CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr.
50/2025
privind aprobarea încheierii Acordului de parteneriat între Direcţia de asistență
socială Miercurea-Ciuc şi Asociaţia Caritas Alba lulia — Asistenţă Medicală și
Socială, în vederea realizării în comun a implementării și monitorizării proiectului
„Construirea Unui Centru Respiro în municipiul Miercurea Ciuc”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din 28
februarie 2025;
Analizând Referatul de aprobare nr. 7964/24.02.2025 al viceprimarului S6gor Enik6 şi
Raportul de specialitate nr. 7966/24.02.2025, întocmit de către Direcţia de Asistenţă Socială
Miercurea-Ciuc, prin care se propune aprobarea încheierii Acordului de parteneriat între
Direcţia de asistență socială Miercurea-Ciuc și Asociația Caritas Alba lulia — Asistenţă Medicală
și Socială, în vederea realizării în comun a implementării și monitorizării proiectului
„Construirea Unui Centru Respiro în municipiul Miercurea Ciuc”
Pe baza rapoartelor comisiei:
economice, servicii publice și comerţ;
juridice;
activităţi ştiinţifice învățământ, cultură şi orașe înfrăţite
|
activităţi științifice, învățământ, cultură și orașe înfrăţite;
În baza prevederilor:
— Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
— Legii nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
— Hotărârii Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap;
— Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor cadru de organizare și
funcționare ale serviciilor publice de asistenţă socială și a structurii orientative de personal,
cu modificările și completările ulterioare;
— Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale,
precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
— Ordinului ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr.
29/2019 pentru aprobarea
standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Hargita megye, România
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaQszereda.ro, www.szereda.ro
cu dizabilități, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a
copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor
acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale;
— Ordinului nr. 82 /2019 privind aprobarea standardelor specifice minime de calitate
obligatorii pentru serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilități;
— Ordinului nr. 1.
218/2019 pentru aprobarea standardelor specifice minime obligatorii de
calitate privind aplicarea metodei managementului de caz în protecția persoanelor adulte
cu dizabilități.
— Ordinului MIPE nr. 7078/28.11.2024 privind aprobarea Ghidului solicitantului Condiţii
Specifice „Dezvoltarea de servicii de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu
dizabilități și îngrijitorii acestora, în centre respiro” aferent Programului Incluziune și
Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, Prioritatea P07 „Sprijin pentru persoanele cu
dizabilități”, Obiectiv specific: RSO04.3. „Promovarea incluziunii socioeconomice a
comunităților marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor defavorizate,
inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acţiuni integrate, inclusiv locuinţe și servicii
sociale (FEDR)”, ES04.11. „Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate,
sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și
îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de
protecţie socială, inclusiv promovarea accesului la protecţie socială, acordând o atenţie
deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătăţirea accesibilității, inclusiv pentru
persoanele cu dizabilităţi, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a
serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+);
— art. 5 din Normele Metodolologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparența
decizională în administraţia publică, referitoare la excepţiile de la procedura de asigurare a
transparenţei decizionale: Apreciem că nu se impune realizarea etapelor procedurii de
transparenţă decizională.
Luând în considerare:
— Hotărârea Consiliului Local nr.
279/2024, privind aprobarea reorganizării Direcţiei de
Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc pentru respectarea noilor reglementări legislative în
domeniul asistenţei sociale;
În temeiul art. 129. alin. (2) lit. d) și alin. (7), lit. b); art. 139 alin. (3); art. 196 alin. (1) lit.a),
art. 627. alin (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Direcţia de asistenţă socială
Miercurea-Ciuc și Asociaţia Caritas Alba lulia — Asistenţă Medicală și Socială, în vederea
realizării în comun a implementării și monitorizării proiectului „Construirea Unui Centru Respiro
în municipiul Miercurea Ciuc” potrivit Anexei care face parte integrată din prezenta Hotărâre;
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează
viceprimarul S6gor Enik6, prin Direcţia de Asistenţă Socială Miercurea-Ciuc.
a)
b)
c)
d)
e)
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică;
Instituţiei Prefectului județului Harghita;
Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, di Korodi Attila;
Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, d-na S6gor Enik6;
Direcţiei economice;
Asociaţiei Caritas Alba lulia - Asistenţă Medicală și Socială.
Preşedintele şedinţei Copiati ab Asu legalitate —
SZIKSZAI TAMÂS Secretar ral
| [1 WOHLFAI DOLF
Anexa la HCL nr. 50/28.02.2025
ACORD DE PARTENERIAT
(Acordul încheiat între Beneficiar și Partener/Parteneri)
Art. 1. Părţile
i
ASCOCIAȚIA CARITAS ALBA IULIA — ASISTENȚĂ MEDICALĂ ȘI SOCIALĂ, cu sediul în Str. Sz6k nr. 147,
Miercurea Ciuc, jud. Harghita, CUI 1507015, având calitatea de Lider parteneriat/Solicitant
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ MIERCUREA-CIUC, cu sediul în Piaţa Cetăţii nr. 1, Miercurea Ciuc, Jud.
Harghita, codul fiscal 49294596, având calitatea de membru 1/Partener 1
au convenit următoarele:
Art. 2. Obiectul
(1)
Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile și obligaţiile pârţilor, contribuţia financiară proprie a
fiecărei părți la bugetul proiectului, precum și responsabilităţile ce le revin în implementarea activităților
aferente proiectului cu titlul [CONSTRUIREA UNUI CENTRU RESPIRO LA MIERCUREA CIUC (COD SERVICIU
SOCIAL 8790-CR-D-VI], cod MySMIS2021/SMIS2021+ [338584], denumit in continuare Proiect, care este
depus în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021 — 2027 (PIDS), numit in continuare
Program, Prioritatea P07 „Sprijin pentru persoanele cu dizabilități”, Obiectiv specific: RSO4.3. „Promovarea
incluziunii socioeconomice a comunităţilor marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor
defavorizate, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acțiuni integrate, inclusiv locuinţe și servicii
sociale (FEDR)”, ESO4.1. „Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la preţuri
accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuinţe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv
asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție
socială, acordând o atenţie deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătăţirea accesibilității,
inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, precum și a eficacităţii și rezilienței sistemelor de sănătate și a
serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+)”, apel de proiecte PIDS/550/PIDS_P7/OPA4 - Dezvoltarea de
servicii de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu dizabilităţi și îngrijitorii acestora, în centre
respiro” - Regiuni mai puţin dezvoltate.
Cererea de finanţare, inclusiv anexele sale, vor face parte integrantă a acestui acord.
Art. 3. Principiile de bună practică ale parteneriatului
(1)
(2)
(3)
(4)
Toţi partenerii trebuie să contribuie cu resurse umane, financiare si materiale la implementarea proiectului
şi să îşi asume rolurile si responsabilităţile lor în cadrul proiectului, așa cum sunt acestea consemnate în
cadrul prezentului Acord de Parteneriat.
Părţile trebuie să se consulte și să se informeze în mod regulat si ori de cate ori este nevoie, asupra tuturor
aspectelor privind evoluţia proiectului.
Toţi partenerii trebuie să implementeze activitățile cu respectarea standardelor profesionale și de etică,
angajament faţă de interesul public, integritate și obiectivitate.
Partenerii sunt obligați să respecte regulile privitoare la conflictul de interese și regimul incompatibilităților,
iar, în cazul identificării unei potenţiale situații de conflict de interese/ incompatibilitate (consumat, actual,
posibil in viitor), să dispună luarea măsurilor legale ce se impun in cauza, conform legislaţiei in domeniu, să
dispună luarea măsurilor pentru evitarea, respectiv stingerea stării de conflict / incompatibilitate, si nu in
ultimul rând si fără a se limita la cele anterioare, să informeze Autoritatea de management a Programului
Incluziune și Demnitate Socială 2021 — 2027 sau/si Organismul Intermediar responsabil (numite in
continuare AM/OI responsabil) în legătură cu orice situaţie din trecut presupusa a fi conflict de interes /
incompatibilitate, sau care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict/
incompatibilitate, în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la data identificării / apariţiei/ presupunerii unei
astfel de situaţii. În caz contrar, semnatarii prezentului acord înțeleg că poate fi reziliat contractul de
finanţare prin decizia AM/OI responsabil, de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia unui
tribunal arbitral/unei instanţe judecătorești și fără îndeplinirea altor formalităţi, cu excepţia transmiterii
către Liderul de parteneriat a unei simple informări cu privire la rezilierea Contractului de finanţare.
Art. 4 Roluri și responsabilități în implementarea proiectului
(1) Rolurile și responsabilitățile sunt descrise în tabelul de mai jos și corespund prevederilor din Cererea de
finanţare — care este documentul principal în stabilirea principalelor activități asumate de fiecare partener:
Organizaţia Roluri și responsabilităţi
Lider de proiect (Solicitant) Solicitantul, Asociaţia Caritas Alba Iulia — Asistenţă Medicală și
Socială se va implica în următoarele activităţi:
AO. Managementul proiectului
Al. Construirea centrului de respiro pentru asigurarea
infrastructurii necesare înființării serviciilor specializate destinate
persoanelor cu dizabilități
A2. Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor cu
dizabilităţi în centrul de respiro
A3. Furnizarea de măsuri de sprijin destinate persoanelor cu
dizabilităţi altele decât cele ce beneficiază de servicii sociale în
centrele respiro
A4. Informarea și publicitatea proiectului
Partener 1 Partenerul, Direcţia de Asistenţă Socială Miercurea Ciuc se va
implica în următoarele activități:
AO. Managementul proiectului
A2. Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor cu
dizabilităţi în centrul de respiro
A3. Acordarea pachetului minim de aistenţă socială a grupului
țintă;
A4. Informarea și publicitatea proiectului
(2) Pentru activitățile desfășurate în conformitate cu cererea de finanţare și cu alin (1), Liderul de parteneriat
şi Partenerii vor angaja următoarele cheltuieli, după cum urmează:
Organizaţia Valoare estimată a cheltuielilor eligibile angajate pe perioada
proiectului* [lei]
Liderul de parteneriat (S)
Partener 1
Total (se va corela cu valoarea eligibilă
a proiectului)
Notă : * valorile menţionate vor fi cele existente în cererea de finanţare.
(3) Liderul de parteneriat si Partenerii vor asigura contribuţia proprie la cheltuielile totale ale proiectului aşa
cum este precizat în Cererea de finanţare și în prezentul acord.
Organizaţia Contribuţia (unde este cazul)
Lider de parteneriat (S) O (în lei)
0 (%)
Partener 1 O (în lei)
0 (%)
(4) Fluxuri financiare
IBAN Cont Banca Sucursala Adiesa
sucursala
Lider de | R033RNCB0152016332530001 RON Banca Miercurea Kossuth Lajos
parteneriat -— Comercială Ciuc nr. 17,
Asociaţia Română Localitate
Caritas Alba Miercurea
Iulia = Ciuc, Cod
Asistenţă poștal 530130,
Medicală și Harghita
Socială
Partener 1 - | RO48TREZ24A685050200130X RON Trezoreria Miercurea Str. Revoluţiei
Direcţia de Statului Ciuc din
Asistenţă Decembrie,
Socială 20, Miercurea
Miercurea Ciuc, Harghita,
Ciuc 530223.
Responsabilităţile privind derularea fluxurilor financiare sunt conforme cu prevederile Normelor metodologice de
aplicare a OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare
2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social
european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobate prin HG nr. 829/2022.
Art. 5. Perioada de valabilitate a acordului
Perioada de valabilitate a Acordului începe la data semnării prezentului Acord și încetează la data la care își
încetează valabilitatea Contractul de Finanţare aferent proiectului, așa după cum este acesta din urma identificat
la art. 2, alin. (1). Prelungirea perioadei de valabilitate a Contractului de finanţare conduce automat la extinderea
Perioadei de valabilitate a prezentului Acord.
Art. 6. Drepturile și obligațiile liderului de parteneriat (Solicitant)
A. Drepturile liderului de parteneriat
(1) Liderul de Parteneriat(Solicitant/Beneficiar) are dreptul să solicite celorlalți parteneri furnizarea oricăror
informaţii și documente legate de proiect, în scopul elaborării rapoartelor de progres, a cererilor de
rambursare și altor documente necesare implementării proiectului și executării contractului de finanţare.
B. Obligaţiile liderului de parteneriat
(1) Liderul de parteneriat va transmite Cererea de finanţare în sistemul electronic.
(2) Membrii parteneriatului acordă prin prezenta un mandat de reprezentare Liderului de parteneriat, potrivit
art. 2013 și următoarele din Codul civil, pentru a încheia contractul de finanţare cu AM/OI responsabil, în
numele Parteneriatului, precum și pentru a reprezenta membrii Parteneriatului față de AM/OI responsabil,
pentru orice aspect legat de implementarea Proiectului și derularea contractului de finanţare.
(3) In cazul proiectelor implementate in parteneriat, Beneficiarul / Liderul de parteneriat reprezintă și
acționează în numele Parteneriatului în scopul executării Contractului de finanţare si va avea autoritatea
necesară pentru a angaja legal toţi partenerii, în scopul îndeplinirii rolurilor și responsabilităţilor, derulării
activităților și asigurarea resurselor umane, materiale și financiare, așa cum sunt acestea asumate de
fiecare partener, în conformitate cu prevederile Acordului de parteneriat.
(4) Liderul de parteneriat va consulta partenerii cu regularitate, îi va informa despre progresul în
implementarea proiectului și le va furniza copii ale rapoartelor de progres și financiare, precum și copii ale
altor documente necesare implementării proiectului și executării contractului de finanţare
(5) Propunerile pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activităţi, parteneri etc.), trebuie să fie
convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către AM/0OI responsabil.
(6) Înlocuirea unuia dintre parteneri, fără consimțământul scris al acestuia, este posibilă doar în cazul
nerealizării culpabile a activităților asumate și/sau ca urmare a nerespectării procedurilor stabilite pentru
buna implementare a proiectului de către partenerul în cauză, dovedite de ceilalți membri ai
Parteneriatului către AM/OI responsabil, 'sau în ipoteza deschiderii unei proceduri de prevenire a
insolventei sau a stării/procedurii de insolvenţă a partenerului în cauză.
(7) Liderul de parteneriat este responsabil cu transmiterea cererilor de prefinanţare/plată/rambursare și a
cererilor de rambursare aferente cererilor de prefinanţare/plată către AM/OI responsabil, conform
prevederilor contractului de finanţare și a legislaţiei aplicabile.
(8) Pentru proiectele implementate în parteneriat, liderul de parteneriat depune cererea de
prefinanţare/plată/rambursare, iar autoritatea de management virează, după efectuarea verificărilor,
valoarea cheltuielilor rambursabile în conturile Beneficiarului/Liderului de parteneriat/Partenerilor care le-
au efectuat, fără a aduce atingere prevederilor Contractului de finanţare și prevederilor Acordului de
parteneriat, parte integrantă a Contractului de finanţare.
(9) Liderul de parteneriat are obligația de a da curs solicitărilor partenerilor privind depunerea de cereri de
prefinanţare/plată/rambursare, pentru cheltuielile previzionate/efectuate de către parteneri.
(10) În cazul în care unul din partenerii 1, 2, n, nu duce la îndeplinire una sau mai multe din obligaţiile care le
revin (e.g. implementarea unor activități, asigurarea contribuţiei la cofinanțarea proiectului, respectarea
normelor în vigoare privind procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică), semnatarii
prezentului acord de parteneriat înţeleg și acceptă că se poate înlocui un Partener din cadrul
Parteneriatului cu o altă entitate cu personalitate juridică care îndeplinește condiţiile reglementate in
Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale și in Ghidul Solicitantului - Condiţii Specifice aferent apelului de
proiecte, proporţional cu partea rămasă de executat din contract și care preia cel puțin obligațiile restante
din cele asumate de partenerul pe care îl înlocuiește.
(11) Liderul de parteneriat este responsabil pentru neregulile identificate în cadrul proiectului aferente
cheltuielilor proprii, conform notificărilor și titlurilor de creanță emise pe numele său de către AM/0I
responsabil.
Art. 7 Drepturile şi obligațiile Partenerilor 1, 2
A. Drepturile Partenerilor 1, 2
(1) Cheltuielile angajate de Partenerii 1, 2, n, sunt eligibile în același fel ca și cheltuielile angajate de către
liderul de parteneriat, corespunzător rolurilor si responsabilităţilor asumate de către fiecare partener,
pentru implementarea proiectului.
(2) Partenerii au dreptul să fie consultați cu regularitate de către liderul de parteneriat, să fie informaţi despre
progresul în implementarea proiectului și să li se furnizeze, de către liderul de parteneriat copii ale
rapoartelor de progres și financiare, precum și copii ale altor documente necesare implementării
proiectului și executării contractului de finanţare.
(3) Partenerii au dreptul să fie consultaţi, de către liderul de parteneriat, în privința propunerilor pentru
modificări importante ale proiectului (e.g. activităţi, parteneri etc.), înaintea solicitării aprobării de către
Autoritatea de management / Organismul intermediar.
(4) Partenerii au dreptul să solicite Liderului de parteneriat depunerea de cereri de prefinanţare/ plată/
rambursare, pentru cheltuielile previzionate/efectuate de către aceștia, după caz.
(1)
(2)
(3)
(4)
B. Obligaţiile Partenerilor 1, 2 :
Partenerii sunt obligaţi să transmită copii conforme cu originalul sau sub semnătura electronica după
documentaţiile aferente achizițiilor efectuate în cadrul proiectului, în scopul elaborării cererilor de
plată/rambursare. De asemenea Partenerii trebuie să pună la dispoziţia Liderului de parteneriat
documentele necesare ce atestă realizarea activităţilor asumate și a cheltuielilor efectuat
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.