12 martie 2025

HCL 87/2025 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu UAT Județul Bihor în scopul susținerii obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAE), respectiv aeroportul din Munchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008.

Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2025 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
87 / 2025
Data
12 martie 2025
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipalitatea Oradea și UAT Județul Bihor pentru susținerea obligațiilor de serviciu public privind cursele aeriene regulate între Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW) și München, conform reglementărilor UE despre serviciile aeriene. Pentru locuitori înseamnă că autoritățile vor finanța sau sprijini aceste zboruri regulate, în special în privința acoperirii obligațiilor de serviciu public, cu impact asupra costurilor/finanțării și eventualelor termene asociate implementării contractului. Se bazează pe decizii anterioare ale Consiliului Județean Bihor și prevederi legale privind finanțele locale și serviciile aeriene publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui contract de asociere cu U.A.T. Județul Bihor în scopul susținerii obligaţiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, potrivit art. 16 şi art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008, conform Anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000. Fax. +40 0259-437 544. E-mail: primarie(Goradea.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu U.A.T. Judeţul Bihor în scopul susținerii obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 şi art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 27.02.2025 Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu U.A.T. Judeţul Bihor în scopul susţinerii obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008, Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu numărul 96.615 din 26.02.2025 Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu numărul nr. 96.617 din 26.02.2025 întocmit de Serviciul Direcţia Economică, prin care propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea proiectului menţionat mai sus; În conformitate cu prevederile: - Hotărârii Consiliului Județean Bihor nr. 67 din 27.03.2024 privind aprobarea rezultatului final al procedurii organizată pentru impunerea unei obligații de serviciu public în ceea ce privește serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; - Contractului de prestări servicii având ca obiect servicii publice regulate între Oradea și Varșovia înregistrat sub nr. 103 din 12.04.2024; - Hotărârii Consiliului Judeţean Bihor nr. 317 din 29.11.2024 privind impunerea unei obligaţii de serviciu public în ceea ce privește serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroportul din Miinchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; În baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Văzând avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local, Ținând cont de prevederile art. 129 alin. (2) Iit. e), alin. (9) lit. c), art.139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1, Se aprobă încheierea unui contract de asociere cu U.A.T. Județul Bihor în scopul susținerii obligaţiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, potrivit art. 16 şi art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008, conform Anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia. Art. 2. Se împuternicește Primarul Municipiului Oradea, dl. Florin BIRTA, ca în numele și pentru U.A.T. Municipiul Oradea să semneze Contractul de asociere prevăzut la art. 1, inclusiv eventualele modificări. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Oradea și Direcţia Economică Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: e Instituţia Prefectului județului Bihor Primarul municipiului Oradea Consiliul Judeţean Bihor, prin grija Direcţiei Economice Direcţia Economică Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barabaş Călin - lulian CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENE Eugenia Borb&i Oradea, 27 februarie 2025 Nr. 87 Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi „pentru', 3 voturi „abținere” ANEXĂ la H.C.L. nr. 87/27.02.2025 privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu U.A.T. Judeţul Bihor în scopul susținerii obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea şi aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 şi art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 Consiliul Judeţean Bihor Consiliul Local al Municipiului Oradea Nr. din 2025 Nr. din 2025 ACORD DE ASOCIERE privind susținerii în comun a obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea şi aeroporturile din Varşovia (WAW/), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 L PĂRȚI Art1. 1. U.A.T. Judeţ Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, județul Bihor, cod poștal 410033, cod fiscal 4244997, reprezentat prin di. Mircea MĂLAN în calitate de Presedinte, 2. U.A.T. Municipiul Oradea, cu sediul în Municipiul Oradea, str. Piaţa Unirii nr. 1, judetul Bihor, cod postal 410100, cod fiscal 4230487, reprezentat prin dl. Florin BIRTA în calitate de Primar, În conformitate cu prevederile: - art. 35 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - art. 129 alin. (2) lit. d) și e), alin. (7) Iit. s) și alin. (9) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - art. 170 alin, (1) și art. 173 alin. (1) lit. b) și e) coroborat cu alin, (3) lit. d) și alin. (7) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea C.J. Bihor nr. _____ din privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu U.A.T. Municipiul Oradea în scopul susţinerii obligaţiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 și art, 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; - Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. _____ din privind aprobarea încheierii unui contract de asociere cu U.A.T. Municipiul Oradea în scopul susţinerii obligațiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Munchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008; Părţile au convenit încheierea prezentului Contract de asociere după cum urmează: Il. OBIECT ȘI DURATĂ Art.2. Contractul de asociere are ca obiect susținerea în comun de către cele două părți contractante a obligaţiilor de serviciu public privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroporturile din Varșovia (WAW), respectiv aeroportul din Miinchen, conform art. 16 și art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008. Art.3. Acordul intră în vigoare la data semnării de către toate părțile și încetează după efectuarea ultimei plăți a compensației la care Operatorul Aerian este îndreptățit, conform contractelor de prestări servicii încheiate cu Operatorii Aerieni pentru cele două servicii publice. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR Art. 4. U.A.T, JUDEȚ BIHOR prin CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR a) b) n) Evaluează oferta depusă de operatorul aerian privitor la serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroportul din Miinchen, prin Comisia de evaluare desemnată în acest sens; Aprobă, prin hotărâre de consiliu județean, rezultatul final al procedurii de impunere a serviciului public privitor Ia serviciile aeriene regulate între aeroportul din Oradea și aeroportul din Miinchen, prin Comisia de evaluare desemnată în acest sens; încheie, după caz, contractul de prestări servicii având ca obiect servicii publice regulate între Oradea și Miinchen; Informează, după caz, Primăria Municipiului Oradea asupra încheierii contractului de prestări servicii prevăzut la lit. c); Comunică Primăriei Municipiului Oradea, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, câte un exemplar al contractelor de prestări servicii încheiate cu Operatorii Aerieni, Urmăreşte și monitorizează executarea contractului de prestări servicii având ca obiect servicii publice regulate între Oradea și Varșovia înregistrat sub nr. 103 din 12.04.2024; După caz, urmărește și monitorizează executarea contractului de prestări servicii având ca obiect servicii publice regulate între Oradea și Munchen; Alocă și suportă din bugetul Județului Bihor contravaloarea a ' din compensaţia financiară aferentă serviciilor publice, calculată pe baza costurilor și veniturilor reale din operarea rutei Oradea — Varşovia, respectiv Oradea - Munchen, conform contractelor de prestări servicii încheiate în acest sens; Primește și înregistrează documentaţia înaintată de către Operatorul Aerian, potrivit mecanismului de plată prevăzut în contractul de prestări servicii, aferent serviciului public; în termen de 1 zi lucrătoare de la primire, înaintează documentația prevăzută la litera i) către R.A. Aeroportul Oradea, cu solicitarea de a-i comunica punctul de vedere în maxim 3 zile lucrătoare; Analizează documentația înaintată de către Operatorul Aerian, conform contractului de prestări servicii și evaluează documentele în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la primire, cu luarea în considerare a punctului de vedere formulat de către R.A. Aeroportul Oradea; Comunică Operatorului Aerian dacă se califică sau nu pentru Compensaţie; în cazul în care eligibilitatea pentru Compensaţie este confirmată, notifică Operatorul Aerian în acest sens; Înregistrează cererea de plată a Compensaţiei, comunicată de către Operatorul Aerian; 0) După înregistrarea cererii de plată comunicată de către Operatorul Aerian, notifică Primăria Oradea cu solicitarea de a vira Consiliului Judeţean Bihor, în termen de 15 zile calendaristice, contravaloare a % din din compensaţia financiară cuprinsă în cererea de plată, în contul indicat în notificare; p) Efectuează plata compensaţiei către operatorul Aerian, în termenul de plată prevăzut în contractul de prestări servicii; 9) Comunică Primăriei Municipiului Oradea dovada plății compensaţiei aferente cererii de plată; Art.5. MUNICIPIUL ORADEA a) Suportă și transferă din bugetul propriu către Consiliul Judeţean Bihor, contravaloarea a “2 din compensaţia financiară aferentă serviciilor publice, calculată pe baza costurilor și veniturilor reale din operarea rutei Oradea — Varșovia, respectiv Oradea - Munchen, conform contractelor de prestări servicii încheiate în acest sens; b) După înregistrarea notificării de plată comunicată de către Consiliul Județean Bihor, virează autorității judeţene, în termen de 15 zile calendaristice, contravaloare a 2 din din compensaţia financiară cuprinsă în cererea de plată; c) Contravaloare a ' din din compensaţia financiară cuprinsă în cererea de plată se va vira suma ca și venit la Consiliul Judeţean Bihor în contul deschis la Trezoreria Municipiului Oradea, cu titlu de subvenție alocată în baza contractului de asociere; Art. 6. Valoarea maximă a compensaţiei ce poate fi acordată pentru operarea rutei Oradea — Varșovia este de 9.871.198 EUR, conform contractului de prestări servicii înregistrat sub nr. 103 din 12.04.2024. Pentru ruta Oradea — Munchen valoarea maximă a compensației urmează a fi determinată prin contractul de prestări servicii ce urmează a se încheia, după caz. Art. 7. Este interzisă cesiunea contractului de asociere sau a unor părți din acesta. IV. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR Art.8. Părţile își asumă întreaga răspundere privind realizarea contractului de asociere, corespunzător cu obligațiile care revin fiecărei părți. Art.9. Părțile își asumă responsabilitatea în fața terţilor, inclusiv răspunderea pentru fapte sau prejudicii de orice fel cauzate în limita derulării prezentului acord. Art.10. Partea care renunţă în tot sau în parte la realizarea obiectivului de investiţie este obligată la acoperirea prejudiciilor produse celorlalte părți. V, FORŢA MAJORĂ Art.11, Forța majoră, așa cum este definită prin lege, apără de răspundere partea care o invocă în termen. Art.12. Partea nu este îndreptățită la plată dacă este impiedicată, din cauze de forță majoră, să-și îndeplinească obligaţiile asumate. Forța majoră trebuie anunțată în scris în termen de 5 zile de la data apariţiei ei, iar la dispariţia forței majore, tot în termen de 5 zile trebuie făcută o notificare scrisă. Realizarea parțială a obiectivului prezentului acord are drept rezultat plata parțială a sumelor datorate de către partea căreia îi revin aceste plăţi. VI. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR Art.13. Părţile vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea Acordului. Art.14. Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative, părțile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din România. VII. ÎNCETAREA ACORDULUI DE ASOCIERE Art.15. Acordul de asociere încetează: a) După efectuarea ultimei plăţi a compensației la care Operatorul Aerian este îndreptăţit, conform contractelor de prestări servicii încheiate cu Operatorii Aerieni pentru cele două servicii publice, b) Prin rezilierea invocată de una din părți în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a obligațiilor asumate de celelalte părţi. Rezilierea operează de plin drept, fără punerea în întârziere a debitorului, numai în cazul neîndeplinirii/îndeplinirii defectuoase de către membrii implicati a obligaţiilor asumate; c) Prin denunțarea unilaterală de către una din părți în cazul apariţiei unor circumastanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acordului. Partea care denunţă acordul trebuie să notifice în scris celelalte părți. d) Prin acordul scris al tuturor părţilor. VIII. “Legea aplicabilă Art. 16. Prezentului Contract de asociere i se va aplica legislaţia românească şi va fi interpretat în conformitate cu aceasta. Art. 17. Pe durata prezentului Contract, părţile vor avea dreptul sa convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adiţional, oricând interesele lor cer acest lucru sau când aceste circumstanţe au loc şi nu au putut fi prevăzute în momentul în care s-a încheiat prezentul Contract de asociere, cu respectarea legii aplicabile. IX. DISPOZIȚII FINALE Art. 18. Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului acord, trebuie să fie transmisă în scris. Art. 19. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. Art. 20. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. Art. 21. Asociații au dreptul să solicite furnizarea oricăror informaţii şi documente legate de Contract, inclusiv în scopul îndepliinirii propriilor obligații. Prezentul acord a fost încheiat azi , În 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. 1. JUDEȚUL BIHOR - CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR Reprezentant legal: Mircea MĂLAN - președinte Semnătură : Ștampilă CF.P., Vizat juridic, 2. MUNICIPIUL ORADEA Reprezentant legal: FLORIN BIRTA - primar Semnatură: Ștampilă: CF.P,, Vizat juridic,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă