5 august 2022

HCL 604/2022 Oradea adoptată

Hotărâre privind modificarea Programului de investiţii pe anul 2022 la societatea Compania de Apă Oradea S.A.

Denumire
Hotărârea nr. 604 din 2022 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
604 / 2022
Data
5 august 2022
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Oradiei aprobă modificarea Programului de investiții pe anul 2022 pentru Compania de Apă Oradea S.A. și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli a aceleiași companii pentru anul 2022, conform anexei. În practică, urmează să se aloce fonduri suplimentare sau să se realimenteze proiectele existente ale sistemului de apă din Oradea, iar compania va implementa investițiile modificate în acest an, cu finanțare din fonduri proprii, împrumuturi, fonduri nerambursabile și alte surse menționate, după aprobarea hotărârii. Decizia este adoptată cu unanimitate de voturi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Programului de investiţii pe anul 2022 al societăţii Compania de Apă Oradea S.A. conform anexei nr. 1

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Municipiul Oradea, judeţul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(Qoradea.ro HOTĂRÂRE privind modificarea Programului de investiţii pe anul 2022 la societatea Compania de Apă Oradea S.A. Analizând Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 262439 din 19.07.2022 şi Raportul de specialitate nr. 262442 din 19.07.2022, întocmit de către Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea modificarea Programului de investiţii pe anul 2022 la societatea Compania de Apă Oradea S.A. În conformitate cu prevederile art. 44 şi 45 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art.129, alin. (2) it. b), lit.d), alin. (4) it. a), alin. (7) lit. n) art. 139, alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art.1. Se aprobă modificarea Programului de investiţii pe anul 2022 al societăţii Compania de Apă Oradea S.A. conform anexei nr. 1. Art.2. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al societății Compania de Apă Oradea SA, conform modificării menţionate la art.1. Art,3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează societatea Compania de Apă Oradea SA. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu : e Primarul Municipiului Oradea Instituţia Prefectului Judeţului Bihor; Societatea Compania de Apă Oradea SA, prin grija Direcţiei Economice Directia Economică Direcţia Tehnică, prin grija Direcţiei Economice se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea. CON E MNEAZĂ SECRETAR GENE i orpei Oradea, 28 iulie 2022 Nr. 604 Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” S.C. COMPANIA DE APA S.A. ORADEA COMPARTIMENT TEHNIC PROPUNERE PLAN DE INVESTIȚII PE ANUL 2022 - ORADEA mii lei Nr. : Buget | Buget de [Imprumu| Fonduri Crt, Denumire lucrare Plan 2022 | Surse CAO Local Stat +BERD | Coeziune 0 1 2 3 4 5 6 7 Total General Oradea 68,626 38,133 - 9,875 5,486 1,175| 13,957 A. Lucrări în continuare 31,804 9,082 2,104 5,486 1,175 13,957 1 |Datorie externă pentru BERD, BERD [II - taxe, comisioane, dobânzi 4,100 4,100 2 Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă 14,303 50 218 3,660 1,175 9,190 uzată în judeţul Bihor - F. Coeziune Sprijin pentru pregatirea aplicatiei de finantare si a documentatiilor de 3 [atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi 6,655 62 1,826 4,767 apă uzată din judetul Bihor în perioada 2014-2020 Servicii de supervizare a contractului de lucrări CL11R2 „Extinderea şi 4 a a ; , i 21 21 reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, în zona de sud-est a mun. Oradea! 5 Branşament de apă şi racord de canalizare menajeră la Sala de Sport 1 ] Polivalentă 5 Extindere retea apa, canalizare menajera, canalizare pluviala pe str, 3 3 Lugojului intre str. Stefan Zweig si str. S. Puscariu Înlocuire rețea de apă pe str. Sf. Ladislau, Str. Louis Pasteur, str. Sovata şi Ț p i A f ; 170 170 înlocuire reţele de apă şi canalizare menajeră pe str. Sf. Apostol Andrei 8 Reabilitare, intercalare și extindere rețele de apă str. Calea Borşului și str. 1,650 1,550 Uzinelor Înlocuire retea de apă pe str. Constructorilor şi înlocuire rețele de apă și 9 4 : pia ; 1 1 canalizare menajeră pe str. Simion Bămuţiu Înlocuire canal pluvial pe strada Ion Mihalache în Parcul Industrial 10 : 1 INI Eurobusiness 1 Staţie de pompare ape uzate menajere şi branşament electric pe str. iai N 39 39 Adevărului 12 Executie statie de repompare apă potabilă şi branșament electric pe str. 30 30 Piersicilor 13 [Extindere rețea canalizare menajeră pe str. Ion Pop Reteganul 10 10 14 Inlocuire retea apa, retea de canalizare menajera si pluviala pe str. 185 185 Libertatii 15 |Managementul documentelor 443 443 16 [Lucrări de reabilitare acoperiş a PL situat pe Al. Posada - SH 103 2 2 17 Staţie de Pompare Apă Potabilă și branşament electric pe str. Ion 380 380 Bogdan 18 |Staţie de Pompare Ape Uzate si bransament electric pe str. Coriolan Hora 170 170 19 |Reabilitare rețea de apă pe str. Aluminei și Hortensiei 200 200 20 Statii de Pompare Ape Uzate menajere si bransamente electrice la statiile 2,030 2,030 de pompare in cartierul Viena 21 |Executie subtraversare prin foraj orizontal dirijat 200 200 22 |Racorduri si bransamente asfaltari 600 600 Eugen Lovinescu B. Propuneri investitii noi 29,547 21,776 7771 1 ȚExtindere retea principala alimentare cu apa - Centura Oșorhei u Ni 2 Extindere retea principala alimentare cu apa - Inel Metropolitan işi INI 3 ȚExtindere retea principala alimentare cu apa - Nojorid_Aduro 11 1 4 Extindere retea principala alimentare cu apa - Nojorid_Nod Rutier_Santion 11 INI 5 [Extindere retea principala alimentare cu apa - Giratoriu Peageot_Satu Nou 11 ii 6 |Extindere retea principala alimentare cu apa - Satu Nou - Biharia 1 ul 7 |Extindere retea principala alimentare cu apa - Biharia_Paleu 11 INI 8 [Extindere retea principala alimentare cu apa - Paleu_Podgoria (rezervoare) işi IN (9 "|Relocare/inlocuire retea de apa si canal pe strada Mestesugarilor 1,202 1,202 Deviere rețele de canalizare menajeră și pluvială, şi branșament apă, racord 10 |canalizare menajeră și racord canalizare pluvială pentru Construire bază 860 860 sportivă tip 1, Calea Clujului îi Branșament apă, racord de canalizare menajeră și pluvială pentru bazin de 162 162 înot didactic str. Al. Cazaban nr. 47/A 12 Branșament apă, racord de canalizare menajeră și pluvială pentru construire 57 57 creşă mică str. Aluminei nr. 100/A 13 Branșament apă, racord de canalizare menajeră şi pluvială pentru construire s7 57 creşă mare str. 1. Irimescu nr. 5 Extinderea retelelor de apa si canalizare menajera pe str. Diasporei 342 342 Extindere retele de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială pe str. 900 900 | Caporal Constantin Muşat, str. on Isaiu şi str. Americii 16 Extindere retea de apa, canalizare menajera si canalizare pluviala pe str. 1,550 1,550 Reabilitarea şi refuncționalizarea turnului de apă din Oradea, str. Lacul 17 5 5 Rosu Extindere retea de apă şi canalizare pentru Construire sală de sport școlară 18 E ă 44 44 la Școala Gimnazială nr. 16 19 Extindere retea de apă şi canalizare pentru Construire sală de sport cu aa 44 tribună 180 locuri, str. George Barițiu nr. 16 Extindere reţea de apă și canalizare Școală Gimnazială Szacsvay Imre, str. 20 [ina Emi 44 44 Mihai Eminescu nr. 28 21 |Relocare conducta de apă DN 500, B-dul Nufarul - D. Cantemir 1,090 1,090 22 |Aductiune apa pentru Uzina 1 si Uzina nr. 5 din Municipiul Oradea 220 220 23 |Refacere subtraversare canalizare menajera Crisul Repede 220 220 Extindere retea canalizare menajera pe str. Zorelelor si str. Kiev cu Statie 24 : : 864 864 de pompare ape uzate si bransament electric Extindere retea de apă și canalizare pentru Reabilitarea Colegiului Naţional 25 |Mihai Eminescu, corp clădire S/D+P+2E, inclusiv sala de sport, str. Ep. R. 44 BE Ciorogariu nr. 18 Stație de pompare de ridicare a presiunii pe str. Ogorului şi branşament 26 pi = sa ş . ă Aa 440 440 electric şi extinderea rețelei de apă pentru alimentarea cartierului Viena 27 Extindere şi înlocuire rețele de apă şi canalizare menajeră pe str. Plantelor, 690 600 str. Arinului, str. Abrudului, str. Episcop Radu Demetriu, str. Veteranilor 28 Inlocuire şi extindete rețele de canalizare menajeră și pluvială pe str. 2,888 2.888 Postăvarului, str. Dunărea, str. Mioriţei (pachet 1) Inlocuire şi extindere reţele de apă, canalizare menajeră și canalizare 29 |pluvială pe str. Ștefan Zweig, str. G.I. Siseşti, str. loan Ciordaş, str. Louis 458 458 Bleriot — tronson, str. Cercului, Str. Sinaia şi str. Lirei (pachet II) 30 Extindere rețea apă, rețea canalizare menajeră şi stație de pompare ape 1.314 1314 uzate menajere cu branşament electric pe str. Prundului ” ” 31 Inlocuire retea de canalizare pluviala pe str. Gheorghe Costaforu si str. 3,803 3.803 Parcul 22 Decembrie Inlocuirea rețelelor de canalizare pe străzile C. Flamarion, Al. Călinului, 32 |Oneştilor, P. Curcanul, Morii, Olteniei, Transilvaniei, Fluviului, M. 968 968 Corvin şi Al. Odobescu 33 [Extindere si inlocuire retea de apa pe str. Remenyik Sandor 499 499 34 Reabilitare retea de apă și canalizare pentru str. Barbu Ștefănescu 396 396 Delavrancea 35 [Reabilitare retea canal menajer Str. George Vâlsan 2 72 36 |Reabilitare retea canal menajer Str. Sebeșului 88 88 37 Extindere de reţea de apă şi canalizare pe str. Livezilor - Podgoria 1,000 1,000 38 |Conectări canalizări pluviale str. Louis Pasteur şi str. Gheorghe Doja 187 187 39 |Înlocuire reţea canalizare pluvială pe str. Sankt Petersburg 623 623 40 |Lucrari de reparatii la cladiri si instalatii din cadrul Uzinei de apa nr.1 1,364 1,364 41 |Modernizare Statie de pompare apa potabila pe str. Louis Pasteur 451 451 42 Lucrari de reparatii la cladiri si instalatii la rezervoarele de apa str. Piatra 1,569 1,569 Craiului Statie de Pompare Ape Uzate si bransament electric pe str. Ovid si Densusianu - Pod CFR 265 268 Proiectarea si implementarea unui sistem automat de dezinfectie a apelor 44 : 44 44 epurate la evacuare Statie de Epurare 45 |Reabilitare retea de apa str. Feleacului 132 132 46 |Reabilitare retea canal menajer Str. Calugareni V1-V4 143 143 47 [Reabilitare retea canal menajer Str. Feldioarei bl.15-21 - Gr. Ureche 157 157 Finalizare Statie de Pompare Ape Uzate str. Constantin Brancoveanu / 48 |n 110 110 William Shakespeare 49 |Depoluare Evacuare Canalizare Pluviala str. Decebal (Vandana) 150 150 50 [Reabilitare + Extindere retea canal menajer Str. Mihail Kogalniceanu 248 248 Reabilitare fatade cladire, balcoane, curti interioare, cai de acces și i înlocuire ferestre sediu central să 50 52 |Reabilitare horn si centrala termica - Statia de epurare 60 60 53 [Reabilitare bazin SPAD 25 25 54 |Reabilitare sursa Uzina 5 10 10 55 |Reabilitare sursa Uzina 3 - reabilitare dren 10 10 56 [Reabilitare captari apa din Crisul Repede (+ prag de fund) 10 10 57 |Reabilitare conducte de transport apa bruta 10 10 58 [Reabilitare bazine de imbogatire mal stâng 10 10 59 |Reabilitare drenuri S.P.4 10 10 60 [Reabilitare cheson colector S.P.4 10 10 61 |Înlocuire electropompe şi convertizoare de frecventa S.P.4 10 10 62 [Conducta de la Uzina 4 la Uzina 5 DN 600 PEID 10 10 63 |Reabilitare cladire - Uzina 3 20 20 6 a ne ti autospeciale cu o boxa echipata pentru spalare auto( total 10 1,188 1,188 65/| Amenajare locuri de parcare acoperite- constructie metalica 22 locuri 800 800 HA Amenajare platforma betonata cu retea colectare ape pluviale pregatita pt 45 45 trafic greu cca 26 tone/axa 57 Amenajare cale acces trafic greu cca26 to/axa de cca 400 mp, cu o fI 6 396 platforma balastata pt depozitare balast constructii de 200 mp 68 |Reparare consolidare cladire administrativa la sediul sector transport 10 10 69 |Reabilitare retea de apa str. Cernautiului 50 50 70 Extindere retea apa si canalizare acces nou creat intre str. Libertatii si P- 10 10 cul Traian m Extindere retele apa si canalizare drum de legatura intre Santaului si Matei 10 10 Corvin 72 Reabilitare retea de apa str. Gradina cu Fragi 130 130 73 Reparatii interioare si exterioare spatii cu alta destinatie, str. Dunarii, nr. 9 9 18 74 Extindere retea canalizare pluviala str. Dimitrie Anghel 90 90 >. [Extindere retele de apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială pe str. TA ni 1751 600 £ 600 |George Bacaloglu AZ 3 Înlocuirea reţelei de canalizare pe str. Galileo Galilei, bl. ANS-ANS si A11- 15 15 A17 77 |Extindere canalizare pluvială pe str. Viilor 53 53 78 |Proiecte, taxe 50 50 C. Plan Dotări ORADEA 7,2175 7,275 0 1 |Plan dotări Oradea 7,275 7275 9 13.07.2022 Director General Director Economic Director Tehnic ing. Lucian Mihai CHINDLEA ec. Maria SILAGHI ing.Cristian POPA N, Qa ke Inginer sef Şef Compartiment Tehnic ing. Petru HICEA ing, Mariana TIUTIN eee d ) în V,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă