28 septembrie 2017

HCL 837/2017 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu– Construire bloc de locuinte colective cu spatii cu alta destinatie la parter, str. Roman Ciorogariu, nr.cad.169032 -Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 837 din 2017 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
837 / 2017
Data
28 septembrie 2017
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu– Construire bloc de locuinte colective cu spatii cu alta destinatie la parter, str. Roman Ciorogariu,nr.cad.169032 -Oradea Analizând Raportul de Specialitate înregistrat sub nr. 281216/22.09.2017, întocmit de către Instituţia Arhitectului Şef – Compartimentul Urbanism si Avize prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea planului urbanistic de detaliu – Construire imobil cu destinatia locuinte colective cu spatii cu alta destinatie la parter, str. Roman Ciorogariu, nr.cad. 169032 –Oradea, elaborat la iniţiativa beneficiarului SC CONFAMIN SRL prin reprezentant Mihai Sturza, in baza certificatului de urbanism nr 2314/24.05.2016 în vederea stabilirii condiţiilor de amplasare a unei constructii cu destinatia imobil de locuinte colective si spatii comerciale la parter, pe parcela identificata cu nr.cad. 169032-Oradea, situata la intersectia strazilor: Ady Endre, Roman Ciorogariu si B.P. Hasdeu, respectiv stabilirea circulaţiei juridice a terenurilor, echiparea si servirea edilitara. Terenul care a generat PUD-ul este situat in intravilanul municipiului Oradea, in Ansamblul Urban „Centrul Istoric Oradea” avand frontul in str.Roman Ciorogariu. In imediata vecinatate exista constructii cu regim de inaltime mic : parter sau P+E/M, cu destinatie de locuinte, si/sau spatii comerciale provenite din schimbarea de destinatie a locuintelor, dar fara valoare arhitecturala sau istorica, deci fara a fi clasate sau propuse pentru clasare. Potrivit Atlasului zonarii functionale, in vigoare la data emiterii certificatului de urbanism, amplasamentul se afla in zona R5, reprezentand zona rezidentiala pentru locuinte mono sau bifamiliale, izolate, cuplate sau insiruite. Potrivit reglementarilor planului urbanistic general aprobat prin HCL 501/2016, parcela identificata cu nr.cad. 169032 se afla in SZCP 01_20 Olosig –Vest, unde se permite amplasarea de constructii cu destinatia locuinte individuale si colective sau imobile cu functiune mixta: activitati de interes si cu acces public si locuinte colective sau semicolective. Amplasamentul studiat se compune din parcela identificata cu nr.cad. 169032, in suprafata de 416,0mp, care se afla in proprietatea SC CONFAMIN SRL, conform extras CF 169032/22.08.2017. Accesul la amplasamentul studiat se face pe toate cele trei strazi adiacente: str. Ady Endre, str.Roman Ciorogariu si str. B.P.Hasdeu. Reţelele tehnico edilitare de care dispune zona sunt retele de telecomunicatii(RCS&RDS, Telekom si Vodafone) alimentare cu energie electrica, termoficare, gaze, alimentare cu apa si canalizare. Ţinând seama de prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, modificată şi completată prin Legea nr.453/2001, În conformitate cu prevederile Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, actualizată, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 36 alin.2 lit. c, alin. 5 lit. c) şi art. 45 alin.2 lit. e) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA hotărăşte: Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire bloc de locuinte colective cu spatii cu alta destinatie la parter, str. Roman Ciorogariu,nr.cad.169032 -Oradea cu propunerile de organizare urbanistică şi a regulamentului de urbanism aferent, conform documentaţiei tehnice anexate:  Mobilarea mobilarea parcelei identificate cu nr.cd. 169032, prin amplasarea unei cladiri cu destinatie locuinte colective cu noua apartamente si patru spatii cu destinatie comerciala la parter  Amplasarea cladirii pe parcela se va face conform plansei PUD 7/U- Reglementari urbanistice si tehnico-edilitare, varianta II:  regim de inaltime S+P+2E+M,(Htotal max.13,6m si Hcoama max.11,5m)  fara retragere de la aliniamentul strazilor adiacente parcelei si cu amplasare pe calcanele cladirilor situate in imediata vecinatate, pe str.B.P.Hasdeu si str.Ady Endre,  in zona de subsol se vor amenaja noua locuri de parcare aferent locuirii si un spatiu de parcare pentru biciclete. spatiul de colectare a deseurilor se va amenaja la nivelul parterului, cu acces din gangul cladirii spre str. B.P.Hasdeu, iar zona verde aferenta functiunii va fi amenajata in curtea interioara, pe 10% din suprafata parcelei.  Indicii urbanistici: POTprop.67% CUTmax.2,7; Organizarea circulaţiei: Accesul auto si pietonal pentru functiunea de locuire se va face din str. B.P.Hasdeu, printr- un gang de acces cu latimea de min.3,0m. Accesul la spatiile de la parter, cu destinatie comerciala, se va face din strada Roman Ciorogariu. La faza de autorizare urmeaza sa fie prezentate detaliile legate de semaforizarea accesului auto la intrarea si iesirea din incinta. Asigurarea utilităţilor: cladirea se va racorda la reţelele de utilităţi existente: alimentare cu apă, canalizare şi electricitate. Alimentarea cu energie termica se va realiza de la reteaua termica centralizata (SACET Oradea), existenta in zona. Art.2 Reglementarile privind organizarea urbanistică, stabilite prin Planul Urbanistic Zonal au termen de valabilitate de cinci ani de la data aprobarii lor. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Compartimentul Urbanism si Avize. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Primarul Municipiului Oradea - Instituţia Prefectului judeţului Bihor - Institutia Arhitect sef. Compartimentul Urbanism si Avize, - Beneficiarul Planului Urbanistic de Detaliu, SC CONFAMIN SRL, prin grija Institutiei Arhitectului sef. Compartimentul Urbanism si Avize - Directia Tehnica - Se publică în M.O. al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Revnic Adrian Oradea, 28 septembrie 2017 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 837 SECRETAR Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Ionel Vila

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă