ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
MIERCUREA - CIUC
HOTĂRÂREA Nr.
145/2019
privind aprobarea modificării Hotărârii nr.6/2008 privind însușirea Listei de inventar cu
bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările și
completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc. întrunit în şedinţa extraordinară din data de
18 aprilie 2019;
Luând în considerare Adresa MRDAP nr.4761550578/DPFBL/17.04.2019 înregistrată la
instituția noastră sub nr.7803/17.04.2019, Analizând Expunerea de motive nr.7807 din data de
16.04.2019 şi Raportul de specialitate întocmit de Biroul concesionări, închirieri şi evidența
patrimoniului, înregistrate cu nr.7809 din data 17.04.2019, prin care s-a propus adoptarea unei
hotărâri pentru modificarea unor poziţii din lista de inventar, reactualizată, cu bunurile care alcătuiesc
domeniul public al municipiului Miercurea- Ciuc şi pentru următoarele considerente:
Prin Nota internă 3838 din data de 26.02.2019, Direcţia managementul proiectelor, achiziţii
publice și investiţii solicită prezentarea situației în care se află aprobarea domeniului public al
Municipiului Miercurea Ciuc la momentul de față, pentru a nu pierde finanțările obţinute prin
eforturile Serviciului de managementul proiectelor din fonduri externe.
Contractul de finanțare nr.1908/03.05.2018 pentru realizarea investiţiei "Reabilitare Grădiniţa
Aranyalma” (în valoare de 3.408.418,25 lei) a fost încheiat cu condiţia de obligare a
solicitantului/beneficiarului de a prezenta Hotărârea Guvernului actualizată, publicată în Monitorul
Oficial al României, privind proprietatea publică asupra imobilului şi extrasul de carte funciară
actualizat din care să rezulte înscrierea definitivă a dreptului de proprietate asupra imobilului, dar nu
mai târziu de 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare. Termenul de prezentare
a documentelor solicitate este de 3.05.2019.
În cursul anului 2018 au mai fost încheiate încă trei contracte de finanţare astfel:
- Nr.2072/14.05.2018 pentru Reabilitare Şcoala Gimnazială Jozsef Attila în valoare de 4.611.052.46
lei,
- Nr.2097/14.06.2018 pentru Reabilitare Școala Gimnazială Liviu Rebreanu în valoare de
3.015.259,37 lei,
- Nr.2207/04.06.2018 pentru Reabilitare Grădiniţa Tulipân în valoare de 1.101.023,87 lei.
Și aceste contracte de finanţare în valoare totală de 12.135.753 lei, sunt condiţionate de
prezentarea Hotărârii Guvernului actualizată, publicată în Monitorul Oficial al României, privind
proprietatea publică asupra imobilului şi extrasului de carte funciară aferentă imobilelor în cauză.
Termenul de prezentare a documentelor solicitate este de 14.05.2019, respectiv 4.06.2019.
Având în vedere faptul că nerespectarea condiției asumate în contractele de finanţare, se duce
la rezilierea contractelor de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenţia instanţei de judecată
sau fără orice altă formalitate, i
În conformitate cu prevederile alin.(1) al art.21 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice
pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor,
municipiilor şi judeţelor;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1351/2001 privind atestarea domeniului public al
judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, modificată
şi completată cu Hotărârea Guvernului nr.299/2010;
Luând în considerare Ordinul nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
Ținând cont de Hotărârea nr.6/2008 a Consiliului Local Miercurea-Ciuc, privind însuşirea
listei de inventar, reactualizată, cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului
Miercurea-Ciuc, atestată prin HG. nr.299/2010;
Având în vedere Hotărârea nr.233/28.07.2017 privind reorganizarea Comisiei speciale pentru
întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc,
precum şi Dispoziţia Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc nr.1224/04.10.2017 privind
reorganizarea Comisiei speciale pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul
public al municipiului Miercurea-Ciuc;
Luând în considerare art.59 și art.60 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform prevederilor art.858-862, şi art.863 lit. a) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil;
În temeiul prevederilor art.36, alin.(9), art.45 alin.(3), art.115, alin.(1) lit.b şi art.120 din
Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările
ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii nr.6/2008 privind însuşirea Listei de inventar cu
bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările şi
completările ulterioare, după cum urmează:
a) se abrogă poziţia nr.316 „Clădiri - Centrul bugetar şi de Administraţie Şcolară”
b) se modifică din inventar următoarele poziţii:
- la poziţia nr.307, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Grădiniţa Cimbora Ovoda”,
coloana 3 va avea următorul cuprins:,„Strada Tudor Vladimirescu nr.38, clădire P+2, număr cadastral
60418-C1 suprafaţa construită 473 mp, desfăşurată 1.419 mp, nr. inventar P1034, teren aferent 3.079
mp, nr. inventar P1034T, număr cadastral 60418, Vecinătăţi Nord: proprietate particulară, Sud și
Vest: Colegiul Naţional Octavian Goga, Est: strada Tudor Vladimirescu”, coloana 4 va avea
următorul cuprins:.,1982”, coloana 5 va avea următorul cuprins „construcție 403.530,00, teren aferent
582.200,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:,. Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc,
conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale
nr.
1/2011, Cartea Funciară nr.60418 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.309, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Grădiniţa Tulipan Ovoda”,
coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Șuta nr.5, clădire P+1, număr cadastral 62173-C1
suprafaţa construită 350 mp, desfăşurată 700 mp, nr. inventar K1638, anexa, număr cadastral 62173-
C2, suprafață construită 3 mp, scări, număr cadastral 62173-C3, suprafaţă construită 2 mp, anexa
număr cadastral 62173-C4, suprafață construită 6 mp, teren aferent 2.294 mp, nr. inventar P1639,
număr cadastral 62173, Vecinătăţi: Nord şi Est: proprietate particulară, Sud: aleea Șuta, Vest:
cimitir”, coloana 4 va avea următorul cuprins:,,1977”, coloana 5 va avea următorul cuprins
„construcție 287.630,00, teren aferent 151.200,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:,, Domeniul
public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-
Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naționale nr.
1/2011, Carte Funciară nr. 62173 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.311, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Grădiniţa -Aranyalma
Ovoda”, coloana 3 va avea următorul cuprins:,,Aleea Copiilor nr.6, clădire P+1; număr cadâstral
59038- CI, suprafață construită construită din cărămidă, acoperiş din șarpantă, șuprafaţă construită
1.157 mp, desfăşurată 2.314 mp, nr. inventar P1016, P1016/A, P7120, K2743, teren aferent 6.244
mp, nr. inventar P1016T, număr cadastral 59038, Vecinătăţi: Nord, Sud, Est, Vest: aleea Copiilor”,
coloana 4 va avea următorul cuprins:,1970”, coloana 5 va avea următorul cuprins. „construcție
1.630.610,00, teren aferent 1.180.600,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:,,Domeniul public al
Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc
nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară nr.59038 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.312, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Liceul Tehnologic Szekely
Kăroly Szakk&zepiskola şi Grădiniţa Csipike Ovoda”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada
lancu de Hunedoara-Hunyadi Jânos nr.3, clădire P+3, număr cadastral 65957-C1, suprafață
construită nr. clase 20, suprafaţa construită 883 mp, desfăşurată 3.532 mp, nr. inventar P1019,
piramida P, număr cadastral 65957-C2, suprafață construită 70 mp, clădire internat şcolar, S+P+3,
număr cadastral 65957-C3, suprafaţa construită 671 mp, desfăşurată 2.684 mp, subsol tehnic 141,27
mp, nr. inventar P1019B, la parterul internatului funcţionează grădiniţa, cantină P+1, număr cadastral
65957-C4, nr. loc 600, suprafaţă construită 575 mp, desfășurată 1.150 mp, nr. inventar P1019C,
şopron P, număr cadastral 65957-C5, suprafaţa construită 168 mp, nr. inventar K1088, sala de sport şi
atelier P+1, număr cadastral 65957-C6, suprafaţă construită 580 mp, desfăşurată 1.160 mp, atelier
şcolar P+1, număr cadastral 65957-C7, suprafaţa construită 307 mp, desfăşurată 614 mp, nr. inventar
P1019D, teren aferent 16.000 mp, nr. inventar P1019T, număr cadastral 65957, Vecinătăţi: Nord şi
Est: strada lancu de Hunedoara — Hunyadi Jânos, Sud:proprietate particulară, Vest:strada Culmei”,
coloana 4 va avea următorul cuprins:,1978”, coloana 5 va avea următorul cuprins „construcţie
7.108.960,00, teren aferent 2.697.200,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:,,Domeniul public al
Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc
nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară nr.65957 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.313, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Liceul Tehnologic
Venczel J6zsef Szakkzepiskola”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Topliţa nr.20, clădire
P+2, număr cadastral 62163-C1, suprafaţa construită 1.291 mp, desfăşurată 3.873 mp, nr. inventar
P1020, atelier P, număr cadastral 62163-C2, suprafaţa 1.108 mp, nr. inventar P1020C, depozit P,
număr cadastral 62163-C6, suprafaţa construită 38 mp, nr. inventar P1020D, magazie P, număr
cadastral 62163-C7, suprafață construită 40 mp, magazie P, număr cadastral 62163-C8, suprafaţa
construită 169 mp, magazie P, număr cadastral 62163-C9, suprafaţa construită 190 mp, teren aferent
20.974 mp nr. inventar P1020T, număr cadastral 4155, 4156, 62163, Vecinătăţi: Nord, Sud şi Est:
proprietate particulară, Vest: grup şcolar”, coloana 4 va avea următorul cuprins:,,1974”, coloana 5 va
avea următorul cuprins „construcţie 3.281.569,75, teren aferent 1.276.900,00”, coloana 6 va avea
următorul cuprins:,,Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului
Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară
nr.62161, 62162, 62163 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.314, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Liceul Tehnologic
Joannes Kajoni Szakkâzepiskola”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Topliţa nr.22,
clădirea şcolii P+2, număr cadastral 53958-C1, suprafaţa construită 946 mp, desfăşurată 2.838 mp, nr
inventar P1022, clădire B, număr cadastral 59392-C1, laboratoare, suprafaţa construită de 433 mp, nr.
inventar P1022B, teren aferent 8.582 mp, nr. inventar P1022T, număr cadastral 3916, 53958,
Vecinătăţi: Sud: proprietate particulară, Nord, Est şi Vest: grup şcolar”, coloana 4 va avea următorul
cuprins:,.1977”, coloana 5 va avea următorul cuprins „construcţie 2.224.830,00, teren aferent
522.600,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:,,Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc,
conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educației naţionale
nr.
1/2011, Carte Funciară nr.59392, 53958 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.315, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Liceul Tehnologic
K6s Kâroly Szakkăzepiskola”, coloana 3 va avea următorul cuprins:,,Strada Topliţa nr.22, clădirea
şcolii S+St+P+M, număr cadastral 59436-C1, suprafaţa construită 1.964 mp, desfăşurată 2.712 mp,
subsol parţial 180 mp, subsol tehnic 500,86 mp, nr. inventar P1143, atelier școlar P, număr cadastral
59436-C2, suprafața construită 765 mp, nr. inventar P1143B, cămin internat băieţi P:+4, număr
cadastral 52725-C7, suprafaţa construită 334 mp, desfășurată 1670 mp, nr. inventar PLI44A/ jeentrală
termică, număr cadastral 52725-C5, suprafaţă construită 528 mp, nr. inventar K3363, măgâzie număr N
cadastral 52725-C6, suprafaţă construită 52 mp, clădire internat fete P+4, număr cadas ral 52725.
suprafaţa construită 325 mp, desfăşurată 1.625 mp, nr. inventar P1144B, cantină P, îum ataca
52725-C8, suprafaţa 688 mp, nr. inventar P1144C, sala de sport P, număr cadestjal 1452 2795
suprafața 448 mp, nr. inventar P1144D, K3217-3219, K3220-3222, K1185-1186; R 3 439
aferent 16.229 mp, nr. inventar P1144T, număr cadastral 59436, 66164, 52725, Vecinătăţi!. Noră. Est:
grup şcolar, Sud şi Vest: proprietate particulară”, coloana 4 va avea următorul cuprins: 19 977,
coloana 5 va avea următorul cuprins „construcție 4.257.613,40, teren aferent 320.300,00”, coloana 6
va avea următorul cuprins:,,Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii
Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte
Funciară nr.59436, 66164, 52725 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.317, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Şcoala gimnazială
Nagy Imre Altalânos Iskola”, coloana 3 va avea următorul cuprins:,„Strada Revoluţiei din Decembrie
nr.6, Clasele I-VIII, clădirea şcolii P+3, număr cadastral 55148-C1, suprafaţa construită 1.409 mp,
desfăşurată 5.636 mp, nr. inventar P1024, teren aferent 8.318 mp, nr. inventar P1024T, număr
cadastral 55148, Vecinătăţi: Nord: bază sportivă, Sud şi Vest: strada Revoluţiei din Decembrie, Est:
strada Stadion”, coloana 4 va avea următorul cuprins:,,1991”, coloana 5 va avea următorul cuprins
„construcție 2.526.716,66, teren aterent 1.572.700,00”, coloana 6 va avea următorul
cuprins:, Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Local
Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară nr.55148
M-Ciuc”.
- la poziţia nr.319 coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Şcoala Gimnazială
Jozsef Attila Ăltalânos Iskola”, coloana 3 va avea următorul cuprins:,,Bulevardul Frăției nr.20,
construcţie P+2, număr cadastral 50738-C1. suprafaţă construită 1.299 mp, desfășurată 3.897 mp, nr.
inventar P1025, sala de sport P, număr cadastral 50738-C2, 150 locuri, suprafaţă construită 1.615 mp,
nr. inventar K975, teren de sport nr. inventar K1068, teren aferent 10.063 mp, nr. inventar P1025T,
număr cadastral 50738, Vecinătăţi: Nord, Sud şi Est: proprietate particulară, Vest: grădiniţă”, coloana
4 va avea următorul cuprins:,,1977”, coloana 5 va avea următorul cuprins „construcție 7.906.862,00,
teren aferent 675.500,00”, coloana 6 va avea următorul cuprins:, Domeniul public al Municipiului
Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea
educației naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară nr.50738 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.320 coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire Şcoala gimnazială Liviu
Rebreanu Âltalânos Iskola şi Grădiniţa”, coloana 3 va avea următorul cuprins:,strada Patinoarului
nr. 2, Clasele I-VIII, clădire P+2, număr cadastral 58839-C1, suprafaţa construită 913 mp, desfăşurată
2.739 mp, nr. inventar P1026, sala de sport P+1, număr cadastral 58839-C2, suprafaţa construită 549
mp, desfășurată 1.098 mp, nr. inventar P1026B, magazie (baracă) număr cadastral 58839-C3,
suprafață construită 32 mp, nr. inventar K3149, teren aferent 5.599 mp, nr. inventar P1026T, număr
cadastral 58839, Vecinătăţi: Nord: Casa de Asigurare Sănătate, grădiniţă, Sud şi Vest: strada
Patinoarului, E:proprietate particulară”, coloana 4 va avea următorul cuprins:,,1974”, coloana 5 va
avea următorul cuprins „construcție 2.525.154,92, teren aferent 1.044.800,00”, coloana 6 va avea
următorul cuprins:,,Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului
Local Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară
nr.58839 M-Ciuc”.
- la poziţia nr.328 coloana 2 va avea următorul cuprins: „Clădire - Colegiul Naţional
„Octavian Goga”, coloana 3 va avea următorul cuprins: „strada Tudor Vladimirescu nr.40, colegiul
S+P+2+M, număr cadastral 59438-C1, suprafaţa construită 1.304 mp, desfășurată 5.026 mp, clădire
B, P+2, număr cadastral 59438-C2, suprafaţa construită 338 mp, desfăşurată 1.014 mp, punct
transformator, număr cadastral 59438-C3, suprafața construită 24 mp, cantină S+P+1, număr
cadastral 59438-C4, suprafaţa construită 313 mp, desfășurată 824 mp, nr. inventar P1037E. nr
inventar P1037, internat S+P+2, număr cadastral 59438-C5. suprafaţa construită 631 mp, desfăşurată
1.893 mp, subsol tehnic 127 mp, nr. inventar P1037B. atelier P+2, număr cadastral 59438-C6,
suprafaţa construită 181 mp, desfăşurată 543 mp, nr. inventar P1037C, sală de sport P, număr
cadastral 59438-C7, suprafaţă construită 576 mp, nr. inventar P1037D, spălătorie P, număr cadastral
59438-C8, suprafaţa construită 143 mp, nr. inventar P1037A1, P1037A2, centrală termică, număr
cadastral 59438-C9, suprafaţa construită 113 mp, nr. inventar K2775, teren aferent 13.625 mp, nr.
inventar P1037T, număr cadastral 59438, Vecinătăţi: Nord, Sud şi Vest: proprietate particulară, Est:
grădiniță”, coloana 4 va avea următorul cuprins:,1971”, coloana 5 va avea următorul cuprins
„construcție 7.581.894,30, teren aferent 1.081.000,00”, coloana 6 va avea - următorul
cuprins:,Domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform Hotărârii Consiliului Locăl
Municipal Miercurea-Ciuc nr.6/2008, Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, Carte Funciară nr.59438
M-Ciuc”.
Art.2. Se abrogă Hotărârea nr.
56/2019 privind aprobarea modificării și completării Hotărârii
nr.6/2008 privind însuşirea Listei de inventar cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al
municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3. Această hotărâre se va comunica Consiliului Judeţean Harghita pentru luare în evidenţă
şi efectuarea demersurilor necesare pentru modificarea domeniului public al municipiului Miercurea-
Ciuc, atestat prin H.G. nr.1351/2001, cu modificările Şi completările ulterioare.
Art.4.Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului Miercurea-Ciuc Fiileki Zoltân Ladislau, Biroul concesionări, închirieri şi evidenţa
patrimoniului, Direcţia economică - Serviciul financiar-contabil.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc,dl. Răduly R6bert Kâlmân;
c)Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl. Fiileki Zoltân Ladislau,
d) Direcţiei economice - Serviciul financiar contabil;
e) Biroului concesionări, închirieri şi evidenţa patrimoniului;
£) Consiliului Judeţean Harghita.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează tru legalitate —
BORS BEL Secretarul nicipiului
WOHLFA ' (ia
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.