21 octombrie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor

HCL 255/2019 Sebeș adoptată

A Consiliului Local al Municipiului Sebeş privind constituirea Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Municipiul Sebeș

Pe scurt

Consiliul Local înființează o Comisie de Avizare pentru cererile de organizare a adunărilor publice în Sebeș. Comisia va include primarul (președinte), viceprimarul (președinte supleant), unSecretar al municipiului Sebeș (membru), reprezentanți ai Poliției Locale și ai Inspectoratului de Jandarmi (membri/supleanți), precum și un reprezentant al CJTD/altă structură, conform componenței aprobate. Pentru locuitori, înseamnă că organizarea adunărilor publice va trece prin această comisie pentru a verifica legalitatea și pentru a stabili condițiile de desfășurare, cu termene și eventuale restricții, în funcție de deciziile ulterioare ale comisiei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 255 din 2019 a Consiliului Local Sebeș
Titlu oficial
Hotărârea nr. 255/2019 a Consiliului Local al Municipiului Sebeş privind constituirea Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Municipiul Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
255 / 2019
Data
21 octombrie 2019
Inițiator
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată

Pe același subiect în Sebeș

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL ALBA MUNICIPIUL SEBES CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA_NR. 255/2019 Privind constituirea Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice in Municipiului Sebeș Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Judeţul Alba; Întrunit în şedinţă publică extraordinară din data de 21.10.2019, orele 16,30; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice in Municipiului Sebeş; Analizând referatul de aprobare întocmit de către Primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor, prin care propune stabilirea componenței Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Municipiul Sebeş; Având în vedere raportul de specialitate nr.8 1016/2019 al Direcţiei Poliţia Locală Sebeș prin care propune Consiliului Local Sebeş stabilirea componenței Comisiei de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Municipiul Sebeş, ţinând cont de prevederile art.8 din legea nr.60 din 1991, privind organizarea și desfăşurarea adunărilor publice, republicată ; Văzând adresa nr.8 1011/2019 a Detaşamentului 5 Jandarmi Sebeş şi adresa nr.8 1009 a Poliţiei Municipale Sebeș; Având avizul nr.540/2019 al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină și avizul nr.539/2019 al Comisia pentru învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice protecţie socială, protecţie copii, culte, sănătate şi familie din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş; In temeiul prevederilor art. art.8 din legea nr.60 din 1991, privind organizarea și desfăşurarea adunărilor publice, republicată, coroborate cu prevederile art.59 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentr elaborarea actelor normative, republicată; În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit.c) si lit.d), ale art.136, alin.8, art.1, lit.a) si art.243, alin.1 lit.a) din OUG. Nr.57/2019 privind Codul Administrativ; În baza art. 139 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ: HOTĂRĂȘTE; Art.1.Se constituie Comisia de Avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Municipiul Sebeş, care va avea următoarea componenţă: 1. - „au a. PRIMARUL MUNICIPIULUI SEBEȘ-PREȘEDINTE îi oa ma a VICEPRIMARUL. MUNICIPIULUI SEBEȘ-președinte supleant PO îsi SECRETAR MUNICIPIU SEBEȘ-MEMBRU - "ȘEF BIROU C.J.A.T.D.A.-MEMBRU SUPLEANT pagina 1 din 2 3.Scms. a POLITIA MUN. SEBES -MEMBRU Insp.pr. -. „. -POLITIA MUN. SEBEȘ-MEMBRU SUPLEANT 4.Mr. Ă _ „INSPECTORATUL DE JANDARMI JUD.ALBA — MEMBRU Lt. INSPECTORATUL DE JANDARMI JUD. ALBA - MEMBRU SUPLEANT 5. a DIRECTOR POLIȚIA LOCALĂ SEBEȘ-MEMBRU Doua POLIŢIST LOCAL-MEMBRU SUPLEANT 6. "DIRECTOR S.P.A.P.SEBEȘ-MEMBRU o ă DIRECTOR ADJUNCT SPAP SEBEȘ-MEMBRU SUPLEANT i Secretariatul comisiei mai sus menționată va fi asigurat de către... i polițist local sau după caz de către .- .. -- „poliţist local in cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspund membrii prevăzuti la art.] al prezentei. Art.3. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite, în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul Primăriei şi în monitorul oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba - Primarului Municipiului Sebeş - Viceprimarului Municipiului Sebeş - membrilor comisiei prevăzuţi la art. 1 al prezentei Sebeș, la 21.10.2019 CONTRASEMNEAZĂ , SECRETAR MUNICIPU VLAD CRISŢINA ELENA PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ Consilier local „SPĂT U VASILE; Total consilieri locali |19 Prezenţi 16 Pentru 15 Împotrivă - Abţineri l 2ex./CV/CG conţine 2 pagini Pagina 2 din 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala