HCL 45/2010 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea Actului Aditional nr. 4 la Contractul privind concesionarea serviciului de iluminat public si modernizarea acestuia in municipiul Oradea
- Denumire
- Hotărârea nr. 45 din 2010 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 45 / 2010
- Data
- 28 ianuarie 2010
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă Actul Adiţional nr. 4 la Contractul privind concesionarea serviciului de iluminat public şi modernizarea acestuia în municipiul Oradea şi a anexelor aferente acestuia, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
- hcl hcl-45-2010.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
H OT Ă R Â R E
Privind aprobarea Actului Adiţional nr. 4 la Contractul privind concesionarea serviciului de iluminat public
şi modernizarea acestuia în municipiul Oradea
Analizând Raportul de Specialitate nr. 7813/21.01.2009 întocmit de către Direcţia Tehnică prin care se
propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea Actului Adiţional nr. 4 la Contractul privind
concesionarea serviciului de iluminat public şi modernizarea acestuia în municipiul Oradea şi a anexelor aferente
acestuia,
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 198/27.06.2001 privind aprobarea Contractului de
concesiune între Consiliul local al municipiului Oradea şi S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A. Timişoara.
Contractul privind concesionarea serviciului de iluminat public şi modernizarea acestuia în municipiul
Oradea cu Actele Adiţionale nr. 1, 2 si 3 prevede realizarea lucrărilor de modernizare, la valoarea de 7.297.755
USD definitivată prin Actul Adiţional nr.3, până la data de 01.01.2004. Plata acestor lucrări se face eşalonat în 10
ani în rate lunare începând din luna ianuarie 2003.
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
Ţinând seama de propunerea formulată şi aprobată în plenul Consiliului Local, ca tarifele prevăzute să
nu se ajusteze cu indicele de inflaţie al USD,
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit.c, d, alin. 5, lit.a, alin. 6, lit.a, pct. 14, art.45 alin.3 din
Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1 Se aprobă Actul Adiţional nr. 4 la Contractul privind concesionarea serviciului de iluminat public şi
modernizarea acestuia în municipiul Oradea şi a anexelor aferente acestuia, conform Anexei nr.1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aproba listele cu lucrările necesare a se realiza în municipiul Oradea pentru care urmează să fie
elaborată documentaţia tehnico-economică, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi SC Luxten
Lighiting Co SA.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Primarul municipiului Oradea
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor
- Direcţia Tehnică
- Direcţia Economică
- SC Luxten Lighiting Co SA, prin grija Direcţiei Tehnice
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Pasztor Sandor
Oradea, 28 ianuarie 2010 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 45 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea fost adoptată cu 25 de voturi “pentru”, 1 vot ,,abţinere” şi 0 voturi ,,împotrivă”.
ANEXA
la HCL nr.45/2010
ACT ADITIONAL NR. 4
la contractul nr. 109967/28.06.2001
privind concesionarea serviciului de iluminat public
si modernizarea acestuia in municipiul Oradea
Părţile contractante:
- Municipiul Oradea, cu sediul în Oradea, str. Piaţa Unirii, nr. 1, cont virament nr.
212203304230487, deschis la Trezoreria Oradea, reprezentată prin domnul Bolojan Ilie, având funcţia
de Primar şi domnul Florea Eduard, având funcţia de Director Executiv – Directia Economică, în
calitate de concedent
şi
- S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A., cu sediul în Timişoara, str. Calea Buziaşului, nr. 26,
persoana juridică înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J40/9082/2009, cont virament nr.
…………………….deschis la Trezoreria SMB Bucuresti, reprezentată prin doamna Monica Bucur,
având funcţia de Preşedinte Directorat , în calitate de concesionar,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi
publice, Ordonanţei de Urgenţă Nr.13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii Serviciilor
Comunitare de utilităţi publice Nr. 51/2006, Legii nr. 230/2006, privind serviciul de iluminat public,
Ordinului nr. 77/2007, privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare
a valorii activităţilor serviciului de iluminat public, Normelor Metodologice din 14.03.2007 de
stabilire, ajustare sau modificare a valorii activităţilor serviciului de iluminat public, Ordinului
86/2007 pentru aprobarea Regulamentului Cadru al serviciului de iluminat public,Ordinului nr.
87/2007 pentru aprobarea Caietului cadru de sarcini privind folosirea infrastructurii sistemului de
distribuţie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public.
Tinând cont de necesitatea adaptării la cerinţele şi exigentele legale în vigoare a serviciului de
iluminat public şi având în vedere programele de dezvoltare precum şi cele de separare a instalaţiilor
de iluminat public,
Părţile convin următoarele:
Art. 1. Se completează art. 1(2) cu următorul paragraf:
f) “Funcţionarea serviciului de iluminat public trebuie să se desfăşoare pentru:
- asigurarea dezvoltarii durabile a unitatilor administrativ-teritoriale ;
- crearea unui ambient plăcut si ridicarea gradului de civilizatie, a confortului si
a calitatii vietii;
- asigurarea funcţionării şi exploatării în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi
eficienţă economică a infrastructurii aferente serviciului de iluminat public;
marirea gradului de siguranta a circulatiei rutiere si pietonale;
- protectiei si conservarii mediului natural si construit ;
- promovarea calitatii si eficientei serviciului de iluminat public;
- asigurarea functionarii si exploatarii în conditii de siguranta, rentabilitate si eficienta
economica a infrastructurii aferente serviciului;
- respectarea valorilor minimale din standardele privind iluminatul public, prevazute de
normele interne si ale Uniunii Europene în acest domeniu, care sunt identice cu cele ale
Comisiei Internationale de Iluminat ( respectarea normelor privind serviciul de iluminat
public stabilite de Comisia Internationala de Iluminat, la care Romania este afiliată,
respectiv de Comitetul National Roman de Iluminat( denumit în continuare C.N.R.I.);
- satisfacerea judicioasa, echitabila si nepreferentiala a tuturor membrilor comunitatii locale,
în calitatea lor de beneficiari ai serviciului;
- liberului acces la informatiile privind serviciile publice;
1
- reducerea consumurilor specifice prin utilizarea unor corpuri de iluminat performante, a
unor echipamente specializate şi prin asigurarea unui iluminat public conform standardelor
in vigoare;
- promovarea investiţiilor, în scopul modernizării şi extinderii sistemelor de iluminat public;
- adaptabilitate la cerintele concrete, diferentiate în timp si spatiu, ale comunitatii locale prin
proiectarea si asigurarea unui iluminat stradal şi pietonal adecvat necesităţilor de confort şi
securitate, individuală şi colectivă, prevăzute de normele în vigoare;
- sistemul de control consum energie electrica si comanda a sistemului de iluminat public;
- identificare si implementarea unor solutii si sisteme de eficienta energetica;
- punerea in valoare, printr-un iluminat arhitectural, ornamental şi ornamental-festiv a
edificiilor de importanţă publică şi/sau culturală şi marcării prin sisteme de iluminat
corespunzătoare a evenimentelor festive şi a sărbătorilor legale sau religioase;
Art. 2. La Art. 3 se vor adauga urmatoarele aliniate:
(4) Valorile lucrărilor de modernizare realizate în baza contractului iniţial şi a actelor adiţionale
nr.1-3, se decontează astfel:
- corp+consolă+accesorii+montaj - în rate lunare egale pe parcursul a 10 ani, începând cu luna
martie 2002, valoarea totală fiind de 4.797.683,22 USD
- infrastructura punctelor luminoase existente+ retele de iluminat noi+ extinderi de retele
existente - în rate lunare egale pe parcursul a 10 ani, începând cu luna ianuarie 2003, valoarea totală
fiind de 2.500.072,68 USD
(5) Lucrările de modernizare a instalaţiilor de iluminat public rezultate din SF-ul care urmeaza a fi
elaborat si aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local conform prevederilor art.(1) , aliniat (2) se vor
realiza într-un termen de maxim 18 luni de la data semnării actelor adiţionale de execuţie întocmite în
baza SF-ului ;
Art. 3.(3) se completeaza cu următorul cuprins:
Caietul de sarcini şi Regulamentul propriu al serviciului de iluminat fac parte integrantă din
documentaţia necesară desfăşurării activităţilor de realizare a serviciului de iluminat public şi
constituie ansamblul cerinţelor tehnice de bază si constituie anexa la contract.
Art.4. Art. 5 alin 1 va avea următorul cuprins:
Lucrările de extindere şi modernizare a instalaţiilor de iluminat public, se vor realiza cu
respectarea următoarelor reguli:
Realizarea acestor lucrări de modernizare şi extindere se va face numai în baza
documentaţiilor tehnico-economice (SF) aprobate de Consiliul Local al Municipiului Oradea,
proiectelor tehnice întocmite de concesionar şi avizate de concedent şi actelor adiţionale încheiate
pentru execuţia de lucrări.
Documentaţiile tehnico-economice se vor întocmi în baza tarifelor prevăzute în
contractul iniţial şi ajustate conform art. 6 din prezentul act adiţional.
În fiecare act adiţional încheiat la contractul de concesiune se va preciza valoarea
lucrării şi graficul de plată, astfel:
Obligaţia de plată a lucrărilor de investiţii se va crea în baza situaţiilor de lucrări şi a
proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrării.
Prima rată aferentă fiecărei lucrări de modernizare şi extindere este scadentă în luna
următoare întocmirii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Plata lucrării de modernizare si extindere se va face astfel:
1. în rate lunare egale pe parcursul a 10 ani, dacă perioada scursă de la scadenţa
primei rate şi data expirării contractului de concesiune este mai mare de 10 ani
2. în rate lunare egale pe parcursul anilor rămaşi între data scadenţei primei rate şi
expirarea contractului, dacă perioada scursă de la scadenţa primei rate şi data
expirării contractului de concesiune este mai mică de 10 ani
2
Decontarea lucrărilor se va realiza pe baza situaţiilor de lucrări confirmate de concedent
şi a proceselor verbale de recepţie în baza documentaţiilor tehnico-economice.
Art. 5. Art. 5.2 şi 5.4 din contractul iniţial se comasează într-un singur art. 5.2, care va avea
următorul cuprins:
(1) Valorile lucrărilor de menţinere şi întreţinere stabilite conform contractului iniţial şi a
actelor adiţionale nr.1-3, aferente sistemului de iluminat public existent la data semnării prezentului
act adiţional, se decontează astfel:
- Pe bază de situaţii de lucrări, in 20 de ani, începând cu prima lună după semnarea contractului
- Nivelul lucrărilor decontabile nu poate depăşi limita cumulată a ratelor lunare egale pe perioada
contractului, astfel:
- Pentru lucrările de menţinere, valoarea totală stabilită a fost de 2.706.957 USD, prin urmare,
nivelul lunar maxim decontabil este de 11.279 USD.
- Pentru lucrările de întreţinere, valoarea totală stabilită a fost de 2.100.000 USD, prin urmare,
nivelul lunar maxim decontabil este de 8.750 USD.
Valoarea lucrărilor de întreţinere şi menţinere stabilite în contract şi în actele adiţionale 1-3 se
va cumula şi va fi plătită ca activitate de întreţinere.
(2) Valoarea lucrărilor de întreţinere se modifică proporţional creşterii lungimii reţelelor noi şi
a extinderilor executate în cadrul lucrărilor de modernizare, respectiv pe baza proporţiei iniţiale dintre
valoarea modernizărilor şi cea a lucrărilor de întreţinere şi menţinere cuprinse în contractul iniţial şi
actele adiţionale 1-3.
Plata lucrărilor de întreţinere aferente lucrarilor noi care vor face obiectul actelor aditionale
ulterioare se va face lunar. Valoarea acestor lucrări nu poate să depăşească nivelul maxim decontabil,
nivel care se obţine împărţind la 240 de luni valoarea stabilită conform alin (2).
Prin lucrări de întreţinere se înţelege ansamblul activităţilor de menţinere în funcţiune a
sistemului de iluminat public la parametrii luminotehnici normaţi, care se realizează atât prin
înlocuirea de componente defecte, cât şi fără înlocuirea acestora.
Lucrările fără înlocuirea componentelor sunt următoarele:
- întreţinere preventivă la corpurile, lămpile şi accesoriile de iluminat (conectică);
- întreţinere preventivă la suporţi şi accesoriile acestora;
- întreţinere corectivă la poziţia corpurilor de iluminat, suporţi, accesorii;
- curăţare corpuri de iluminat (praf, murdărie);
- asigurarea etanşeităţii şi închiderea cu capace a cutiilor de legături (vizitare) de la baza
stâlpilor de iluminat;
- asigurarea functionarii in conditii de siguranta a SIP (masuratori prize de pamant,
conexiuni, etc)
În cazul în care în sistemul de iluminat sunt componente care nu se regasesc în anexa nr.3 la
contractul iniţial (stâlpi, lampadari corpuri de iluminat – globuri, console etc), componentele vor fi
decontate la preţurile de procurare atestate cu documente justificative.
Nivelul tarifului pentru fiecare lucrare de intretinere care nu se regaseste in anexa nr.3 la
contractul initial urmeaza a fi stabilit astfel:
- componentele materiale vor fi decontate la preturile de procurare atestate cu documente
justificative
- manopera aferenta montarii componentelor materiale se va stabili prin echivalarea cu tarife
similare din oferta initiala si excluderea costului actual al componentelor materiale. Concesionarul va
prezenta totodata o fundamentare a manoperei pentru fiecare prestatie, urmand a fi adoptat/practicat
cel mai mic pret al manoperei (calculul pornind de la tariful similar prin excluderea componentei
materiale sau tariful fundamentat/normat de concesionar)
3
Concesionarul va executa lucrările de remediere şi înlocuire urmare a distrugerilor provocate
de intemperii atmosferice, accidente de circulaţie sau vandalizare, la nivelul tarifelor prevăzute în
contractul iniţial iar concedentul va deconta suplimentar faţă de nivelul lunar al ratei de întreţinere .
In cazul in care la cunostinta Concesionarului se aduce informatia de Disfunctionalitati – prin
avarie la patrimoniu si sau /prin distrugere-accidente, si sau vandalizari , Concesionarul este obligat
ca in termen de 4 ore sa asigure protejarea de siguranta a zonei avariate si completare elementelor
distruse in termen de 72 ore
Art. 6. Se completează cap. VI, pct. 1, art. 7, cu următorul cuprins:
- Concesionarul are dreptul de uz pentru executarea lucrărilor de infrastructură pentru prestarea
serviciului de iluminat public;
- Concesionarul are servitute de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea
sistemului de iluminat public;
Se completează cap. VI, pct. 2, art. 8, cu următorul cuprins:
- Concedentul are dreptul sa aplice clauzele sancţionatorii, în cazul în care operatorul nu respectă
prevederile contractului inclusiv prevederile din regulamentul serviciului şi din caietul de sarcini
anexate la acestea;
- Concedentul are dreptul să verifice respectarea clauzelor de administrare, întreţinere şi predare a
bunurilor publice sau private afectate serviciului;
- Concedentul are dreptul să monitorizeze şi să exercite controlul cu privire la prestarea serviciului
de iluminat public şi să ia măsurile necesare în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii de
performanţă şi continuitatea serviciilor pentru care s-a obligat;
- Concedentul are dreptul să sancţioneze concesionarul în cazul în care acesta nu operează la nivelul
indicatorilor de performanţă şi eficienţă la care s-a obligat şi nu asigură continuitatea serviciului;
- Concedentul are dreptul să rezilieze unilateral contractul şi să organizeze o nouă procedură pentru
delegarea gestiunii serviciului de iluminat public, în cazul în care constată şi dovedeşte nerespectarea
de către concesionar a obligaţiilor contractuale;
- Concedentul are dreptul să rezilieze unilateral contractul în cazul în care concesionarul nu adoptă
programe de măsuri care să respecte condiţiile contractuale şi să asigure atingerea parametrilor de
calitate asumaţi.
- Concesionarul este obligat să asigure prestarea serviciilor prevăzute în contractul iniţial şi actele
adiţionale în caz de reziliere, până la atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de
iluminat public unui nou concesionar, dar nu mai mult de 6 luni.
Art. 7. Se completează cap. VI., pct. 4, art. 10, cu următorul cuprins:
- Concesionarul este obligat să gestioneze serviciul de iluminat public pe criterii de competitivitate
şi eficienţă economică;
- Concesionarul este obligat să promoveze dezvoltarea, modernizarea şi exploatarea eficientă a
infrastructurii aferente serviciului de iluminat public;
- Concesionarul este obligat să respecte sarcinile asumate potrivit contractului;
- Concesionarul este obligat să asigure respectarea indicatorilor de performanţă a serviciului de
iluminat public, stabiliţi de concedent;
- Concesionarul este obligat să furnizeze concedentului informaţiile solicitate şi să
asigure accesul la toate informaţiile necesare verificării şi evaluării funcţionării şi
dezvoltării serviciului de iluminat public;
- Concesionarul este obligat să pună în aplicare metode performante de management, care să
conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurenţiale
impuse de normele legale în vigoare privind achiziţiile de lucrări sau de bunuri;
4
-Concesionarul este obligat să refacă locul unde a intervenit pentru reparaţii sau execuţia unei
lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la
terminarea lucrării.
- Concesionarul este obligat să asigure finanţarea pregătirii profesionale a propriilor salariaţi;
- Concesionarul este obligat sa întocmească documentaţia tehnico-economică şi să o
supună aprobării concedentului;
- Concesionarul este obligat să realizeze lucrările prevazute în documentaţia tehnico-
economică aprobată de concedent.
- Concesionarul este obligat să prezinte situaţiile de lucrări în vederea decontării
lucrărilor.
- Concesionarul are obligaţia de a executa modificările necesare în sistemul de iluminat public
pentru asigurarea respectării condiţiilor de iluminat, avâ
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 41/2010Hotărâre privind modificarea organigramei la Regia autonoma de piete, agrement si salubritate OradeaHCL 42/2010Hotărâre privind modificarea organigramei, statului de functii si a numarului de personal al Directiei de Evidenta a Persoanelor…HCL 43/2010Hotărâre privind aprobarea transmiterii fara plata a unui autoturism de la Directia de Evidenta a Persoanelor a Municipiului…HCL 44/2010Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie Amenajare alei şi parcări aferente zonei…HCL 46/2010Hotărâre privind atribuirea unor denumiri strazilor nou create, situate in zona strazii George Bacaloglu – cartierul TinerilorHCL 47/2010Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Extindere si etajare cladire existenta, schimbare destinatie in spatii…HCL 48/2010Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Extindere intravilan pentru construire locuinte colective, str. Macului…HCL 49/2010Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – spatiu comercial, amenajare parcare, la intersectia strazilor Moldovei si…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.