545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 130
din
30 mai 2022
privind transmiterea unui drept de concesiune
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
15.802/10.05.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
17.878/27.05.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
15.804/10.05.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
13.202/18.04.2022, prin care doamna Barabaș Ildiko solicită transmiterea
dreptului de concesiune, cu referire la contractul de concesiune nr.
188/5335/09.07.1998, către Argyo Dezideriu, ca urmare a vânzării către
acesta a construcției edificate pe terenul concesionat, noul proprietar al
construcției declarându-și acordul în privința preluării, iar atașat
cererii, depunând, în copie, contractul de vânzare - cumpărare încheiat
între aceștia, la data de 15.04.2021;
Având în vedere contractul de concesiune nr. 188/5335/09.07.1998, așa
cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/12.12.2007,
încheiat între Municipiul Sighișoara, în calitate de concedent și Barabaș
Ildiko, în calitate de concesionar, având ca obiect terenul situat în
Municipiul Sighișoara, str. Parângului, nr. 115, locul nr. 11 din planul de
situație, lot. 23, înscris în C.F. nr. 6084 sub nr. top. 4811/1, în
suprafață de 324 mp., destinat construirii;
Având în vedere că, în prezent, pentru contractul de concesiune nr.
188/5335/09.07.1998 nu se înregistrează debite restante;
Având în vedere că potrivit extrasului de Carte Funciară nr. 59050
Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6084), sub nr. top. 4811/1 este înscrisă o
suprafață totală de 9.263 mp., iar sub nr. top. 4812/2 o suprafață de 8.297
mp., în total 17.560 mp., ca aparținând Municipiului Sighișoara;
Având în vedere că în contabilitatea Municipiului Sighișoara suprafața
de teren de 324 mp., care face obiectul contractului de concesiune nr.
188/5335/09.07.1998, așa cum a fost modificat și completat prin actul
adițional nr. 1/12.12.2007, este evidențiată, sub nr. de inventar 51.068,
ca aparținând domeniului privat;
Având în vedere faptul că imobilul – construcție care face obiectul
contractului de vânzare -cumpărare încheiat la data de 15.04.2021, între
doamna Barabaș Ildiko și domnul Argyo Dezideriu, nu se află evidențiat în
Cartea Funciară;
Având în vedere vechimea contractului de concesiune nr.
188/5335/09.07.1998, precum și schimbările legislative cu privire la
concesionarea bunurilor intervenite de la data încheierii acestuia și până
în prezent;
Având în vedere recomandările făcute cu privire la contractele de
concesiune prin scrisoarea cu nr. 53/12.01.2022, înregistrată la Municipiul
Sighișoara cu nr. 1.641/18.01.2022, de către Camera de Conturi Mureș în
urma desfășurării acțiunii de audit pe tema „Eficacitatea asocierii în
participațiune, concesionării și închirierii bunurilor din domeniul public
și privat al municipiilor”, acțiune în urma căreia a fost întocmit Raportul
de audit al performanței pe aceeași temă, înregistrat la Municipiul
Sighișoara cu nr. 35.706/17.12.2021;
Având în vedere valoarea superioară a sumei redevenței calculate
potrivit prevederilor art. 13 (1) și art. 17 din Legea nr. 50/1991, față de
cea la care s-a ajuns în prezent ca urmare a aplicării prevederilor
contractuale asupra valorii inițiale a redevenței stabilite prin contractul
de concesiune, sau cea calculată prin aplicarea prevederilor art. 5 din
anexa nr. 8 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 91/28.04.2021
privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022,
respectiv 2,40 lei/mp./an față de 1,1544 lei/mp./an și de 0,60 lei/mp./an;
Având în vedere prevederile art. 871 - 873 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Regulamentului General de Urbanism,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că în urma modificării contractului de concesiune, așa
cum a fost menționat anterior, nu sunt afectate planurile de sistematizare
și că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare sau al Legii nr. 18/1991,
republicată, cu modificările și completările ulterioare și că prin această
transmitere a dreptului de concesiune se aduc venituri suplimentare la
bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 15.803/10.05.2022, prin
care se propune transmiterea unui drept de concesiune;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b”
și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. „g” și a art. 196 alin.
(1) lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă transmiterea către Argyo Dezideriu, începând cu
data de 01.06.2022, a dreptului de concesiune asupra lotului de teren nr.
23, în suprafață de 324 mp., din terenul în suprafață totală de 17.560 mp.,
înscris în C.F. nr. 59050 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6084), sub nr. top.
4811/1 și nr. 4812/2, situat în Municipiul Sighișoara, str. Parângului, nr.
115, jud. Mureș.
(2) Redevența va fi de 2,40 lei/mp./an, adică de 777,60 lei/an,
plătibilă anual, cu termen scadent la data de 31 martie a fiecărui an și se
va indexa anual cu indicele de inflaţie.
(3) Durata concesiunii va fi de 49 (patruzeci și nouă) ani.
(4) În termen de 90 de zile de la semnarea contractului, concesionarul
are obligația depunerii, cu titlu de garanție, a unei sume reprezentând
echivalentul prețului redevenței pentru 1 an de contract, adică 777,60 lei,
în caz de necesitate, din aceasta vor fi prelevate penalități și alte sume
datorate concedentului de către concesionar.
(5) Modelul - cadru al contractului de concesiune este cel prevăzut în
anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 3. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Tűrk Michaela
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcţia Arhitect Șef;
3 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. doamna Barabaș Ildiko;
1 ex. domnul Argyo Dezideriu.
15 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.