545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 126
din
30 mai 2022
privind repartizarea în regim de închiriere a unei locuințe
din fondul locativ și modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea
Consiliului Local Sighișoara nr. 18/27.01.2022, respectiv a Listei de
prioritate pentru acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului
Sighișoara
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
15.429/09.05.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
17.089/20.05.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
15.431/09.05.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere procesul - verbal înregistrat cu nr.
15.426/09.05.2022, al Comisiei sociale de analiză pentru repartizarea
locuinţelor din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepţia
locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru
Locuinţe, prin care se propune repartizarea în regim de închiriere a unei
locuinței din fondul locativ al Municipiului Sighişoara, respectiv
locuința situată în Municipiul Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 44,
compusă din una (1) cameră și pivniță, conform Listei de prioritate pentru
acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara,
aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 18/27.01.2022,
doamnei Colcer Smaranda, urmare a adresei S.C. Apă Termic Transport S.A.
nr. 1.159/04.05.2022, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
15.111/05.05.2022, cu referire la comunicarea acestei locuințe libere și
aflată în administrarea acestei societăți şi pe cale de consecință,
eliminarea solicitantei de pe Lista de prioritate pentru acordarea
locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000
privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia
chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de
locuinţe, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
205/08.12.2020 privind constituirea comisiei sociale de analiză pentru
repartizarea locuințelor din fondul locativ, destinate închirierii, cu
excepția locuințelor pentru tineri, construite prin Agenția Națională
pentru Locuințe;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara
nr. 18/27.01.2022 privind actualizarea Listei de prioritate pentru
acordarea locuinţelor din fondul locativ al Municipiului Sighişoara și a
Listei de prioritate pentru acordarea de locuințe A.N.L., solicitanţilor
evacuaţi a căror locuinţe au fost retrocedate;
Având în vedere adresa S.C. Apă Termic Transport S.A. cu nr.
1.159/04.05.2022, înregistrată în mod corespunzător la Municipiul
Sighișoara cu nr. 15.111/05.05.2022, cu referire la locuința liberă din
fondul locativ al Municipiului Sighișoara, aflată în administrarea acestei
societăți;
Având în vedere solicitările de locuințe, destinate închirierii,
din fondul locativ al Municipiului Sighişoara, luate în evidență pe baza
de cerere depusă la registratura generală a Municipiului Sighişoara;
Având în vedere prevederile Regulamentului privind cadrul,
modalitatea și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de
atribuire a locuințelor din fondul locativ, administrarea, exploatarea și
închirierea acestora în Municipiul Sighișoara, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local Sighișoara nr. 20/27.02.2017;
Având în vedere îndeplinirea condițiilor legale pentru obținerea
unei locuințe din fondul locativ, destinate închirierii, cu excepţia
locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru
Locuinţe;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 15.430/09.05.2022, cu
propunerea de repartizare în regim de închiriere a unei locuințe din
fondul locativ și modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local
Sighișoara nr. 18/27.01.2022, respectiv a Listei de prioritate pentru
acordarea locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. ,,c”, alin. (6) lit. ,,b”, alin.
(7) lit. ,,q”, alin. (14), art. 108, art. 139 alin. (1), alin. (3) lit.
,,g” și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă repartizarea în regim de închiriere a unei
locuinţe din fondul locativ al Municipiului Sighișoara, astfel:
1. Se repartizează locuința situată în Municipiul
Sighișoara, str. Ilarie Chendi, nr. 44, compusă din una (1) cameră și
pivniță, doamnei Colcer Smaranda.
Art. 2. Date fiind prevederile articolului precedent, se aprobă
modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
18/27.01.2022, în sensul că se elimină din Lista de prioritate pentru
acordarea locuinţelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara - 1
(una) cameră, următoarea poziție, după cum urmează:
- poziția 1, privind pe Colcer Smaranda, cu domiciliul în
Sighișoara, str. Zaharia Boiu, nr. 11, punctaj 39, data cererii
28.11.2008, nr. camere 1, conform articolului precedent din prezenta
hotărâre.
Art. 3. Date fiind prevederile articolelor precedente, în urma
modificărilor, se actualizează Lista de prioritate pentru acordarea
locuințelor din fondul locativ al Municipiului Sighișoara - 1 (una)
cameră, așa cum a fost aprobată conform Hotărârii Consiliului Local
Sighișoara nr. 18/27.01.2022, potrivit Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, personalul
Compartimentului Administrare Fond Locativ din cadrul aparatului de
specialitate al acestuia şi S.C. Apă Termic Transport S.A.
Art. 5. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al
Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul
prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului
Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe
pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Tűrk Michaela
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu 17 voturi ”pentru” și 1 ”abținere”)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
2 ex. Compartimentul Administrare Fond Locativ;
1 ex. S.C. Apă Termic Transport S.A.;
1 ex. pentru membrii și secretarul Comisiei sociale de analiză pentru
repartizarea locuințelor din fondul locativ, destinate
închirierii, cu excepţia
locuinţelor pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru
Locuinţe.
16 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.