Consiliul Local aprobă modificarea Actului Constitutiv al Companiei de Apă Oradea S.A. pentru a clarifica atribuțiile Adunării Generale O.F. în negocierea și aprobarea indicatorilor de performanță (financiari și nefinanciari) pe baza planului de administrare, cu termene stricte: 45 de zile pentru negocieri, posibil extindere o singură dată cu maximum 30 de zile, iar eșuarea negocierilor în două runde poate duce la revocarea membrilor Consiliului de Administrație fără despăgubiri. Pentru locuitori înseamnă că performanța companiei va fi evaluată mai clar și disciplinat, iar eventualele schimbări în conducere pot apărea doar dacă negocierile nu se finalizează în termenii stabiliți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea Actului Constitutiv al societăţii Compania de Apă Oradea S.A. astfel
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544. E-mail primarie(Qoradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării Actului Constitutiv al societăţii Compania de Apă Oradea S.A.
Analizând Referatul de aprobare nr. 366525 din 18.08.2021, inițiat de către primarul municipiului
Oradea şi Raportul de specialitate nr. 366518 din 18.08.2021, întocmite de către Serviciul Evidenţă Active,
Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice, prin care se propune Consiliului Local al
Municipiului Oradea aprobarea modificării Actului Constitutiv la societatea Compania de Apă Oradea S.A.
(conform Anexei nr. 2),
În conformitate cu prevederile:
- Actul Constitutiv al societăţii Compania de Apă Oradea S.A.,
- art. 30 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice - actualizată,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016,
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2), lit a), alin. (3) lit d), art. 139 alin (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art. 1 Se aprobă modificarea Actului Constitutiv al societăţii Compania de Apă Oradea S.A. astfel:
12.2. Adunarea Generală Ordinară are următoarele atribuţii:
lit. 1) negociază și aprobă indicatorii de performanță financiari și nefinanciari rezultați din planul de
administrare analizat și aprobat de Consiliul de Administraţie al societăţii, în condițiile și cu respectarea
procedurii date de dispoziţiile legale în vigoare în materie. Astfel, negocierea indicatorilor de performanță
financiari și nefinanciari fundamentaţi pe baza planului de administrare și scrisoarea de așteptări se face în
termen de 45 de zile de la data comunicării acestora acţionarilor. Dacă la expirarea acestui termen negocierea
nu este finalizată, termenul se poate prelungi o singură dată , cu maxim 30 de zile, la solicitarea oricăreia dintre
părțile implicate. În cazul eșuării negocierii în cele două runde, membrii Consiliului de Administraţie sunt
revocaţi, fără a fi îndreptățiţi la plata unor daune.-interese. Indicatorii de performanță financiari și nefinanciari
negociați și aprobaţi de Adunarea generală a acţionarilor constituie elemente față de care se determină
componenta variabilă a remuneraţiei pentru administratorii și directorii societăţii.
Art. 13.3. Adunarea generală a acţionarilor poate fi ţinută prin mijloace electronice de comunicare
directă la distanţă, precum teleconferința sau videoconferința, cu respectarea caracterului secret al votului, dacă
este cazul, în condițiile prevăzute de OUG 62/2020, şi a dreptului de exercitare a votului prin corespondenţă.
16.11. Auditorul financiar si Preşedintele Asociaţiei pot fi de asemenea convocati să participe la
şedinţele Consiliului de Administraţie, fără drept de vot.
17.1. Consiliul de Administraţie are puteri depline cu privire la conducerea şi administrarea Societăţii, cu
respectarea limitelor stabilite prin obiectul de activitate şi atribuţiilor expres prevăzute de lege ca fiind de
competenţa Adunărilor Generale, şi are, în principal, atribuţiile următoare:
0) În termen de maximum 30 de zile de la data numirii sale, consiliul de administraţie elaborează o
propunere pentru componenta de administrare a planului de administrare, în vederea realizării indicatorilor de
performanţă financiari şi nefinanciari.
Art. 2 Se mandatează reprezentantul Municipiului Oradea în Adunarea Generală a Acţionarilor
societăţii Compania de Apă Oradea SA de a vota „pentru” în cazul modificărilor menţionate la art. (ÎN
Art. 3 Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Societatea Compania de Apă
Oradea SA.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Primarul Municipiului Oradea;
- Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
- Directia Economică ;
- Societatea Compania de Apă Oradea SA prin grija Direcţiei Economice;
- Direcţia Tehnică prin grija Direcţiei Economice;
- ADI. Aparegio prin grija Direcţiei Economice;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Dulca/Caimelia Mariana
Oradea, 30 august 2021 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 638 SECRETAR/GENERAL
Eugenia Borbei
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.