ROMANIA
JUDEŢUL BIHOR
COMUNA PALEU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr, 112 din 21.06.2024
privind modificarea , începând cu anul fiscal 2025, a nivelului valorilor impozabile, impozitelor,
taxelor şi a altor asimilate acestora , precum și a amenzilor prevăzute de Legea nr.227/2015
privind Codul Fiscal și actualizarea acestora cu rata inflaţiei de 10,4%
Având în vedere raportul de specialitate cu nr.3656 din data de 15.03,2024,referatul de aprobare cu
nr.3655 din data de 15.03.2024 și proiectul de hotărâre cu nr.3657 din data de 16.03.2024.
Luând în considerare unul dintre scopurile asigurării autonomiei locale care are la bază dreptul să
instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, pe fondul constituirii de resurse financiare pentru finanţarea
activităților stabilite în competenţa acestor autorităţi,
Ținând seama de necesităţile de realizare a veniturilor proprii ale bugetului local pentru anul 2025 în
scopul asigurării finanțării cheltuielilor publice locale, pe de o parte, precum şi de condiţiile locale
specifice zonei, pe de altă parte,
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
> Titlul IX Impozite si taxe locale din Legea nr, 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si
completările ulterioare;
> Norme Metodologice din 06 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr.227/2015 privind codul fiscal;
> Art.491 alin(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare,
care prevede faptul că, în cazul oricarui impozit sau oricarei taxe locale, care constă într-o anumită
suma de lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează
anual „până la data de 30 aprilie ținând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe
site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administratiei Publice,
> Sumele indexate conform art. 491, alin (1) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal se aprobă prin
hotărâre a Consiliului Local şi se aplică în anul fiscal următor.
> Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor —pentru indexarea impozitelor şi taxelor
locale aferente anului 2025, consiliile locale vor utiliza la determinarea impozitelor si taxelor locale rata
inflației de 10.4% aferentă anului 2023. (https://dpfbl.mdrap.ro/rata_infiatiei. html),
> art. 489, alin. (1), alin.(2) , alin(3) si alin(4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificarile si completările ulterioare-majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale cu
cote adiționale care nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite prin Legea
nr.227/2015 privind codul fiscal şi art 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,pentru stabilirea
taxelor speciale ținând cont de Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale şi Legea nr.532/2003
privind transparenţa decizională în administrația publică locală.
> art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) şi art. 139 alin. (2) din Constituţia României,
republicată;
» art. 4 şi art, 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
> art. 7 alin, (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
> art. 5 alin. (1) lit. a) şialin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 şi art. 76!alin. (2)
şi (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare
„coroborat cu art.484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completările
ulterioare;
> Ordonanţei de urgență a Guvernului ar. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și
completările ulterioare;
> art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
> Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 98/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
> art. 19 şi art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcționarea serviciilor
publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările ulterioare;
> art. 18 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia
persoanelor, republicată, cu completările ulterioare;
» art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
> art. 1 alin. (4) lit. D), art. 8 alin. (3) lit. ), art. 43 alin. (7) şi ari. 44 alin, (2) lit. d) din Legea serviciilor
comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
> art. 10 lit, g) şi art. 34 alin. (2) şi (3) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006;
> art, 14 lit. £) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată;
> art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
> art. 6 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de
piață, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
> art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr, 39/2002;
> art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane şi rurale,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr, 515/2002;
> Normelor tehnice de completare a registrului agxicol pentru perioada 2020-2024, aprobate prin
Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice, ministrului finanţelor publice şi preşedintelui Institutul Naţional de Statistică
NF.ORDINUL ar. 25/1.382/37/1.642/14.297/146P2020 ;
> art. 1 şi 2 din Legea nr. 196/29.09.2017 pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial la nr. 778.1 0.2017;
> art. 94 şi 95 din Legea nr, 209/3.11.2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal;
> Legea nr.296 din 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr, 227/2015 privind Codul fiscal;
> Hotărârea Consiliului Local nr.109 din 28.04.2023 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale, pe
anul 2024;
Respectând prevederile Legii nr.52/2003 privind tranparenţa decizională în administratia publică
locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare,
Văzând avizele comisiilor de specialitate,
In temeiul prevederilor art.129 alin.(1), alin.(2) lit. b), alin.(4) lit.c), alin.(14), art.136, art. 139
alin(1), alin.(3) lit.c) , alin.(5) si art.196 alin(1), lit.a) privind Codul administrativ din 03/
07/2019,
Consiliul Local al Comunei Paleu
HOTĂRĂȘTE
Cu voturi 12 „pentru”, 0 voturi „împotrivă ” si 0 voturi „abţinere”
din totalul de 13 consilieri locali în funcţie
Art.1-Se aprobă nivelurile stabilite în sume fixe precum și cuantumul valorilor impozabile care
sunt prevăzute în Tabloul cuprinzând valorile impozabile, impozitele și taxele locale pentru anul 2025,
constituind Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta.
Art.2-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor rezidenţiale şi clădiri-anexă deţinute de
persoane fizice se stabileşte la 0,13% asupra valorii impozabile, potrivit Anexei ur.1,pag.7-8 (cotă
prevăzută la art.457, alin(1) din Legea nr 227/2015 privind Codul fiscal);
Art.3-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor nerezidenţiale deținute de persoane fizice se
stabileşte la 1,10% asupra valorii impozabile, potrivit Anexei nr.1,pag9.(colă prevăzulă la art 458,
alin(I)-alin(4) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal);
Art.4-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor mixte deţinute de persoane fizice se stabileşte
potrivit Anexei nr.L,pag.9(cotă prevăzută la art.459, din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal);
Art.5-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor rezidenţiale deținute de persoane juridice se
stabileşte la 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, potrivit Anexei nr.1,pag.10(cotă prevăzută la
art.460,alin(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal);
Art.6-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor nerezidenţiale deținute de persoane juridice se
stabileşte la 1,10% asupra valorii impozabile a clădirii, potrivit Anexei nr.1,pag. 11 (cotă prevăzută la
art. 460,alin(2) din Legea nr.227/2013 privind Codul fiscal);
Art.7-Impozitul/taxa. pe clădiri în cazul clădirilor nerezidenţiale deținute de persoane juridice se
stabileşte la 5% asupra valorii impozabile a clădirii, potrivit Anexei nr.1,pag.1] în cazul în care valoarea
impozabilă nu a fost actualizată în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. (cotă prevăzută la
art.460,alin(8) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal);
Art.8-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor nerezidenţiale deţinute de persoane juridice
utilizate pentru activităţi din domeniul agricol se stabilește la 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii,
potrivit Anexei nr.1„pag.11(cotă prevăzută la art. 460,alin(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul
fiscal);
Art.9-Impozitul/taxa pe clădiri în cazul clădirilor mixte deţinute de persoane juridice se stabileşte
potrivit Anexei nr.1,pag.1I(cotă prevăzută la art.460 alin(4) din Legea nr.227/2015 privind Codul
fiscal);
Art.10-Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilan înregistrat în registrul agricol la
categoria de folosinţă terenuri cu construcţii se stabilește prin înmulțirea suprafeţei terenului, exprimată
în hectare, cu suma de 1346 lei/ha în cazul persoanelor juridice şi suma de 1242 lei/ha în cazul
persoanelor fizice potrivit Anexei ur.I,pag.12 (conform art.465 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind
Codul fiscal);
Art.11-Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilan înregistrat în registrul agricol la altă
categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții , impozitul/taxa pe teren se stabilește prin
înmulțirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel
conform alin(4) din art.465, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător
prevăzut la alin.(5) din art.465 potrivit Anexei nr.1,pag.13 (conform art465 alin.(3) din Legea
nr.227/2015 privind Codul fiscal); Se stabileşte o cotă adițională de 30% pentru această categorie de
terenuri.
Art.12-Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în extravilan , impozitul/taxa pe teren se stabileşte
prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma. corespunzătoare prevăzută în tabelul
conform alin.(7) din art.465, iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător
prevăzul la alin.(6) din art.457 potrivit Anexei nr.1,pag.14-15 (conform ar1.465 alin.(7) din Legea
nr.227/2015 privind Codul fiscal); Se stabileşte o cotă adițională de 30% pentru această categorie de
terenuri.
Art.13-Impozitul pe mijloace de transport datorate de persoane fizice şi juridice sunt stabilite în
sume fixe în tabloul cuprinzând impozitele , taxele şi taxele focale pentru anul 2025 (conform art.468-
472 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal), potrivit Anexei nr. 1,pag.15-17 care face parte integrantă
din prezenta. Se stabilește o cotă adițională de 15% pentru vehicule înmatriculate, vehicule înregistrate cu
capacitate cilindrică evidenţiată şi în cazul oricăror remorci, semiremorci sau rulote.
Art.14-Impozitul pe mijloace de iransport hibride datorate de persoane fizice şi juridice se reduce
cu 50% conform hotărârii consiliului local ( arf.470, alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul
fiscal), potrivit Anexei nr. L,pag. 16.
Art,15-Taxa pentru eliberarea certificatelor , avizelor și autorizaţiilor în sume fixe şi cuantumul
valorilor impozabile sunt cuprinse în tabloul cuprinzând impozitele, taxele și taxele locale pentru anul
2025( art.474, din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal), potrivit Anexei nr.1,pag.18-20 care face
parte integrantă din prezenta; Se stabileşte o cotă adițională de 50% pentru taxa de avizare certificat de
urbanism şi cota de 45% pentru taxa certificat de nomenclatură stradală,
Art.16-laxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activităţi sunt cuprinse în
tabloul cuprinzând impozitele, taxele şi taxele locale pentru anul 2025( art.475, alin. (I)-alin. (5) din Legea
nr.227/2015 privind Codul fiscal), potrivit Anexei nr.1,pag.21-22 care face parte integrantă din prezenta;
Art.17-Iaxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate sunt cuprinse în tabloul cuprinzând
impozitele, taxele şi taxele locale pentru anul 2025( art.478,alin.(I)-alin.(5) din Legea nr 227/2015
privind Codul fiscal), potrivit Anexei nr.1,pag.22 care face parte integrantă din prezenta,
Art.18 -Cotele pentru determinarea impozitului pe spectacole sunt cuprinse în tabloul cuprinzând
impozitele, taxele şi taxele locale pentru anul 2025 art.481,alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul
fiscal), potrivit Anexei nr. 1,pag.23 care face parte integrantă din prezenta;
Art.19-Iaxele aferente activităţii de stare civilă şi alte taxe locale /taxe speciale conform art.486
din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal) sunt cuprinse în Anexa nr.2,pag.23-24 care face parte
integrantă din prezenta;
Art.20-Nivelul şi modalitatea de aplicare a taxelor speciale pentru emiterea în regim de urgenţă a
certificatelor de urbanism,a autorizaţiilor de construire/desființare, a autorizaţiilor de luare în folosință
şi /sau adeverințelor de notare sau radiere sunt stabilite in Anexa.nr.3, pag.24-25 precum şi la Cap. X-
Taxele speciale pentru emiterea/vizarea acordului de funcţionare şi înregistrarea orarelor de funcționare a
unităţilor comerciale şi Alte taxe speciale în regim de urgență, Anexa nr.4 și Anexa nr.5, pag.25 care fac
parte integrantă din prezenta;
Art.21-Sancţiuni şi contravenţii , conform art.493, alin.(2), lit.a)și lit. b), din Legea nr.227/2015
privind Codul fisca, pentru cazurile de încălcare /nerespectare a legislaţiei fiscale sunt detaliate în Anexa
nr.6 şi Anexa nr.7 și Anexa nr.8, pag.26 care fac parte integrantă din prezenta;
Art.22-Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorat
pentru întregul an de către contribuabil, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o
bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre de consiliu local. (conform art.462 alin(2), art.467 alin.
(2) şi ari. 472 alin. (2) din Legea nr.227/2015- privind codul fiscal, potrivit Cap.XII, pag.27;
Art.23-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru clădirea folosită
ca domiciliu, terenul aferent aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit.
c)-b) si ]) din Legea nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni
militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat; cf art 456 alin(1) lit p. si art 464
alin (1) lit u. din Legea nr, 227/2015-privind codul fiscal „pag.29 Anexa nr.9 și Anexa nr.9.1 care fac
parte integrantă din prezenta;
Art,24-Se aprobă Procedura de acordare a facilităților la plata impozitului pentru clădirile, terenurile
şi un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului aflate în proprietatea sau coproprietatea
veteranilor de razboi, a văduvelor de razboi şi a văduvelor necăsătorite ale veteranilor de razboi, pag.30
Anexa nr.10 și Anexa nr.10.1 care fac parte integrantă din prezenta,
Art.25-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru clădirea folosită
ca domiciliu, terenul aferent acesteia și un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului aflate în
proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art.] al Decretului Lege nr.118/1990, republicat,
cu modificările și completările ulterioare, pag.31 Anexa nr.1] și Anexa nr.11.1 care fac parte integrantă
din prezenta,
Art.26-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru clădirea folosită
ca domiciliu, terenul aferent acesteia și un singur mijloc de transport la alegere aflate în proprietatea sau
coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat și a persoanelor încadrate în gradul I de
invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor
încadrați în gradul 1 de invaliditate, pag. 32 Anexa nr.12 și Anexa nr.12.1 care fac parte integrantă din
prezenta;
Art.27-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru un singur mijloc
de transport aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art.3,alin(1)lit.b) şi art.4,
alin.(1) din Legea nr.341/2004, pag.33 Anexa nr.13 şi Anexa nr.13.1 care fac parte integrantă din
prezenta;
Art,28-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru clădirile şi
terenurile afectate de calamităţi naturale, reglementate de art.456 alin.(2), lit.i) din Legea nr.227/2015
privind codul fiscal, pag.34-35 Anexa nr.14, Anexa nr.14.1 şi Anexa unr.14.2 care fac parte integrantă
din prezenta;
Art.29-Se aprobă Procedura de acordare a facilităților la plata impozitului pentru clădirea şi
terenul folosite ca domiciliu prevăzute în Legea recunoştinței pentru victoria Revoluţiei Române din
Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din Noiembrie 1987
nr.341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pag36. Anexa nr.15 şi Anexa nr.15,1 care fac
parte integrantă din prezenta;
Art.30-Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru mijloacele de
transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral, aflat în proprietatea sau coproprietaea
contribuabilului, pag.37 Anexa nr.16 şi Anexa nr.16.1 care fac parte integrantă din prezenta,
Art.31-Aprobarea regulamentului de stabilire a procedurii de adoptarea a taxelor speciale şi
domeniile în care se pot institui, pag.38 Anexa nr.17 care face parte integrantă din prezenta.
Art.32-Aprobarea criteriilor de stabilire a cotelor adiţionale prevăzute la art. 489 din Legea
"nr.227/2015 privind codul fiscal, după cum urmează:
m Necesitatea păstrării, în general a unui nivel al fiscalității locale comparabil cu anii anteriori în
vederea asigurării caracterului predictibil al impozitelor şi taxelor locale, politică publică
asumată de comună în ultimii ani,
m Necesitatea asigurării de servicii publice de calitate pentru locuitorii comunei Paleu,
m Alte criterii având la bază considerente de natură economică, socială, determinate de
necesitățile bugetului local.
Art.33 -Anexele nr.1-17 fac parte din prezenta.
Art,34-Operaţiunea de stabilire a sumelor datorate bugetului locale se face prin rotunțire la nivel
de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani şi prin
majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari, aplicându-se regulile de rotunjire
prevăzute în titlul EX punctul 11 lit.n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 2.
Art.35 -Prezenta hotărâre se va comunica cu:
-Instituţia Prefectului Judetului Bihor,
-primar
- site-ul primăriei Paleu
-la dosar
-compartiment financiar-contabil
-cei interesați,
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează pentru legalitate,
TOTH ZOTTAN | SECRETAR GENERAL AL COMUNEI PALEU,
: Ia IAKOB VILMA
Anexa nr.
TABLOUL
CUPRINZÂND VALORILE IMPOZABILE, IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE, ALTE TAXE
ASIMILATE ACESTORA,
PRECUM ŞI AMENZILE APLICABILE DE COMUNA PALEU ÎN ANUL FISCAL 2025
CAPITOLUL t-Impozitul şi taxa pa clădiri (art.453-462 din Legea nr. 227/2015)
Valorile impozabile în cazul clădirilor REZIDENŢIALE deţinute de PERSOANE FIZICE (471,437.
Legea nr.227/2015 privind codul fiscal)).
Impozitul/ taxa pe clădiri în
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.