27 martie 2019

HCL 211/2019 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea procedurii de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea pentru anul 2019

Denumire
Hotărârea nr. 211 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
211 / 2019
Data
27 martie 2019
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modalitatea de decontare a facilităţilor pentru transportul public local de călători în Oradea pentru anul 2019, conform anexei 1. Decontarea, inclusiv o parte din măsură, intră în vigoare începând cu 1 martie 2019. Implementarea o vor face SC Oradea Transport Local SA şi Direcţia Economică, iar hotărârea se transmite către instituţiile relevante.ăr

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă procedura de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea pentru anul 2019,conform anexei nr.1 atașată prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea procedurii de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea pentru anul 2019 Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr.109902 din 19.03.2019, prin care Direcţia Economică propune Consiliul Local al Municipiului Oradea aprobarea procedurii de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea pentru anul 2019, Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 1168/12.12.2018 privind aprobarea rectificării bugetului Municipiului Oradea pe anul 2018, În conformitate cu prevederile art.84 , art.105, art.205 din Legea educației naționale nr.1/2011, Având în vedere Ordinul Ministerului Educației Naționale nr.3131/2019 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare destinate subvenţiei pentru transportul public local de suprafaţă al studenţilor, repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. art. 36 alin (2) lit. b), lit d), alin (4) lit. a) alin.(6) lit. a) pct. 1 și ale art. 45 alin. (2) din Legea 215/2001 privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art.1.Se aprobă procedura de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea pentru anul 2019,conform anexei nr.1 atașată prezentei hotărâri. Art.2. Măsura de la pct.1 alin.(1) lit.b) din anexa, se va aplica începând cu 1 martie a anului 2019. Art.3. Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredinţează SC Oradea Transport Local SA și Direcţia Economică . Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului judeţului Bihor  Primarul Municipiului Oradea  Direcţia Economică  SC Oradea Transport Local SA PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Chiană Laurențiu Alin Oradea, 27 martie 2019 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 211 SECRETAR Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” Ionel Vila Anexa nr.1 la HCL 211/27.03.2019 Procedura de decontare a facilităţilor acordate la transportul public local de călători în Municipiul Oradea Art. 1. (1) Se aprobă decontarea din bugetul local a subvenţiilor direcţionate aferente facilităţilor pe mijloacele de transport public local de călători în Municipiul Oradea, pentru următoarele categorii de persoane, astfel: a. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 50% a tarifului unui abonament lunar pentru elevii în vârstă de până la 21 de ani, din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat din unităţile de învăţământ din Municipiul Oradea, pe tot parcursul anului calendaristic. b. subvenţionarea cu 50% a tarifului unui abonament lunar pentru studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, de pe raza municipiului Oradea, în vârstă de până la 26 de ani ,în timpul anului universitar (anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie şi se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor. Studentii din anii terminali beneficiaza de abonament subventionat cu data incarcarii inainte de 31 iulie. Subventionarea, cu 50% a tarifului unui abonament lunar pentru studenti se acordă, după cum urmează: 1. din bugetul de stat, de catre unitățile de învățământ superior din fondurile repartizate de Ministerul Educatiei Nationale conform ,,Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare destinate subvenţiei pentru transportul public local de suprafaţă al studenţilor, repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat din România’’ reglementată de Ordinul Nr. 3131/2019, pe baza unei proceduri interne proprii fiecărei universități. 2. în completarea fondurilor acordate de unitățile de învățământ superior, se acordă din bugetul local subvenții pentru studenții care îndeplinesc condițiile de la lit. b), până la nivelul de 50% din tariful unui abonament lunar. Instituțiile de invățământ superior vor transmite în format electronic operatorului SC Oradea Transport Local SA, lista studenților- beneficiari ai subventiei finantate de acestea în vederea verificării cu baza de date (programul informatic privind eliberarea abonamentelor). c. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 100% a tarifului unui abonament lunar pentru: elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă, pe tot parcursul anului calendaristic, precum şi pentru studentii orfani sau proveniti din casele de copii pe tot parcursul anului universitar. Beneficiarii trebuie să frecventeze cursurile la zi a unităţilor de învăţământ preuniversitar acreditat/autorizat din unităţile de învăţământ din Municipiul Oradea sau instituţiile de învăţământ superior acreditate, de pe raza Municipiului Oradea şi să se respecte condiţionalitatile de vârstă de la pct. a şi b. d. subvenţionarea de la bugetul local cu 50% a tarifului unui abonament lunar pentru donatorii onorifici de sânge, pentru o perioadă de o lună, pentru fiecare donare efectivă. 1 e. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 100% a tarifului unui abonament lunar pentru veterani şi văduve de război (conf. Legii 44/1994 actualizată); deportaţi, victimele oprimării comuniste, deţinuţi politici, strămutaţi/persecutaţi din motive etnice sau politice (conf. legii 189/2000 ), luptătorii pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 (conf.legii 341/2004) f. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 100% a tarifului unui abonament social cu număr limitat de călătorii cu valabilitate anuală pentru pensionarii cu domiciliul stabil în Municipiul Oradea, indiferent de tipul de pensie; g. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 100% a tarifului unui abonament social cu numar limitat de calatorii cu valabilitate trimestrială pentru persoanele de vârsta a treia care au îndeplinit vârsta standard de pensionare, dar care nu au calitatea de pensionar şi nu au alte venituri, cu domiciliul stabil în Municipiul Oradea. h. subvenţionarea, de la bugetul local, cu 100% a tarifului unui abonament social cu număr limitat de călătorii cu valabilitate anuală pentru beneficiarii Legii 448/2006: -1- persoanele cu handicap grav şi accentuat ; - 2- însoţitorul copilului cu handicap accentuat, în prezenţa acestuia; - 3 - însoţitororul adultului cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestuia; -4 - asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav;- 5 - asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, inclusi in lista nominala cu beneficiarii pentru care s-a eliberat legitimatia pentru transportul urban cu mijloacele de transport in comun elaborata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor, transmisă Primariei Municipiului Oradea si operatorului. Categoriile de persoane prevăzute la acest aliniat, beneficiază de facilităţile de transport public în baza prezentării documentelor justificative care atestă dreptul legal de transport, coroborat cu dispoziţiile legale în vigoare. (2) Categoriile de beneficiari pentru care se decontează subvenţii direcţionate din bugetul local, cuantumul abonamentelor şi al subvenţiei se vor stabili prin hotărârea anuală a Consiliului Local al Municipiului Oradea pentru aprobarea bugetului public. (3) Pentru anul 2019, valoarea abonamentului social este de 78 lei/an inclusiv TVA, cu echivalentul de 6,5 lei/lună inclusiv în cazul abonamentelor fracţionate. Art. 2. (1) Primăria Municipiului Oradea va pune la dispoziţia operatorului Oradea Transport Local SA bazele de date cu elevii şi studenţii înscrişi la unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar din Oradea, baza de date cu pensionarii cu domiciliul în Municipiul Oradea, precum si lista nominala cu beneficiarii pentru care s-a eliberat legitimatia pentru transportul urban cu mijloacele de transport in comun elaborata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor. (2) Unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar din Oradea vor transmite Primăriei Municipiului Oradea până la data începerii anului şcolar/universitar, bazele de date cu elevii şi studenţii înscrişi, precum şi modificările intervenite în cursul anului calendaristic. (3) Baza de date cuprinzând pensionarii cu domiciliu în Municipiul Oradea se va confrunta periodic cu datele de la Casa de Pensii Bihor, daca este posibil. (4) Operatorul de transport va elibera abonamente de călătorie subvenţionate, la cererea persoanelor, prin prezentarea unui document de identitate şi verificarea includerii în bazele de date puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Oradea, dacă există bază de date actualizată sau documentele doveditoare ca se incadreaza intr-o categorie subventionata. (5) Persoanele care dobândesc calitatea de pensionari vor prezenta operatorului pentru includerea în baza de date şi acordarea abonamentului subvenţionat, documente justificative aferente (Decizia de pensionare în original sau Adeverinţă eliberată de Casa de Pensii). 2 (6) În cazul persoanelor eliminate din bazele de date, ca urmare a încetării calităţii de beneficiar al facilităţilor de transport, abonamentele eliberate rămân valide până la finele perioadei lor de valabilitate. (7) În ultima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea va transmite către Municipiul Oradea şi SC Oradea Transport Local SA lista cu donatorii de sânge din săptămâna respectivă, eligibili conform reglementărilor legale să beneficieze de un abonament lunar cu reducere de 50% din preţul întreg, pe transportul în comun, pentru donarea respectivă. (8) Operatorul SC Oradea Transport Local SA va elibera abonamentul în baza documentului de identitate al donatorului după confruntarea listei transmise de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea/Municipiul Oradea (9) Operatorul SC Oradea Transport Local SA va elibera abonamente de călătorie subvenţionate persoanelor de vârsta a treia care au împlinit vârsta standard de pensionare, dar care nu au calitatea de pensionar şi nu au alte venituri, în baza următoarelor documente: cerere însoţită de copia xerox a actului de identitate care să ateste domiciliul stabil în Municipiul Oradea, adeverinţă de venit (în original) eliberată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi declaraţia pe proprie răspundere. Art. 3. (1) Facilităţile de transport prevăzute pentru beneficiarii menţionaţi la art.1 se vor asigura din bugetul de stat de catre universități din fondurile repartizate de Ministerul Educatiei Nationale în cazul subvenției pentru studenți, respectiv din bugetul local al Municipiului Oradea prin acordarea de subvenţii direcţionate către operator, conform contractului de delegare a serviciului public de transport local de călători. (2) Subvenţiile direcţionate sunt legate direct de preţul serviciilor prestate fiind determinabile pe fiecare beneficiar al subvenţiei. (3) Pentru decontarea subvenţiilor, operatorul SC Oradea Transport Local SA va prezenta calculul efectiv al subvenţiei direcţionate şi situaţii centralizatoare cuprinzând: - abonamentele eliberate beneficiarilor menţionaţi la art.1 lit. a), b), c), d) şi e) în luna precedentă, inclusiv subvenția primită de la universități din fondurile repartizate de Ministerul Educatiei Nationale - numărul de beneficiari menţionaţi la art. 1 lit. f) şi g) care au efectuat în luna precedentă cel puţin o călătorie înregistrată în sistemul electronic. - numarul de beneficiari mentionati la art. 1 lit. h, conform listei cu legitimatiile emise pentru transportul urban cu mijloacele de transport in comun elaborata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor si transmisă PMO si operatorului de transport. (4) Pentru situaţiile centralizatoare prevăzute la alineatul anterior, operatorul va prezenta situaţii nominale în format electronic. Art. 4. (1) Beneficiază de transport gratuit pe mijloacele de transport public local copiii cu vârsta până la 6 ani. (2)Categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) beneficiază de facilităţile de transport public în baza prezentării documentelor justificative care atestă dreptul legal de transport, coroborat cu dispoziţiile legale în vigoare (3) Asigurarea serviciilor de transport pentru categoriile de persoane menţionate la alin. (1) constituie obligaţie de transport în sarcina operatorului, efectul economic negativ asupra activităţii va fi acoperit prin subvenţii de exploatare ca diferenta dintre venituri si cheltuieli sau compensatia, conform prevederilor contractului de delegare a serviciului public de transport local. Art. 5. (1) Prezenta Procedura este valabila pana la modificare sau revocare. - // - 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă