31 august 2022

HCL 190/2022 Pașcani adoptată

Hotărâre privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistență şi reprezentare juridică a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Paşcani în dosarele în care aceasta este parte

Denumire
Hotărârea nr. 190 din 2022 a Consiliului Local Pașcani
Emitent
Consiliul Local Pașcani
Număr
190 / 2022
Data
31 august 2022
Localitate
Pașcani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă contractarea serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru Municipal Pașcani în dosarele în care acesta este parte. Asta înseamnă că orașul va plăti firme sau specialiști pentru a gestiona cereri, contestații sau alte chestiuni legale, ceea ce poate implica costuri legate de avocați, consultanță și reprezentare în instanțe sau proceduri administrative. Nu sunt precizate sume sau termene în fragmentul disponibil, dar hotărârea autorizează achiziția pentru a asigura normalitatea cursului dosarelor juridice ale municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI MUNICIPIUL PAŞCANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 190 din data de 31.08.2022 privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Paşcani în dosarele în care aceasta este parte Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul laşi; Având în vedere referatul de aprobare înregistrat sub nr. 17701/22.08.2022, întocmit de Primarul Municipiului Pașcani, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre; Având în vedere raportul întocmit de Compartimentul Juridic și Contencios din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pașcani, înregistrat sub nr. 17702/22.08.2022; Având în vedere dispoziţiile art. 96 alin. (1), (2) şi (3) și art. 109 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Decizia nr. 347/23.03.2022 privind soluționarea contestaţiei formulată de către Municipiul Paşcani împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a crecţiilor financiare nr. 9944/28.01.2022 pentru proiectul cu titlul „Simplificarea procedurilor administrativ prin digitalizare”, cod SIPOCA 636/ cod MySMIS 128275; Având în vedere dispoziţiile art. ! alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și de întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative; Având în vedere rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din cadru! Consiliului Local al Municipiului Pașcani: - Avizul Comisiei de prognoze economico — sociale, buget, finanțe, industrie, agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț și IMM-uri, programe europene, atragere de fonduri structurale și relaţii externe, înregistrat sub nr. 865/30.08.2022; - Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie publică, drepturile omului și libertăţi cetățenești, înregistrat sub nr. 838/29.08.2022; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) iit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art (1) Se aprobă achiziționarea serviciilor de consultanță, asistenţă și reprezentare juridică a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani în dosarele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Se aprobă achiziţionarea serviciilor de consultanţă, asistenţă și reprezentare juridică a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani în vederea formulării unei acțiuni în instanţă împotriva Deciziei nr. 347/23.03.2022 privind soluţionarea contestației formulată de către Municipiul Pașcani împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a crecțiilor financiare nr. 9944/28.01.2022 pentru proiectul cu titlul „Simplificarea procedurilor administrativ prin digitalizare”, cod SIPOCA 636/ cod MySMIS 128275. Art.2 Cheltuielile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri vor fi în limita sumei de 70.000 lei şi vor fi suportate din bugetul loca! de venituri și cheltuieli al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Pașcani aferent anului 2022. Art.3 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Paşcani, domnul Marius — Nicolae Pintilie în vederea semnării contractelor de asistenţă și reprezentare juridică, în numele și pentru Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani. Art.4 Serviciul Adminisirație Publică va comunica în copie prezenta hotărâre către: >» Instituţia Prefectului judeţul lași > Primarul municipiului Pașcani > Compartimentul Juridic și Contencios > Direcţia Economică. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru iegalitate Consilier local, SECRETAR GENERAL, GRIGORIU MIHAI - GABRIEL JITARU IRINA 4 a pr i ” b Anexa nr. 1 la H.C.L. nr Dosare în instanţă „44/08 2022 Nr. DOSAR Tip acţiune! U.A.T. crt. Obiect PAŞCANI/Consiliul Local al Municipiului Paşcani are calitatea de Reclamant /parat 1. 4025/866/2022 rectificare carte Reclamant funciară 2. 6363/866/2021 rectificare carte Pârât . funciară 3. 6384/868/2021 rectificare carte Pârât funciară 4. 6365/866/2021 rectificare carte Pârât funciară 5. 1542/868/2022 pretenţii Reclamant 6. 3625/866/2022 obligaţia de a Pârât face radiere creanţe 7 a PP 03 Siui b d (] Na Pr

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariapascani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă