, prin care a
solicitat instanței să constate nelegalitatea art. 2 din Hotărârea
Consiliului Local Sighișoara nr. 142/28.06.2018 privind intabularea
dreptului de proprietate publică și privată a Municipiului Sighișoara
asupra unor imobile – terenuri, și pe cale de consecință, anularea în parte
a actului administrativ;
Ținând cont de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr. 44/
102/2019,
având ca părți Prefectul Județului Mureș, în calitate de reclamant și
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de pârât, cu
precădere de Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 887/16.10.2019,
definitivă, prin care, instanța a admis recursul formulat de Consiliul
Local al Municipiului Sighișoara împotriva Sentinței nr. 192/23.04.2019,
pronunțată de Tribunalul Mureș – Secția Contencios Administrativ și Fiscal,
în dosarul nr. 44/
102/2019, a casat în tot sentința atacată și în
rejudecarea cauzei pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea în
contencios administrativ formulată de Prefectul Județului Mureș;
Având în vedere considerentele reținute de instanța de recurs în
motivarea deciziei pronunțate cu nr. 887/16.10.2019, respectiv: „Curtea
reţine că referirea legiuitorului la „regimul juridic” prevăzut de norma la
care se face trimitere (art. 25 respectiv art. 26 din Legea 18/1991) nu
implică urmarea procedurii specifice situaţiei moștenirilor vacante ci
strict modalitatea de reglementare a situaţiei juridice a bunului care, la
momentul publicării Legii 18/1991 stabilea persoana juridică căreia îi
revenea calitatea de proprietar, instituţia care avea dreptul de
administrare dar şi modalitatea de valorificare a bunului”, ...„Din această
perspectivă, soluţia judecătorului fondului de admitere a acţiunii pe motiv
că aceste terenuri ar fi putut trece în proprietatea publică, sau după caz,
în proprietatea privată a UAT Sighișoara și în administrarea consiliului
local, numai în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de
notarul public, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36
alineat 1 din legea 18/1991, dispoziție legală care se completează cu art.
26 alineat 1 din legea 18/1991 doar în ceea ce priveşte regimul juridic al
terenului nu şi în ceea ce priveşte modalitatea concretă respectiv
procedura de intrare a bunului în proprietatea UAT.” ...„În ceea ce
privește faptul că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, nu a
făcut dovada că terenurile menționate în anexa 1 la
HCL 142/2018 erau în
administrarea Primăriei Municipiului Sighișoara, la data intrării în
vigoare a Legii 18/1991, Curtea achiesează la susţinerile recurentei în
sensul că noţiunea de „administrare ” la care face referire art. 36 alineat
1 din legea 18/1991 nu are conţinutul prevăzut de art. 12 din Legea
213/1998 (act normativ ulterior), în sensul unui drept real principal
derivat din dreptul de proprietate publică, o asemenea interpretare fiind
de natură să golească de conţinut dispoziţiile art. 36 din legea 18/1991
raportat la cadrul juridic existent la momentul intrării în vigoare a
acestui act normativ. Intervenţia legiuitorului prin art. 36 alineat 1 din
Legea 18/1991 trebuie raportată tocmai la situația juridică din momentul
intrării în vigoare a legii, respectiv la necesitatea de a se realiza o
distincție, inexistentă anterior, între proprietatea Statului Român şi cea
a unităţilor administrativ-teritoriale. Interpretând din această
perspectivă noţiunea de „administrare” a terenurilor de către autoritatea
recurentă, Curtea reţine că este vorba despre o administrare în fapt, a
unui bun care nici prin destinaţia sa şi nici prin reglementare legislativă
nu poate fi considerat ca aparţinând domeniului public al Statului Român.
Terenurile în cauză se află la dispoziţia UAT şi puteau eventual face
obiectul unor cereri de restituire. Cu privire la acest ultim aspect,
Curtea subliniază că referirile intimatei la eventualitatea unor cereri de
restituire a terenurilor în baza legilor speciale de reparaţie nu pot fi
reţinute în cauză, având un caracter general şi incert. În măsura în care
autoritatea-reclamantă ar fi indicat în concret existenta unor
cereri/litigii care să vizeze terenurile în cauză s-ar fi putut discuta
despre prevalenţa principiului restituirii
în natură.” ...„Curtea reţine că, din cuprinsul cărților funciare depuse la
dosar rezultă că terenurile, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991,
erau înscrise în proprietatea Statului Român iar administrarea în fapt a
acestora de către UAT nu a fost contestată în concret şi este confirmată
atât de destinația acestora cât şi de actele juridice încheiate de
recurentă cu privire la aceste terenuri.”;
Ținând cont și de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr.
2020/
102/2019, având ca părți Prefectul Județului Mureș, în calitate de
reclamant și Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de
pârât, având ca obiect tutelă administrativă, prin care s-a solicitat
constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
96/29.05.2019 privind aprobarea închirierii directe a unor terenuri
aferente construcțiilor, respectiv sentința civilă nr. 62/13.02.2020,
pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 2020/
102/2019, prin care
instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamantul Prefectul Județului Mureș și Decizia Curții de Apel Târgu Mureș
nr. 516/R/22.09.2020, pronunțată în dosarul nr. 2020/
102/2019, definitivă,
prin care instanța a respins recursul formulat de Prefectul Județului
Mureș;
Având în vedere că imobilul – teren situat în Municipiul Sighisoara,
str. Horea Teculescu, nr. 5, jud. Mureș, înscris în C.F. nr. 54716
Sighișoara (nr. CF vechi: 5627), sub nr. top. 1765/1, nr. cad. 823, în
suprafață de 319,00 mp., face obiectul actelor normative indicate mai sus
și că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 18/1991, Legea
fondului funciar şi al legilor prin care au fost aduse completări și
modificări ulterioare la Legea nr. 18/1991, Legea fondului funciar,
respectiv Legea nr. 247/2005, Legea nr. 231/2018 și Legea nr. 87/2020;
Ţinând cont de faptul că sunt întrunite condiţiile legale pentru
înscrierea dreptului de proprietate privată a Municipiului Sighișoara
asupra imobilului – teren antemenționat, sens în care este necesară
adoptarea unei hotărâri de consiliu;
Având în vedere prevederile art. 871 - 873 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 15.450/09.05.2022, prin
care se propune intabularea dreptului de proprietate privată a Municipiului
Sighișoara asupra unui imobil – teren și modificarea unui contract de
concesiune;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b”
și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. „g” și a art. 196 alin.
(1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă înscrierea dreptului de proprietate privată a
Municipiului Sighișoara asupra imobilului de natură teren, în suprafață de
319 mp., situat în Municipiul Sighișoara, str. Horea Teculescu, nr. 5, jud.
Mureș, înscris în C.F. nr. 54716 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 5627), sub nr.
cad. 823 și nr. top. 1765/1, având în vedere că acesta se află în
intravilanul Municipiului Sighișoara – domeniul privat.
(2) Prezenta hotărâre se va depune la Biroul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Sighișoara în vederea înscrierilor situației de fapt
a imobilului de natură teren mai sus identificat, în cartea funciară,
astfel cum sunt acestea prevăzute în prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea contractului de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, încheiat între Municipiul Sighișoara, în calitate de
concedent și Călian Ferezan Bianca Elena Întreprindere Individuală, în
calitate de concesionar, având ca obiect terenul, în suprafață de 2,50 mp.
din totalul de 319 mp., situat în Sighișoara, str. Horea Teculescu, nr. 5,
înscris în C.F. nr. 54716 (nr. CF vechi: 5627), sub nr. top. 1765/1, nr.
cad. 823, concesionat în vederea extinderii spațiului comercial ap. nr. I
prin construirea unui grup sanitar, astfel:
(1) Denumirea concesionarului indicată la art. 1 din contractul de
concesiune nr. 3/12166/01.07.2013, se modifică în sensul înlocuirii cu
Călian Ferezan Bianca Elena – persoană fizică și datele de identificare
aferente.
(2) Art. 6 alin. 2 din Cap. III – Termenul contractului – din
contractul de concesiune nr. 3/12166/01.07.2013, respectiv „Contractul de
concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate
din durata inițială cu acordul părților, respectiv 24 ani și 6 luni.”, se
elimină pentru ca această clauză cu privire la termenul contractual să fie
în concordanță cu prevederile art. 306 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
(3) Redevența aferentă concesiunii, prevăzută la art. 7 din Cap. IV –
Redevența – din contractul de concesiune nr. 3/12166/01.07.2013, se
modifică la valoarea de 45,00 lei/an, calculată conform pct. 29 din anexa
nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 234/19.12.2019 privind
stabilirea tarifelor de bază lunare pe mp. pentru spațiile cu altă
destinație decât locuințe și terenurile aferente acestora și pentru
terenurile destinate construirii de spații cu altă destinație decât
locuințe, care aparțin domeniului public și privat al Municipiului
Sighișoara.
(4) Art. 8 din Cap. IV – Redevența – din contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, se modifică și va avea următorul conținut:
”Art. 8 În termen de 90 de zile de la semnarea actului adițional,
concesionarul are obligația depunerii cu titlu de garanție în contul
RO57TREZ4785006XXX000048, a sumei de 30,00 lei, reprezentând diferența
dintre valoarea obligației de plată către concedent, stabilită și datorată
pentru primul an de exploatare prin actul adițional (45,00 lei) și valoarea
inițială depusă drept garanție la contractul de concesiune (15,00 lei după
devalorizare). Din această sumă, dacă este necesar, pot fi prelevate
penalități și alte sume datorate de concesionar concedentului, în baza
contractului de concesiune.”
(5) Art. 9 din Cap. IV – Redevența – din contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, se modifică și va avea următorul conținut:
”Art. 9 Sumele ce constituie redevență (așa cum au fost stipulate la
art. 7 din prezentul contract) se vor plăti semestrial, cu termen scadent
la 31 martie și 30 septembrie.”
(6) Art. 11 din Cap. IV – Redevența – din contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, se modifică și va avea următorul conținut:
”Art. 11 Plata redevenței se poate face în numerar, la casieriile
Municipiului Sighișoara, on-line prin ghiseul.ro (Sistemul Național
Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar) sau prin virament în contul
concedentului RO63TREZ47821A300530XXXX, deschis la Trezoreria Sighișoara.”
(7) Cap. IV – Redevența – din contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013, se completează cu un nou articol, art. 11^1, astfel:
”Art. 11^1 Întârzierile la plată a redevenței se penalizează cu 1% din
cuantumul redevenței neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună
sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Cuantumul
penalităților poate suferi modificări în funcție de reglementările legale
în vigoare, aplicabile, modificarea acestora operând prin efectul legii
(ope legis), fără a fi necesară încheierea unui act adițional în acest
sens.”
(8) Modificările menționate la alineatele (1) - (7) de mai sus vor fi
cuprinse într-un act adițional la contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013.
(9) Restul clauzelor cuprinse în contractul de concesiune nr.
3/12166/01.07.2013 rămân neschimbate.
Art. 3. Date fiind prevederile art. 2 din prezenta hotărâre, se va
proceda la modificarea titularului dreptului de concesiune asupra terenului
înscris în C.F. nr. 54716 Sighișoara, la foaia de sarcini C1 a cărții
funciare, obligație ce cade în sarcina concesionarei, aceasta având
obligația notării la foaia de sarcini a dreptului de concesiune amintit mai
sus.
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.