HCL 111/2025 Sebeș adoptată

Hotărârea Nr.111/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea Regulamentului privind procedura de înregistrare, evidență și radierea vehiculelor de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Sebeș, care nu se supun înmatriculării.

Denumire
Hotărârea nr. 111 din 2025 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
111 / 2025
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul privind înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sebeș care nu intră înmatriculare. Practic, se stabilește cum sunt înregistrate, ținute evidența și radiate vehiculele care nu pot fi înmatriculate sau nu se supun înmatriculării în Sebeș, conform unor norme naționale și UE. Pentru locuitori înseamnă că autoritățile locali vor gestiona lista vehiculelor neînmatriculate, cu termene și condiții detaliate în regulament, iar datele vor fi prelucrate conform legilor privind protecția datelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul privind procedura de înregistrare, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeş care nu se supun înmatriculării conform Anexei parte integrantă din aceasta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 11/2025 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de înregistrare, evidenţă şi radierea vehiculelor de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeș, care nu se supun în matriculării Consiliul Local al Municipiului Sebeş, jud. Alba; Întrunit în şedinţa publică ordinară din data de 29.04.2025. ora 14.00; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de înregistrare, evidenţă și radierea vehiculelor de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeș, care nu se supun înmatriculării; Având în vedere: - Ordinul (MAI) nr. 181/2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării. radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor; - Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020; - Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri: - Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere: - Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată. cu modificările şi completările ulterioare: - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.454/2006 privind forma. dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare și ale celui de înregistrare, cu modificările şi completările ulterioare. - Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, în original și copie: - Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare; - Legea nr, 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii. descoperirii, cercetării. urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor. măsurilor educative şi de siguranță, precum şi privind libera circulaţie a acestor date; Pagina | din 3 - Legea nr. 227/2015 - Partea a II-a privind Codul fiscal; - Referatul de aprobare nr.17348/12.03.2025 al iniţiatorului la proiectul de hotărâre: - Raportul de specialitate nr. 17360/12.03.2025 al Compartimentului Transport, Administrativ și Deservire, raportul de specialitate nr.17517/12.03,2025 al Direcţiei Poliţia Locală Sebeș. raportul de specialitate nr.17512/71/24.03.2025 al Serviciului Venituri și raportul de specialitate nr.17508/25.03.2025 al Compartimentului Contencios Juridic, Administraţie şi Transparenţă Decizională din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş: -anunţul nr.17547/12.03.2025 de afișare a proiectului de hotărâre: - procesul verbal nr.17545/12.03.2025 de afișare a proiectului de hotărâre; - adresa nr.17549/12.03.2025 de atișare a proiectului de hotărâre; - procesul verbal nr.271/28.03.2025 de îndeplinire a procedurii de afişaj a proiectului de hotărâre: Având avizul nr.322/2025 al Comisiei pentru agricultură, silvicultură. protecție mediu. monumente naturale şi turism, avizul nr.312/2025 al Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi avizul nr.327/2025 al Comisiei pentru administrație publică locală. juridică şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş: În consideraţia dispoziţiilor Art. 129 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art. 139 din O.U.G. nr. 57/2019 Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1, Se aprobă Regulamentul privind procedura de înregistrare, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeş care nu se supun înmatriculării conform Anexei parte integrantă din aceasta. Art.2. Obligativitatea proprietarilor sau deţinătorii mandataţi ai acestora să solicite înregistrarea vehiculelor supuse înregistrării acestora la nivelul Primarului Municipiului Sebeş pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul. reședința sau sediul înainte de a le pune în circulaţie, precum şi radierea lor din evidenţă. Art.3, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. IICL nr. 124/2013 îşi încetează valabilitatea. Art.4, Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Compartimentului Transport. Administrativ şi Deservire și Compartimentului Contencios Juridic. Administraţie şi Transparenţă Decizională din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş. Art.5. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite, în termenul şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul primăriei şi în monitorul oficial al Municipiului Sebeș și se comunică: > Instituţiei Prefectului judeţului Alba; > Primarului Municipiului Sebeş; > Viceprimarului Municipiului Sebeş; Pagina 2 din 3 Arhitectului Șef; Compartimentului Transport, Administrativ şi Deservire: Direcţiei Venituri: Serviciului Juridic, Patrimoniu și Arhivă: Compartimentului Relaţii Publice. Comunicare și Informatică și Monitor Oficial Local; Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului; pi > > 5 > 5, Sebeș la 29.04.2025 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Consilier local, POLOȘAN 104 SECRETAR GENERAL Munitipiul Sebeş “VDAD CRISTINA ELENA Total consilieri locali 19 Prezenţi 18 Pentru 18 Împouivă Abţineri Neparticipare la vot 2 ex. AV/CG/CV conţine 3 pagini și anexă pagina 3 din 3 Anexa la HCL nr, J/( 1 2025 REGULAMENT privind înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza administrativ- teritorială a Municipiului Sebeş, care nu se supun înmatriculării CAP.I. DISPOZIŢII GENERALE Art.1 Prevedenile prezentului regulament stabilesc procedura înregistrării vehiculelor care nu se supun înmatriculării, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi evidenţa şi radierea acestora. Art.2 (1) Categoriile de vehicule supuse înregistrării la nivelul Primarului Municipiului Sebeș sunt următoarele: a) mopedele din categoriile Lle-B și L2e, precum şi cvadricielurile uşoare din categoria L6, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricieluri; b) tractoarele agricole sau forestiere din categoriile T şi C, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere: c) remorcile și semiremorcile destinate a [i tractate de tractoarele agricole sau forestiere din categoria R, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013; d) utilajele tractate interschimbabile agricole sau forestiere din categoria S, potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 februarie 2013; €) vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate, precum şi vehiculele lente, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare; £) vehiculele cu tracţiune animală, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) pot fi înregistrate la nivelul Municipiului Sebeș numai dacă Regia Autonomă "Registrul Auto Român" a emis cartea de identitate a vehiculului pentru acestea. (3) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. £) pot fi înregistrate la nivelul Municipiului Sebeş numai dacă Regia Autonomă "Registrul Auto Român” a emis atestatul tehnic pentru acestea. Art.3.(1) Înregistrarea vehiculelor prevăzute la art. 2 se realizează de către compartimentul de specialitate de la nivelul primarului Municipiului Sebeș pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul proprietarii vehiculelor respective. (2) Odată cu înregistrarea vehiculelor, compartimentul de specialitate eliberează un certificat de înregistrare, precum și plăcuţele cu număr de înregistrare. Indicativul judeţului şi cel al municipiului Sebeş, formele, dimensiunile, precum şi condiţiile de calitate pentru plăcuţele cu numărul de înregistrare sunt stabilite prin standard de stat, potrivit legii, cu respectarea prevederilor Ordinului (MAI) 181/2024, conform anexei nr. 6 din Monitorul Oficial nr, 1.141 bis. Art.4 Autovehiculele, remorcile, tractoarele agricole sau forestiere şi mașinile autopropulsate din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a Serviciului de Protecţie şi Pază se înregistrează la aceste instituții. Autovehiculele și remorcile, cu excepția remorcilor destinate a fi tractate de către tractoarele agricole sau forestiere, pot, după caz, să fie înmatriculate, în condiţiile legii. Art.5 Pentru a îi înregistrate şi a circula pe drumurile publice, vehiculele supuse înregistrării, cu excepția maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h şi a vehiculelor cu tracțiune animală, se supun inspecției tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare. Art.6 Proprietarii de vehicule supuse înregistrării sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să solicite înregistrarea acestora la nivelul Primarului Municipiului Sebeş pe raza cărora aceştia îşi au domiciliul, reședința sau sediul înainte de a le pune în circulație, precum şi radierea lor din evidenţă, potrivit prezentei proceduri. Art.7 (1 Proprietarul unui vehicul care face obiectul operaţiunilor prevăzute de art. 3, alin. (1) şi 2) are calitatea de titular al certificatului de înregistrare. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul vehiculelor utilizate în sistem leasing, deţinătorul mandatat are calitatea de titular al certificatului de înregistrare. (3) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul prezentului capitol, pentru efectuarea cărora sunt necesare documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, autoritatea de înregistrare solicită entităţilor care au emis aceste documente, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public. Actul de identitate, cardul de avocat, atestatul tehnic şi cartea de identitate a vehiculului nu fac obiectul prezentului alineat, prezentarea acestora fiind necesară strict în vederea stabilirii datelor de identificare ale persoanei şi ale vehiculului. (4) În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul prezentului capitol, pentru efectuarea cărora este necesară copia unui document, autoritatea de înregistrare asigură, în mod gratuit, fotocopierea acestuia. Art.8 Proprietarii de vehicule înregistrate sau deținătorii mandataţi ai acestora au obligația să monteze pe acestea, după caz, una sau două plăcuţe cu numărul de înregistrare, CAP.II. ÎNREGISTRAREA VEHICULELOR Art.9 Înregistrarea mopedelor, cvadriciclurilor uşoare, tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de acestea, a utilajelor tractate interschimbabile agricole sau forestiere, a maşinilor autopropulsate şi a vehiculelor lente se efectuează pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prevăzut în Anexa nr, 1 la prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate: c) documentul care alestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original şi în copie, şi, în cazul vehiculelor care fac obiectul unui contract de leasing, un extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul, durata contractului, datele de identificare a vehiculului şi semnăturile părților, însoţit de dovada declarării fiscale la organul fiscal local de la domiciliul, reşedinţa sau sediul deţinătorului mandatat. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului trebuie să fie înregistrat în evidenţele organului fiscal local de la domiciliul, sediul sau reşedinţa dobânditorului; d) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român”, în original, după caz; e) dovada efectuării inspecției tehnice periodice în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h şi a vehiculelor cu tracţiune animală; î) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, cu excepția vehiculelor cu tracțiune animală; 8) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei/plăcuțelor cu numărul de înregistrare; h) dovada plăţii contravalorii în funcție de tonaj peniru vehiculele care nu se supun înmatriculării: i) dovada faptului că vehiculul este radiat din circulaţie, în cazul în care acesta a mai fost înregistrat; j) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. Art.10 Prin excepţie de la prevederile art. 9, lit. c), în cazul operaţiunilor de înregistrare efectuate la solicitarea deţinătorilor mandataţi, nu este necesară depunerea documentului care atestă dreptul de proprietate asupra vehiculului, fiind suficientă depunerea unui extras din contractul de leasing care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor, însoţit de copia documentului care atestă dreptul de proprietate al societăţii de leasing asupra vehiculului, de dovada înscrierii vehiculului în evidenţele organului fiscal competent şi de acordul scris al proprietarului vehiculului. Art.11 Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare care respectă prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.454/2006 privind forma, dimensiunile și conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale celui de înregistrare, cu modificările și completările ulterioare, conform Anexei nr. 2 la prezentul Regulament. Art.12 La înregistrare, vehiculului i se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, care sunt conforme prevederilor din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr, 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale anexei nr. 6 la prezentul Ordin (MAI) nr. 181/2024, care cuprinde următoarele elemente: 1. Numărul de înregistrare, compus, în ordine, din: 1. judeţ - indicativul județului sau al municipiului Bucureşti, scris cu litere cu caractere latine majuscule; 2. indicativul localităţii, format din cifre arabe, potrivit Anexei nr. 7 din Ordinul nr. 181/2024; 3. numărul de ordine în registrul de evidență, format din cifre arabe. II. Fondul reflectorizant este de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, sunt de culoare neagră. CAP.II. ÎNREGISTRAREA VEHICULELOR CU TRACȚIUNE ANIMALĂ Art.13 (1) Înregistrarea vehiculului cu tracțiune animală se efectuează pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr. 3 la prezentul Regulament; b) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie, precum și actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte însoţită de cartea de identitate; €) dovada plăţii contravalorii cenificatului de înregistrare și a plăcuței cu numărul de înregistrare; d) documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original şi în copie, sau o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care se solicită înregistrarea; e) procură specială în formă autentică, împuternicire avocaţială sau împuternicire scrisă a reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz. (2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d) se restituie pe loc solicitantului. CAP.IV. ELIBERAREA UNUI NOU CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE, RESPECTIV A UNUI NOU SET DE PLĂCUȚE CU NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE Art. 14 (1) În cazul modificării datelor înscrise în certificatul de înregistrare, proprietarul vehiculuiui sau deținătorul mandatat al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou certificat de înregistrare în termen de 30 de zile de la data la care a survenit modificarea. Eliberarea unui nou certificat de înregistrare ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta se efectuează pe baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului; b) cartea de identitate a vehiculului cu modificările tehnice operate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" sau, după caz, atestatul tehnic eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român”, în original; c) vechiul certificat de înregistrare; d) dovada asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, cu excepţia vehiculelor cu tracţiune animală; e) dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare şi a plăcuţei/plăcuţelor cu numărul de înregistrare, după caz; £) actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, copii ale documentelor care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul și reprezentantul legal, precum şi actul de identitate al acestuia, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite; în cazul reprezentării solicitantului prin avocat identificarea se va realiza [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă