JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA NR. 236
Din 29.06.2021
privind aprobarea prelungirii perioadei dării în folosință gratuită Direcţia de Asistenţă Socială
a cantinei din cadrul Colegiului Tehnic Reșița pentru funcționarea Cantinei Municipale
Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.06.2021;
Având în vedere Referatul de aprobare al Viceprimarului Municipiului Reșița
nr.41873/10.06.2021 şi Raportul de Specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială nr.7834/10.06.2021,
precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
Văzând adresa nr.998/03.06.2021 şi Hotărârea nr.76/03.06.2021 ale Colegiului Tehnic Reşiţa
prin care şi-au exprimat acordul privind darea în folosință gratuită a cantinei şcolare şi a autoturismului -
autotutilitară NI, marca Dacia Logan, nr.de înmatriculare CS-14-TEH;
Luând în considerare Protocolul de Colaborare încheiat între Colegiul Tehnic și Serviciul Public
»Direcţia de Asistenţă Socială” din cadrul Consiliului Local al Municipiului Reşiţa nr. 324/31.07.2017;
Potrivit prevederilor
HCL nr.212/2017 privind aprobarea înfiinţării Cantinei Municipale Reşiţa și
al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a acesteia;
Având în vedere
H.C.L. nr. 181/2017 privind aprobarea dării în folosință gratuită Serviciului
Public Direcţia de Asistență Socială” a cantinei din cadrul Colegiului Tehnic Reșița pentru deservirea
elevilor şi servicii sociale;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.413/29.11.2018 privind
reorganizarea Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială” din subordinea Consiliului Local al
Municipiului Reșița și înfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială, din subordinea Consiliului Local al
Municipiului Reşiţa, precum şi aprobarea organigramei şi a statelor de funcţii ale acesteia;
Conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.278/29.07.2019 privind aprobarea
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei de Asistenţă Socială și a Regulamentelor de
Organizare şi Funcţionare ale unităţilor de asistenţă socială aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă
Socială;
Ținând seama de prevederile Ordinului Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nr.
29/2019 pentru
aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor
vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor
categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate,
serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului
serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Văzând prevederile Hotărârii Guvernului nr.
118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale,
cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul
serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile Legii nr.208/1997 privind cantinele de ajutor social;
Potrivit prevederilor art.112 alin.2 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naționale, cu modificările și
completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările ulterioare;
DIRECȚIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ E
Adresa: Piaţa Republicii nr. 44, Tel/Fax; 0355080242, email: asistenta. socialatrprimariaresita.ro
<Z
JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
În baza prevederilor art.874 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.129 alin.2 lit.a), lit.d), alin.7 lit.a) şi b), art.139 alin], art.196 alin.1 lit.a),
art.197 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 199 alin. 1 și alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1 - Se aprobă prelungirea perioadei dării în folosință gratuită Direcţiei de Asistenţă
Socială a cantinei din cadrul Colegiului Tehnic Reşiţa, situată în Reşiţa, Bd.A.I.Cuza nr.39, imobil
înscris în CF nr.42588 Municipiul Reşiţa, nr.cadastral 42588-C5, pentru o perioadă de 5 ani.
Art.2 - Se aprobă darea în folosinţă gratuită Direcţiei de Asistenţă Socială, pe o perioadă de 5
ani a autoturismului - autotutilitară NI, marca Dacia Logan, nr.de înmatriculare CS-14-TEH, necesar
transportului alimentelor preparate în cadrul cantinei către beneficiarii unităţilor de asistență socială
din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Reşiţa și ai beneficiarilor aprobaţi prin hotărâri ale
Consiliului Local.
Art.3 - Pe perioada transmiterii dreptului de folosinţă (5 ani) imobilul prevăzut la art.1 îşi va
păstra funcţionalitatea ca şi cantină şcolară, conform Hotărârii nr.76/03.06.2021 a Colegiului Tehnic
Reșița.
Art.4 - Imobilul şi autoturismul prevăzute la art. 1 şi art.2 vor fi date în folosință gratuită prin
Protocol de predare primire încheiat între Colegiul Tehnic Reșița și Direcţia de Asistenţă Socială.
Art.5 - Imobilul prevăzut la art.1 va fi utilizat de către Direcţia de Asistenţă Socială exclusiv
pentru funcţionarea Cantinei Municipale Reşiţa, înființată prin
HCL nr.212/2017, în vederea
preparării mesei pentru: elevii şcolii, pentru unitățile sociale din cadrul Direcţia de Asistenţă Socială
și pentru beneficiarii aprobaţi prin Hotărâri ale Consiliului Local.
Art.6 - Autoturismul prevăzut la art.2 va fi utilizat de către Direcţia de Asistenţă Socială
pentru transportul alimentelor preparate în cadrul cantinei către beneficiarii unităţilor de asistență
socială din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Reşiţa şi ai beneficiarilor aprobaţi prin hotărâri ale
Consiliului Local.
Art.7 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia de Asistenţă
Socială şi Direcţia Genenerală Învățământ, Relaţii Interinstituționale, Tineret, Sport și Culte.
Art.8 — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului judeţului Caraş-Severin;
- Direcţiei de Asistenţă Socială;
- Direcţiei Generale Învăţământ, Relaţii Interinstituţionale, Tineret, Sport şi Culte;
- Direcţiei Buget, Finanţe-Contablitate, Resurse Umane;
- Colegiului Tehnic Reşiţa.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
ADRIAN LAURENȚIU DACIC
„DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Adresa: Piaţa Republicii nr. 44, Tel/Fax: 0355080242, email: asistenta.sociala(aprimariaresita.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.