28 martie 2023

HCL 149/2023 Reșița adoptată

Aprobarea Acordului de amplasare încheiat între Municipiul Reșița și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM)

Denumire
Hotărârea nr. 149 din 2023 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
149 / 2023
Data
28 martie 2023
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Acordul de amplasare între Municipiul Reșița și ANCOM pentru implementarea unui Sistem autonom de monitorizare a radiațiilor electrice în Reșița, în cadrul programului Prelungit „Semenic”. Înseamnă pentru locuitori să se poată monitoriza nivelul radiațiilor pe termen lung, cu sprijin financiar și operațional al autorităților locale și ANCOM, iar zona afectată este Se municipiul Reșița, cu impact în ceea ce privește obiectivele din programul Semenic. Primarul este împuternicit să semneze acordul, iar hotărârea intră în vigoare la data comunicării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA HOTĂRÂREA NR. 149 din 28.03.2023 privind aprobarea Acordului de amplasare încheiat între Municipiul Reşiţa şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.03.2023; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 20203/20.03.2023 al Viceprimarului CHIOSA Mădălina Miruna şi Raportul de specialitate nr. 20202/20.03.2023 al Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local; Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 2183 1/24.03.2023; Ținând seama de solicitarea nr. 450/02.03.2023 a Autorității Naţionale pentru Administrare și Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), înregistrată la Registratura Generală a Consiliului Local Municipiul Reşiţa cu nr. 16238/06.03.2023; Având în vedere prevederile art. 10, alin. (1) O.U.G. nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 1 13/2010; În temeiul art. 129 alin. 2, lit. c), lit. d) şi lit. e), coroborat cu alin. 7 lit. c), alin. 9 lit. a), alin. 14, art. 139 alin. 3 lit. £) şi lit. 8), art. 196 alin. 1 lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 199 alin. ] şi alin 2 din O.U.G. nr 57/2019 privind Codul administrativ, modificat şi completat, HOTĂRĂȘTE: cu Program Prelungit „Semenic” Reșița, a unui Sistem autonom de monitorizare a radiațiilor electrice pe termen lung, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Art, 2. - Se împuternicește primarul municipiului Reșița, domnul Popa loan, în vederea semnării Acordului de colaborare prevăzut la art. ]. Art, 3. - Hotărârea intră în vigoare la data comunicării. Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică: -Primarului Municipiului Reșița, domnul Popa loan; -Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; -Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte; -Autorităţii Naţionale pentru Administrare și Reglementare în Comunicaţii; -Grădiniţa cu Program Prelungit „Semenic” Reşiţa. FANI = 49 A Fă Pa LI PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, LUCIA ELENA NP DIRECTIA GENERALĂ ÎNVĂŢĂMÂNT, CULTURĂ. TINERET, SPORT ȘI CULTE DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÂNT, RELAȚII INTERINSTITUȚIONALE. CULTE, SPORT ȘI TINERET Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0355 429 868, E-mail: educatie(âprimariaresita.ro JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA Anexa la H.C.L. NR. 149/28.03.2023 ACORD DE AMPLASARE Municipiul Reşiţa (denumit în continuare TITULAR), cu sediul în Municipiul Reșița, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. IA, județul Caraş Severin, e-mail: centru(Aprimariaresita.ro tel: 0255.221.964, cod de înregistrare fiscală 3228764, reprezentată legal de domnul Ioan POPA, în calitate de Primar/proprietar, şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (denumită în continuare ANCOM), autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, cu sediul în municipiul București, strada Delea Nouă, nr. 2, sector 3, reprezentată prin domnul Vlad Ştefan STOICA, în calitate de preşedinte. Art. 2. — Obiectul acordului (1) ANCOM amplasează în locaţia TITULARULUI (Gradiniţa cu Program Prelungit „Semenic”) situată în Municipiul Reşiţa, strada Sportului, nr. 2G, judeţul Caraş Severin, echipamentul funcţional denumit în continuare SISTEMUL cu seria SISTEM 390ZY21008, (serie sondă 100ZX20919) SIM nr. 0740.135.969, număr de inventar 2205062. (2) Conform acordului de voinţă al părţilor, amplasarea SISTEMULUI în locaţia TITULARULUI precizată la alin. (1) se realizează cu titlu gratuit. Art. 3. — Durata acordului de amplasare (1) Prezentul acord de amplasare se încheie pe o durată de 2 ani (doi), începând cu data de până la data de : (2) Durata de valabilitate a prezentului acord de amplasare se prelungeşte în mod automat, cu aceeaşi perioadă de valabilitate, şi în aceleaşi condiții, dacă niciuna dintre părți nu-și manifestă expres și în scris intenţia de încetare a valabilităţii acordului cu cel puţin 30 de zile înainte. Art. 4. — Obligaţiile părților (1) TITULARUL are următoarele obligații: a) să nu înstrăineze SISTEMUL unor terţe persoane; b) să nu intervină în niciun fel asupra SISTEMULUI, să nu-l demonteze, să nu-l scoată din funcţiune sau să nu-i schimbe amplasamentul; c) să anunţe reprezentanții ANCOM în cel mai scurt timp din momentul în care a luat la cunoștință de furtul, deteriorarea (desprinderea din prindere) sau distrugerea SISTEMULUI; d) să permită reprezentanţilor ANCOM accesul la locaţia unde este amplasat SISTEMUL în vederea verificării parametrilor tehnici de funcționare sau a remedierii eventualelor defecţiuni; e) să restituie integral SISTEMUL, în valoare de 88.298,00 lei, la încetarea prezentului acord de amplasare sau la cererea scrisă a ANCOM oricând pe perioada de derulare a prezentului acord de amplasare. f) în cazul în care SISTEMUL nu poate fi restituit din cauze neimputabile TITULARULUI, ANCOM se va prevala de asigurarea încheiată. (2) ANCOM are următoarele obligaţii: a) să anunţe TITULARUL cu cel puţin 48 de ore înainte de efectuarea oricăror verificări a parametrilor tehnici de funcţionare ai SISTEMULUI, cu excepţia situaţiilor de urgenţă; b) să elibereze locaţia unde este amplasat SISTEMUL la termenul stabilit, pe cheltuiala sa, prin demontarea şi ridicarea echipamentelor; c) să furnizeze, la cererea TITULARULUI, rezultatul măsurătorilor efectuate în amplasamentul SISTEMULUI; DIRECTIA GENERALĂ ÎNVĂŢĂMÂNT, CULTURA. TINERET, SPORT ȘI CULTE DIRECȚIA ÎNVĂŢĂMANI. RELAȚII INTERINSTITUI JONALE. CULTE, SPORT ȘI TINERET Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0335 429 868, E-mail: educatie primariaresita.ro JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA d) să încheie contracte de asigurare pentru echipamentele ce compun SISTEMUL. Art. 6. — Notificări (1) În accepțiunea părților, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la următoarele adrese: — TITULAR: Municipiul Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. LA, jud. Caraş Severin, cod poştal 320084, tel: 0255.221.964. — ANCOM;: Direcţia Regională Timiș, str. Horia, nr. 24, Timişoara, jud. Timiș, cod poştal 300342, tel: 0372.845.871 sau fax: 0256.471.699, (2) În cazul în care notificarea se comunică prin intermediul serviciilor poştale, aceasta va fi transmisă, (4) Notificările verbale/telefonice nu se iau în considerare de niciuna dintre părți. dacă nu sunt confirmate, prin una dintre modalitățile prevăzute la alin. (2) sau (3). Art. 7. — Clauze finale (1) Modificarea prezentului acord de amplasare se face numai în scris, prin acte adiționale încheiate între părţile contractante. (2) Prezentul acord de amplasare reprezintă vointa părților şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. (3) Prezentul acord de amplasare poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți, cu condiţia notificării scrise prealabile a celeilalte părţi, cu cel puţin 30 de zile înainte. (4) Prezentul acord de amplasare intră în vigoare la data semnării de către ultima parte contractantă. Prezentul acord se încheie astăzi, , în localitatea Timişoara, judeţul Timiş, în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. PROPRIETAR ANCOM Municipiul Reşiţa Preşedinte Primar Director Direcţia Regională Timiş Ioan POPA Viorel loan BOTA DIRECȚIA GENERALĂ ÎNVĂTĂMÂNI, CULTURĂ. TINERET. SPORT sug TERINSTITUȚIONALE. CULTE, SPORT ȘI TINERETŢ DIRECȚIA ÎNVĂŢĂMÂNT, RELAȚII INTE Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0355 429 868, E-mail: educatie(â)primariaresita.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă