20 martie 2020

HCL 117/2020 Reșița adoptată

Trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița a bunurilor de natura mijloacelor fixe date în concesiune către SC AQUACARAȘ SA – parțial aferente Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă și canalizare între ADI ACVABANAT ca autoritate Delegantă a unităților administrativ-teritoriale și SC AQUACARAȘ SA în calitate de operator,în scopul scoaterii din funcțiune și a casării acestora în condițiile legii

Denumire
Hotărârea nr. 117 din 2020 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
117 / 2020
Data
20 martie 2020
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decid trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița a unor bunuri de mijloace fixe aflate în concesiune către SC AQUACARAȘ SA, obiective aferente contractului de delegare a gestiunii serviciului de apă canalizare. Scopul este scoaterea din funcțiune și casarea acestor bunuri în condițiile legii, adică eliminarea lor din activitatea curentă, cu reglementarea ulterioară a valorilor și a înregistrărilor contabile. Pentru locuitori înseamnă că aceste bunuri nu mai sunt proprietate a municipiului în folosul operatorului și nu vor mai face parte din serviciul public gestionat, posibil impact asupra investițiilor viitoare sau al eventualelor tarife, în funcție de deciziile ulterioare ale consiliului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA * JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL „ HOTĂRÂREA nr. 117 din 20.03.2020 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița a bunurilor de natura mijloacelor fixe date în concesiune către SC AQUACARAȘ SA-parţial aferente Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare între ADI ACVABANAT ca autoritate Delegantă a unităţilor administrativ-teritoriale şi SC AQUACARAȘ SA în calitate de operator, în scopul scoaterii din funcţiune şi a casării acestora în condiţiile legii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.03.2020; Având în vedere Referatul de aprobare nr.21288/17.03.2020 al Primarului municipiului Resita şi Raportul de specialitate nr.21290/17.03.2020 al Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane, Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local; Având în vedere Procesul-Verbal nr.11656/13.02.2020 cu privire la clarificarea bunurilor de retur care alcatuiesc domeniul public al Municipiului Resita puse la dispozitia operatorului Aquacaras conform Contractului de Delegare nr.8203/2010 si Procesul-verbal nr.98706/23.12.2019rezultatele, concluziile si valorificarea inventarierii bunurilor Domeniului public al Municipiului Resita si Domeniului public al Statului ; Văzând Procesul-verbal nr.61848/22.12.2017 întocmit de Comisia de inventariere pentru centralizarea datelor DADPP, numită prin Dispoziţia nr.1829/28.11.2017 privind inventarierea anuală a patrimoniului Consiliului Local al municipiului Reşiţa ; Ţinând seama de Adresa nr.9481/CPP871/23.10.2018, întocmită de SC AQUACARAȘ SA, prin care a fost transmis Procesul-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe nr. R5481/17.10.2018, cu propunerile de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe care au fost înlocuite odată cu finalizarea lucrărilor pe contractul ISPA 2005/R0/16/P/PE/003 şi cele care nu fac obiectul de activitate al SC AQUACARAŞ ; Luând în considerare următoarele documente : - Autorizaţia de desființare nr.307/02.12.2008 ; - Autorizaţia de desființare nr.22/29.01.2009 ; - Adresa nr.4205/27.02.2014 a Serviciului Investiţii ; - Declaraţia de creanţă nr.19440/20.12.2013 depusă de Serviciul Public „Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa” către Tribunalul Caraş-Severin în vederea înscrierii pe tabelul de creanţe al debitoarei SC REMAT BANAT RECYCLING SRL REȘIȚA ; - Buletinul procedurilor de insolvenţă nr.7023/07.04.2016 pag.15-19; - Informarea nr.4114/06.03.2013 adresată primarului, cu documente justificative ataşate - Adresa nr.54/CL1/PIU/15.12.2008, întocmită de SC AQUACARAȘ SA ; - Referat nr.18330/18.12.2008, întocmit de SPDADPP ; - Procesul-verbal nr.8949/07.07.2010, întocmit de SPDADPP ; - Contract de vânzare-cumparare nr.FCV344/03.03.2017, cu documente ataşate; - HCL nr.323/2008 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Reşiţa, a unor obiective din cadrul Staţiei de epurare Câlnic, din Reşiţa şi acordarea acceptului de principiu pentru scoaterea din funcțiune, casarea şi demolarea unor obiective din cadrul Staţiei de Epurare Câlnic; - HCL nr.19/27.01.2009 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Reșița a unor obiective din cadrul Staţiei de tratare a Apei Potabile din Reşiţa și acordarea acceptului de reabilitare a unor obiective din cadrul programului Măsura ISPA 2005/R0/16/P/PE/003/04-CL 2 ; - HCL nr.283/12.08.2010 privind aprobarea strategiei de valorificare a bunurilor rezultate în urma demolării Uzinei de Apa ; Ţinând cont de HCL nr.48/28.02.2012 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Reşita la data de 31.12.2011, cu modificările ulterioare; Văzând Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând seama de Hotărârea Guvernului nr.909/29.12.1997 (actualizată), pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu Ordonanţa Guvemului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităţilor administrativ-teritoriale; Luând în considerare prevederile art.5 alin. 1 lit. a) şi art. 20 alin.l lit b) din Legea nr.273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş-Severin precum și al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin; Văzând prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată, precum şi a OG nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcatuiesc domeniul public al statului şi al unitaţilor administrative-teritoriale; Luând în considerare prevederile Legii contabilitaţii nr.82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare; In temeiul art.108 lit. (e), art.129 alin. (2) lit.c), alin. (3), lit. (d) art. 135 , art.139, art.196, alin. (1) lit.a), art. 286-290 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ , HOTĂRĂȘTE: Art.1_ Consiliul Local ia act de următoarele documente, prin care constată că bunuri de natura mijloacelor fixe rezultate în urma demolării Uzinei de Apa și a Staiei de Epurare, ca urmare a implementarii Măsurii ISPA 2005/RO/16/P/PE/003, care nu au mai fost folositoare au fost valorificate imediat, la cea mai avantajoasă oferta de preţ obținută de la centrele de colectare a fierului vechi din municipiul Reşiţa iar bunurile care au putut fi refolosite, au fost predate pe baza de procese-verbale la Serviciul Public „Direcţia pentru Intreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local” în vederea folosirii acestora pentru activităţile curente desfăşurate pe raza municipiului Reşiţa, în conformitate cu HCL nr.283/12.08.2010 privind aprobarea strategiei de valorificare a bunurilor rezultate în urma demolării Uzinei de Apă: - “Proces-verbal de scoatere din funcțiune nr.R5481/17.10.2018” întocmit de SC AQUACARAȘ SA; - Informarea nr.4114/06.03.2013 adresată primarului, cu următoarele documente justificative ataşate : Dispoziţia nr.3947/23.04.2009, Dispoziţia nr.2501/03.08.2010, Dispoziţia nr.1099/17.05.2012, Proces-verbal predare-primire nr.6036/21.04.2009, Proces-verbal predare-primire nr7041/12.05.2009, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.7299/20.05.2009, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.801/20.01.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr. 2199/16.02.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.12964/06.10.2010, Proces-verbal predare- primire Custodie nr.12964/06.10.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.12965/06.10.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.5331/19.04.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie FN/27.04.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.12973/06.10.2010, Proces-verbal nr.8949/07.07.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr12966/06.10.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr12872/06.10.2010, Proces-verbal predare-primire Custodie nr12968/06.10.2010, Proces-verbal predare-primire nr..9883/10.07.2012, Situatie fier vechi si cupru incasat pentru Uzina de Apa și Staţia de Epurare; - Adresa nr.54/CL1/PIU/15.12.2008, întocmită de SC AQUACARAŞ SA ; - Procesul-verbal nr.8949/07.07.2010, întocmit de SPDADPP ; Contract de vânzare-cumparare nr.FCV344/03.03.2017, cu următoarele documente ataşate: Proces-verbal de constatare diferenţe nr.FCV346/16.03.2017, Adresa nr.5121/27.04.2017, Proces-verbal de predare-primire nr.4855/04.05.2017, Proces- verbal predare-primire Custodie nr.6145/2 din 25.03.2015, Lista anexa la Proces- verbal predare-primire Custodie nr.6145/2 din 25.03.2015, Proces-verbal predare- primire Custodie nr.6066/1 din 24.03.2015, Lista anexa la Proces-verbal predare- primire Custodie nr. 6066/1 din 24.03.2015, Proces-verbal predare-primire Custodie nr,6631/4 din 01.04.2015, Lista anexa la Proces-verbal predare-primire Custodie nr. 6631/4 din 01.04.2015, Proces-verbal predare-primire Custodie nr.7598/5 din 21.04.2015, Lista anexa la Proces-verbal predare-primire Custodie nr. 7598/5 din 21.04.2015 ; Art.2 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa a bunurilor de natura mijloacelor fixe date în concesiune către SC AQUACARAȘ SA, în valoare totală de 34.904.539,98 lei, din care parţial aferente Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apa şi canalizare între ADI ACVABANAT ca autoritate Delegantă a unitaţilor administrativ-teritoriale și SC AQUACARAȘ SA în calitate de operator în valoare de 17.142.362,14 lei, conform Anexei nr.l “Proces-verbal de scoatere din funcțiune nr.R5481/17.10.2018” întocmit de SC AQUACARAȘŞ SA ; Art.3_Se aprobă scoaterea din funcţiune si casarea mijloacelor fixe, conform Procesului-verbal de scoatere din funcțiune nr.R5481/17.10.2018 - în valoare totală de 34.904.539,98 lei, întocmit de SC AQUACARAȘ SA. Art.4 Consiliul Local împuterniceşte Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate să efectueze demersurile legale în vederea operării în evidența financiar-contabilă a Procesului- verbal de scoatere din funcțiune nr.R5481/17.10.2018. Suma obţinută din valorificarea bunurilor rezultată în urma dezafectarii lor, în valoare de 442.675,51 lei, va constitui venit al bugetului local în măsura în care acesta creanţă înscrisă în „Tabloul definitiv consolidat modificat al creditorilor la debitorul REMAT BANAT RECYCLING SRL REȘIȚA nr.1425/29.03.2016* va fi recuperată . In acest sens, Consiliul Local împuternicește Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate şi Biroul Contencios Administrativ să ia toate măsurile legale în vederea recuperării sumei de 442.675,51 lei . Art.5_ Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate, Biroul Contencios Administrativ, Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa şi SC AQUACARAŞ SA. Art.6 Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; - Biroului Contencios Administrativ ; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate ; - Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa; - ADI ACVABANAT ; - SC AQUACARAȘ SA . PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ BORU MIHAIL ILIUȚA 1 Aexa LA ha. NR. 111$ /4o-08. 2ada PROCES VERBAL i “De SCOATERE DIN FUNCŢIUNE A MIJLOACELOR FIXE ” nr. R 4421, încheiat astăzi _/7_. _[C._.2018 [i I.Constatările şi concluziile cornisiei Ca urmare a finalizării lucrărilor prevăzute în contractul ISPA nr. 2005/RO/16/P/PE/003 privind “Reabilitarea reţelelor de apă potabilă şi canalizare în municipiul Reşiţa”, a finalizării construirii noii Staţii de tratare a apelor uzate (conf. Autorizaţie de construire nr. 309/09.12.2008, eliberată de Primăria Reşiţa), a HCL 323/18,11.2008 cu privire la trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa a unor obiective din cadru Staţiei de Epurare şi acordarea acceptului de principiu pentru scoaterea din funcţiune, casarea şi demolarea unor obiective din cadrul Staţiei de Epurare Câlnic precum şi a Autorizaţiei de desființare nr. 22/29.01.2009, eliberață de Primăria municipiului Reşiţa, comisia numita prin Dispozitia nf. 4/18.01.2018 analizând mijloacele fixe în concesiune propune scoaterea din funcţiune şi casarea activelor prezentate mai jos, conform Legii contabilitatii nr. 82/1991 cu modificarile si completarile ulterioare, a 06 nr.112/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii nr. 15/24.03.1994 cu modificarile si completarile ulterioare. Au fost evideţiate şi acele mijloacele fixe care nu fac obiectul de activitate al AQUACARAŞ S.A., dar şi reţelele de apă şi canalizare cu durata normală depăşită şi înlocuite odată cu finalizarea lucrărilor din contractul ISPA nr, 2005/R0/16/P/PE/003. Pi Ataşăm prezentei: Ei e Autorizaţia de construire nr. 309/09.12.2008 e HCL 323/18.11.2008 * Autorizaţia de desființare nr. 22/29.01.2009 » Procesele verbale de predare primire a fierului vechi, încheiate între reprezentanţii AQUACARAŞ S.A, şi cei ai Primăriei municipiului Reşiţa. Motivul scoaterii din funcţiune Denumire mijloc fix «conf. HCL 323/18.11.2008 cu privire la trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița a unor obiective din cadru Staţia! de Epurare şi acordarea acceptului de principiu pentru 1 | Piatformâ nămol - 20862 ?9,538.36 | 01.06.85 | scoaterea dim funcţiune, casare și demolarea unor. n obiective din cadrul Staţie! de Epurare Câlnic . i "conf. Autorizaţiei de Construire nr, 305/09,12.2008 Lă s-au desființat şi au fost înloculte de activele EI PS achiziţionate pe măsura SPA; 2 Extindere Staţie de Epurare 33118 4,395,231.03 31.12.2003 “conf. HCL 323/18,11.2008 cu privire la trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reşiţa a unor obiective din cadru Staţiel de Epurare şi acordarea acceptului de principiu pentru scoaterea din funcţiune, casarea şi demolarea unor obiective din cadrul Staţiei de Epurare Câlnic “cant. Autorizaţiei de Construire nr. 309/09.12.2008 s-au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziţionate pe măsura SPA; TOTAL 4,474,769,89 Dezvoltare alimentare cu apă- împrejmuire 09282 291,550.01 conf. Autorizatiei de desființare nr, 22/23.01.2009s- au desființat şi au fost înlocuita de activele achiziţionate pe măsura ISPA; 2 Dezvoltare alimentara cu apă 30181 14,957,709,51 14.12.07 coni. Autorizaţiei de desființare nr. 22/28.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost întocuițe de activele achiziţionate pa măsura ISPA; 3 Decantoare suspensionale 21275 597.468,31 01.03.95 cont. Autorizaţiei de desființare nr, 22/29.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost întocuite de activele achiziţionate pe măsura ISPA; 4 Decantoare suspensionale 21280 597.468,31 01.03,95 toni. Autorizaţiei de desființare ar. 22/29.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziţionate pe măsura ISPA; 5 | Cladiri si constructii statie clorinare 21052 1152.26 01.01.97 conf. Autarizaţiei de desființare ar. 22/29,01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziționate pe măsura ISPA; 6 Staţie reactivi clădire P 1214 288,360,98 01.20.00 conf. Autorlzaţiei de desființare nr. 22/29,01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziţionate pe măsura ISPA; 7 Magistrată apă potabilă 8 | Rezervar2xS000 m? Dealul Crucii 9 | Rezervor 2x5000 m? Dealul Morii 12.975.396,80 cant. Autorizației de desfilnţare nr. 22/29.01.2009 s- au desfilnţat şi au fost înloculțe de activele achiziţionate pe măsura ISPA; conf. Autorizaţie de desființare nr. 22/29.01.2009 s- au desființat şi au fost înlocuite de activele achiziționate pe măsura ISPA; conf. Autorizaţiei de desființare nr, 22/29.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziționate pe măsura ISPA; » Conducta apa bruta 1215 57389.74 01.10.00 conf. Autorizaţiei de desființare nr. 22/29,01.2009 s- au desființat şi au fost înlocuite de activele achiziționate pe măsura ISPA; 11 |-Conducta apa decantata 1227 61,098.72 01.10.00 cont. Autorizaţiei de desființare nr. 22/29,01.2008 s- au desființat şi au fost înloculte de activele achiziționate pe măsura ISPA; 12 | Alimentare energie electrica 1218 1,500.00 21.10.00 conf. Autorizaţiei de desființare nr. 22/29.01.2009 La au desființat şi au fost înlocuite de activele achiziţionate pe măsura ISPA; 13 | Aparatclorinare apa 95280 0.00 01.09.31 conf. Autorizaţiei de desființare nr. 22/29.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost întocuite de activele achiziționate pa măsura ISPA; Uzina Apa 20748 13,302.58 conf, Autorizaţiei de desființare nr. 22/23.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziționate pe măsura ISPA; „15 | Staţiefitre. „20563 221243 01.09.73 cont. Auterizaţiei de desființare ar. 22/25.01.2005 s- au desființat și au fost înlocuite de activele. achiziţionate pe măsura ISPA; 16 | Rezervor subteran 20681 266,265.32 04.12,77 conf. Autorizaţiei de desființare nr. 22/29.01.2009 s- au desfiinţat şi au fost înlocuite de activele achiziţionate pe măsura ISPA; TOTAL 30,110.974.67 1. | Prămuri zona blocuri calea 2344 14,12244 | D112.86 | nu facobiectul da activitate al soclerăţii 2 batalii Min 2. blocuri Calea 21245 374733 | 01.42.86 | nu fac obiectul de activitate al societăţi 3 | Sistematizare verticala LT.A, 21146 4,010.46 | 01.12.85 | nufacobiectulde activitate al societății TOTAL . 26,880.23 REŢELE Să De e Sa |_2 Conducta Distributie Micro | 20135 1165.35 | 01.05.64 durata normală depăşită 2 Conducta Distributie Micra i 20136 44532.46 | 01.09:64 durata normală depăşită 3 Conducta Aductiune Sodol 20142 2,569.85 01.06.58 durata normală depăşită 4 | Condacta Moroasa | 20345 2,9492 | 01.03.62 | dușata normală depăşită 5 | Contiucta Apa 20146 8,351.57 | 91.06.97 | durata normală depășită 6 | Conducta Apa Orașul Vechi 20261 325461 | 0106.97 | durata normală depăşită 7 Conducta Apa Lunca Pomostuiui 20164 74033.41 01.06.37 durata normală depăşită 8 | Conducta Apa lunca Pomostislui 20157 1809.05 | 01.2060 | durata normală depăşită 9 | ReteaApa Micro? 20437 758.76 | 01.09.70 | durata normală depășită 10 | fietea Apa Secu 20340 1,887.21 | 03.12.70 | durata normali depăşită 21 | Retea Apa Microll 20472 2.32 | OL1274 durata normală depăşită 12 | Bransament Apa Micro | 20473 19:48 | 01.12.74 | durata normală depâșită 13 | Retea Apa Micraii 20474 103,52 01.12.71 durata normală depăşită 14 | Extindere Retele Apa Micro 20482 3,40252 | 010172 | durata normală depăşită 15 Pubiare Constructie Aductiune 20495 235.14 | 01.40.72 | durata normală depăşită 16 | Conducta pt. Apa Cornpl. III Micro îi 20523 831.05 01.12.72 durata normală depăşită 7 | 27 | Bransament Compk. II Mira îi 20528 2659 | 01.12.72 | durata normală depăşită 18 | Subtraversare B. 23 August 20542 0.46 | 01.03.73 | durata normală depăşită 19 | Conducta Aductiune 20560 81.08 | 01.09.64 | durata normală depăşită 20 | Alimentare Apa Micro it 20555 438.95 | 01.10.73 | durata normată depăşită 21 | Bransament Apa Micro î bi,11 20582 465 | 01.11.74 | durata normală depăşită 22 | Retea Apa Microli 20666 865.16 | 01.09.70 | durata normală depăşită 23 | Retea Apa Microii 20701 596.13 01.09.70 | durata normală depăşită 24 | Retea Apa Micro! 20706 1,980.18 | 01.09.70 | durata nonmată depășită 25 | Conducta Magistrala Micro 20750 131,494.17 | 01.09.62 | durata normală depăşită 26 |. Rezervor Metalic de 25.000! 40552 25.43 | 01.04.73 | durata normală depăşită 27 | Rezervor Metalic de 250001 40553 26.43 durata normală depăşttă 177,571.95 5 la Au d dA util TE, 1 Canalizare menajera Micro 1 20475 13,727.28 | 01.12.71 | durata normală depăşită 2 Canale menajere Micro || 20557 3,460.25 | 01.12.72 | durata normală depăşită 3 Canaie menajere complex 3 20571 14,878,63 | 01.05.74 | durata normală depăşită 4 | Retele canalizare Micrpil 20581 5,445,61 | 01.11.73 | tlurata normală depăşită Ss Canale colectoare 20586 1981 01.12.71 durata normală depăşită -5- | Canale colectoare Micro Ii 20587 257549 | 01:41:74 - |-duratanormală depăşită. 7 7 Canal menajer 20824 9,064.97 01.04.73 durata normală depăşită 8 | Canalmenajer 20832 12,783.23 | 0101.73 | durata normală depăşită 9 | Canalizare menajeră Micro | 20838 4,765.72 | 01.12.71 | durata normală depășită 1 | Canalizare menajera Micro 1 = 20927 „12,233.34 01.12,71.. |_durata normală depăşită _J] 41 | Canal menajer 21062 12,816.57 | 01.01.73 d [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă