Se aprobă documentația de urbanism PUZ „Spațiu Comercial Centru Istoric Reșița Montană” pentru municipiul Reșița (cartier Muncitoresc). Înseamnă pentru locuitori că, în zonă, pot fi planificate funcțiuni comerciale suplimentare în centru istoric, iar decizia afectează eventuale intervenții în spațiul urban, cu posibilitatea informării și consultării publicului și respectarea termenelor legale. Vor exista termene și condiții de implementare conform regulilor de urbanism aplicabile, iar proiectul urmează să fie avizat de comisiile tehnice și să se convoace în ședință a Consiliului Local.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă documentaţia de urbanism P.U.Z. „SPAȚIU COMERCIAL CENTRU ISTORIC REȘIȚA MONTANĂ”, în municipiul Reşiţa, proiect nr. 936/2019, elaborat de B.I.A. ADINA BOCICAI, care devine document oficial certificat prin ștampile și semnături și care produce efecte juridice, fapt pentru care persoana autorizată Adina Bocicai răspunde personal, după caz, administrativ, civil și penal pentru exactitatea mențiunilor, a datelor, a calculelor cuprinse în aceasta .și pentru respectarea întocmai a actelor normative naționale în
. ROMÂNIA
” JUDETUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞITA
CONSILIUL LOCAL o
HOTARAREA NR. 399
DIN 27.11.2019
privind aprobarea documentaţiei de urbanism „P.U.Z. - SPAȚIU COMERCIAL CENTRU
ISTORIC REȘIȚA MONTANA”, în municipiul Reşiţa ( cartier Muncitoresc )
Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2019;
Având în vedere Expunerea de motive şi Raportul de specialitate al Direcţiei Urbanism,
precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;
Văzând documentaţia de urbanism PUZ „SPAȚIU COMERCIAL CENTRU ISTORIC
REȘIȚA MONTANĂ”, în municipiul Reşiţa, (cartier Muncitoresc), proiect nr. 936/2019,
elaborat de B.i.A. ADINA BOCICAI;
Urmare a consultării populaţiei efectuate prin afişaj şi site cu posibilitate de studiere a
documentaţiei la sediul Primăriei municipiului Reşiţa, a Raportului informării şi consultării
publicului nr. 67780/03.09.2019;
Ţinând cont de avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism;
Văzând Anunţul public nr. 81990/2019, afișat la sediul Primăriei Municipiului Reșița;
Conform H.C.L. nr. 6/31.01.2018 pentru aprobarea Regulamentului local de implicare a
publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism , din competenţa de avizare şi
aprobare a Consiliului Local al municipiului Reşiţa;
Conform H.C.L. nr. 92/06.04.2011, privind aprobarea „Actualizării Planului Urbanistic
General al municipiului Reşiţa”;
Conform H.C.L.nr. 7/ 31.01.2018 pentru aprobarea Procedurii de elaborare, avizare și
aprobare a Planurilor Urbanistice Zonale;
Potrivit Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2701/2010 pentru
aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau
revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism ;
În conformitate cu Ord. 233/26.02.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi
actualizare a documentaţiilor de urbanism;
Văzând prevederile Regulamentului General de Urbanism aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Văzând Legea 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, cu
modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu Legea nr. 350/2001, privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2, iit. c), coroborat cu alin. 6, lit. c), art. 139, alin. 3,
lit. e), art. 196, alin. 1, lit. a), art. 197, alin.1, alin. 2 și alin. 4 și art. 198, alin.1. și alin 2 ale
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 — Se aprobă documentaţia de urbanism P.U.Z. „SPAȚIU COMERCIAL CENTRU
ISTORIC REȘIȚA MONTANĂ”, în municipiul Reşiţa, proiect nr. 936/2019, elaborat de B.I.A.
ADINA BOCICAI, care devine document oficial certificat prin ștampile și semnături și care
produce efecte juridice, fapt pentru care persoana autorizată Adina Bocicai răspunde
personal, după caz, administrativ, civil și penal pentru exactitatea mențiunilor, a datelor, a
calculelor cuprinse în aceasta .și pentru respectarea întocmai a actelor normative naționale în
vigoare;
Art.2 — Se însuşeşte raportul informării şi consultării publicului nr. 49365/25.06.2019,
anexat la prezenta hotărâre;
Art.3 — Valabilitatea prezentului Plan Urbanistic Zonal este de 10 ani de la data intrării
în vigoare sau până la înlocuirea lui cu alte prevederi aprobate conform legii și poate suferi
modificări după o perioadă de 3 ani;
Art.4 — Planul Urbanistic Zonal se va corela cu celelalte documentaţii şi regiementări
de urbanism, va sta la baza activităţii urbanistice în zona studiată şi ulterior la eliberarea
certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construire;
Art.5_— Utilităţile necesare, extinderea sau devierea după caz, a reţelelor tehnico-
edilitare şi amenajările exterioare se vor realiza de către beneficiar;
Art.6 — Prevederile conţinute în documentaţia specificată la art. 1 au caracter public de
informare, putând fi consultate la sediul Primăriei municipiului Reşiţa;
Art.7 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează :
e Direcţia Urbanism ;
e Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului
Reşiţa;
e Direcţia de investitii și Mobilitate Urbană;
Art 8 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii ei la cunoştinţă publică;
Art.9 — Prezenta hotărâre se comunică:
Primarului Municipiului Reșița - Popa loan;
Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin;
Consiliului Judeţean Caraş-Severin;
Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului
Reşiţa;
e Direcţiei Urbanism.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
POPESCU HADRIAN CONSTANTIN
AED DP MURE. XI AA 0?
ROMÂNIA
JUDEȚUL CARAȘ SEVERIN
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA „ APROBAŢ
DIRECȚIA URBANISM / “PRIMAR
Nr.67780/03.09.2019
Pentru documentaţia PLAN URBANISTIC ZONAL: "SPAȚIU COMERCIAL CENTRUL ISTORIC
REȘIȚA MONTANĂ”, având amplasamentul în Judeţul Caraş-Severin, Municipiul Reşiţa, P-ţa Republicii-
Centru istoric Reșița Montană; inițiator SC ARIAL COM SRL cu sediul în Reșița, prin Blaga Aristotel;
proiectant general SC ABRAXAS SRL și proiectant de urbanism B.i.A. Adina Bocicai | ambele cu sediul în
Reșița).
Procesul de informare şi consultare a publicului s-a desfăşurat în conformitate cu Ordinul 2701/2010
pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea
planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, a Regulamentului local de implicare a publicului în
elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism aprobat prin H.C.L. 6/31.01.2018 , Procedura de elaborare,
avizare şi aprobare a Planurilor urbanistice zonale aprobat prin H.C.L. 7/31.01.2018, a Legii 52/2003 privind
transparența decizională în administraţia publică, republicată şi a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Art.11, Capitolul II din Ordinul nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare
a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism și prin
Cap. IV, Ari. 20 din Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de
Urbanism a fost stabilită obligativitatea întocmirii, la finalizarea procedurii „a Raportului informării şi consultării
publicului , care însoțește documentaţia de urbanism supusă aprobării Consiliului Local .
În conformitate cu Secţiunea a3-a, Capii, din Ordinul 2701/2010 și a Subcapitolului XII, Art. 66 din
Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism , Informarea şi
consultarea publicului se desfăşoară în următoarele etape:
1. Etapa pregătitoare;
Etapa elaborării propunerilor ;
Etapa aprobării P.U.z.
Etapa monitorizării implementării P.U.Z.
bine a)
1. Etapa pregătitoare
Au fost respectate prevederile: pct.1 Implicarea publicului în etapa pregătitoare din Secţiunea a 3-a a
Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la
elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, care precizează că administrația
publică inițiatoare poate aduce la cunoștința publicului intenţia de elaborare a PUZ; Subcapitolului X.II- ETAPA
1 ETAPA PREGĂTITOARE P.U.Z. ȘI R.L.U. AFERENT din Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea
sau revizuirea Planurilor de Urbanism aprobat prin H.C.L. 6/31.01.2018, CAPITOLUL îl. ETAPA 1 —IMPLICAREA
PUBLICULUI ÎN ETAPA PREGĂTITOARE și CAP.II OBŢINEREA AVIZULUI DE OPORTUNITATE din Procedura de
elaborare, avizare și aprobare a Planurilor urbanistice zonale aprobată prin H.C.L. 7/31.01.2018.
-În data de 31.05.2019, cu nr. 45423 a fost depusă Cererea pentru demararea etapei 1 - etapa pregătitoare
P.U.Z. însoțită de C.U. nr. 517/15.10.2018 și documentaţia preliminară a P.U.Z. ;
În data de 05.06.2019 cu nr. 45423 documentaţia a fost restituită în vederea completării ;
În data de 12.06.2019 cu nr. 48848 documentaţia completată contorm adresei de restituire a fost depusă din
nou la Registratura generală a Primăriei Municipiului Reșița împreună cu documentaţia de obţinere a Avizului
de oportunitate | mai puţin dovada achitării taxei aferente eliberării acestuia);
În data de 12.06.2019| în termenul de 5 zile de la prelvarea cererii stabilit prin Regulamentul local de implicare
a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism) s-a întocmit modelul de panou cu datele
necesare a fi înscrise pe acesta- data de 14.06.2079fiind stabilită ca prima zi de consultare publică , iar în
aceeași zi acesta a intrat în posesia iniţiatorului în vederea contecţionării panourilor aferente acestei etape;
“În data de 13.06.2019 au fost ațișate panourile pe clădirile perimetrale terenului studiat;
- Au fost întocmite declaraţii notariale ce cuprind acordul de execuţie a lucrărilor al celor afectaţi de
prevederile P.U.z. după cum urmează:
= IAROS MARIA OLGA -Declaraţia nr. 1746/10.04.2019 cu condiţii și garanții asumate de SC ARIAL COM
conform Declaraţiei nr. 1740/10.04.2019;
= BORODI MARIA - Declaraţia nr. 2197/10.05.2019 cu condiţii şi garanții asumate de SC ARIAL COM
conform Declaraţiei nr. 1748/10.04.2019;
= BĂNESCU CONSTANTIN - Declaraţia nr. 2340/20.05.2019 cu angajament de remediere a eventualelor
prejudicii din partea SC ARIAL COM SRL;
» SC LIMPEZA SRL reprezentată prin admin.TURCU IONEL -Declaraţia nr. 1378/21.03.2019 cu condiţii de
construire impuse SC ARIAL COM SRL;
m SZATMARY JOSEF ȘI SZATMARY ROZA proprietarii unui teren de 20 MP care nu va fi afectat de
construcție;
-Cu adresa nr. 40194/13.05.2019 au fost notificate următoarele persoane fizice și juridice care pot fi afectate de
reglementările acestei documentaţii de urbanism:
= Szatmary Josef și Roza
= Borodi Maria:
= Tâmpu Mugurel |
= SC LIMPEZA SRL[( prin Turcu lonel)cu sediul pe str. Oituz, nr.1B;
2
= laroș Maria Olga
» SC ARIAL COM SRL cu sediul pe str. Oituz, nr.1D;
= ConstantinNicolae
= Bănescu C-tin și Elena, chioșc P-ța Republicii, în;
- În perioada 14 .06. 2019 -24.06.2019 a fost afişat anunțul aferent etapei | ( pregătitoare) cu P.v. afișare nr.
49365/14.06.2019 | în vederea consultării publice a documentaţiei în etapa de intenţie) la panoul de afişaj de la
sediul Primăriei mun. Reşiţa , pe pagina de internet a Primăriei Mun, Reşiţa şi pe panourile amplasate pe
clădirile care delimitează terenul ce tace obiectul reglementărilor P.U.Z.-ului, În acest interval nu au fost primite
observaţii/sugestii/propuneri la documentaţia supusă consultării publice;
- În data de 18.06.2019 s-a întrunit Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism s-a obținut avizul
consultativ care fundamentează eliberarea Avizului de oportunitate ;
- Neexistând observaţii/sugestii/ propuneri „nu a mai fost cazul: transmiterii observațiilor la inițiator , primirea
răspunsului din partea acestuia şi de informare scrisă a proprietarilor care au transmis opinii .
- În dota de 24.06.2019, la expirarea perioadei de consultare publică conform anunţului afișal( la segliul
Primăriei Mun. Reșița. pe site-ul acesteia și pe clădirile care delimitează terenul ce a generat acest P.UZ, J s-a
întocmit Procesul verbal de încheiere a perioadei de afișare a Anunţului de consultare publică aferent etapei
/[ pregătitoare] cu nr.49365/25.06.2019.
- Cu chitanța 2103/ 11.07.2019 a fost achitată taxa pentru eliberarea Avizului de oportunitate și find încheiată
perioada de depunere observaţii/sugestii/propuneri(conform Anunţului), a fost eliberat și Avizul de oportunitate
nr.1/11.07.2019 afișat pe site-ul Primăriei Municipului Reșița și ca urmare, conform art. 79 din Regulamentul local
de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism aprobat prin H.C.L. 6/31.01.2018 a
fost finalizată etapa pregătiloare [ de intenție] din cadrul procedurii de consultare PUZ, "SPAŢIU COMERCIAL
CENTRUL ISTORIC REȘIȚA MONTANĂ”, având amplasamentul în Județul Caraş-Severin, Municipiul Reşiţa, P-ţa
Republicii-Centru istoric Reșița Montană; inițiator SC ARIAL COM SRL cu sediul în Reşiţa, prin Blaga Aristotel;
proiectant general SC ABRAXAS SRL și proiectant de urbanism B.I.A. Adina Bocicai | ambele cu sediul în Reșița).
2. Etapa elaborării propunerilor
Au fost respectate prevederile pct.2 Implicarea publicului în etapa elaborării propunerilor din Secţiunea
a 3-a a Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la
elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, care precizează că pe parcursul
elaborării propunerilor este recomandată consultarea publicului asupra evoluţiei acestora Subcapitolului X.II-
ETAPA 2 - ETAPA ELABORĂRII PROPUNERILOR P.U.Z. ȘI R.L.U. AFERENT din Regulameniul local de implicare a
publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism aprobat prin H.C.L. 6/31.01.2018 și CAPITOLUL III.
ETAPA 2 - ETAPA ELABĂRĂRII PROPUNERILOR P.U.Z. ȘI R.L.U. AFERENT din Procedura de elaborare, avizare și
aprobare a Planurilor urbanistice zonale aprobată prin H.C.L. 7/31.01.2018.
- în data de 24.07.2019, cu nr. 59031 a fost depusă Cererea pentru demararea etapei 2 - etapa elaborării
propunerilor P.U.Z. însoțită de C.U.nr. 517/15.10.2019, Aviz de oportunitate nr.1/ 11.07.2019 și documentaţia
P.U.Z.:
- în data de 27.07.2019| în termenul de 5 zile de la preiuarea cererii stabilit prin Regulamentul local de implicare
a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism) s-a întocmit modelul de panou cu datele
necesare a fi înscrise pe acesta- data de 05.08.2072? fiind stabilită ca prima zi de consultare publică , iar în
aceeași zi acesta a intrat în posesia iniţiatorului în vederea confecţionării panourilor aferente acestei etape;
- În data de 29.07.2019 au fost afișate panourile pe terenul reglementat de P.UZ.;
- Au fost notificate prin adresa nr. 40194/13.05.2019, toate PF și PJ afectate de prevederile P.U.Z. și menţionate
la prima etapă;
- În perioada 05.08. 2019 -30.08.2017 a fost afişat anunțul aferent etapei !! | elaborare propuneri) cu P.V. afișare
nr. 61223/05.08.2019: la panoul de afişaj de la sediul Primăriei mun. Reşiţa , pe pagina de internet a Primăriei
Mun. Reşiţa, în presă şi pe panourile ampiasate pe clădirile care delimitează terenul ce face obiectul P.U.Z.-ului.
în acest interval nu au fost primite observații/sugestii/propuneri la documentaţia supusă consultării publice ;
- în intervalul 20.08 -30.08.2019, conform Anunţului, nu au fost făcute solicitări în vederea organizării unei
dezbateri publice;
- În data de 08.08.2019 cu nr. 62411/08.08.2019 s-au transmis prin poștă| tuturor celor notificaţi cu adresa nr.
40194/13.05.2019, mai puţin SC Arial Com SRL ), invitaţii în vederea participării la o întâlnire cu proiectantul
elaborator al documentaţiei de urbanism. Întâlnirea a vut loc în data de 12.08.2019 ora 10 la P.M.R. -Direcţia
Urbanism și au participat la întâlnire : doamna Borodi Maria, arh. Adina Bocicai, domnul Blaga Aristotel ,
reprezentant al SC Arial Com SRL și cons. Monica Gheorghiu -persoană responsabilă cu consultarea publică.
Singura problemă pusă în discuţie la întâlnirea cu proiectantul a fost aceea ridicată de doamna Borodi M. de
a-i proteja acesteia clădirea în momentul executării lucrărilor;
- Neexistând observații/sugestii/ propuneri şi nici vre-o solicitare de organizare a unei dezbateri publice | in
intervalul 20.08.2019-30.08.2019 - conform Anunţului) nu a mai fost cazul: transmiterii observațiilor la inițiator ,
primirea răspunsului din partea acestuia şi de informare scrisă a proprietarilor care au transmis opinii .
- În data de 30.08.2077, la expirarea perioadei de consultare publică conform anunţului afișa![ la sediul
Primăriei Mun. Reşţa, pe site-ul acesteia și pe clăaiile care delimitează terenul ce a generat acest PUZ] s-a
întocmit Procesul verbal de încheiere a perioadei de afișare a Anurțului de consultare publică aferent etapei
/![ elaborare propuneri ] cu nr. 67280/02.09.2019.
întrucât În data de 30.08.2019 a fost încheiată perioada de consultare publică, s-a trecui la întocmirea în
2 exemplare a prezentului Raport al informării și consultării publice pentru P.U.Z "SPAȚIU COMERCIAL CENTRUL
ISTORIC REȘIȚA MONTANĂ", având amplasamentul în Judeţul Caraş-Severin, Municipiul Reşiţa, P-ţa Republicii-
Centru istoric Reșița Montană; inițiator SC ARIAL COM SRL cu sediul în Reșița, prin Blaga Aristotel; proiectant
general SC ABRAXAS SRL și proiectant de urbanism B.I.A. Adina Bocicai [| ambele cu sediul în Reșița), care va fi
postat ulterior semnării lui pe site-ul oficial al P.M.R.
.
3. Etapa aprobării P.U.Z.
Vor fi respectate prevederile pct. 3, Art. 440 din Secţiunea a 4-a a Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea
Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de
amenajare a teritoriului și de urbanism, care reglementează modul de implicare a publicului în etapa
pregătitoare. și ale Ari. 90 , Subcapitolul X.II din din Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea
sau revizuirea planurilor de urbanism după cum urmează:
Reprezintă o etapă ulterioară întocmirii Raportului informării și consultării publice și eliberării Avizului tehnic
favorabil al Arhitectului șef care se va desfășura cu respectarea prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică și se va materializa după obţinerea Avizului consultativ al Comisiei Tehnice
de Amenajarea Teritoriului și de Urbanism și a Avizului tehnic al Arhitectului șef . Atât prezentul Raport cât și
avizul tehnic al Arhitectului șet se vor constitui ca anexe la propunerea de aprobare a documentaţiei de către
Consiliul Local al Municipiului Reșița.
5. Etapa monitorizării implementării P.U.z.
Vor fi respectate prevederile Art.41, din Secţiunea a 3-a a Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea
Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de
amenajare a teritoriului și de urbanism, care precizează că informaţiile cuprinse în P.U.D. reprezintă informații
de interes public și vor fi puse la dispoziţie în urma solicitărilor, conform Legii 544/2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare și ale Art. 91-92, Subcapitolul X.II din din
Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism .
se va maierializa ulterior aprobării P.U.z. de către Consiliul Local al Municipiului Reșița , prin postarea pe site-
ul Primăriei Municipiului Reșița a documentaţiei aprobate prin H.C.L. și prin asigurarea liberului acces la
informațiile de interes public în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 cu modificările și completările
ulterioare .
Ca urmare a celor prezentate se încheie proceaura ae consultare publică a PLAN URBANISTIC ZONAL:
"SPAȚIU COMERCIAL CENTRUL ISTORIC REȘIȚA MONTANĂ", având amplasamentul în Judeţul Caraş-Severin,
Municipiul Reşiţa, P-ţa Republicii-Centru istoric Reșița Montană; inițiator SC ARIAL COM SRL cu sediul în Reșița,
prin Blaga Aristotei; proiectant general SC ABRAXAS SRL și proiectant de urbanism B.I.A. Adina Bocicai (ambele
cu sediul în Reșița) şi prezentul Raport a! consultării publice, care împreună cu Avizul tehnic favorabil al
Arhitectului şef, se vor înainta Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, alături de documentația completă supusă
spre aprobare , și se vor constitui în anexe la H.C.L. de aprobare.
ARHITECT ŞEF CONSILIER
Amarisia FLOR Monica GHEORGHIU
PĂBRA NE V7 SINT
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.