Hotărâre pentru aprobarea preluării în proprietatea UAT – Municipiul Oradea şi înscrierea în domeniul public a terenului, în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în CF nr. 216189, situat în zona străzii Oneștilor
Denumire
Hotărârea nr. 611 din 2023 a Consiliului Local Oradea
Se aprobă ca terenul în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, din zona Oneștilor, să treacă în proprietatea municipiului Oradea și să intre în domeniul public ca drum de legătură între Strada Constantin Brâncoveanu și Strada Poieniței, cu acces indirect din Brâncoveanu și ieșire spre Oneștilor. Aceasta permite lărgirea străzilor aferente proiectului de locuințe cu spații comerciale la parter, conform PUZ, și includerea terenului în rețeaua de drumuri publice. Pentru locuitori înseamnă că zona devine administrată de primărie, iar eventualele lucrări de trafic și acces vor fi gestionate ca drum public, din surse publice, pe termen neprecizat în rezumat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă preluarea în proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea a terenului, în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în CF nr. 216189 - Oradea, situat în municipiul Oradea
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea preluării în proprietatea UAT - Municipiul Oradea şi înscrierea în domeniul public
a terenului, în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în CF nr. 216189,
situat în zona străzii Oneștilor
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 31.07.2023;
Examinând Proiectul de hotărâre privind aprobarea preluării în proprietatea UAT - Municipiul Oradea şi
înscrierea în domeniul public a terenului, în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în
CF nr. 216189, situat în municipiul Oradea, în zona străzii Oneștilor nr. 19;
Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator,
înregistrat cu numărul 285321/1 din data de 07.07.2023;
Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 285321/2 din data de 11.07.2023, întocmit de
către Direcţia Patrimoniu Imobiliar — Serviciul Terenuri, prin care, propune Consiliului Local al Municipiului
Oradea aprobarea proiectului mai sus menţionat;
Văzând Avizul Favorabil, nr. 469 din 16.03.2023, privind construire imobil de locuințe colective cu spații
comerciale la parter, prin care se propune ca accesul în incintă să se realizeze indirect din strada Constantin
Brâncoveanu (propusă pentru lărgire, în dreptul amplasamentului studiat) pe drumul nou propus cu profil
transversal de 9,00 m ce va face legătura cu strada Poieniţei fiind prevăzută o ieșire și către strada Oneștilor.
Terenul astfel necesar lărgirii străzii Constantin Brâncoveanu și constituirii drumului de legătură cu strada
Poieniţei, conform PUZ-lui aprobat cu H.C.L. nr. 937 din 2021, se poate prelua din proprietatea privată în
domeniul public cu destinația de drum public.
Având în vedere declaraţia de renunțare la dreptul de proprietate cu încheiere de autentificare, nr. 2241
din 05.07.2023, redactată la Biroul Individual Notarial — Popa Ionuț - Florin din municipiul Cluj - Napoca, prin
care. III în reprezentarea societăţii Scala Cinci S.R.L., a renunţat la dreptul de proprietate asupra
terenului, în suprafață de 831 mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în CF 216189 - Oradea.
Ținând cont de prevederile art. 562 alin. (2) şi art. 889 din Codul civil;
Văzând avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 291 alin. (3) lit.
a) și ale art. 296 alin. (2) din Ordonaţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art. 1. Se aprobă preluarea în proprietatea privată a UAT - Municipiul Oradea a terenului, în suprafață de 831
mp, identificat cu nr. cadastral 216189, înscris în CF nr. 216189 - Oradea, situat în municipiul Oradea,
în zona străzii Oneștilor nr. 19.
Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului - teren, identificat la art. 1 - din proprietatea privată a UAT - Municipiul
Oradea, în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea, în vederea asigurării profilului stradal.
Art. 3. Se aprobă completarea Inventarului bunurilor din domeniul public al UAT - Municipiul Oradea, cu prevederile
prezentei Hotărâri.
Art. 4. Ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează primarului Municipiul Oradea, Direcţiei
Patrimoniu Imobiliar și Direcţiei Economice.
Art. 5. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri;
- PMO- Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Cadastru, prin grija D.P.I. - Serviciul Terenuri;
- PMO- Direcţia Economică, prin grija D.P.I. - Serviciul Terenuri;
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, prin grija D.P.I. - Serviciul Terenuri;
- uim în reprezentarea societății Scala Cinci S.R.L.., prin grija D.P.I. - Serviciul Terenuri;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Barabaș Călin-lulian
CONTRASENINFAZĂ
SECRETAR G
Eugenia Bori
Oradea, 31 iulie 2023
Nr. 611
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.