29 februarie 2024

HCL 51/2024 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind însușirea și aprobarea Strategiei de sustenabilitate a aplicației mobile interactive “ TREES APP “ realizată în cadrul proiectului cu titlul “ TREES- Transparență, Eficiență, Educației privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021

Denumire
Hotărârea nr. 51 din 2024 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
51 / 2024
Data
29 februarie 2024
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă însușirea Strategiei de sustenabilitate a aplicației mobile interactive “TREES APP” realizată în cadrul proiectului TREES, finanțat din Active Citizens Fund România prin Granturile SEE. Pentru locuitori, înseamnă că activitatea și datele din aplicație vor fi gestionate în conformitate cu normele de protecție a datelor, iar proiectul urmărește transparență, eficiență și educație privind spațiile verzi din municipiu. Impactele pe bani și termene vin din cadrul finanțării și din reglementările aplicabile, dar hotărârea nu precizează sume sau termene concrete în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește și se aprobă Strategia de sustenabilitate a aplicaţiei mobile interactive "TREES APP” realizată în cadrul proiectului cu titlul „TREES — TRansparenţă, Eficiență, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC CSÎKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA HOTĂRÂREA Nr. 51/2024 privind însușirea şi aprobarea Strategiei de sustenabilitate a aplicației mobile interactive "TREES APP” realizată în cadrul proiectului cu titlul „TREES — TRansparenţă, Eficiență, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedința ordinară din data de 23.02.2024; Analizând Referatul de aprobare al viceprimarului Bors Bela cu nr. 7557/16.02.2024.; Raportul de specialitate întocmit de Biro Zoltan din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea-Ciuc, înregistrat cu nr. 7559/16.02.2024.; - Pe baza rapoartelor comisiei: - juridice, - economice, servicii publice și comerţ; Având în vedere: - Proiectul cu titlul „TREES - TRansparenţă, Eficiență, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.; - Declaraţia de parteneriat încheiată la data de 15.04.2021 între Asociaţia Cutia de Proiecte; - Hotărârea Consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc nr. 357/19 decembrie 2018, privind -aprobarea Registrului spațiilor verzi din Municipiul Miercurea Ciuc; Având în vedere prevederile: - Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare; - Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 5301 10 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1. jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr târ 1. szăm, Hargita megye, România Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaszereda.ro, www.szereda.ro 9b/46/CE; - art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, cu completările ulterioare; În contextul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, cu completările ulterioare, proiectul de hotărâre a fost înregistrat în Registrul special pentru evidența anunţurilor referitor la elaborarea unor proiecte de acte normative și la ședințele publice ale Consiliului Locai cu nr. 24/16.02.2024., a fost afișat la sediul Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, în spaţiul accesibil publicului atestat prin procesul-verbal de afișare nr. 25/16.02.2024. și a fost publicat pe pagina de internet la adresa: www.miercureaciuc.ro; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. î), art. 139 alin. (1), (3) și art. 196 alin. (1) lit.a), art. 627 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - Se însușește și se aprobă Strategia de sustenabilitate a aplicaţiei mobile interactive "TREES APP” realizată în cadrul proiectului cu titlul „TREES — TRansparenţă, Eficiență, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta. Art.2. — Se desemnează consilierul Bir6 Zoltân din cadrul Direcţiei proiecte cu finanţare nerambursabilă, investiţii și achiziții publice pentru a asigura comunicarea cu utilizatorii aplicaţiei, conform procedurii descrise în stategie. Art. 3. Orice prelucrare de date cu caracter personal se realizează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. Art. 4. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiţii și achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică: a.) Instituţiei Prefectului - Județul Harghita; b.) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila; c.) Direcţiei proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiţii și achiziţii publice; d.) Asociaţiei Ținutul Secuiesc Verde, prin grija Direcţiei proiecte cu finanţare nerambursabilă, investiţii și achiziţii publice; e.) Asociaţiei Cutia De Proiecte - Project Bag, prin grija Direcţiei proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiţii și achiziții publice. Preşedintele şedinţei contrasemneall e legalitate — FULEKI ZOLTAN LADISLAU Secret WOHLF F Anexă la HCL nr. 51/2024 Strategia de sustenabilitate a aplicației mobile interactive TREES În perioada 01.03.2022 - 29.02.2024, Asociaţia Cutia De Proiecte - Project Bag în parteneriat cu Asociația Ținutul Secuiesc Verde și Municipiul Miercurea-Ciuc implementează proiectul cu titlul „TREES - TRansparenţă, Eficiență, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile” cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Evaluarea situației: de unde am pornit și de ce avem nevoie de această aplicaţie? “Peste 56% din populația României, locuiește în zone urbane cu o amprentă ecologică foarte mare asupra mediului, iar gestionarea eficientă a spațiilor verzi este esenţială pentru a menține în echilibru natura și dezvoltarea socio-economică. O problemă de mediu în zonele urbane din România este tăierea neautorizată sau fără un motiv real al copacilor din spațiile verzi, fără consultarea societății civile. Acest fapt provoacă frustrare socială în orașe ca Cluj Napoca, Târgu Mureș, Satu Mare sau chiar Miercurea-Ciuc, fiind organizate campanii împotriva acestor activități. Prin campania online (2020-prezent) a Declic și Asociaţia Peisagiștilor din România cu 32.000 de semnături se solicită abrogarea inițiativei de modificare a Legii 24/2007 (administrare spațiilor verzi din intravilanul localităţilor), care în forma propusă poate duce la distrugerea spațiilor verzi. În noiembrie 2020 Președintele a retrimis Parlamentului propunerea pentru reexaminare. Conform Ghidului de bună practică pentru administrarea spaţiilor verzi (AsoP, 2017) funcţiile și beneficiile spaţiilor verzi sunt multiple: de mediu și ecologice, sociale, structurale și simbolice, economice. Toate aceste funcții au impact direct asupra calităţii vieții oamenilor așa cum prevede și art. 2 din Legea nr. 24/2007. Conform studiilor Comisiei pentru arhitectura și mediul construit (CABE) din Regatul Unit, există o relație pozitivă între valoarea asociată proprietăților și apropierea acestora de un spaţiu verde sau parc: o creștere de 1% a spațiului verde poate fi asociată cu o creștere de 0,3% până la 0,5% a prețului mediu al unei locuinţe și în funcţie de locația, calitatea, categoria și mărimea spațiilor verzi, acești factori. pot să crească cu până la 30% valoarea imobilului. Pe baza analizei legislaţiei și strategiilor naționale și locale, precum și pe baza consultărilor cu societatea civilă și cu partenerii proiectului, am concluzionat că nu există un canal de comunicare interactiv și eficient între beneficiarii spaţiilor verzi, adică societatea civilă, și factorii decizionali, care gestionează aceste spații. Grupurile implicate în aceasta problemă sunt de toate categoriile de vârstă și aparţin tuturor categoriilor sociale, însă se pune accent pe generaţia tânără (sub 35 de ani), pentru care adaptarea la provocările schimbărilor climatice în contextul calității spaţiilor verzi este asociată cu calitatea și nivelul de trai în viața urbană. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană al Municipiului Miercurea-Ciuc precum și a Zonei Urbane Funcţionale Aferente (2021-2030) are prevederi pentru îmbunătăţirea rezilienţiei orașului la schimbările climatice: conștientizarea și consilierea locuitorilor, extinderea spațiilor verzi sau luarea în considerare a intensificării vântului, care vă deteriora vegetația lemnoasa urbană. Conform Registrului Local al Spaţiilor Verzi din Miercurea-Ciuc din 2013 și completat în 2017 în municipiu sunt 707.870,33 m? de spaţii verzi cu 537 garduri vii, 19.437 de arbori inventariate în 2013 și completate cu 959 în 2017. Cu toate acestea, datele referitoare la calitatea spaţiilor verzi sunt incomplete și pot fi accesibile doar pe baza unei cereri adresată primăriei. Conform HG 195/2005 suprafaţa minimă a spațiilor verzi/locuitor trebuie să fie de 26 m?, însă conform datelor din 2017 în Miercurea-Ciuc aceasta cifră este de 18,16 m2. Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României - 2030, în privința spaţiilor verzi și reducerea efectelor pe care poluarea atmosferică le are asupra sănătății umane și a mediului, propune acordarea unei atenţii deosebite calității aerului. Strategia prioritizează și conştientizarea iminenţei schimbărilor climatice atât la nivelul politic al instituțiilor statului, cât și în rândul tuturor cetățenilor. Conform Standard Eurobarometer Summer 93(2020), din păcate doar 8% dintre respondenții români (14% la nivel UE) considera mediul și schimbările climatice ca două din cele mai importante probleme cu care se confruntă UE în acest moment. Totodată conform studiului Eurobarometer-Attitudes of Europeans towards Air Quality (2019), doar 5% din respondenţi români consideră că sunt foarte bine informați. În consecință Solicitantul și Partenerii proiectului consideră că este nevoie de un canal de comunicare și de conștientizare interactiv sub forma unei platforme online ușor de utilizat prin care se pot obţine de către societatea civilă interesată toate informaţiile calitative și cantitative existente despre spațiile verzi. lar în zonele centrale și importante pentru comunitatea locală este nevoie de o evaluare detaliată a stării de conservare a arborilor existenți. Totodată societatea civilă, cu accent pe generația tânără, trebuie inclusă prin activități de susținere (advocacy) și instrumente de tip watchdog în gestionarea spațiilor verzi. În acest demers membrii Solicitantului au experiență prin proiecte similare, iar în cazul proiectului propus și-au ales Parteneri cu experiență în incluziunea societăţii civile în probleme de mediu și schimbărilor climatice. Scopul proiectului. Creșterea capacităţii de implicare directă și activă a societății civile în luarea deciziilor privind gestionarea spaţiilor verzi în Municipiul Miercurea-Ciuc, prin punerea la dispoziția publicului unui instrument interactiv, care va promova transparența, vă îmbunătăți serviciile publice și va contribui la educaţia generaţiei tinere privind protecţia mediului în contextul problemelor de mediu și a schimbărilor climatice. Obiectivul nr. 3 al proiectului: Promovarea implicării organizațiilor și a societății civile în politici publice prin elaborarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Local (lunile 13-24 al proiectului) bazat pe o Strategie de sustenabilitate a aplicaţiei interactive privind importanța implicării cetățenești şi educaţia generaţiei tinere dar și a populaţiei locaie. Sirategia a fost elaborată ca urmare a 10 dezbateri publice (workshopuri) de susţinere (tip advocacy) organizate între lunile 13-24 al proiectului cu participarea societății civile, organizațiilor locaie/regionale interesate, instituții de învățământ și autoritatea publică locală. Strategia de sustenabilitate conține toate elementele importante a societății civile locale și a factorilor decizionali despre gestiunea spațiilor verzi pe termen lung în Mun. Miercurea-Ciuc, strategie care poate fi preluată și aplicată în alte localități. Realizarea obiectivului contribuie la consolidarea conștientizării civice și promovează transparența decizională în sectorul public. Prezentarea organizațiilor: 1. Beneficiar: Asociaţia Cutia de Proiecte — Project Bag Misiunea și principalele activități ale organizaţiei: Asociaţia Cutia de Proiecte — Project Bag a fost înființată și a dobândit personalitate juridică în 2020 că organizaţie non-profit, cu naţionalitate română, fiind organizat şi condus conform prevederilor 0G 26/2000 privind asociaţiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare. Pe baza experienţei profesionale a membriilor echipei, organizaţia nou înființată își propune ca misiune sprijinirea tineriilor, progresul societății civile, promovarea dezvoltării durabile și a valorilor culturale. Pentru împlinirea scopului său, organizația își propune următoarele activități: - Stimularea educaţiei alternative - Susținerea și creșterea calităţii procesului de învățământ (în special în domeniile protecţiei mediului, cultură și dezvoltarea durabilă) - Cercetarea în domeniul educaţional, al științelor socio-umane și științe ale naturii - Implicarea în managementul ariilor protejate, acțiuni de protecția mediului, crearea și protecția unor spații verzi și propunerea de extindere a zonelor naturale protejate - Sprijinirea acțiunilor de monitorizare a poluării factorilor de mediu și propunerea de soluţii concrete pentru reducerea acesteia - Acţiuni de ecologizare a zonelor verzi - Protecţia și restaurarea biodiversității la nivel local, regional, național și internațional - Dezvoltarea unor activități eco-turistice - Activităţi de informare, sensibilizare și promovare în domeniul educației, mediului înconjurător, biodiversităţii, dezvoltării durabile, stilului de viață durabilă, eco-turismului, industriei și economiei sustenabile, și în domeniul sănătăţii - Elaborarea unor proiecte proprii și consultanţă oferită autorităţilor publice locale și agenţilor economici în întocmirea de proiecte cu finanţare din fonduri publice nerambursabile - Marketing online-offline, promovare prin social media, studii de piață. Lista membrilor Consiliului Director: Președinte - Fazakas Emese Vicepreședinte - Imecs Istvan Secretar - Kirmâjer Erika Proiecte relevante derulate: 1. Titlu proiect: TREES — TRansparenţă, Eficienţă, Educaţie privind Spațiile verzi sustenabile Buget: 148.881,56 EUR Perioada de implementare: 01.03.2022 - 29.02.2024 Finanţator: Program Active Citizens Fund România, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 Descriere: Scopul proiectului este creșterea capacității de implicare directă și activă a societății civile în luarea deciziilor privind gestionarea spațiilor verzi în Municipiul Miercurea-Ciuc, prin punerea la dispoziția publicului unui instrument interactiv, care va promova transparența decizională, va îmbunătăți serviciile publice și va contribui la educaţia generaţiei tinere privind protecţia mediului în contextul problemelor de mediu și al schimbărilor climatice. În cadrul proiectului: - Au fost evaluate 500 de arbori din spaţiile publice verzi ale Municipiului Miercurea-Ciuc, - A fost dezvoltat o aplicație mobilă interactivă — TREES App -, care îl face accesibil tuturor utilizatorilor registrul spațiilor verzi al municipiului cu aprox. 20,000 de arbori, - 700 de elevi din Miercurea-Ciuc au participat la diverse activități educaţionale și au fost semnate acorduri de parteneriat cu 12 instituţii de învățământ local, - S-au ținut toate cele 10 întâlniri ca parte a campaniei de susținere, implicând 10 ONG- uri locale cu activități axate pe managementul spațiilor verzi și pe educarea ecologică a tinerilor. În cadrul acestor ședințe de advocacy s-au generat idei valoroase cu privire la dezvoltarea aplicației TREES App. - S-a iniţiat procedura de elaborare și prezentare a unei hotărâri a Consiliului Local despre Strategia de sustenabilitate aa aplicației interactive. Pentru a elabora o strategie fezabilă şi realistă au fost organizate 10 dezbateri publice/workshop-uri cu implicarea instituţiitor publice și a instituţiilor de învățământ aferente. 2. Titlu proiect: InnoWood Buget: 45.800 RON Perioada de implementare: 01.10.2022 - 31.05.2023 Finanţator: LIDL Romania Descriere: Scopul proiectului era promovarea gestionării conştiincioase a lemnului mort - un concept de conservare nou pentru România - în managementul spaţiilor verzi urbane. În cadrul proiectului: - s-a ținut un concurs tematic de desene cu 233 de participanţi (grupa de vârstă 6-14 ani), implicând școlari de la 5 unități de învățământ din Bazinul Ciucului, - s-a organizat un eveniment științific și o dezbatere publică pentru a promova acest subiect inovativ, care s-a bucurat de o audiență numeroasă cu aprox. 100 de spectatori. - s-a amenajat un spațiu educativ și de recreere în Parcul Central din Miercurea-Ciuc care abordează și prezintă atractiv şi accesibil publicului larg acest subiect. La inaugurarea colțului educativ au participat aprox. 100 de elevi. 3. Titlu proiect: VolONG - Bine faci, bine găseșți Buget: 49.549,00 EUR Perioada de implementare: 01.11.2022 - 20.12.2023 Finanţator: Program Active Citizens Fund România, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 Descriere: Proiectul și-a propus să crească vizibilitatea ONG-urilor din Bazinul Ciucului prin constituirea unei platforme online-VolONG (accesibilă asociaţilor civile, cetățenilor, firmelor) menit să faciliteze stabilirea unor parteneriate între acestea cu scopul de a întări rolul lor de catalizator al cetățeniei active și de a spori capacitatea lor de a atrage resurse umane și financiare. De asemenea promovarea ideii de voluntariat și.de activism civic în rândul tinerilor a reprezentat o componență importantă a proiectului. În cadrul proiectului: - s-a creat o platformă interactivă de matchmaking cu 119 de ONG-uri înregistrate, 70 de ONG-uri au fost implicate într-un workshop pe tema atragerii de voluntari, - 400 de elevi au participat la workshopuri educative pe tema voluntariatului din 17 localități din zona Ciucului, E s-a ținut o dicuţie de panel cu peste 50 de spectator, Website: www.projectbag.org 2. Partener: Asociaţia Ținutul Secuiesc Verde Misiunea și principalele activități ale organizaţiei: Legislaţia în baza căreia s-a constituit: Ordonanţă nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii și fundații. Scopul asociaţiei este identificarea și remedierea problemelor ecologice, conservarea valorilor naturale, sprijinirea cercetărilor ecologice și stimularea unui comportament ecologic responsabil. Principalele activități: - organizarea de conferințe, simpozioane, seminarii, expoziții, cursuri de perfecționare, concursuri şi activităţi pe teme ecologice: - organizarea de tabere și excursii cu scop ecologic, ghidarea turiştilor; - înființarea și întreţinerea de trasee turistice și poteci de educaţie, dezvoltarea de centre de educație de tip ecologic; . - perfecționarea profesională și sprijinirea pers. din cadrul instituţiilor de ocrotirea mediului, a tinerilor și formelor de educaţie interesaţi de acest domeniu; - investiții ecologice; - susţinerea manifestărilor pentru cauze ecologice; - editarea și publicarea de materiale informative și de popularizare (pliante, afișe, pagini web, ziare, vederi, cărți, filme, fotografii, și altele), certificate, carnete de membru și organizare de conferințe de presa; - crearea și îngrijirea legăturilor cu organizaţii ecologice din țară și din străinătate; - colaborări și relații de parteneriat cu instituţii centrale și locale, organizații și cu persoane fizice; - informarea autorităților și a populaţiei de problemele ecologice din zonă; - organizarea a unei biblioteci proprii, de programe de monitorizare și creare de baze de date; - sprijinirea cercetătorilor și studenților care lucrează în domenii apropiate de ecologie, desfășurarea a [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă