ROMÂNIA
JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 146
din 19.04.2019
privind darea în folosinţă gratuită către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război
Filiala Reşiţa (fosta Liga Veteranilor de Război „General Moise Groza” Caraş-Severin) a
spaţiului administrativ înscris în CF nr.30006-C1-U166 situat administrativ în Reşiţa,
str.Petru Maior nr.2, B1.800, cam.140
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa de îndată din data de
19.04.2019;
Având în vedere Expunerea de motive şi Raportul de specialitate al Direcţiei
pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa;
Văzând solicitarea nr. 14414/19.02.2019 a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de
Război Filiala Reşiţa;
Conform Procesului verbal încheiat la data de 05.09.2011, privind unificarea Ligii
Veteranilor de Război „General Moise Groza” cu Asociatia Natională a Veteranilor de Război
Filiala Resita;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi
unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică
cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 2146-2157 din Codul Civil;
În temeiul art. 36 alin. 2 lit. c, alin. 9, art. 45 alin. 3, art. 49 alin. |, art. 115 alin. 1 lit,
b, alin. 3 şi art. 124 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă darea în folosinţă gratuită pe un termen de 10 ani către Asociaţia
Naţională a Veteranilor de Război Filiala Reşiţa (fosta Liga Veteranilor de Război „General
Moise Groza” Caraş-Severin) a spatiului administrativ înscris în CF nr.30006-C1-U166 situat
în Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, Bl. 800, cam. 140.
Art.2 Se aprobă modelul de contract de comodat privind darea în folosință
gratuită către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Reşiţa (fosta Liga Veteranilor
de Război „General Moise Groza” Caraş-Severin) a spatiului administrativ înscris în CF
nr.30006-C1-U166 situat administrativ în Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, Bl. 800, cam. 140,
conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Se împuternicește domnul Primar loan Popa să semneze contractul de dare în
folosință gratuită.
Art, 4_ Pe toată durata folosinţei gratuite, Asociaţia Naţională a Veteranilor de
Război Filiala Reşiţa (fosta Liga Veteranilor de Război „General Moise Groza” Caraş-Severin)
va avea obligația de a păstra destinaţia iniţială a spaţiului pentru care se aprobă folosința
gratuită, respectiv, aceea de sediu.
Art. 5. Predarea-primirea spaţiului se va realiza pe bază de protocol şi proces-
verbal de predare-primire.
Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia
pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa .
Art.7_ Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării.
Art.8 Prezenta hotărâre se comunică :
- Primarului Municipiului Reșiţa- domnul Ioan Popa;
- Prefectului si Instituţiei Prefectului — Judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa;
- Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Filiala Reşiţa .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MATICHESCU BOGDAN NICOLAE
ROMÂNIA Anexa la
HCL nr. 146/2019
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONTRACT DE COMODAT
Nr, sueseoneecee din eneeeeeaeeeeee 2019
CAP. PARTI CONTRACTANTE
MUNICIPIUL REȘIȚA, cu sediul in Resita, Piaţa | Decembrie 1918,, judetul
Caraş — Severin , reprezentat prin Primar loan Popa , pe de o parte, in calitate de
COMODANT
ȘI»
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Reşiţa reprezentată prin
Preşedinte Lechea Lucia în calitate de COMODATAR,
În baza Hotărârii Consiliului Local nr. 146 din 19.04.2019 privind darea în
folosință gratuită către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Reşiţa (fosta Liga
Veteranilor de Război „General Moise Groza” Caraş-Severin) a spatiului administrativ
înscris în CF nr.30006-C1-U166 situat administrativ în Reşiţa. str.Petru Maior nr.2,
B1.800, cam.140.
Au convenit încheierea prezentului contract de comodat cu respectarea
următoarelor clauze:
CAP.II OBIECTUL CONTRACTULUI
Art.1. Obiectul contractului îl constituie transmiterea dreptului de folosinţa gratuită
asupra spaţiului administrativ situat în Reşiţa, către Asociaţia Naţională a Veteranilor de
Război Filiala Reşiţa (fosta Liga Veteranilor de Război „General Moise Groza” Caraş-
Severin) a spatiului administrativ înscris în CF nr.30006-C1-U166 situat administrativ
în Reşiţa. str.Petru Maior nr.2, BL.800, cam.140.
Art.2, Predarea-primirea obiectului comodatului va fi consemnată într-un proces verbal de
predare-primire în care se va menţiona gradul de uzură al mijlocului fix şi stadiul în care acesta se
predă.
CAP.III DURATA CONTRACTULUI
Art.3. Durata contractului este de 10) ani de la data semnării acestuia.
Art3.1 La sfârşitul acestui contract de comodat , comodantul şi comodatarul pot să-l
prelungească de comun acord.
CAP.IV DREPTURILE ŞI OBLIGAȚIILE COMODATARULUI
Art,4. Comodatarul se obligă:
a) să se îngrijească de conservarea imobilului ca un bun proprietar şi chiar mai bine decât de
lucrurile sale , pe care este obligat să le sacrifice la nevoie în vederea conservării imobilului
ce face obiectul prezentului contract, întrucât contractul este încheiat în interesul său;
b) să întrebuințeze lucrul numai în scopul îndeplinirii obiectului de activitate conform
prevederilor legale;
ec) să suporte riscul pieirii fortuite a bunului, cu excepţia întrebuinţării normale şi fără culpă
din partea sa;
d) să suporte cheltuielile necesare folosinţei lucrului, neavând dreptul să ceară restituirea lor
deoarece acestea sunt accesoriu al folosinţei;
€) să nu încredinţeze/transmita bunul cu orice titlu unei terţe persoane;
î) să restituie la scadenţă lucrul împrumutat în natura sa specifică;
8) să realizeze lucrări de modernizare şi conservare a imobilului, pe cheltuiala proprie însă nu
va executa modificări, schimbări ale structurii bunului, de natura sa tulbure folosinţa
acestuia sau care ar determina o schimbare a destinaţiei bunului, lucrări ce se vor realiza
numai pe bază de proiect tehnic , de avize şi autorizaţii necesare şi cu acordul expres al
comodantului pentru realizarea acestora;
h) să asigure respectiv să nu tulbure liniştea locatarilor şi locuitorilor din zonă;
î) să elibereze imobilul în caz de reziliere a contractului şi să îl predea comodantului pe bază
de proces verbal de predare-primire cel puţin în starea în care L-a primit;
j) să permită comodantului să controleze modul cum este folosit bunul și starea acestuia ori
de câte ori comodantul îşi exprimă această dorinţă;
K) să îl îuştiințeze imediat pe comodant despre orice acţiune a unei terțe persoane care îi
tulbură folosinţa.
Art,4.1 Comodatarul are dreptul să i se asigure de către COMODANT folosirea bunului
pe toată durata contractului cu excepţia cazului sau în cazurile prevăzute expres de lege sau de
prezentul contract.
CAP.V DREPTURILE ŞI OBIGAȚIILE COMODANTULUI
Art. 5. Comodantul are obligaţia să predea comodatarului imobilul individualizat la
art.1 din prezentul contract după încheierea. procesului verbal de predare-primire a
acestuia.
Art. 5.1, Comodantul are dreptul să ceară rezilierea contractului în cazul în care
COMODATARUL nu-şi respectă obligaţiile prevăzute în prezentul contract sau în cazul în care
interesul local sau naţional impune acest lucru.
CAP.VI RASPUNDEREA COMODATARULUI
Art.6. Comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau picirea în tot sau în parte a
Jucrului , dacă nu dovedeşte că deteriorarea sau picirea s-a produs fortuit sau că
deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din partea sa.
Art.6.1 Comodatarul are obligaţia să plătească utilităţile respectiv energia electrică, gaz,
apa-canal etc, aferente.
CAP.VII ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art.7. Raporturile contractuale încetează în următoarele cazuri :
- la împlinirea termenului;
- prin reziliere, în cazul nerespectării obligaţiilor de către comodatar, în acest
ultim caz contractul se reziliază de drept.
- prin denunţare unilaterală din partea comodantului atunci când interesul
local si/sau national o impune.
CAP.VIII. FORȚA MAJORĂ
Art.8. Forţa majoră exonerează părţile de răspundere în cazul executării
necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin prezentul contract.
Prin forța majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părților,
imprevizibil şi insurmontabil, apărut după încheierea contractului, care împiedică părțile să-şi
execute obligaţiile asumate,
CAP.IX LITIGIILE
Art.9. Litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract de comodat , se
vor soluţiona pe cale amiabilă.
Î . pe Lo. .
În cazul în care acest lucru este imposibil, litigiul va fi dedus spre soluţionare
instanţelor judecătorești de drept comun competente potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Încheiat astăzi ...nocooee ceea 2019, în două exemplare originale unul pentru comodant, iar
celălalt pentru comodatar.
COMODANT, COMODATAR,
MUNICIPIUL REŞIŢA Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război
Filiala REȘIȚA
Primar, Preşedinte,
loan Popa | Lucia Lechea
Şef serviciu,
Dorel Ianoşi
Consilier Juridic,
Alin Vezoc
Comp.Locuinte şi Spaţii cu altă destinaţie,
Nicoleta Moraru
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MATICHESCU BOGRAN NICOL
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.