30 iulie 2025

HCL 395/2025 Reșița adoptată

Modificarea Organigramei și Statului de funcții ale Creșei Banatul Montan, aprobate prin H.C.L. nr. 362/29.09.2021, privind aprobarea înființării Instituției publice Direcția Creșe Reșița din subordinea Consiliului Local cu personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 395 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
395 / 2025
Data
30 iulie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă modificarea organigramei și a statului de funcții ale Creșei Banatul Montan, incluzând înființarea Direcției Creșe Reșița subordonată Consiliului Local, cu personalitate juridică, și ajustările ulterioare necesare pentru anii următori. Se aprobă, de asemenea, încadrarea cu personal didactic pentru anul școlar 2025-2026 și alinierea la regulamentul de organizare și funcționare al instituției, conform prevederilor legale în vigoare. Pentru locuitori înseamnă că serviciile de creșă din Reșița vor funcționa sub o structură reorganizată, posibil cu impact asupra unor cheltuieli publice, a termenelor de evaluare și a zonelor deservite, dar în celeilalte detalii nu apar modificări operative certe în textul oferit.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Organigramei Instituţiei Publice din subordinea Consiliului Local al

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA HOTĂRÂREA NR. 395 DIN 30.07.2025 privind modificarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Creşei Banatul Montan, aprobate prin H.C.L. nr. 362/29.09.2021, privind aprobarea înființării Instituţiei publice Direcţia Creşe Reşiţa din subordinea Consiliului Local cu personalitate juridică, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Reșița, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.07.2025; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1204/09.07.2025, al Primarului Municipiului Reșița, şi Raportul de Specialitate nr. 1205/09.07.2025, emis de "Creşa Banatul Montan", precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Ținând cont de avizul de legalitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 59938/15.07.2025; Văzând Proiectul de încadrare cu personal didactic de predare pentru Creşa Banatul Montan pentru anul școlar 2025-2026, având numărul de înregistrare de la ISJ 394/112/05.02.2025; În considerarea dispoziţiilor statuate la Pct. 3 Paragraful 6 din MEMORANDUMUL emis de către Ministrul educaţiei; Văzând H.C.L. nr. 362/29.09.2021, privind aprobarea înființării Instituţiei publice Direcția Creşe Reșița din subordinea Consiliului Local cu personalitate juridică, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând seama de H.C.L. nr. 497/2021 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Insitituției Direcţia Creşe Reşiţa; Ținând cont de H.C.L. nr. 107/16.03.2022 privind aprobarea schimbării denumirii Serviciului Public de interes local, din Instituţia Publică Direcţia Creşe Reşiţa în "Creşa Banatul Montan"; În conformitate cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023; Potrivit prevederilor Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, aprobată prin H.G, nr. 566/2022; Luând în considerare prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative — republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) și lit. d), alin. (3), lit. c), alin. (7), lit. a), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a), art. 197 alin. (1) şi alin. (2), art. 199 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. - Se aprobă modificarea Organigramei Instituţiei Publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa - "Creşa Banatului Montan", conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. “CREȘA BANATUL MONTAN Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. 14, Tel.: 0770900251, E-mail: creseOprimariaresita.ro Art.2, - Se aprobă modificarea Statului de funcții al Instituţiei Publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița - "Creșa Banatului Montan", conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează "Creșa Banatul Montan”. Art.4. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se revocă Anexa nr. | şi Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 362/2021, cu modificările şi completările ulterioare. Art.5, - Hotărârea intră în vigoare la data comunicării. Art,6. - Prezenta hotărâre se comunică: - Prefectului şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin; - Primarului Municipiului Reşiţa; - Creşei Banatului Montan. PREȘEDINTE DE SEDINIA, MATICHESCU BOGDAN - ACOLAE CREȘA BANATUL MONTAN Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. 1A, Tel.: 0770900251, E-mail: crese primariaresita.ro m tupstI) NAIHD “107d9dsu[ “mqejuo) | O1"e1|saJeHetulud (935819 :jţetu-a “TSZ0060£Z0 :"191 'VT "N 8161 3H1qua0ad 1 ejeld :esa1py NYLNO 1N1VNVA VS343-- epeduy sua oăbă eu'pyv ANH WVHd <NIAIA3s J9Ş UVIAIAdADIA | “A0LORAA eros) eufoed NISAGIAVA “orprinf Ja4rsuo) m Li lt L net vsonD 3 non ul VăOd — pr) “ ) DS2H2Uti L(4 LA alivonaa TNLNIHAILLUYVdAOD 4 ALUVALSINIACYV AC "INIIISNOD p 87 | IS AILVLSINIAGV “ALVIITIAVLNOD Li INIDIAUAS 2470IN — ae A 21NIQ253%4 GT | TIVIODSHAdALNY XUILTIONI (4 PS €s AXOLDAHUIC it Li LI VLISZA NYLNOA TONLYNVA VSAUID 7Ş S1inoax9 3p LIn]sod 318onpuoo (4 sp Imysod S "1I03S0d [e30[ YONIDII ă TUVWIAIdADIA 2 VĂISAA ININIdIDINAW XVAIăd TV 'TVDO1T 1NYIISNOD VLISZA „NY LNOW IN LVNVA VSIID, YNVIDINYBUO VISE INIalDINAA ST07p "De [INA aa" TOHE LUN VXANV NTIZAGS-SVAvVD MLaanr ANEXA NR.2 la HCL. nr.395_/ 30.07a025 STAT DE FUNCŢII PRIVIND FUNCŢIILE CONTRACTUALE DIN CADRUL INSTITUȚIEI PUBLICE "CREȘA BANATUL MONTAN” Nr. FUNCŢIA STUDII | Grad /Treaptă Gradaţie Funcție crt 1. DIRECTOR s I-II Funcție contractuală de conducere Serviciul Contabilitate, Administrativ şi Îngrijire anteprescolari 2. Şef Serviciu Ss I-II Funcție contractuală de conducere 3. Contabil S 1 1-5 Funcție contractuală de execuție 4. | Inspector de specialitate S l 1-5 Funcție contractuală de execuţie 5. | Administrator de S i 1-5 Funcție contractuală patrimoniu de execuție 6. | Psiholog S debutant 1-5 Funcție contractuală de execuţie 7. | Referent M n 1-5 Funcție contractuală de execuție 8. | Muncitor M/G I 1-5 Funcție contractuală calificat/Bucătar de execuţie 9. | Muncitor M/G II 1-5 Funcție contractuală calificat/Bucătar de execuție 10. | Muncitor M/G II 1-5 Funcție contractuală calificat/Bucătar de execuţie 11. | Muncitor M/G IV 1-5 Funcție contractuală calificat/Bucătar de execuție 12. | Muncitor M/G IV 1-5 Funcție contractuală calificat/Îngrijitor de execuţie clădire 13. | Magaziner M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 14. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 15. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuție 16. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 17. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 18. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 19. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 20. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 21. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 22. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 23. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 24. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 25. | Infirmieră M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuție 26. | Ingrijitoare M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 27. | Ingrijitoare M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 28. | Ingrijitoare M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 29. | Ingrijitoare M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie 30. | Ingrijitoare M/G - 1-5 Funcție contractuală de execuţie Compartimentul Educaţie 31. | Profesor pentru educaţie Ss - 1-5 Funcție contractuală timpurie didactică de execuţie 32. | Profesor pentru educaţie s - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 33. | Profesor pentru educaţie Ss - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 34. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 35. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 36. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 37. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 38. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 39. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 40. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 41. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 42. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuție 43. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 44. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 45. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 45. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 47. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 48. | Profesor pentru educaţie 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuție 49. | Profesor pentru educaţie - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 50. | Profesor pentru educație - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 51. | Profesor pentru educaţie - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuție 52. | Profesor pentru educație - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 53. | Profesor pentru educaţie - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie 54. | Profesor pentru educaţie - 1-5 Funcție contractuală timpurie de execuţie Total: 54 posturi, din care 2 post contractuale de conducere şi 52 posturi contractuale de execuţie. fi (= DIRECTOR BADESCU s Wep Consilier juridic, poase oo Graţiela Ti A PRezdINTE DE STA 2, riuitcu Ni i Contabil, POPOVICI Angela VICEPRIMAR, m Miruna PHAM HUY Adină Șef serviciu, Inspector, CHIVU Cristina EĂZRAL VON GaPNEL

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă