ROMANIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public prin curse
regulate aplicabil la nivelul A.D.I. Transregio, prin încheierea unui act adiţional
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 184258 din 17.05.2019 prin care se propune Consiliului
Local al Municipiului Oradea aprobarea modificării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public
prin curse regulate aplicabil la nivelul A.D.I. Transregio,
În conformitate cu prevederile:
HCL nr. 75/2012 privind constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul
de transport public local Transregio;
HCL nr.300/2019 prin care s-a apobat studiul de oportunitate , modalitatea de atribuire a contractului de
delegare, proiectul de contract de delegare, avizarea Regulamentului și a caietului de sarcini pentru efectuarea
serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate;
Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, modificată şi completată;
Legii nr. 92/2007 privind serviciile publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale;
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza art. art. 36 alin (2) lit. c), lit d), alin (5) lit. a), alin.(6) lit. a) pct. 14 şi ale art. 45 alin. (3) din Legea 215/2001
privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art.1. Se aprobă încheierea unui Act adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport
public prin curse regulate aplicabil la nivelul A.D.I. Transregio, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre, prin care
dispozițiile art. 9.1-9.13 din contractul de delegare să fie aplicabile doar de la data de 01.07.2019.
Art.2. Se aprobă mandatarea ADI Transregio și a Primarului Municipiului Oradea pentru a semna, în numele şi
pe seama Municipiului Oradea, Actul adițional la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local
prin curse regulate.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
Transregio.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului Judeţului Bihor
Primarul Municipiului Oradea
A.D.I. Transregio
Direcţia Economică
Direcţia Tehnică – Compartimentul Transport Public Local
Oradea Transport Local S.A.
Se publică în Monitorul Oficial al judeţului Bihor şi se afişează pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Chiană Laurențiu Alin
Oradea, 29 mai 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 412 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi „pentru” si 3 voturi “abtinere”
Anexa nr. 1 la
HCL 412/2019
ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ TRANSREGIO
P-ţa Unirii nr. 1-3, loc. Oradea, jud. Bihor
C.I.F. 29947690, tel./fax 0259408821
Data: ____.2019.
Nr. ___________.
ACT ADIȚIONAL NR.1
LA CONTRACTUL DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE TRANSPORT LOCAL
DE PERSOANE PRIN CURSE REGULATE
Încheiat azi __/__/2019
1
PĂRŢILE CONTRACTANTE:
MUNICIPIUL ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr.1, județ Bihor, reprezentat prin
domnul primar Ilie BOLOJAN,
COMUNA BORȘ cu sediul în sat Borș, nr. 200, comuna Borș, județ Bihor, reprezentată prin
domnul primar Geza BATORI,
COMUNA SÂNMARTIN, sat Sânmartin, bdul. Felix, nr. 105, comuna Sânmartin, județ Bihor,
reprezentată prin domnul primar Cristian LAZA
prin
ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ TRANSREGIO, cu sediul în Oradea,
Piaţa Unirii nr. 1-3, judeţul Bihor, CIF 29947690 reprezentată prin domnul Adrian FOGHIȘ ,
director executiv al A.D.I. Transregio, în calitate de Autoritate Contractantă (delegatar), pe de o
parte, în numele și pe seama unitățiilor administrativ teritoriale Municipiul Oradea, comuna Borș
și comuna Sânmartin,
ORADEA TRANSPORT LOCAL SA., cu sediul în Oradea, str. Atelierelor, nr.12, județul Bihor,
înregistrat sub nr. J5/1/1991 la Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare RO 63483,
reprezentat legal prin Mircea Viorel POP, având funcția de director general, în calitate de
Operator (delegat), pe de altă parte,
Au convenit să încheie următorul act adițional:
Art.1. În perioada 01.05.2019 – 30.06.2019 se suspenda aplicarea art. 9.1 - 9.13 din contractul
de delegare, perioada pentru care se va deconta subventie pentru activitatea de exploatare
conform art. 2-3 din prezentul act adițional.
Art. 2. Subvenţii pentru activitatea de exploatare.
2.1.Valoarea subvenţiei de exploatare se stabileşte ca diferenţă dintre cheltuielile totale
înregistrate de delegat şi veniturile totale în baza următoarei formule de calcul:
SE = ChT – VT
SE (Subvenţia pentru activitatea de exploatare) = ChT (Cheltuieli Totale) - VT (Venituri
Totale)
VT reprezintă veniturile obtinute din contravaloarea serviciului prestat, din subvenţii
directionate (facilitati acordate anumitor categorii de persoane ,reduceri elevi si studenti, venituri
efectiv încasate din tarife şi prestarea altor servicii/activităţi în condiţiile legii (curse ocazionale,
curse regulate, alte categorii de venituri etc.).
2
2.2.Decontarea se va face pe baza centralizatorului cu datele privind cheltuielile şi veniturile
Delegatului , aferente fiecărei UAT din cadrul ADI Transregio, conform modelului din anexa 1.
2.3.Delegatul va emite factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii
următoare – pentru UAT Oradea, respectiv cel târziu până la finele lunii ianuarie a anului
următor – pentru celelalte UAT-uri din cadrul ADI Transregio.
2.4.Plata subvenţiei se va face până la finele lunii pentru UAT Oradea si finele anului
calendaristic în care au fost emise facturile pentru UAT Sânmartin si Bors.
Art.3.Subvenţii pentru investiţii
3.1. Sumele necesare derulării investiţiilor pentru modernizarea/întreţinerea/ dezvoltarea
serviciului de transport public local, provenite din subvenţii, se prevăd pe obiective în momentul
elaborării bugetului unităţilor administrativ-teritoriale membre ale A.D.I. Transregio şi se aprobă
prin Hotărârea AGA a A.D.I. Transregio.
Art.4. Începând cu data de 01.07.2019 dispozițiile art. 9.1-9.13 se vor aplica în forma stabilită
prin contractul de delegare semnat la 01.05.2019.
Art.5. Anexa 7.2 la contractul de delegare se actualizează și va avea conținutul prevăzut în
anexa 2 la prezentul act aditional.
Prezentul act adițional a fost semnat astăzi, ___.__.2019, în (șase) exemplare originale.
AUTORITATE CONTRACTANTĂ OPERATOR
Asociația de Dezvoltare Oradea Transport Local S.A.
Intercomunitară Transregio
Director executiv Director general
Adrian FOGHIȘ Mircea Viorel POP
Municipiul Oradea
Primar
Ilie BOLOJAN
Comuna Borș
Primar
Geza BATORI
Comuna Sânmartin
Primar
Cristian LAZA
3
Anexa 7 – Diferentele de tarif Formatted: Right: 0.64"
Facilitatile acordate la transportul public local se acorda cu respectarea legislatiei
nationale si politicii sociale ale UAT-ului, conform “Procedurii de decontare a facilităţilor
acordate la transportul public local de călători”, procedura aprobata de fiecare Consiliu
Local.
Modificarea prin hotararea a consiliului local a‘‘Procedurii de decontare a
facilităţilor acordate la transportul public local de călători’’ duce automat la modificarea
Anexei 7 cu toate subpunctele (7.1, 7.2,7.3,7.4).
Anexa 7.1 – Categoriile de pasageri care beneficiază de gratuităţi și reduceri la
transportul în comun
Modalitatea Nivelul
de acordare protecţiei
Categoria socială/ Tipul de protecţie a protecţiei sociale Legislaţiaînvigoare care
socială sociale acordate reglementeazăprotecţiasocială
(procentul (lei/
de reducere) unitate)
Elevi 50% 40 Leg.
1/2011
Studenti 50% 40 Leg.
1/2011
Pensionari 100% 80
HCL 211/2019
Donatori de sange 50% 40
HCL 211/2019
Elevii/studentiiorfani, elevii cu 100% 80 Leg.
1/2011
cerinteeducationale special siceipentu
care s-astabilit o masura de protective
speciala,studentiiproveniti din casele
de copii
Veterani si vaduve de razboi 100% 80 Leg.44/1994
Deportati 100% 80 Leg.189/2000
Luptatatori pentru Victoria Revolutiei 100% 80 Leg.341/2004
din Decembrie 1989
Anexa 7.2 – Modul de acordare a diferenţelor de tarif
Modul de acordare a diferenţelor de tariff este cel stabilitstability prin Hotărârea Consiliului Local nr.
211158/20197 în temeiul legislaţiei în vigoare, pentru fiecare categorie în parte ş iva fi actualizat anual:
Număr de Tarif Modalitate
călătorii pe Tarif Reducerea a de
Categoria socială/ perioada întreg oferita acordare a
Tipul de protecţie Perioada selectată, protecţiei
socială utilizat sociale
pentru (procentul
calcul de reducere)
Elevi 1 lunăa nelimitat 80 40 50%
Studenti 1 lunăa nelimitat 80 40 50%
Pensionari-ab.social 1 lunăa nelimitat 6.5 6.5 100%
Donatori de sange 1 lunăa nelimitat 80 40 50%
Elevii/studentiiorfani, 1 lunăa nelimitat 80 80 100%
elevii cu cerinte
educationale speciale
siceipentu care s-a stabilit
o masura de protectie
speciala, studentii
proveniti din casele de
copii
Veterani si vaduve de 1 lunăa nelimitat 80 80 100%
razboi
Deportati 1 lunăa nelimitat 80 80 100%
Luptatatori pentru Victoria 1 lunăa nelimitat 80 80 100%
Revolutiei din Decembrie
1989
Persoane cu dizabilități, 1 lună nelimitat 6,5 6,5 100%
asistenți personali,
însoțitorii persoanelor, cu
handicap grav, nevăzători
cu handicap grav și
accentuat și însoțitorii
acestora.
Operatorul va elibera titluri de călătorie pentru fiecare categorie care beneficiază de gratuităţi, în
baza documentelor legale justificative pentru fiecare categorie.
Formatted: Tab stops: 5.82", Left
Anexa 7.3 – Fundamentareaanuala a diferentelor de tarif
pentruprotectiasociala
Numare Nivelul
Număre
stimat protecţiei
N Categoria socială/ stimat Sumetotal
de sociale Document
r Tipul de protecţie de e
unitati acordate justificativnecesar
. socială unităţia (lei)
lunar (lei/
nual
unitate)
(1) (2) (3) (4) (5)=(3)x(4 (6)
)
1. Elevi 4.500 54.000 40 2.160.000 Baza de date cu elevii
inscris la unitatile de
invatamant din Oradea
2. Studenti 3.100 37.200 40 1.488.000 Baza de date cu
studentii inscris la
unitatile de invatamant
din Oradea
3. Pensionari si alte 28.000 336.000 6,50 2.184.000 Copie act identitate,
categorii special decizieprivindincadrare
a in categoria de
beneficiar
4 Donatori de sange 34 408 40 16.320 Lista transmisa de
Centrul de Transfuzie
Sanguină
Oradea/Municipiul
Oradea
5 Elevii/studentii, orfani, 400 4.800 80 384.000 Act.identitate, si
elevii cu document
cerinteeducationale doveditorprivindincadr
special siceipentu care s- area in aceastacategorie
a stabilit o masura de (decizie, certificate de
protectie deces).
speciala,studentiiproveni
ti din casele de copii
TOTAL 6.232.320 LEI
Anexa 7.4 . Modelul formularului de decont pentru diferentele de tarif
Anexa 7.4.1 – Modelul formularului de decont pentru diferenţele de tarif
Elevi/Studenti
Tarif pt. ab. Lunare Număr de Tarif încasat de
Resursefinanci
la abonamenteîncărc la elevii/studenti
arealocatedinv
transportulîncomun ate care beneficiază
eniturileproprii
de călători de reduceri de
Elevilor/Studentilor alebugetului
tarif ( lei /
Operator ( lei / abonament ) ( buc ) local ( lei )
abonament )
1. 2. 3. 4. 5.
S.C. ORADEA
TRANSPORT
LOCAL S.A.
TRAMVAIE+
AUTOBUZE
TOTAL
Anexa 7.4.2 – Modelul formularului de decont pentru diferenţele de tarif
Pensionari si alte categorii sociale conform prevederilor legale
Tarif pt. Număr de
abonamentelelun abonamente valabile Resursefinanciar
Tarif încasat ealocatedinvenit
are la
pensionari urilepropriialebu
transportulîncomu (lei /
Operator n de călători ( buc ) abonament ) getului local ( lei
)
( lei /abonament )
1. 2. 3. 4. 5.
S.C. ORADEA
TRANSPORT .......... (pensionari)
LOCAL S.A. ...... (Lg. 189/2000) 0
TRAMVAIE+ ...... (Lg. 341/2004)
AUTOBUZE
TOTAL
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.