HCL 331/2025 Miercurea Ciuc adoptată
Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 380/2023 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiţia ”Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”
- Denumire
- Hotărârea nr. 331 din 2025 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
- Emitent
- Consiliul Local Miercurea Ciuc
- Număr
- 331 / 2025
- Data
- 12 decembrie 2025
- Localitate
- Miercurea Ciuc, județul Harghita
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 380/2023 care stabilește Documentația de avizare a lucrărilor și indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”. Practic, se ajustează cerințele tehnice și bugetare ale proiectului finanțat prin PNRR, în contextul bugetului local pe 2025 și anii următori. Pentru locuitori, înseamnă eventuale modificări ale costurilor proiectului și termenele actualizate de realizare, dar fără schimbări majore în amplasamentul sau scopul lucrărilor.
Documente
Text
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VĂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr. 331/2025
privind modificarea Hotărârii nr. 380/2023 privind aprobarea Documentaţiei de
avizare a lucrărilor de intervenţie și a indicatorilor tehnico-economici pentru
investiția "Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința extraordinară din data
de 12 decembrie 2025;
Analizând Referatul de aprobare nr. 52132 din data de 02.12.2025 al viceprimarului dl. Bors
Bela și Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 52226 din data de 02.12.2025 întocmit de
Direcția proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiții și achiziții publice din cadrul aparatului
de specialitate al primarului Municipiului Miercurea-Ciuc, prin care se propune adoptarea
hotărârii privind aprobarea modificării Hotărârii nr. 380/2023 privind aprobarea Documentaţiei
de avizare a lucrărilor de intervenţie și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția
"Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”;
Pe baza rapoartelor comisiei:
- economică, servicii publice și comerț;
- juridică;
- urbanism;
Luând în considerare:
- Hotărârea Consiliului Local nr. 151/2022 privind aprobarea depunerii cererii de
finanțare cu titlul: "Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”, din Municipiul
Miercurea-Ciuc, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B2.1/1 și valorii
maxime eligibile a proiectului, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc cu nr. 380/2023 privind
aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie și a indicatorilor
tehnico-economici pentru investiţia "Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”;
- Contractul de finanțare nr. 2430/09.01.2023 încheiat între MDLPA și Municipiul
Miercurea-Ciuc în cadrul Planului Naţional de Redresare și Reziliență, Componenta C5
- Valul Renovării, Operaţiunea Renovare energetică moderată sau aprofundată a
clădirilor publice, titlu apel PNRR/2022/C5/2/B2.1/1, runda 1;
- Hotărârea nr. 74/2025 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Miercurea-Ciuc pe anul
2025 şi estimări pentru anii 2026-2028, cu modificările și completările ulterioare.
În baza prevederilor:
- Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Hargita megye, România
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaOszereda.ro, www.szereda.ro
— art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările
și completările ulterioare;
- art. 291, alin (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare;
- art. 9 și art.10 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare; ;
- Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și
completările ulterioare; i
- Hotărârea nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea și
expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor și a
construcţiilor, precum și verificarea calității lucrărilor executate, cu modificările și
completările ulterioare;
- art.59 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative;
În temeiul art. 129 alin. (2). literele b) și d) și alin. (4) litera d), alin. (7) lit. k), art. 139 alin.
(1), (3), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 627 alin (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art. |. Se aprobă modificarea art. 1 din Hotărârea nr. 380/2023 privind aprobarea
Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru
investiția "Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”, după cum urmează:
„Art.1. Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru investiția
"Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei”, proiect nr. 671/2023 elaborat de către ARC Studio
S.R.L., conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și
indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, după cum urmează:
Valoarea estimată a lucrărilor:
Valoarea totală a investiţiei: 45.638.346,71 lei fără TVA / 55.085.009,65 lei cu TVA
Din care C+M: 32.169.091,47 lei fără TVA / 38.895.501,19 lei cu TVA
Durata de realizare a investiţiei: 24 luni.”
Art. II. Se aprobă înlocuirea Anexei 2 din Hotărârea nr. 380/2023, conform Anexei care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. III. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului dl. Bors Bela, Direcţia proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiţii și achiziţii
publice, Direcţia economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului
Miercurea-Ciuc.
Art. IV. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Korodi Attila;
c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Bors Bela;
d) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, d-na S6gor Enik6;
e) Direcţiei economice.
f) Direcţiei proiecte cu finanțare nerambursabilă, investiţii și achiziţii publice;
Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate —
TRANDAFIR ORBÂN TIMEA Secretar general
pa WOHLFART RUDOLF
. |
€
CUI: R0516649 Cont Raiffeisen Bank: RO80 RZBR 0000 0600 0342 3053
'e! 530104 MIERCUREA CIUC Str. Kossuth Lajos nr. 11/3
AR Tel.: (004)0744 697961 E-mail: zmatheQgmail.com
STUDIO
ANEXA la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc
; 1 ANRE. ic MM 12025
Detalierea indicatorilor tehnico-economici și a valorilor acestora în conformitate cu
documentaţia tehnicoeconomică priviind documentaţia D.A.L.|. pentru REABILITAREA
EXTERIOARĂ A CLĂDIRII PRIMĂRIEI, din mun. Miercurea Ciuc, p-ţa Cetăţii nr.1 - extras
din documentaţia D.A.L.I.
1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIŢII
PROPUS
1.1. DENUMIREA OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII
Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei
Miercurea Ciuc, jud. Harghita, p-ța Cetăţii nr. 1
1.2. ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE/INVESTITOR
Municipiul Miercurea Ciuc
1.3. ORDONATOR DE CREDITE (REGIA E AP AEBI Ps)
Nu este cazul
1.4. BENEFICIARUL INVESTIŢIEI
Municipiul Miercurea Ciuc
1.5. ELABORATORUL DOCUMENTAȚIEI DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE
INTERVENŢIE
ARC Studio S.R.L. Miercurea Ciuc, nr. proiect 671/2023, faza DALI
6. Data elaborării : 2023.
7. Faza de proiectare : D.A.L.I.
1:
A
CAPITOLUL 2. Obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice
Obiective generale:
Obiectivul investiţiei este reabilitarea clădirii Primăriei situate în P-ţa Cetăţii nr.1. În
acest cadru, obiectivele generale sunt:
- Stoparea fenomenului de degradare a clădirii și prelungirea duratei normale de
serviciu;
- Creșterea eficenței energetice a construcţiei în contextul calității de monument
istoric, care limitează intervenţiile admisibile.
- Executarea lucrărilor de reparaţii necesare pentru reabilitarea fațadelor /
aspectului exterior.
- Lucrări exterioare pentru amenajarea incintelor.
Obiective specifice:
Pentru creșterea eficienței energetice a clădirii sunt recomandate următoarele
intervenții (conform Auditului energetic, în variantă maximală):
- Refacerea tencuielilor pereţilor exterior;
- Izolarea spaleților din zona ferestrelor cu materiale compatibile termoizolante
pentru reducerea punților termice;
- Realizarea izolației planșeului superior cu vata minerală de 25 cm grosime și
protejarea acestuia în spațiul podului;
- Lucrări de intervenții de dezumidificare al pereţilor din subsol și refacerea
tencuielilor din aceste spații;
- Se solicită schimbarea tuturor tâmplăriilor exterioare cu tâmplării performante din
lemn cu 3 rânduri de geam, inclusiv în subsol. Ușile exterioare se vor dota cu braţ
autoînchidere;
- În spaţiile din subsol care vor primi funcțiuni cu prezenţă personală de durata
îndelungată se va interveni pe placa pe sol inclusiv cu montarea unor izolaţii termice și
refacerea straturilor superioare;
- Echilibrarea termo-hidraulică corectă a corpurilor/sistemului de încălzire,
coloanelor de agent termic, rețelei de distribuţie în general;
- Înlocuirea corpurilor de încălzire uzate și degradate cu corpuri de încălzire noi și
refacerea sistemului de distribuţie interioară uzată, unde este cazul, inclusiv izolarea
ţevilor;
- Montarea robinetelor cu cap termostatic la nivelul radiatoarelor, unde este cazul,
- Se recomandă introducerea între perete și radiator a unei suprafețe reflectante
care să reflecteze căldura radiantă către camere;
- Dotarea clădirii cu sistem de management energetic integrat;
- Dotarea tuturor grupurilor sanitare cu echipament de încălzirea apei tip instant sau
boiler electric;
- Lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădire, cu folosirea
becurilor economice și a corpurilor de iluminat adecvate funcţiunii cu un grad de eficienţă
corespunzătoare va optimiza consumul de energie pentru iluminat astfel se recomandă
schimbarea tuturor corpurilor de iluminat existente de tip fluorescent vechi cu corpuri de
iluminat cu randament luminos ridicat cu un consum mic de energie sau tip LED;
- Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirii, inclusiv în vederea pregătirii clădirii
pentru soluții inteligente;
- Dotarea clădirii cu panouri fotovoltaice pentru producere locală a energiei electrice
pe acoperișul clădirii cu orientarea optimă, cu acceptul Comisiei Naţională a
Monumentelor Istorice sau al Comisiei Zonale ale Monumentelor Istorice;
Dotarea clădirii cu ventilatoare cu recuperare de căldură montate în spaţii cu
aglomerări de persoane.(Se poate realiza prin amplasarea centralei de ventilaţie în spaţiul
podului fără a afecta aspectul fațadei);
Lucrări conexe pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii :
- Reparații la nivelul cornișelor și racordurilor șarpantei la perete;
- Montare pervaze exterioare la toate ferestrele, pentru împiedicarea infiltrației de
apă între tâmplărie și zidărie;
- Schimbare jgheaburi și burlane degradate, renovarea/schimbarea lucrărilor de
tinichigerie deteriorată;
- Refacerea și realizarea, unde este cazul, a trotuarelor din jurul clădirii, eliminarea
inflirtaţiilor apei la baza soclurilor prin dirijarea apelor pluviale din zona acestora către
sisteme de preluarea apei meteorologice
Lucrări structurale și nestructurale prevăzute în expertiza tehnică:
- La nivelul zidăriei structurale : relevare, marcare, decopertare, îndepărtarea
zonelor de zugrăveli și tencuieli exterioare degradate, rostuirea și tratarea tuturor
suprafețelor decopertate;
- La nivelul pardoselii subsolului : desfacerea și îndepărtarea straturilor existente de
pardoseli necorespunzătoare, și refacerea acestora;
- La nivelul planșeul podului : curățarea podului, desfacerea și refacerea îngrijită a
elementelor de capăt pod din zona turnului amenințate de eventuala prăbușire, marcarea
și evidențierea capetelor de grinzi de planșeu putrezite și cu rezemări nesigure, refacerea
segmentelor de brâuri și cornișe degradate;
- Lucrări de finisaje și ornamente fațade : refacerea finisajelor, decoraţiilor la nivelul
fațadelor, ancadramentele ferestrelor, elementele ornamentale de pe acoperiș din tablă
zinc, sau tablă zincată, sau tablă vopsită, realizarea noilor zugrăveli;
- Revizuirea scurgerii apelor meteorologice, prin înlocuirea jgheaburilor și burlanelor
existente, asigurarea scurgerilor prin trotuare de gardă.
Rezultate așteptate
Prin documentaţia ce urmează a se întocmi se dorește reglementarea situației
clădirii principale C1 existente prin respectarea cerinței esenţiale de securitate la incendiu,
normele de sănătate a populaţiei, accesibilității persoanelor cu dizabilităţi în clădirile
instituţiilor publice, protejarea împotriva șocurilor electrice, iluminatul pentru evacuarea din
clădire, iluminat pentru circulaţie, instalaţia de protecţie împotriva loviturilor de trăsnete,
proiectarea instalaţiei de securitate.
Primăria Municipiului Miercurea Ciuc are o infrastructură de reţea locală de date în
incinta clădirii Piaţa Cetăţii 1 care s-a realizat în anii 2002 — 2004. Datorită creșterii
numerelor de echipamente IT (calculatoare, echipamente multifuncţionale, acces point-uri
wireless) se impune recablarea clădirii la un standard înalt ( UTP Cat 6 și fibra optica) ce
va permite rate de transfer până la 10 Gbps. Cablarea nouă trebuie să asigure o
flexibilitate în instalarea echipamentelor IP (calculatoare, echipamente multifuncţionale,
telefoane IP).
Este necesară analizarea posibilității demolării coșului de fum și a garajelor,
evidenţiate în cartea funciară ca C5, respectiv C3.
Totodată, curtea interioară a Primăriei se află într-o stare avansată de degradare.
Reţetele subterane de canalizare pluvială, menajeră și apă potabilă, respectiv
rețelele de alimentare cu energie termică sunt în stare degradată. Suprafața carosibilă la
fel prezintă degradări semnificative, astfel este necesară reabilitarea rețelei subterane
(rețele de canalizare pluviale, menajeră și apă potabilă, respectiv reţele de alimentare cu
energie termică), inclusiv racordarea apei pluviale la rețea de apă pluvială, reamenajarea
curții interioare prin despărțirea optimă a locurilor de parcare (parcări auto și biciclete) și a
spaţiilor verzi. În curtea interioară aferentă Centrului Militar există două rezervoare
subterane care necesită soluții privind desfințarea acestora.
CAPITOLUL 3. Date tehnice și financiare ale investiţiei
Anul construirii: Corpul C1 a fost construit între 1884 -1888 și extins între 1912-1913.
Funcţiune: În construcție se asigură spaţii pentru următoarele funcțiuni:
Subsol: scări acces, spaţii tehnice, spaţii pentru
artiști, grupuri sanitare pentru public și separate pentru personal, depozit pentru
depozitare, centrala termică
Parter: spaţii pentru acces și circulații, case scară pentru acces etaj, birouri, spaţii
depozitare, grupuri sanitare;
Etaj: spaţii pentru acces și circulații, case scară, sala conferințe, sala căsătorii,
birouri, spaţii depozitare, grupuri sanitare;
Scenariul recomandat în documentaţie propune următoarele lucrări de reabilitare:
3.1. Măsuri de consolidare:
a) - Consolidarea planşeelor din lemn
b) - Schimbarea elementelor deteriorate: Se va verifica șarpanta clădirii în
integritate. Elementele trebuie verificate şi după demontarea iglelor, unele elemente pot fi
deteriorate la partea superioară care nu sunt vizibile în faza aceasta.
C) - Suplimentarea căpriorilor în zona panourilor fotovoltaice: în zonele de acoperiş
unde vor fi montate panouri fotovoltaice, căpriorii existenţi vor fi dublaţi cu căpriori noi cu
dimensiunile secţionale identice cu cele existente.
d) - Injectarea fisurilor: după curăţarea fațadelor în zonele unde tencuiala este
desprinsă sau tenciuala este intr-o stare de degradare avansată
e) - Schimbarea planşeului pe sol în subsol, după caz
f) - Reconstruire copertină existentă în curtea Centrului Militar şi realizarea unei
copertine deschise noi
9) - Realizare platformă metalică pentru instalaţia HVAC în volumul şarpantei
Lucrări de demolări locale
1) - Demolarea coșului de fum al vechiului sistem de încălzire
2) - Demolarea rezervorului subteran din beton și a fostului cămin de decantare.
3) - Demolarea parţială a corpului C3 (1 garaj la Centrul Militar)
4) - Demolare copertină existentă în curtea Centrului Militar în vederea reconstruirii
3.2. Lucrări pentru creșterea eficienţei energetice din punct de vedere constructiv
- Termoizolaţie pereți subsol, se va realiza cu plăci silicat de calciu 10 cm grosime la
încăperi cu personal.
- Termoizolaţie intrados planșeu peste subsol, se va realiza la intradosul tavanurilor
din subsol, unde nu sunt spaţii boltite, cu vată minerală 10 cm.
- Tâmplăria exterioară - Se vor executa reparaţii la tâmplăria existentă, dublarea
ferestrelor istorice cu fereastră cu geam termoizolant respectiv schimbarea ușilor de acces
din zona posterioară a construcţiei, cu schimbarea sensului de deschidere.
- Termoizolaţie planșeul spre pod - se va realiza cu vată minerală 25 cm (2 straturi,
10+15 cm)
3.3. Lucrări de instalații
3.3.a. Instalații de încălzire
Se va moderniza instalația interioară de distribuţie cu păstrarea Centralei termice.
În clădire se vor folosi radiatoare din tablă de oţel, tip panou, tratate împotriva
coroziunii atât în interior cât şi în exterior, vopsite cu vopsea epoxidică prin pulverizre
folosind metoda electrostatică în cabină de vopsit.
În vederea asigurării unui consum minim de combustibil, fiecare radiator va fi
prevăzut cu cap termostatic cu dispozitiv de blocare antivandalism.
Pentru asigurarea aerului proaspăt în Sala de conferințe se va realiza o lea
mecanică cu un debit de 3.000 m3/ h aer refulat și aspirat.
3.3.b. Instalaţii sanitare interioare de apă, canalizare menajeră şi ape pluviale,
instalații hidranți |
Alimentare cu apă caldă menajeră
Prepararea apei calde menajere se va face local prin boilere electrice instante cu un
volum de 5I, montate în fiecare grup sanitar în parte, conform părţii desenate.
Canalizare menajeră
Cu ocazia execuţiei în curtea imobilului a rețelei de colectare a apelor pluviale, se
va moderniza și rețeaua de colectare a apelor uzate menajere existente.Se vor monta
cămine de inspecție și de spălare din polietilenă DN400 și cămine de vizitare din beton
armat DN1000 pe traseul proiectat.
Canalizarea apelor pluviale
Apele meteorice colectate de pe acoperiș vor fi dirijate cu ajutorul jgheaburilor și
burlanelor metalice, vor fi colectate și derivate printr-o retea gravitațională nouă proiectată.
În curte gurile de scrugere existente rămân în exploatare fiind si ele conectate la rețeaua
nouă.
Instalaţiile de stingere incendii
Hidranţii de incendiu interiori
Se va realiza rețea de hidranţi interiori, apa necesară fiind asigurată din rețeaua
publică.
Hidranţii exteriori
Reţeaua existentă va fi completată pentru acoperirea necesarului. Apa necesară va
fi asigurată din rețeaua publică.
3.3.c. Instalaţii electrice
Instalaţia electrică va fi schimbată pe ansamblul construcţiei. Traseele de distribuție
vor urma traseele existente.
Se va asigura iluminatul de siguranță în întreaga construcţie. (Iluminatul de
securitate pentru continuarea lucrului, Iluminat de securitate pentru intervenții, Iluminat de
securitate pentru marcarea căilor de evacuare, Iluminatul de securitate împotriva panicii)
Se vor schimba instalaţiile de prize. S-au prevăzut circuite separate de prize pentru
încăperi în funcţie de solicitări și destinațiile acestora.
Se va schimba Instalaţia de iluminat general și local.
3.3.d. Instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu
Proiectul soluţionează instalația de detectare, semnalizare și alarmare în caz de
incendiu (IDSAI) adresabil.
Construcţia va fi echipata cu IDSAI “cu acoperire totala”, care va servi la
supravegherea imobilului în vederea detectării, semnalizării și avertizării asupra izbucnirii
unui incendiu, în timp util intervenției în sensul localizării și acționării împotriva acestuia.
3.3.e. Instalaţii de paratrăsnet.
Protecţia împotriva descărcărilor atmosferice se va realiza cu sistem de paratrăsnet
tip PD
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 327/2025Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 74/2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului…HCL 328/2025Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia „Dezvoltarea serviciului transport public ecologic în zona…HCL 329/2025Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc pentru ședința…HCL 330/2025Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 371/2024 privind aprobarea actualizării Studiului de fezabilitate pentru investiţia…HCL 332/2025Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 74/2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului…HCL 333/2025Hotărâre privind mandatarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Miercurea - Ciuc în AGA pentru modificarea…HCL 334/2025Hotărâre privind mandatarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Miercurea - Ciuc în Adunarea Generală a societății…HCL 335/2025Hotărâre privind mandatarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Miercurea - Ciuc în Adunarea Generală pentru…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.