21 octombrie 2025

HCL 552/2025 Reșița adoptată

Aprobarea proiectului "Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în Municipiul Reșița” în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român – Programul de Incluziune Socială - Componenta 1 - Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 orașe selectate, locuite de comunități vulnerabile, cu o prezență ridicată a cetățenilor defavorizați de etnie romă

Denumire
Hotărârea nr. 552 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
552 / 2025
Data
21 octombrie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Reșiței aprobă proiectul „Dezvoltarea de servicii comunitare integrate” în cadrul Programului Elvețiano-Român, pentru implementarea de servicii comunitare în zone urbane marginalizate din 7 orașe, unde trăiesc comunități vulnerabile și cetățeni defavorizați, în special romi. Se aprobă finanțarea și cadrul de colaborare cu parteneri privați, în conformitate cu ghiduri, acorduri și norme juridice aplicabile, pentru a preveni excluziunea socială și sărăcia. Pentru locuitori, înseamnă că se vor lansa servicii integrate (sprijin social, posibil accese de finanțare, suport comunitar) în zonele vizate, cu finanțare nerambursabilă europeană/elvețiană și termene stabilite prin contractele de finanțare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea proiectului "Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în Municipiul Reşiţa” de către Direcţia de Asistenţă Socială în calitate de Solicitant în parteneriat cu Asociaţia Nevo Parudimos Reșița şi Asociaţia Centrul Romilor pentru Sănătate SASTIPEN București în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român — Program de Incluziune Socială - Componenta |: Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 oraşe selectate, locuite de comunităţi vulnerabile, cu o prezenţă ridicată a cetățenilor defavorizaţi de etnie romă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA HOTĂRÂREA NR. 552 Din 21.10.2025 privind aprobarea proicetului "Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în Municipiul Reșița cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român — Programul de Incluziune Socială - Componenta 1 - Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 orașe selectate, locuite de comunități vulnerabile, cu o prezenţă ridicată a cetățenilor defavorizaţi de etnie romă > î Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa de îndată din data de 21.10.2025; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului şi Viceprimarului municipiului Reșița nr. 15917/20.10.2025 şi Raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială nr. 15916/20.10.2025, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Văzând avizul de legalitate nr. 15918/20.10.2025, întocmit de Direcţia Juridică. Văzând Raportul final selecţie partener entități private al Direcţiei de Asistenţă Socială, nr.15973/21.10.2025; Având în vedere Ghidul solicitantului - aferent Programul de Cooperare Elveţiano —-Român - Programul de Incluziune Socială, Cea de-a doua Contribuţie Elvețiană în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene - Componenta 1 - Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 orașe selectate, locuite de comunităţi vulnerabile, cu o prezență ridicată a cetățenilor defavorizaţi de etnie romă; Văzând Acordul privind Măsura Suport "Programul de Incluziune Socială” între Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare şi Ministerul Finanţelor în calitate de Unitate Naţională de Coordonare, din 14.05.2025; Potrivit prevederilor Ordinului ministrului muncii şi justiţiei sociale, al ministrului sănătății şi al ministrului educaţiei naţionale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei, cu modificările și completările ulterioare; Conform Ordinului ministrului finanțelor şi al ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 4181/6.060 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene nerambursabile acordată României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităților economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, precum și a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene nerambursabile acordată României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe; “DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Adresa: Piața Republicii nr. 44, Tel/Fax: 0355080242, email: asistenta.sociala Oprimariaresita.ro JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA Luând în considerare Hotărârea Guvernului nr. 61/2023 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, semnat la Bucureşti la 12 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile H.G.nr. 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027; Văzând prevederile H.G. 560/2022 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022 — 2027; Conform prevederilor H.G nr. 1217/2006 privind constituirea mecanismului național pentru promovarea incluziunii sociale în România, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile H.G.nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în doemniul serviciilor sociale, cu modificăril și completările ulterioare; În baza Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare; Conform prevederilor Legii nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2011 a educaţiei naționale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. d), alin. 7 lit. c), art. 139 alin. 3 lit. a), art. 196 alin. 1 lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2, art. 199 alin. 1, alin. 2 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificat şi completat, HOTĂRĂȘTE: Art.1 — Se aprobă depunerea proiectului "Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în Municipiul Reşiţa” de către Direcţia de Asistenţă Socială în calitate de Solicitant în parteneriat cu Asociaţia Nevo Parudimos Reșița şi Asociaţia Centrul Romilor pentru Sănătate SASTIPEN București în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român — Program de Incluziune Socială - Componenta |: Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 oraşe selectate, locuite de comunităţi vulnerabile, cu o prezenţă ridicată a cetățenilor defavorizaţi de etnie romă. Art.2 — Se aprobă Acordul de parteneriat încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială în calitate de Solicitant și partenerii Asociaţia Nevo Parudimos Reşiţa și Asociaţia Centrul Romilor pentru Sănătate SASTIPEN Bucureşti conform Anexei 1, care face parte intgrantă din prezenta hotărâre. Art.3 - Se aprobă constituirea echipei de implementare, precum şi a echipei comunitare integrate a proiectului prevăzut la art.I, din care va face parte: un responsabil financiar, responsabil de achiziţii, manager (coordonator) echipă cu atribuţii de monitorizare a proiectului, asistent manager, asistent social, mediator sanitar si asistent medical comunitar. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Adresa: Piața Republicii nr. 44, Tel/Fax: 0355080242, email: asistenta.sociala Oprimariaresita.ro JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA Art.4 — Se aprobă valoarea totală a bugetului proiectului de 7.798.650 lei (1.451.114,59 CHF); Art.5 - Se aprobă bugetul proiectului pentru Direcţia de Asistenţă Socială în sumă de: 2.688.650 lei (495.329,77 CHF) Art.6. — Se aprobă asigurarea contribuţiei de 15% de la bugetul local, din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând 403.297,5 lei (74.299,47 CHF.) Art.7 — Se aprobă susţinerea cheltuielilor neeligibile ale proiectului . Art.8 — Se aprobă asigurarea sustenabilităţii furnizării serviciilor comunitare integrate prin menţinerea specialiştilor echipei comunitare integrate (ECI), angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială, timp de cel putin 5 ani şi 2 luni după finalizarea proiectului. Art.9 — Se aprobă punerea la dispoziţia echipei comunitare integrate a spaţiului situat în municipiul Reșița, str.Piaţa Republicii nr.44, cât și într-un alt spaţiu ce va fi pus la dispozitie, ulterior începand cu 1 Tanuarie 2026. Art.10 — Se aprobă Protocolul de colaborare încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Reşiţa pe de o parte și Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Caraş-Severin și CJRAE Caraş-Severin în vederea formării echipei intgrate, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.11 — Pentru semnarea Acordului de parteneriat prevăzut la art.2, a Protocolului de colaborare prevăzut la art.10 şi a documentaţiei aferente depunerii proiectului precum și ulterior în etapa de contractare și implementare, se împuterniceşte Directorul Executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială - doamna Roşian Lidia Cosmina. Art.12 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia de Asistenţă Socială Reșița şi Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane. Art.13 — Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraș-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane; - Direcţiei de Asistenţă Socială; - Asociaţia Nevo Parudimos Reșița; - Asociaţia Centrul Romilor pentru Sănătate SASTIPEN București. PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ MATICHESCU BOGDAN NI DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ Adresa: Piaţa Republicii nr. 44, Tel/Fax: 0355080242, email: asistenta.sociala O primariaresita.ro ANEXA | 10 Ha MI 2]. (a 2005 ACORD DE PARTENERIAT Art. 1. Părţile 1. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, cu sediul în Municipiul Reșița,Jud. Caraș-Severin, Str. Piaţa Republicii, nr. 44, codul fiscal! 15400862, având calitatea de Lider parteneriat/Solicitant 2. ASOCIAȚIA NEVO PARUDIMOS, cu sediul în Municipiul Reșița, Jud. Caraș-Severin, Str. Piața Traian Vuia, nr.1-4, CORP E, codul fiscal 24157950, având calitatea de Partener 1 3. ASOCIAȚIA CENTRUL ROMILOR PENTRU SĂNĂTATE - SASTIPEN, cu sediul în Municipiul București, Sector 5, Str. Triunghiului, nr.40, codul fiscal 22386469, având calitatea de Partener 2, au convenit următoarele: Art. 2. Obiectul (1) Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile și obligațiile părţilor, contribuția financiară proprie a fiecărei părți la bugetul proiectului, precum şi responsabilitățile ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului cu titlul „Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în Municipiul Reșița”, denumit în continuare Proiect, care este depus în cadrul Programului de Incluziune Socială, finanţat din Programul de Cooperare Elveţiano -Român, numit in continuare Program, Componenta 1 - Implementarea serviciilor comunitare integrate în zonele urbane marginalizate din 7 orașe selectate, locuite de comunități vulnerabile, cu o prezență ridicată a cetățenilor defavorizaţi de etnie romă (2) Formularul de proiect (Cererea de finanţare), inclusiv anexele sale, sunt parte integrantă a acestui acord. Art, 3. Principiile de bună practică ale parteneriatului (1) Toţi partenerii trebuie să contribuie cu resurse umane, financiare si materiale la implementarea proiectului și să își asume rolurile si responsabilitățile lor în cadrul proiectului, așa cum sunt acestea consemnate în cadrul prezentului Acord de Parteneriat. (2) Părțile trebuie să se consulte și să se informeze în mod reguiat si ori de cate ori este nevoie, asupra tuturor aspectelor privind evoluţia proiectului. (3) Toţi partenerii trebuie să implementeze activităţile cu respectarea standardelor profesionale şi de etică, angajament faţă de interesul public, integritate şi obiectivitate. (4) Partenerii sunt obligați să respecte regulile privitoare la conflictul de interese și regimul incompatibilităților, iar, în cazul identificării unei potenţiale situaţii de conflict de interese/ incompatibilitate (consumat, actual, posibil in viitor), să dispună luarea măsurilor legale ce se impun in cauza, conform legislaţiei în domeniu, să dispună luarea măsurilor pentru evitarea, respectiv stingerea stării de conflict / incompatibilitate, și nu în ultimul rând și fără a se limita la cele anterioare, să informeze Operatorul de program și Operatorul de Componentă de Program responsabil (numite in continuare OP/OCP responsabil) în legătură cu orice situaţie din trecut presupusă a fi conflict de interest / incompatibilitate, sau care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict/ incompatibilitate, în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data identificarii / apariţiei/ presupunerii unei astfel de situații. În caz contrar, semnatarii prezentului acord înţeleg că poate fi reziliat contractul de finanțare prin decizia OP/OCP responsabil, de plin drept, fără punere în întarziere, fără intervenţia unui tribunal arbitral/unei instante judecătorești și fără îndeplinirea altor formalităţi, cu excepţia transmiterii către Liderul de parteneriat a unei simple informări cu privire la rezilierea Contractului de finanțare. 1 Codul fisca! sau codul TVA, după caz Art. 4 Roluri şi responsabilităţi în implementarea proiectului (1) Rolurile și responsabilităţile sunt descrise în tabelul de mai jos și corespund prevederilor din Formularul de proiect - care este documentul principal în stabilirea principalelor activități asumate de fiecare partener: Organizaţia Roluri şi responsabilităţi Lider de proiect (Solicitant) I Asigurarea managementului proiectului Această activitate se va derula, de către echipa de implementare proiect desemnată Perioadă: 35 luni II Actualizarea analizei de nevoi/actualizarea diagnozei sociale Obiectivul general al acestei activități este acela de a identifica și analiza în profunzime nevoile reale ale comunităţilor vulnerabile din municipiul Reșița, cu accent pe cartierele, Calea Caransebeșului cunoscută sub denumirea (Catanga), Calea Timișorii , Țerova și Doman, pentru a fundamenta măsuri de sprijin și intervenţie integrată. Perioadă: 4 luni II Realizarea de evaluări și planuri de intervenție pentru fiecare beneficiar unic identificat e Identificarea. Pregătirea evaluării. Respectarea datelor cu caracter personal > Parcurgerea etapelor preliminare în vederea pregătirii evaluării; > Informarea persoanei beneficiare cu privire la confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal; > Parcurgerea etapelor procesului de evaluare: 1. Contact, vizită, discuţie, şedinţă de informare şi consiliere. 2. Realizarea vizitelor subsecvente. 3. Evaluarea stării de dificultate. + Procedurile de referire. Semnalarea urgenţelor: > În instrumentele prin care se colectează informaţiile rezultate pe parcursul evaluării se consemnează nivelul de urgenţă în situaţiile identificate; > Urgenţele sunt semnalate în confomitate cu legislația actuală în vigoare (ex.: HG 49/2009, Legea nr.17/2000, etc.); > Referirea trebuie să respecte elementele minime de conţinut în funcţie de situaţie (mesaj telefonic/email, formular de referire/scrisoare de referire argumentată); + Stabilirea priorităţilor de intervenție pentru a răspunde nevoilor persoanelor aflate în situaţii de sărăcie şi excluziune socială > Contactarea asistentului social/mediatorului sanitar, consilierului/ mediatorului școlar, dar și a altor specialiști din domeniul furnizării serviciilor publice și private din ariile de suport pentru evaluarea nevoilor în domeniile: ocupare, sănătate, educaţie, locuire, | eliberarea documentelor de identitate; > Contactarea serviciilor și a instituţiilor cu responsabilități în furnizarea serviciilor specializate; + Intervenţia pentru persoanele aflate în situaţii de sărăcie şi marginalizare socială > Elaborarea planului de intervenţie pe baza evaluării exhaustive/complete a nevoilor (locuire, ocupare, educaţie, sănătate etc.), a riscurilor de excluziune socială; > Stabilirea strategiei de intervenţie în ECI și pregătirea intervențiilor pentru priorităţile selectate: elaborarea planului de intervenţie; > Revizuirea planului de intervenţie (după caz); e Evaluarea impactului intervenției > Coordonarea și integrarea tuturor activităților destinate grupurilor vulnerabile, de organizare și gestionare a măsurilor de asistență socială specifice, realizate de către asistenții sociali și/sau diferiți specialiști, în acord cu obiectivele stabilite în planurile de intervenție; > Stabilirea următoarelor priorități asupra cărora să se intervină pentru eliminarea totală a cauzelor care menţin starea de sărăcie și asigurarea sustenabilității intervenţiei. Perioadă: de la luna 5 - până la luna 16 IV Furnizarea pachetului minim de asistență socială la nivelul DAS: Pachetul minim de asistenţă socială definit la art.6 lit.s) din Legea nr.292/2011 și reglementat la art.56 alin.(1) și 54 alin.(1) din același act normativ, acordat de serviciul public de asistență socială, este exceptat de la obligația deținerii licenței de funcționare, în conformitate cu prevederile art.38 alin.(3) din Legea nr.292/2011. Include: serviciile de asistență comunitară (SAC) și serviciile comunitare integrate (SCI) care se asigură prin pachetul minim de asistență socială, prin servicii de asistenţă comunitară sau prin centre de zi. Activităților ce vor fi derulate pentru beneficiarii unici selectaţi: a) Informare și consiliere: - activităţi de informare și consiliere ce privesc drepturile sociale, prevenirea și combaterea unor comportamente care pot conduce _la | creşterea riscului de excluziune socială (violența în familie, traficul de persoane, delincvenţă ș.a., precum şi măsurile de sprijin în vederea facilitării integrării/reintegrării sociale şi inserției/reinserţiei familiale a categoriilor de persoane defavorizate); b) Măsuri şi acţiuni de conștientizare privind riscurile sociale: activități de prevenire a riscului separării copilului de familie; c) Măsuri şi acţiuni de urgență în vederea reducerii efectelor situaţiilor de criză: sprijin în procesul de obţinere a diferitelor beneficii și servicii sociale; d) Măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menținerii în | comunitate a persoanelor aflate în dificultate: sprijin în procurarea actelor de identitate (certificate de naștere, cărţi de identitate); asistență și sprijin pentru clarificarea situaţiei locative (întocmirea şi obţinerea documentelor care evidenţiază situaţia de dificultate a persoanei/familiei, identificare de locuințe sociale și locuințe cu chirii accesibile, promovarea responsabilității sociale a dezvoltatorilor imobiliari, protecţia drepturilor la o locuinţă, etc.); e) măsuri și acţiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială: sprijin în procesul de obţinere a diferitelor beneficii și servicii sociale; f) dezvoltarea de programe de dezvoltare comunitară: dezvoltarea de parteneriate cu factorii interesați în vederea asigurării serviciilor integrate adresate beneficiarilor; 3) prevenirea oricărei forme de dependenţă prin acțiuni de identificare, ajutor, susținere, informare, consiliere, asigurarea referirii beneficiarului către alte servicii sociale sau alte servicii de interes public general: dezvoltarea de parteneriate cu factorii interesați în vederea asigurării serviciilor integrate adresate beneficiarilor; activităţi de recuperare/reabilitare de înserție/reinserție socială (dezvoltarea unor activități de terapie ocupaţională cu persoanele cu dizabilităţi, tineri și voluntari) h) gestionarea activă a procedurilor de conlucrare cu serviciile educaţionale, medicale, de locuire, ocupare şi altele asemenea, precum şi alte măsuri prevăzute în legile | speciale: dezvoltarea de parteneriate cu factorii interesați în vederea asigurării serviciilor integrate adresate beneficiarilor. Partener 1 - ASOCIAȚIA NEVO PARUDIMOS l. Asigurarea managementului proiectului Perioadă: 35 luni Ul. Program „Școală după școală” cu masă caldă și servicii conexe Descriere: - Zilnic, doi ani școlari timp de 35 de săptămâni se vor crea doua grupe de câte 15 copii care, cu sprijinul a două cadre didactice, vor desfășura activități remediale de școala după școală. - Cei 30 de copii, vor beneficia patru zile/săptămână, de | luni până vineri de masă caldă. - Copii vor primi pachete de hăinuțe anual și pachete de rechizite, caiete, instrumente de scris și materiale educative adaptate nivelului acestora. Activitatea contribuie la prevenirea abandonului școlar și creșterea participării la educație. Perioadă: 20 luni LB Consiliere educațională elevi și părinţi - Se [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă