30 mai 2022

HCL 129/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND APROBAREA DEPUNERII PROIECTULUI: ”REABILITARE ȘI EFICIENTIZARE ENERGETICĂ CLĂDIRI CU FUNCȚIUNI MEDICALE ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA STRADA ZAHARIA BOIU NR. 29 JUDEȚUL MUREȘ”

Denumire
Hotărârea nr. 129 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
129 / 2022
Data
30 mai 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă depunerea proiectului intitulat „Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș”. Înseamnă că orașul poate primi finanțare europeană pentru modernizarea clădirii destinate serviciilor medicale, cu scop de eficiență energetică, iar finanțarea poate acoperi lucrări, termene și condiții ale programului, conform ghidurilor aferente. Pentru cetățeni, impactul poate însemna o clădire medicală mai eficientă energetic, posibil reduceri ale costurilor de întreținere a clădirii și posibile lucrări finanțate din fonduri nerambursabile, pe termenele stabilite de proiect.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea proiectului: ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.) pentru obținerea de finanțare nerambursabilă în cadrul COMPONENTEI 5 – Valul Renovării din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 129 din 30 mai 2022 privind aprobarea depunerii proiectului: ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș” Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 17.589/25.05.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 17.759/26.05.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 17.590/25.05.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă; Ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă; Ținând cont de Ghidul Specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, aprobat prin Ordinul nr. 441/2022 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Văzând prevederile Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată; Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere și prevederile Hotărârii de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, înregistrat cu nr. 17.591/25.05.2022, prin care se propune aprobarea depunerii proiectului: ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș”; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ,,b”, alin. (4) lit. ,,d” și lit. ,,f” și alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului: ”Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.) pentru obținerea de finanțare nerambursabilă în cadrul COMPONENTEI 5 – Valul Renovării din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.). Art. 2. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului: ,,Reabilitare și eficientizare energetică clădiri cu funcțiuni medicale în Municipiul Sighișoara, strada Zaharia Boiu, nr. 29, județul Mureș”, în cuantum de 3.391.960,00 euro fără T.V.A., reprezentând valoarea de 16.697.601,49 lei fără T.V.A., calculată la cursul valutar Inforeuro aferent lunii mai 2021, unde 1euro = 4,9227 lei, valoare stabilită în conformitate cu precizările din Ghidul Specific, astfel: - Valoarea maximă eligibilă a proiectului = (aria desfășurată x cost unitar pentru lucrări de renovare moderată sau aprofundată, după caz) + (cost stație încărcare rapidă x număr de stații), respectiv: - Valoarea maximă eligibilă a proiectului = 7.709,00 mp. x 440 euro/mp. fără T.V.A. (aria desfășurată x cost unitar pentru lucrări de reabilitare moderată a clădirilor publice) + (25.000 euro x 0 stații de reîncărcare cu putere peste 22kW). Art. 3. Se aprobă finanțarea tuturor costurilor neeligibile aferente proiectului, precum și alocarea resurselor financiare necesare implementării optime ale acestuia, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile (fără T.V.A.) din P.N.R.R. și a T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile din bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 5 – Valul Renovării – M.D.L.P.A., în conformitate cu legislaţia în vigoare, cheltuieli care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico - economice/contractul de lucrări solicitate în etapa de implementare. Art. 4. Se aprobă Descrierea sumară a investiției, prevăzută în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Se împuternicește Primarul Municipiului Sighișoara, domnul Sîrbu Ioan - Iulian, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele U.A.T. Municipiul Sighișoara. Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică, Direcția Arhitect Șef din cadrul Municipiului Sighișoara și Spitalul Municipal Sighișoara. Art. 7. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighișoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Tűrk Michaela Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 1 ex. Direcția Arhitect Șef; 2 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică; 1 ex. Spitalul Municipal Sighișoara. 11 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă