29 iunie 2025 · Inițiator: Primar, Oraș Năvodari (inițiatorul: Referatul de aprobare al Primarului Orașului Năvodari)
HCL 173/2025 Năvodari adoptată
HCL nr.173/30.06.2025 privind incheierea unui contract de prestari servicii cu persoane private de libertate pentru efectuarea de lucrari pe domeniul public intre UAT Navodari si Penitenciarul Constanta - Poarta Alba
Denumire
Hotărârea nr. 173 din 2025 a Consiliului Local Năvodari
Emitent
Consiliul Local Năvodari
Număr
173 / 2025
Data
29 iunie 2025
Inițiator
Primar, Oraș Năvodari (inițiatorul: Referatul de aprobare al Primarului Orașului Năvodari)
Se aprobă încheierea unui contract de prestări servicii cu persoane private de libertate pentru realizarea de lucrări pe domeniul public în orașul Năvodari, în colaborare cu Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, conform anexei atașate. Primarul Orașului Năvodari este împuternicit să semneze acest contract, iar Direcția Ecologie Urbană, Monitorizare va asigura îndeplinirea prevederilor hotărârii. Hotărârea va fi comunicată instituțiilor relevante (Prefectura, Primăria, Viceprimarul, direcțiile economice, juridice, de administrație publică, achiziții etc.) pentru implementare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă încheierea unui contract de prestări servicii cu persoane private de libertate pentru efectuarea de lucrări pe domeniu public în conformitate cu Anexa ur. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL NĂVODARI
HOTĂRÂRE NR. 173/30.06.2025
privind încheierea unui contract de prestări servicii cu persoane private de libertate
pentru efectuarea de lucrări pe domeniu public între U.A.T. Năvodari şi Penitenciarul
Constanța-Poarta Albă
Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.06.2025;
Având în vedere:
- Proiectul de hotarare, Referatul de aprobare al Primarului Oraşului Năvodari în calitatea sa de
iniţiator, Raportul compartimentului de specialitate, avizele comisiilor de specialitate;
- Prevederile art. 120, art.121 din Constituţia României, republicată;
- Prevederile art. 83 alin. 2, Cap. VI din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Prevederile art. 78 şi art. 171 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
- Prevederile art. 5 lit. j), art. 84, alin. (1), alin. (3) şi art. 129 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor
normative, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art.196, alin. (1), lit.a) din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
HOLĂRĂŞIE:
ARTICOLUL 1 - Se aprobă încheierea unui contract de prestări servicii cu persoane
private de libertate pentru efectuarea de lucrări pe domeniu public în conformitate cu Anexa ur.
1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 2 - Se aprobă împuternicirea Primarului Orașului Năvodari să semneze
contractul de prestări servicii cu persoane private de libertate pentru efectuarea de lucrări pe
domeniul public.
ARTICOLUL 3 - Direcţia Ecologie Urbană, Monitorizare va duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
ARTICOLUL 3 - Compartimentul Relaţia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotărâre: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, Primarului Oraşului Năvodari, Viceprimarului
Oraşului Năvodari, Direcţiei Generale Economice, Compartimentului Juridic, Compartimentului
Administraţie Publică, Monitorizare Proceduri Administrative, Direcţiei Ecologie Urbană,
Monitorizare, Direcţiei Achiziţii Publice, Management programe, Turism.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”, 0
„ABȚINERI”, la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri în funcţie.
d PREȘEDINTE DE ŞI
| Consilier, CHEIZIS 1
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Secretar General Oraş, BĂRĂSCU MIHAELA AURELIA
Nos oc. $ VEI HOL A. (33/39.06. 2005
MINISTERUL JUSTIȚIEI
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR
PENITENCIARUL CONSTANȚA-POARTA ALBĂ
Nr. din Nr. /
Exemplar nr. 1
CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII
Art.1 - Părţile contractului
Intre:
1. PENITENCIARUL CONSTANȚA - POARTA ALBĂ, cu sediul în loc. Poarta
Albă, jud. Constanţa, cod poştal 907245, nr. telefon 0241/853777, fax 0241/853524, cod
de înregistrare fiscală RO 23635860, cont RO59TREZ231502201X023625, deschis la
Trezoreria Constanţa, reprezentat prin comisar șef de poliție penitenciară Petrică
BĂNUŢĂ, director, în calitate de prestator de servicii cu persoane private de libertate
şi
2 în calitate de
beneficiar, se încheie prezentul contract, cu respectarea următoarelor clauze:
ART. 2 — OBIECTUL CONTRACTULUI:
Contractul are ca obiect asigurarea de către prestator a efectivului de persoane
private de libertate, prevăzut la art. 5 în vederea prestării unor lucrări necalificate în
activitatea desfășurata, “ ”, în cadrul punctului de
lucru cu adresa în
Art. 3 - Durata contractului
Durata contractului este de la până la
Art. 4 — Valoarea contractului
Valoarea estimată a contractului este de lei, exclusiv T.V.A.
Art. 5 — Obligaţiile părților
(1) Prestatorul se obligă:
a) Să pună la dispoziţia beneficiarului efectivul de maxim persoane private de
libertate la solicitarea beneficiarului, în funcţie de numărul de persoane private de libertate
disponibile, care îndeplinesc criteriile de selecţionare și repartizare la activităţi lucrative,
în perioada în intervalul orar: e
Programul de lucru zilnic este de 8 ore.Durata transportului nu se include in
programul de lucru al persoanelor private de libertate. Programul de lucru se organizează
de regulă:
- ora începerea lucrului
- ora încetarea lucrului
b) să asigure disciplina muncii în rândul persoanelor private de libertate;
c) sa verifice ca beneticiarul și persoanele private de libertate, să respecte regulile
ROMÂNIA. POARTA ALBA jud CONSTANŢA
Teleton 0241/853777 853702 853 703/ Far 0241/853524 | E-mail npalbaDanD Do re
de securitate şi sănătate în muncă potrivit dispoziţiilor legale;
d) să asigure paza și supravegherea persoanelor private de libertate conform
prevederilor legale.
e) să păstreze confidențialitatea asupra prevederilor prezentului contract, asupra
documentelor care îi sunt transmise de beneficiar în vederea semnării, derulării,
modificării contractului, asupra tipului şi cantităților produselor prelucrate de persoanele
private de libertate, asupra oricăror, documente, date, informaţii, desene, schiţe pe care le
primeşte de la beneficiar în vederea organizării şi prestării muncii de către persoanele
private de libertate.
(2) Beneficiarul se obligă:
a) să declare pe propria răspundere că nu au obligații restante faţă de unitățile
subordonate Administrației Naţionale a Penitenciarelor;
b) să folosească persoanele private de libertate numai la lucrările menţionate ia ari. 2,
cu respectarea prevederilor Legii de executare a pedepselor şi a Regulamentului de
aplicare al acesteia;
c) sa asigure pe cheltuiala lor, aceştia să asigure instruirea şi toate măsurile în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru
persoanele private de libertate şi personalul! de pază şi supraveghere, cu respectarea
prevederilor art. 106 şi art. 159 alin. (3) lit. c) din Regulament."
d) să facă cunoscut prestatorului personalul însărcinat cu conducerea şi asistenţa
tehnică a lucrărilor, în vederea instruirii acestuia cu privire la relaţiile şi comportarea faţă
de persoanele private de libertate şi pentru aprobarea accesului la punctul de lucru;
e) să informeze administraţia locului de deţinere dacă programul de lucru stabilit nu
se desfăşoară integral din motive organizatorice, din cauza timpului nefavorabil, ori din
alte cauze;
f) să asigure surse de apă potabilă, spaţii pentru servirea hranei, grupuri sanitare,
materialele igienico-sanitare, şi dacă este cazul, spaţiu de depozitare a echipamentului
individual! de protecţie şi amenajările impuse pentru executarea pazei la locui de muncă;
g) să pună la dispoziţia prestatorului, la începerea lucrărilor, programarea activităţilor
ce urmează a se executa;
h) să asigure conducerea şi asistenţa tehnică a lucrărilor la care sunt folosite
persoanele private de libertate;
i) să asigure cu mijloace de transport amenajate corespunzător deplasarea
persoanelor private de libertate şi a personalului de pază şi supraveghere la şi de la locul
de muncă, după caz;
j) să pună la dispoziţia prestatorului planul de prevenire şi protecţie corespunzător
locului de muncă/postului de lucru;
k) să realizeze şi să consemneze în fișele colective/individuale de instruire, care
vor cuprinde materialul instruirii şi extrase din instruiri proprii sau din legislaţia
specfică, efectuarea instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul
managementului situaţiiior de urgenţă pentru persoanele private de libertate şi pentru
personalul de pază şi supraveghere. Fişele colectivelindividuale de instruire SSAi şi
MSU/PS! vor sta la şeful punctului de lucru conform art 12 alin 3 al Deciziei
500165/2017;
]) să pună la dispoziţia prestatorului (şefului punctului de lucru) instrucţiunile proprii
de securitate şi sănătate în muncă corespunzător activităţilor prestate;
m) să ia măsuri de încetare a activităţii şi să colaboreze cu personalul de pază şi
ROMÂNIA, POARTA ALBĂ, jud. CONSTANŢA
Telefon: 0241/853.777, 853.702, 853.703; Fax: 0241/853.524 ] E-mail: ppalba(Qanp.gov.ro
supraveghere pentru evacuarea persoanelor private de liberiaie în caz de producere a
unei situaţii de pericol grav şi iminent (incendii, explozii, intoxicații);
n) să asigure, daca este cazul, transportul hranei persoanelor private de libertate;
0) să asigure transportul persoanelor private de libertate accidentate ca urmare a
unui accident de muncă la infirmeria locului de deţinere sau la cel mai apropiat spital;
p) să comunice, să cerceteze şi să înregistreze accidentul de muncă,
cercetarea se face de către o comisie mixtă, conform reglementărilor legale,
conform art. 10 lit. c) a Deciziei nr.530/2008, dacă este răspunzător de conducerea
şiisau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului.
r) să suporte plata asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, dacă
în urma cercetării a fost găsit răspunzător de producerea unui accident ale cărui victime
sunt persoane private de libertate sau personal al locului de deţinere, conform Legii
319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă .
s) să înregistreze accidențele de muncă conform ari 135-136 din HG 1425/2006;
$) să completeze FIAM conform art 140 din HG 1425/2006 şi să ţină evidenţa
evenimentelor conform art 444 din HG 1425/2006;
t) să aducă de îndată la cunoşiință reprezentanţilor penitenciarului orice incident în
legătură cu activitatea prestată de persoanele private de libertate, respectarea
programului de lucru sau încălcarea de către acesta a obligaţiilor şi interdicţiilor ce decurg
din Legea de executare a pedepselor şi Regulamentul de aplicare al acesteia;
ţ) să asigure, conform prevederilor legate, condiţiile de protecţie a muncii precum şi
alimentaţia şi echipamentul individual de protecţie pentru persoanele private de libertate şi
pentru personalul de pază şi supraveghere, în funcţie de natura şi caracteristicile activităţii
efeciive. Se va distribuii pe baza de tabei echipamentul individual de protecție şi
echipamentul de muncă, semnat de persoanele private de libertate.
u) să informeze în scris administraţia locului de deţinere, cu cel puţin o zi înainte, cu
privire la încetarea sau suspendarea temporară a activităţii pe punctul de lucru.
v) să informeze şeful punctului de lucru şi/sau ofiţerul cu securitatea şi sănătatea în
muncă despre producerea oricărui eveniment în care sunt implicate persoane private de
libertate sau personal! de pază şi supraveghere
w) să obţină conform Deciziei 530/2008 art.10 lii b avizele legale ( autorizaţie de
funcţionare din punctul de vedere SSI, autorizaţie sanitară, sanitar-veterinară,
autorizaţie de protecţia mediului, PSI, etc.) înainte de începerea activităţii cu
persoanele private de libertate;
x) să pună la dispoziţia unităţii fişele de identificare a factorilor de rise
proiesionai şi fişele de aptitudini eliberate de medicul de medicina muncii conform
ai d alin 5 ng355i2007 şi ai ari. 15 alin îî) şi |) Ordinuiui comun BiJ-ifS cu nr.
4858/C13363/2022 din 24 octombrie 2022 privind activitatea de acordare a asistenţei
medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în
locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
pentru obţinerea avizului medicului de medicina muncii pentru persoanele private
de libertate.
Art. 6 — Plata muncii prestate
1) Tariful negociat este de iei oră! persoană privată de libertate. la care se
adaugă cola legală de TVA, care se aplică la valoarea totală a prestaţiilor;
2) Daca este cazul, tariful orar prevăzut la alin. (1) se va modifica prin act adiţional în
situatia modificării salariului minim brut pe țară;
ROMÂNIA POARTA ALBA uri CONSTANTA
Tatetere Omqi aan 792 880 705 000 ANN: Ea COAA BED ET E mei mr
3) Evidenţa primară a muncii prestate de către persoanele private de libertate este
ţinută de prestator prin bonuri de lucru, un exemplar al acestora fiind predat zilnic
reprezentantului beneficiarului pentru a fi contrasemnat. Documentul astfel întocmit şi
semnat, constituie confirmarea cantităţii şi calităţii muncii prestate şi a faptului că lucrările
sunt executate la cereri
4) Factura și situaţia centralizatoare a prestărilor de servicii se emit bilunar, pentru
contractele fără avans, la data de 15 a lunii pentru ceea ce a fost prestat în perioada 1-15
a lunii, iar pentru cea de-a doua perioadă din lună, facturarea se face în ultima zi
lucrătoare. Plata contravalorii serviciilor va avea termen scadent, astfel: pentru cea emisă
în prima jumătate a lunii, 15 zile calendaristice de la emitere și pentru cea emisă în a doua
jumătate a lunii, 20 zile calendaristice de ia emitere;
5) Situaţiile centralizatoare a prestărilor de servicii şi facturile se emit în ultima zi
lucrătoare a lunii în care a fost efectuată prestaţia, se înregistrează la prestator şi se
înaintează beneficiarului pentru verificare şi semnare. Acestea vor cuprinde:
- valoarea manoperei determinate pe baza tarifului negociat;
- cota de TVA aplicată asupra valorii manoperei.
Factura şi situaţia cenitralizatoare emise conform alin. (4) se înaintează operatorului
economic, spre verificare şi semnare, şi cuprind vaioarea manoperei determinată pe baza
tarifului negociat şi cota de TVA aplicată asupra manoperei.
6) Plata contravalorii serviciilor se va efectua (numerar, la casieria unităţii/ în contul
bancar prevăzut la art. 1), de două ori pe lună, conform specificaţiilor prevăzute la alin.(5)
al prezentului articol.
7) In cazul in care beneficiarul nu achita sumele datorate la termenul scadent, se
obliga a plati dobanzi si penalitati contractuale de intarziere, conform art. 173 alin. (1)
din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarite si
completarile ulterioare, calculate prin aplicarea la suma de plata a coeficientului stabilit
prin art. 174 alin. (5), respectiv art.176 alin. (2 ) din aceeasi lege.
8) In situatia neachitarii la termenul scadent a facturilor emise, beneficiarul este de
drept pus in intarziere, potrivit art. 1.523 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind
Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, pentru valoarea totala a debitului,
fara a mai fi necesara o notificare.
9) Totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, calculate conform alin. (7) pot
depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
10) În cazul în care beneficiarul nu a achitat facturile de prestări servicii, contractul se
reziliază începând cu data de 21 a lunii în care trebuia efectuată plata.
11) in perioada derularii contractului, in cazul facturării lunare sau bilunare, plata
serviciilor prestate se va efectua pana în data de 20 a lunii urmatoare. In caz contrar, se
va proceda la rezilierea contractului conform alineatului precedent.
Art. 7 Răspunderea contractuală
1) Beneficiarul răspunde de desfăşurarea activităţii economice în condiţii de
legalitate şi de respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului şi a muncii.
2) Lucrările executate necorespunzător de către persoanele private de libertate, ca
urmare a nerespectării indicaţiilor tehnice date de beneficiar se refac fără piată.
Constatarea calităţii necorespunzătoare a lucrărilor şi stabilirea cauzelor acestora, se face
de către cele două părţi şi se consemnează într-un proces-verbal.
3) Persoanele private de libertate răspund pentru pagubele produse din vina lor la
locul de muncă. Cercetarea administrativă în legătură cu pagubele produse, se
ROMÂNIA, POARTA ALBĂ, jud. CONSTANŢA
Telefon: 0241/853.777, 853.702, 853.703/ Fax: 0241/853524 / E-mail: ppatba(Qanp.a0v.ro
efectuează de către o comisie formată din reprezentanţi ai ambelor părţi.
4) În cazul adoptării unor acte normative privind amnistierea unor infracţiuni sau
graţierea unor pedepse, ori în alte situaţii speciale, prestatorul este obligat să informeze
de îndată beneticiarul, iar în termen de 30 zile să stabilească numărul de persoane private
de libertate pe care îl poate pune la dispoziţie, în raport de situaţia creată.
Ari. 8 Alte clauze
(1) Amenajările speciale, precum şi dispunerea acestora, se menţionează în raportul
preliminar de recunoaştere a punctului de lucru.
(2) Modificarea clauzelor contractului se poate face numai cu acordul ambelor părţi,
prin act adiţional. Denunţarea unilaterală a contractului are loc din iniţiativa oricăreia dintre
părţi şi se face în formă scrisă, cu arătarea motivelor.
(3) În cazul apariţiei unor situaţii deosebite sau condiţii nefavorabile executării
lucrărilor prevăzute la art. 2, părţile pot conveni de comun acord sistarea lucrărilor şi
reprogramarea acestora.
(4) Cercetarea oricărui accident de muncă în care sunt implicate persoane private
de libertate sau personalul de pază şi supraveghere, se va face de către o
comisie comună formată din reprezentaţi ai ambelor părți.
(5) Accidentele de muncă produse la beneficiar se înregistrează de către partea
(beneficiar sau prestator) care, în urma cercetării, a fost găsită răspunzătoare de
producerea accidentului.
(6) În situaţia în care beneficiarul forței de muncă nu respectă clauzele contractuale
sau dispoziţiile legale privind condiţiile de folosire la muncă a persoanelor private de
liberiate, directorul locului de deţinere va solicita în scris ca în termen de 24 de ore beneficiarul
să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu se iau masurile
necesare, directorul locului de deţinere poate dispune retragerea parțială sau totală a
persoanelor private de libertate.
(7) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la retragerea persoanelor private de
libertate, beneficiarul nu îndeplineşte obligaţiiie prevăzute la alin. (6), prestatorul va putea
cere constatarea rezilierii contractului, fără vreo altă formalitate şi fără să fie necesar
acordul beneficiarului.
(8) Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau Încetarea
contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, dacă părţile contractului nu le
pot rezolva pe cale amiabilă.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi în două exemplare, din care unul
pentru prestator iar altul pentru beneficiar. Copia contractului se va înainta la compartimentul
financiar
PRESTATOR o BENEFICIAR
PENITENCIARUL CONSTANȚA-POARTA ALBĂ
Director
Comisar șef de poliție penitenciară
Petrică BĂNUȚĂ
AVIZAT,
Director Economico-Administrativ
Comisar șef de poliție penitenciară
Marius Adrian CERNAT
Director adjunct S.D.R.P.
Comisar de poliţie penitenciară
Gabriel BOICU
Consilier juridic
Inspector principal de poliție penitenciară
Maria Angelica COSTIN
Control Financiar Preventiv
Inspector principal de poliţie penitenciară Elena DIACONU
Responsabil SSM și protecția mediului
Inspector principal de poliţie penitenciară
Sergiu LUPU
ÎNTOCMIT
Subinspector de poliție penitenciară
Hilda-Ștefania PÎRVULESCU
" PReseArre NE SER/AȚII )
ooitiziee | CAE A
ROMÂNIA, POARTA ALBĂ, jud. CONSTANŢA
Telefon: 0241/853.777, 853.702, 853.703/ Fax: 0241/853.524 | E-mail: ppalba Qanp.gov.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.