30 ianuarie 2025

HCL 62/2025 Reșița adoptată

Aprobarea ca elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) care nu au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Reșița cazați în căminele unităților de învățământ care dispun de cantină școlară să beneficieze de masă caldă acordată de acestea

Denumire
Hotărârea nr. 62 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
62 / 2025
Data
30 ianuarie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ca elevii gimnaziali (clasele V-VIII) care nu au domiciliu în municipiul Reșița și sunt cazați în căminele unităților de învățământ cu cantină școlară să primească masă caldă de la cantina școlară. Această schimbare înseamnă pentru cetățeni că elevii afectați vor avea masă asigurată în cadrul cantinei, iar costul fiind acoperit prin cadrul cantinei și finanțări/credite de la Direcția de Asistență Socială, conform regulilor existente (Tarife, burse, posibil suport pentru cazuri speciale). Vor exista termene și condiții stabilite de reglementările cantinei și burse REPOP, iar hotărârea se bazează pe prevederile legale și rapoartele administrative ale comisiilor locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă ca elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) care nu au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Reşiţa cazaţi în căminele unităților de învățământ care dispun de cantină şcolară să beneficieze de masă caldă acordată de acestea prin asigurarea a trei mese/zi în perioada desfăşurării cursurilor şcolare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA HOTĂRÂREA NR. 62 Din 30.01.2025 privind aprobarea ca elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) care nu au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Reșița cazaţi în căminele unităţilor de învăţământ care dispun de cantină școlară să beneficieze de masă caldă acordată de acestea Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.01 „2025; Având în vedere Referatul de aprobare al Viceprimarului Municipiului Reșița — d-na Chiosa Mădălina Miruna nr.846/21.01.2025 şi Raportul de Specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială nr.848/21.01 .2025; Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr.995/22.01.2025 precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Având în vedere prevederilor H.C.L. nr.212/24.08.2017 privind aprobarea înființării Cantinei Municipale Reşiţa şi al Regulamentului de Organizarea și Funcţionare a acesteia: În conformitate cu prevederile HCL nr.181/25.07.2017 privind aprobarea dării în folosință gratuită Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială” a cantinei din cadrul Colegiului Tehnic Reșița pentru deservirea elevilor și servicii sociale: Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.236/2021 privind aprobarea prelungirii perioadei dării în folosinţă gratuită Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Colegiului Tehnic Reşiţa pentru funcţionarea Cantinei Municipale; Potrivit prevederilor H.C.L. nr.303/2024 privind aprobarea tarifelor pentru prepararea şi servirea meselor la Cantina Municipală Reșița, pentru beneficiarii serviciilor oferite în cadrul acesteia; Văzând prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 248/2017 privind acordarea Bursei REPOP, pentru elevii scolarizaţi în unităţi de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Reşiţa care nu au domiciliul în municipiu şi sunt cazaţi în cămine școlare, modificată şi completată prin HCL nr. 320/28.1 1.2017; În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.249/26.09.2017. privind însușirea Metodologiei de acordare a burselor REPOP:; Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.407/1997 privind stabilirea tarifelor de cazare în internatele şcolare şi în căminele studenţeşti, precum şi a regiei de cantină şi a facilităţilor pentru efectuarea practicii comasate și organizarea taberelor studenţeşti, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat. precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional. cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 31/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar DIRECTIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Adresa: Piaţa Republicii nr. 44, Tel/Fax: 0355080242. email: asistenta. sociala primariaresita.ro JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA Contorm prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare și funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Legea nr. 143/2022 pentru modificarea şi completarea art.129 din Legea nr.272/2004, privind protecţia și promovarea drepturilor copilului şi stabiirea unor măsuri de asistenţă socială; În conformitate cu prevederile Legii nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit prevederilor art.129 alin.(6) ale Legii nr.272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare: În baza Legii nr 1/2011 a educaţiei nționale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin (ID) şi alin. (2), lit a), lit.d), alin.(7) lit. a), b), e) şi s) art. 139, alin. (1), art. 196 alin. (1). lit.a) şi art. 198 alin.(1) /din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art.1 — Se aprobă ca elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) care nu au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Reşiţa cazaţi în căminele unităților de învățământ care dispun de cantină şcolară să beneficieze de masă caldă acordată de acestea prin asigurarea a trei mese/zi în perioada desfăşurării cursurilor şcolare. Art.2 — Se aprobă ca elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) care nu au domiciliul pe raza teritorială a municipiului Reşiţa cazaţi în căminul şcolar aparținând Colegiului Tehnic Reșița să beneficieze de masă caldă acordată prin Cantina Municipală Reşiţa, prin asigurarea a trei mese/zi în perioada desfăşurării cursurilor şcolare. Art.3 - Serviciile oferite de Cantinele şcolare şi de Cantina Municipală Reşiţa pentru categoria de persoane prevăzute la art.] și art.2 se realizează pe baza listelor transmise lunar de către unităţile de învătământ care oferă masa caldă. Art.4 — Pentru categoria de persoane prevăzute la art.] şi art.2 costul pentru prepararea și pregătirea mesei este de 27 lei/beneficiar/3 mese/zi. Art.5 — Costurile pentru serviciile oferite de cantinele şcolare şi Cantina Municipală Reşiţa pentru beneficiarii prevăzuţi la art.1 şi art.2 se suportă din bugetul local. Art.6 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă H.C.L. nr.341/2018. Art.7 — Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului municipiului Reșița; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului judeţului Caraş-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe, Contabilitate, Resurse Umane; - Direcţia de Asistenţă Socială; - Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. PREȘEDINTE DE SEDINŢĂ REID: Luci ELENA CARMEN “DIRECTIA DE ASISTENTĂ SOCIALĂ iai Adresa: Piaţa Republicii nr. 44. Tel/Fax: 0355080242. email: asistenta. sociala(Oprimariaresita.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă