31 martie 2020

HCL 80/2020 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Miercurea Ciuc, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate

Denumire
Hotărârea nr. 80 din 2020 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
80 / 2020
Data
31 martie 2020
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilește că în situații excepționale (de ex. epidemii, condiții extreme) ședințele Consiliului Local, ale comisiilor și ale plenului se vor organiza prin mijloace electronice, adică online. Se aprobă o procedură specifică pentru desfășurarea acestor ședințe în format electronic, conform anexei hotărârii. Practic, locuitorii pot întrepta decizii și discuții fără a fi prezenți fizic, iar termenele sun indicatori în anexă pentru aplicare; responsabilitățile administrative vor asigura punerea în practică a acestei proceduri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA -— CIUC HOTĂRÂREA Nr.80/2020 privind stabilirea procedurii de desfăşurare a şedinţelor Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc, în situaţii excepționale, constatate de autorităţile abilitate. Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.03.2020. Analizând Referatul de aprobare al viceprimarului municipiului. Fiileki Zoltan-Ladislau, cu nr. 6748 din data de 25.03.2020; Raportul de specialitate nr 6750/25.03.2020 întocmit de Compartimentul juridic din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc: Pe baza rapoartelor comisiei pentru: - administrația publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; Ținând cont de Adresa MDRAP nr. 46408/23.03.2020, referitoare la măsurile necesare pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2 pe teritoriul României; Având în vedere prevederile: - art. 50, art. 51 din Anexa nr. |: Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României; - art. 7 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare: În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), art. 133 alin. (1). art. 139 alin. (3) lit. î), alin. (5) lit. b), c), art. 196 alin. (1) lit. a) şi art. 627 (1) din OUG nr.57/2010 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1. În situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile. pandemiile, fenomenele naturale extreme şi alte situaţii care fac imposibilă prezența Consilierilor Locali la sediul Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, şedinţele Comisiilor de specialitate precum şi şedinţele în plenul Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc se vor desfășura prin mijloacele electronice, prin platformă online de videoconferință. Art.2. Se aprobă procedura de desfășurare a şedinţelor Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, în situaţii excepționale, constatate de autorităţile abilitate, conform Anexei. care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Compartimentele funcţionale din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc şi secretarul general al unităţii administrativ teritoriale a municipiului Miercurea-Ciuc. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita; b) Primarului municipiului Râduly R6bert Kâlmân; c) Secretarului municipiului, Wohlfart Rudolf; d) Tuturor compartimentelor de specialitate din cadrul Municipiului Miercurea-Ciuc. „_ Preşedintele şedinţei Contrasemnează IP legalitate — ABRAHAM ELOD-LAJOS Secretar gâneral WOHLFAR; SN DA ANEXA la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc nr.80/2020 privind stabilirea procedurii de desfăşurare a şedinţelor Consiliului Local al Municipiului Miercurea- Ciuc, în situaţii excepţionale, constatate de autorităţile abilitate. CAPITOLULI Convocarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc respectiv a Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc Art. 1 (1) Convocarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc, respectiv convocarea Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc se fac prin modalităţile prevăzute de Codul administrativ. (2) Locul desfăşurării şedinţelor Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc, se consideră fiind acolo unde se află Preşedinţii acestora. (3) Locul destăşurării şedinţei Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc se consideră fiind acolo unde se află Primarul municipiului Miercurea-Ciuc. Preşedintele Consiliului Local al Municipiului Miercurea — Ciuc. respectiv Secretarul General al Municipiului Miercurea — Ciuc. (4) În situaţia în care este necesară alegerea unui nou preşedinte de şedinţă şi/sau Primarul municipiului Miercurea-Ciuc nu participă la lucrări, locul desfăşurării ședinței Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc se consideră fiind acolo unde se află Secretarul General al Municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 2 Documentul de convocare, pe lângă menţiunile prevăzute de Codul administrativ, va cuprinde în mod obligatoriu şi menţiunea că “şedinţa se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconterință”. CAPITOLUL II Modalitatea de lucru în cadrul Comisiilor de specialitate ale Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc Art. 3 Procedura de lucru, la începerea şedinţei. în cadrul Comisiilor de specialitate ale Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc este următoarea: a) Consilierii locali vor deschide tableta de serviciu sau dispozitivul pe care doresc să-l utilizeze ( smartphone, PC. notebook etc.); b) Vor verifica căsuţa de e-mail cu care corespondează în relaţia cu Primăria Muni- cipiului Miercurea-Ciuc (numeprenume(Qcsikiportal.ro), vor primi şi deschide e- mailul privind invitaţia pentru conectare la platforma online şi vor selecta link-ul "Join the meeting”; c) La prima utilizare vor completa în căsuţa disponibilă numele, prenumele şi e- mailul; d) Vor fi conectaţi automat în sistemul de video conferinţă. Art. 4 Modalitatea de lucru în timpul şedinţei Comisiilor de specialitate ale Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc este următoarea: a) Preşedintele Comisiei de specialitate va face o prezenţă tehnică a consilierilor locali, pentru a se asigura că toate dispozitivele funcționează normal. În acest sens, fiecare consilier local va fi întrebat dacă este prezent şi i se va porni microfonul pen- tru confirmare. b) Președintele Comisiei de specialitate anunţă dacă sunt îndeplinite condiţiile de cvorum, pentru ca şedinţa să fie statutară, conform prevederilor legale. c) În situaţia în care consilierii locali doresc să se înscrie la cuvânt, aceştia vor în- scrie în căsuţa de chat: "Înscriere la cuvânt”. d) Președintele Comisiei de specialitate va porni microfoanele pe rând. în vederea acordării cuvântului, la data și ora menţionată în dispoziția de convocare. e) Preşedintele Comisiei de specialitate are dreptul să oprească microfonul con- silierului local dacă acesta are un comportament neadecvat sau dacă intervenţia aces- tuia nu are legătură cu subiectul dezbătut. Art. 5 (1) Procedura de exercitare a votului se face prin apel nominal și pornirea microfonului fiecărui consilier local pentru a-şi exprima votul; (2). Opțiunile de vot sunt următoarele: 1) “PENTRU”, 2) “CONTRA?” şi 3) "MĂ ABŢIN”. Art. 6 Timpul de exercitare a dreptului la vot este limitat la maxim 2 minute. Art. 7 După ce ultimul consilier local şi-a exercitat dreptul la vot sau. după caz. expirat timpul de exercitare a acestuia, Preşedintele Comisiei de specialitate anunţă rezultatul votului. Art. 8 (1) Avizul favorabil/nefavorabil se completează de preşedintele de şedinţă. care va semna şi va transmite avizul anterior desfăşurării ședinței Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc, prin mijloace electronice, Secretarului General al Municipiului Miercurea- Ciuc şi Compartimentului administraţie, registratură, arhivă şi monitorizarea procedurilor. CAPITOLUL III Modalitatea de lucru în cadrul şedinţei Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc Art. 9 Procedura de lucru la începerea şedinţei Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc este următoarea: a) Consilierii locali vor deschide tableta de serviciu sau dispozitivul pe care doresc să-l utilizeze ( smartphone, PC, notebook etc.), la data și ora menţionată în dispoziţia de convocare. b) Vor verifica căsuţa de e-mail cu care corespondează în relaţia cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, vor primi și deschide e-mailul privind invitaţia pentru conectare la platforma online şi vor selecta link-ul "Join the meeting”; c) La prima utilizare vor completa în căsuţa disponibilă numele, prenumele şi e- mailul: d) Vor fi conectaţi automat în sistemul de video conferinţă. Art. 10 Modalitatea de lucru în timpul şedinţei Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc este următoarea: a) Preşedintele Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc asistat de Secretarul General al Municipiului Miercurea-Ciuc, va face o prezenţă tehnică a consilierilori locali, pentru a se asigura că toate dispozitivele funcționează normal. În acest sens, fiecare consilier local va fi întrebat dacă este prezent şi porneşte microfonul pentru confirmare. b) Secretarul General al municipiului Miercurea-Ciuc verifică şi anunţă dacă sunt îndeplinite condiţiile de cvorum, pentru ca şedinţa să fie statutară, conform preveder- ilor legale. c) Preşedintele de şedinţă va da citire ordinii de zi, procedura de suplimentare și aprobare a acesteia fiind cea prevăzută de Codul administrativ. d) În situaţia în care consilierii locali doresc să se înscrie la cuvânt, aceştia vor în- scrie în căsuţa de chat: "Înscriere la cuvânt”. e) Preşedintele de şedinţă al Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc va porni microfoanele pe rând, în vederea acordării cuvântului. D) Preşedintele de ședință a Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc are dreptul să oprească microfonul consilierului local, dacă acesta are un comportament neadecvat sau dacă intervenţia acestuia nu are legătură cu subiectul dezbătut. Art. 11 (1) Procedura de exercitare a votului se face prin apel nominal şi pornirea microfonului fiecărui consilier local pentru a-și exprima votul. (2). Opțiunile de vot sunt următoarele: 1) "PENTRU?”, 2) "CONTRA” şi 3) "MĂ ABȚIN”. Art. 12 Timpul de exercitare a dreptului la vot este limitat la maxim 2 minute. Art, 13 (1) După ce ultimul consilier local şi-a exercitat dreptul la vot sau, după caz. a expirat timpul de exercitare al acestuia, Preşedintele de şedinţă al Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc anunţă rezultatul votului. (2) Preşedintele de şedinţă al Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc menţionează dacă Proiectul de hotărâre sau subiectul supus votului a fost adoptat sau respins. CAPITOLUL IV Caracterul public al şedinţelor Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc Art. 14 Caracterul public al şedinţelor Consiliul Local al municipiului Miercurea- Ciuc se asigură prin accesul celor interesați, în condiţiile legii. la procesele — verbale ale şedinţelor consiliului local la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului. la instrumentele de prezentare şi motivare a acestora, precum şi prin vizualizarea acestora pe internet. Art. 15. Traducerea în limba română a şedinţelor consiliului local se va asigura prin căsuţa de chat. CAPITOLUL V Dispoziţii finale Art. 16 Şedinţele Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc se vor înregistra audio şi video, rezultatele votului fiind în mod obligatoriu salvate. Art. 17 (1) Dezbaterile din cadrul şedinţei Consiliul Local al municipiului Miercurea- Ciuc se vor consemna într-un proces-verbal. prin grija Compartimentului administraţie. registratură, arhivă şi monitorizarea procedurilor. (2) Procesul-verbal întocmit conform prevederilor de la art. 17 alin. (1), va fi semnat pentru veridicitate de către Preşedintele de ședință al Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc şi de către Secretarul General al Municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 18 Compartimentul informatic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului va asigura consilierea membrilor Consiliul Local al municipiului Miercurea-Ciuc, la solicitarea acestora. Art. 19 Prezentul regulament se completează cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. „_ Preşedintele şedinţei Contrasemnează | alru legalitate — ABRAHĂMPELOD-LAJOS Secretar general pă WOHLFARȚIRUDOLF

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă