Pe scurtSe decide modificarea Statului de funcții și a organigramei aparatului de specialitate al primarului din Miercurea-Ciuc începând cu data de 01.02.2020, inclusiv înfințarea/creșterea unor posturi de asistent social, și rectificarea Hotărârii nr. 384/2019. Pentru locuitori înseamnă că se vor ajusta posturile din primărie (posibile noi arii de ocupare, creștere sau redistribuire la asistența socială) și se vor alinia salariile la noile reglementări, în contextul bugetar, cu impact potențial asupra serviciilor adresate cetățenilor. Nu se menționează detalii despre termene suplimentare sau zone afectate în afara aparatului respectiv.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
MIERCUREA – CIUC
HOTĂRÂREA Nr.
31/2020
privind aprobarea modificării Statului de funcţii și organigramei al aparatului de specialitate al
primarului municipiului Miercurea-Ciuc și rectificarea HCL nr. 384/20.12.2019
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.01.2020;
Având în vedere Referatul nr. 125070 / 2020 întocmit de Directorul Direcției de Asistență
Socială: Biró Edit Mária, privind modificarea statului de funcții prin infințarea posturilor de asistent
social la Asistență Socială.
Analizând
Referatul de aprobare al viceprimarului Füleki Zoltán Ladislau cu nr. 1546 / 23.01.2020 și
Raportul de specialitate nr. 1544 / 14.11.2019 întocmit de Compartimentul resurse umane și
control financiar preventiv din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-
Ciuc, prin care propune adoptarea hotărârii privind aprobarea modificării Statului de funcţii al
aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data de 01.02.2020
și rectificarea
HCL nr. 384/2019;
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
- studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, agricultură, administrarea domeniului
public şi privat;
În baza prevederilor:
- HCL nr. 270/ 2019 privind aprobarea modificării Statului de funcţii al aparatului de
specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data de 01.10.2019,
-
HCL nr. 370/ 2019 privind aprobarea modificării Statului de funcţii al aparatului de
specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data de 01.01.2020,
-
HCL nr. 384/2019 p privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și
personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea-
Ciuc și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc
începând cu 1 ianuarie 2020;
- Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
- art. 59 și 65 din Legea nr. 24/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (1), (2) lit. a), (3) lit. c), art. 154 alin. (2), (3), art. 139 alin. (1), (3),
art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 627 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se modifică Anexa nr. 1 din
HCL nr. 370/2019 privind modificarea Statului de funcții
al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând cu data de
01.02.2020, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Hotărâre;
Art.2. Se modifică anexa nr. 2 din
HCL nr. 370/2019 și anexa nr. 2 din HCL nr. 270/2019
privind organigrama al aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc începând
cu data de 01.02.2020, conform anexei nr. 2 respectiv 2.1 care face parte integrantă din prezenta
Hotărâre;
Art.3. Se abrogă Anexa 3 din
HCL nr. 384/2019;
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului Füleki Zoltán Ladislau Miercurea-Ciuc şi Compartimentul de resurse umane şi
salarizare, din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Ráduly Róbert-Kálmán
c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Füleki Zoltan-Ladislau;
d) Direcţiei economice;
e) Compartimentului de resurse umane şi control financiar preventiv.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate –
ÁBRAHÁM ELŐD-LAJOS Secretar general
WOHLFART RUDOLF
Inițiat de
Viceprimar Director executiv
Füleki Zoltan-Ladislau Gyenge Áron
Vizat juridic
Elaborat
Kovács Zsuzsanna
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.