27 noiembrie 2019

HCL 397/2019 Reșița adoptată

Aprobarea regulamentului pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale municipiului Reșița

Denumire
Hotărârea nr. 397 din 2019 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
397 / 2019
Data
27 noiembrie 2019
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul care stimulează dezvoltarea zonelor principale ale municipiului Reșița. Pentru locuitori înseamnă potențiale facilități sau măsuri de sprijin în investiții, dezvoltare economică și administrație locală, cu impact asupra zonelor centrale; detaliile despre avansuri, termene, taxe sau zone exacte se vor aplica conform regulamentului adoptat. Nu sunt prezentate în text obserabile cote sau termene concrete, acestea urmând a fi precizate în documentul final al regulamentului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL LOCAL DR HOTARARE nr. 397 Din 27.11.2019 privind aprobarea regulamentului pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale municipiului Reșița Consiliul Local a! Municipiului Reșița întrunit în ședința ordinară din data de 27.11.2019; Analizând Expunerea de Motive a domnului Primar Popa loan și Raportul de specialitate comun al Direcţiei Urbanism, Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, Direcţiei Impozite și Taxe, Direcţiei Poliția Locală și Compartimentului Comerţ și Activităţi Economice, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Luând în considerare Procesul — Verbal nr. 77264/07.10.2019, încheiat cu ocazia dezbaterii publice privind Regulamentul pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale municipiului Reșița; Văzând H.C.L. nr. 92/2011 privind aprobarea documentaţiei de urbanism "Actualizare Plan Urbanistic General” al Municipiului Reșița; Hotărârea Consiliului Local nr. 87/31.03.2015 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale în Municipiul Reșița; « Hotărârea Consiliului Local nr. 69/25.03.2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița; + Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare; + Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal; + Hotărârea Guvernului nr.955/2004 pentru aprobarea regiementării-cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul punctului 167 și 168 din H.G. nr. 1 din 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, » Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare; „ Ordonanţa nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare; +. Având în vedere punctul 1 și 6 din H.G. nr. 333 din 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piaţă. + În baza art. 26 alin. 3 din O.G nr. 21 din 1992, republicată, privind protecţia consumatorului, + Conform prevederilor O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ; Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările și completările ulterioare; +. Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activități de producţie, comerț sau prestări de servicii ilicite, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; + Ținând cont de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, actualizată, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare; . Ținând cont de art. 489 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal; - Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare prevederile art. 6,10 și art. 12 din Ordonanţa nr. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piaţă, În temeiul art. 5 lit. ş), lit. hh), art. 6, art. 8-10, art. 13, art. 110 alin. 1 teza |, art. 129 alin. 1 coroborat cu art. 2 lit. b) și c) raportat la alin. 4 it. e) și lit. f), alin. 7 lit. c) și lit. g), lit. )), lit. k), lit. r), respectiv alin. 14 cu aplicarea dispoziţiilor art. 285 și următoarele, art. 354 și următoarele și în temeiul art. 139 alin. 1 teza |, alin. 3 lit. c), lit. e) și lit. 9), art. 197 alin.1,, alin. 2 şi alin. 4 şi art. 198 alin. 1 și alin. 2 din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ HOTĂRĂȘTE Art1. Se aprobă Regulamentul pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale municipiului Reșița conform anexei, Anexă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndepiinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administratorul Public, Direcţia Urbanism, Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, Direcţia Impozite și Taxe, Direcţia Poliţia Locală și Compartimentul Comerţ și Activităţi Economice. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică cu: Primarul Municipiului Resita; Prefectul și Instituţia Prefectului judeţul Caras-Severin; Administratorului Public; Direcţiei Urbanism; Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat; Direcţiei impozite și Taxe; Direcţiei Poliţia Locală; Compartimentul Autorizare Comerţ şi Activităţi Economice. Anexa la HcL,AR..997 E. (1 2079 REGULAMENT pentru stimularea dezvoltării zonelor principale ale municipiului Reşiţa CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI Art.1. OBIECTIVUL PRINCIPAL al prezentului regulament il constituie dezvoltarea arterelor principale si a Centrului Municipiului Resita prin atingerea următoarelor ţinte: Art.2. utilizarea eficienta a patrimoniului construit intensificarea activităţilor economice creşterea atractivitatii turistice şi investitionale mobilizarea/atragerea de resurse financiare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a fațadelor neantreţinute şi organizarea de evenimente culturale OBIECTUL REGULAMENTULUI il constituie elaborarea cadrului legal local pentru reglementarea activităţilor economice din zona Centrului Municipiului Resita si al arterelor principale ale orasului. Art.3. Art.4. DOMENIUL TERITORIAL DE APLICABILITATE: Aria teritorială de aplicare o reprezintă următoarele zone: - Centrul Municipiului Resita, - Bulevardul Revoluţia din Decembrie, - Strada I.L.Caragiale, - Bulevardul A.]. Cuza, - Bulevardul Republicii. Măsurile cuprinse la capitolele 2 si 3 din prezentul regulament se aplică proprietarilor/operatorilor economici care deţin/utilizează spaţiile comerciale situate la parterul imobilelor cu front la ariile enumerate la art. 3. Art.5. CADRUL LEGAL H.C.L. nr. 92/2011 privind aprobarea documentaţiei de urbanism "Actualizare Plan Urbanistic General” a! Municipiului Reșița; Hotărârea Consiliului Local nr. 87/31.03.2015 privind aprobarea Regulamentului de desiășurare a activităţilor comerciale în Municipiul Reșița; Hotărârea Consiliului Local nr. 69/25.03.2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița; Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal; Hotărârea Guvernului nr.955/2004 pentru aprobarea reglementării-cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul punctului 167 și 168 din H.G. nr. 1 din 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a art. 489 alin. (4) și art. 489 alin. (5)-(8) a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal; Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare; Ordonanţa nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere punctul 1 și 6 din H.G. nr. 333 din 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piaţă. În baza art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 21 din 1992, republicată, privind protecţia consumatorului, Conform prevederilor O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ; Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activități de producţie, comerț sau prestări de servicii ilicite, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 31/1990 privind societăţile, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu modificările și completările ulterioare; : Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețţuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, actualizată, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și Sr completările ulterioare; Ținând cont de art. 489 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal; Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare; e Luând în considerare prevederile art. 6, art. 10 și art. 12 din Ordonanţa nr. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piaţă. CAPITOLUL 2. PREVEDERI PRIVIND PROFILUL DE ACTIVITĂŢI ECONOMICE Art. 6. În zona descrisă la art. 3 din prezentul regulament se interzice desfăşurarea următoarelor activităţi economice: case de amanet, magazine cu produse second- hand, jocuri de noroc. Art. 7. interzicerea activităţilor menţionate în prezentul capitol se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2022. Art. 8. După datele menţionate, autoritatea publică locală va refuza viza anuală a acordului/autorizației de funcţionare, respectiv va refuza eliberarea unor acorduri/autorizaţii de funcţionare noi, operatorilor economici care desfăşoară activităţi economice din lista celor interzise. Art. 9. Constatarea nerespectării profilului de activitate şi aplicarea de contravenţii se face de către personalul Direcţiei Poliţia Locală. Art.10. Desfăşurarea după datele limită stabilite a activităţilor interzise prin prezentul capitol se sancţionează contravenţional cu amendă între 1000 - 2500 lei şi încetarea activităţii, pe cale administrativa, la propunerea agenţilor constatatori. CAPITOLUL 3. PREVEDERI PRIVIND CONTINUITATEA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE Art.11. Impozitul pe clădiri şi teren pentru spaţiile comerciale din zona descrisă la art. 3, în care nu se desfăşoară activităţi economice (neutilizate/închise) mai mult de 30 de zile calendaristice succesive intr-un an, se majorează cu 50% începând cu anul următor constatării. Art.12. Măsură nu se aplica spaţiilor comerciale închise in cazurile enumerate mai jos: e renovare/amenajare/reabilitare sub durata de valabilitate autorizaţiei de construcţie. + decesul asociatului unic, administratorului, managerului, şefului structurii de vânzare cu amănuntul sau al altui angajat care lucrează în aceasta, după caz; + concediul personalului angajat în structura de vânzare respectiva; e inventar; Sr + schimbarea profilului structurii de vânzare, suspendarea sau înlocuirea unei activităţi comerciale desfăşurate în acea structura; + suspendarea activităţii ca urmare a deciziei organelor de control abilitate; + cazuri de forţa majoră. Art.13. Constatarea stării de neutilizare a clădirii se face de către Direcţia Politia Locală Reșița prin intocmirea unei note de constatare insotita de fotografii efectuate in aceeaşi zi cu nota de constatare. e Nota de constatare va fi comunicată proprietarului spaţiului comercial concomitent cu obligaţiile ce-i revin ca urmare a neutilizarii spaţiului. + Laun interval de 30 de zile de la intocmirea primei note de constatare Poliţia Locală va efectua o noua inspecţie pentru a constata starea imobilului , ocazie cu care va întocmi o noua nota de constatare in care va consemna desfăşurarea/nedesfăşurare activităţii economice în spaţiul comercial respectiv, însoţită de fotografii din care sa rezulte starea consemnată în notă. e Incazulin care la sfârşitul perioadei de 30 de zile de la data primei constatări, imobilul nu a fost introdus in circuitul economic, Direcţia Poliţia Locală va instiinta Direcţia Impozite și Taxe, după caz prin comunicarea celor 2 note de constatare si fotografiile realizate. + Direcţia Impozite și Taxe pe baza acestor documente va iniţia proiectul de hotarare de consiliu local pentru aplicarea cotei adiţionale de 50% a impozitului pe clădiri şi terenuri, începând cu 1 ianuarie a anului următor. + Pentru aplicarea măsurii propuse în cadrul prezentului capitol se vor adopta hotarari de consiliu individuale. ARHITECT ȘEF, ) Por opeee DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXECUTIV, GÂRŢOI LIVIU BRABETE ION — INSPECTOR, e ÎRESE DINTE DE Șeti , i Pra MINEA, Jopeca jtabpinni Cat Mpa /TeNERAL y Ani CORA/E2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă