Se decide prelungirea contractului de închiriere pentru locuința din Năvodari, Peninsula, pe o perioadă nouă nespecificată în text. Efect pentru locuitori: rămâne chiria eligibilă pentru locuință în domeniul privat al orașului și locatarul păstrează dreptul de a locui acolo, cu eventuale termene și condiții stabilite în contract, iar administrația va duce la îndeplinire măsurile necesare. Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi pentru, fără voturi împotrivă sau abțineri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă prelungirea contractului de închiriere pentru locuinţa situată în Oraşul Năvodari, Peninsula, str expirării acestuia, pentru o perioad
ROMANIA
JUDEŢUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL NAVODARI
HOTĂRÂRE NR. 177/30.06.2025
cu privire la prelungirea contractului de închiriere pentru locuinţa situată în Năvodari,
Peninsula, st
Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.06.2025
Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre, Referatul de aprobare al Primarului Orașului Năvodari în calitatea sa
de iniţiator, Raportul compartimentului de specialitate, avizele comisiilor de specialitate;
- Prevederile Legii nr. 114/1996 republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile H.G. nr. 1275/2000, actualizată, privind aprobarea Normelor Metodologice
pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei;
- Prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru
spaţiile cu destinaţia de locuinţe;
- Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c) şi alin. (7) lit.q), art. 139, alin. (3), lit.
2) şi art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1 - Se aprobă prelungirea contractului de închiriere pentru locuinţa situată
în Oraşul Năvodari, Peninsula, str
expirării acestuia, pentru o perioad
ARTICOLUL 2 - Locuinţ,
__ „proprietatea Orașului Năvodari se regăseşte în inventarul domeniului privat, la poziţia nr.
40 din Anexa 2 la H.C.L. Năvodari nr. 144/30.05.2025 cu privire la aprobarea inventarului
bunurilor imobile care aparțin domeniului privat al Orașului Năvodari.
ARTICOLUL 3 - Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Direcţia
Administrarea Domeniului Public şi Privat.
ARTICOLUL 4 - Compartimentul Relaţia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotărâre: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, Primarului Oraşului Năvodari, Direcţiei
Generale Economice, Compartimentul Juridic, Compartimentului Administraţie Publică,
Monitorizare Proceduri Administrative, Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat şi
chiriaşilor
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”, 0
„ABȚINERI”, la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri în funcție.
CONTE SALITATE,
Secretar Gen LA AURELIA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.