28 august 2018

HCL 131/2018 Miercurea Ciuc adoptată

La proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxele locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum și limitele amenzilor care se fac venit la buget local, pentru anul 2

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2018 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
131 / 2018
Data
28 august 2018
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2019, adică ajustarea unor sume în lei în funcţie de un grup de valori stabilite prin Hotărâre, iar limitele amenzilor rămân în vigoare pentru venit la bugetul local. Practic, locuitorii vor plăti eventual sume mai mari sau mai mici în funcţie de noile valori aplicabile taxelor/impozitelor locale, iar veniturile obţinute vor intra în bugetul local. Decizia intră în vigoare în anul 2019.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2 alin. (1) lit. h), precum şi pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA-CIUC HOTĂRÂREA Nr. 131/27.04.2018 la proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor şi taxele locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum și limitele amenzilor care se fac venit la buget local, pentru anul 2019 Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27 aprilie 2018; Analizând Expunerea de motive a viceprimarului municipiului Fiileki Zoltân — Ladislau, în calitate de iniţiator şi Raportul de specialitate întocmit de Direcţia Economică - Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri, înregistrat sub nr. 6589/2018, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la indexarea impozitelor şi taxelor locale în municipiul Miercurea Ciuc pentru anul 2019. Pe baza rapoartelor comisiilor: - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: - art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi (2) şi art. 139 alin. (2) din Constituţia României, republicată; - articolul 4 şi articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; - art. 20 şi 28 din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006; - art. 27, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c), art. 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 şi art. 76! alin. (2) şi (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum şi pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu completările ulterioare; - art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2016 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare; - Adresa nr.9954/29.01.2018 a Institutului Naţional de Statistică comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, cu privire la rata inflaţiei pentru anul 2017; Realizând publicarea anunţului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind indexarea impozitelor şi taxele locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum şi limitele amenzilor care se fac venit la buget local, pentru anul 2019, în contextul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare, înregistrat la nr. 25/2018 în Registrul special pentru evidența anunţurilor referitoare la elaborarea unor proiecte de acte normative şi la şedinţele publice ale Consiliului Local, și care a făcut obiectul afişării prin proces verbal de afişare nr. 26/2018; În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit.b, alin.(4), lit.c), art. 45 alin. (1) şi alin. (2), lit. c) şi celor ale art.115 alin.(1) lit.b), din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Stabilirea pentru anul 2019, a nivelurilor impozitelor și taxelor locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, precum și limitele amenzilor prevăzute la art. 493 alin. (3) şi (4) din Legea nr.227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin indexarea nivelurilor din Titlul IX al Legii nr.227/2015, cu rata inflației de 1,3%. Capitolul I - Impozitul şi taxa pe clădiri Art. 2 Valorile indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul II - Impozitul şi taxa pe teren Art. 3 Impozitul şi taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu construcţii Nivelurile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4 Impozitul şi taxa pe terenurile amplasate în intravilan, orice altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții Nivelurile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5 Impozitul şi taxa pe terenurile amplasate în extravilan Nivelurile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul III - Impozitul pe mijloacele de transport Art.6 Impozitul pe mijloacele de transport cu tracțiune mecanică Valorile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 7 Impozitul pe autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de peste 12 tone Impozitele de la art. 465, alin. (5) şi (6) nu se mai indexează, având în vedere că au fost deja majorate prin OUG nr. 79/2017, şi luând în considerare clarificărilor din adresa nr. MDRAP nr. 20652/2018-20436/DFPBL, înregistrată la instituţia noastră cu nr. 7375/22.03.2018. Art.8 Impozitul pentru remorci, semiremorci sau rulote Valorile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.9 Impozitul pe mijloacele de transport pe apă Valorile impozitelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă prezenta hotărâre. Capitolul IV - Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor Art. 10 Valorile taxelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul V -Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activități Art. 11 Valorile taxelor indexate pentru anul 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul VI- Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate Art. 12. Valorile taxelor indexate pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate 2019 sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul VII — Alte taxe locale At. 13 Valorile care constau într-o anumită sumă în lei sau care sunt stabilite pe baza unei anumite sume în lei, la acest capitol, şi anume taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă şi taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, se indexează pentru anul 2019, şi sunt cuprinse în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul VII- Sancţiuni Art. 14 Intră sub incidența indexării şi amenzile care constituie venit la bugetul local, prevăzute la art.493 alin.(3) şi (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Nivelurile indexate aferente amenzilor pentru anul fiscal 2019, sunt cele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Capitolul VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii Art.15 (1) Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Fiileki Zoltân — Ladislau şi Direcţia Economică - Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri. (2) Întrucât cuantumul taxelor speciale şi a altor taxe locale nu sunt stabilite într-o anumită sumă în lei sau pe baza unei anumite sume în lei, prin Codul fiscal, cu excepția taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă şi a taxei pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, ci prin hotărâre a consiliului local, acestea nu intră sub incidenţa indexării. Nivelurile taxelor speciale și altor taxe locale pentru anul 2019, respectiv stabilirea cotelor adiţionale în conformitate cu art. 489 alin. (1) şi (2) din Legea nr.227/2015, pentru anul 2019 vor fi stabilite prin hotărârea anuală a Consiliului local privind impozitele şi taxele locale. Precizăm faptul că, la sfârșitul anului, se va iniţia un nou proiect de hotărâre prin care se vor stabili impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal 2019 (cuantum, cote, modalitate de calcul, facilităţi), urmând ca, la stabilirea cuantumului acestora, să se ţină cont de această indexare. Art.16 Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului judeţului Harghita b) Viceprimarului, Fiileki Zoltân — Ladislau şi Sz5ke Domokos; c) Primarului municipiului Râduly Rbert Kâlmân; d) Direcţiei Economice - Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri; €) - Serviciului agricol, cadastru, control urban, executare silită și comercial; - Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor; - Serviciului urbanism şi amenajarea teritoriului; - Altor compartimente interesate. £) Va fi adusă la cunoştinţă publică prin grija secretarului municipiului Miercurea Ciuc, prin: - afişare la sediul autorităţii administraţiei publicele locale; - prin intermediul paginii de internet a Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, www.miercureaciuc.ro; - mass media K ] „Contrasemnează pentu legalitate — „1, Seeretarul municipiului e Mia RUDOLF WNpejo eoide 1e-s 919 PUINS UIP %SL UNpeJo ode Je-s 3129 PUINS UIp %S/ uurpejo eoude e -S 9129 EUINS UIP SL uarpejo eorde Ie-S 91E9 PUINS UIP ŞL Q-Vl e] eynzeAo1d rnpgjo sp ajindu enurp 9189110 Uj “gjurnooj eo aezijin “gpresueuu ej nes/l$ [osruop €[ “Josqns ej oyesejdure 11deou gsope 1Seaeoe e] aurţap 919 injnjiqengi.puoo [nzeo uj "a OIUIIU9 nes/1$ OIU119) VUoureIe.I) 9L LEI SL SzI nun 9Sndnsou 9|eL19eu 3Je 39110 UIp NES 1ONgȚEA UIp “ESIEOU ZPrurgIgo Up “geameu enerd ump “utuaj uip 110119x9 njood no exoue-oipel) "d Our yo nes/1$ Oruu19) LLI oz SLI 007 YUBUIeȚeI) INUN EULIN UJ 9EJNZAI O|ELI9EUI E 99110 UIp NES ESIE EPIUIgIRO UIp 1101197x9 14919d no nes șeuue U0J9q uIp 91pe2 no gxoue-auipel) 'D oruuiyo nes/1$ Oruu19 oz P0€ 007 00€ VUBUIeJeJ) Inun 9SNÂNS2U A[ELI9eUU 9Je 99110 Up NES IONIEJEA urp “gsresu PPIuIgIgO Up “gjeanyeu gerd urp “uurej urp 1101.197x9 food no opel) 'q orunyo nes/1$ 809 €101 009 0001 DIULI9) PUSUILIEN INUN PULIN Uj SPI|NZAI A|eLIOYEUI A/e 99110 UIp nes gsIe BPIUIZIZO UIp 1101199xX9 1j919d no nes euuIe U0J2q UIp oupea no ouiprlD 'V Ganejnun> 31zIeduj 31ZIEduy (oAnejnuin> NES 97E31911993]9 “oxezijeuro “ede 3p njeleșsu! gata Hj1puo2) oarzitouy 1S 3211792[9 “aezi[euro “ede 3p njeejsul n) NES 97E)191.199319 “oxezijeuo “ede 2P NjelEJSUI Eta Wrpuoo) oaizitouy 1S 3211793[2 a1ezijeue> “ede ap ujeleysu! n) = zU/49] - EIIqezoduu! E31E0JEA 6IOT1ANV NăALNăd 'TVDO'1 INI 1ISNOD aa ALIMAV.LS ALVXAONI ATUOTVA "TVOSIA 1N000 - SI07/L77 "UN VIDI1 NIăd ALIMIAVLS H1NUOTVA MAIpero Ind (7) “une “Sp "9-1 “SI0T/LII t2321 B9IZIJ 10[3uE0s19d |Nze> ul “9X9ut OLIIPEpD |$ AlEljuapizaa 11pep el eyeanSeysop Ejina3suoo ejejeadns ap yeaped nau ad AIAVZOdWNI A 1MUOTVA GLOȚ Inue n.quad on1D-ea3An2-191]N [nidiorunuu uz 9[ed0] 2foxe) 1$ J0[oșizodur ed1exopul puranud 1N01av1 8I0T "P0'LT U!p TEI "1u oatazoH E] [ "Au exouy 0 0 0 0 0 [i] 0 0 Anonpoadeu u99]| 6 0 0 0 0 0 0 0 0 3e123 1g9 gS nun) 8 0 8 EI SI 0 8 El sI ade no uoro]] / SI [ii IZ 387 SI GI 17 87 £191]$9107 2ljeya52A n9 U19) Je nes oinped| 9 87 se Lb [£ 87 se 9 €s EpeATI| $ SI 87 s€ Lb 6I 37 se 9 SIA] EI SI GI 17 EI SI 6l IZ gieouea| € EL SI] 6L 17 3] SI GI 17 ounsed| 7 SI GI 17 87 SI 6I IZ 87 [qee uoo]| | q euoZ D tu0oz g euozZ V euoz ( tuozZ D euoz gq tu0oz V tu0zZ (91493.09 3p 7U31917309 Ag ezeq 2p 2[2uuns) (21j22109 3p 9U9191302 E1Ey eZeq ap 912uns) ziuisoloy 3p 110326 6LOZ Inut nuzuad [E2S [890] [n1j!su0) op 2p1qe3s oșexopul 2ILIN[34IN POD-SI07/LZI "Au E98977 urad aiqe3s 9JIINȚoAIN 12 UAI VNOZ EU/!91 VNOZ IN (p) "ume S9p "He STOT/LTT E9551 NLONULSNOD NO MONAUAL Ad _ Va) _ LVOBA YÎNISOTOA A AIHODALVI YLIV A91H0 — NVIIAVULNI NI ALVSVIdAV A1MINNAUAL Ad VXVL 1NLIZOAWNI E907Ţ [NMISU0) 3P AMIQE3S 2Jexapul A[HINŢ24!N SIOZ/L7Z'Au e3337Ţ ua aupiqe3s 3ANI9AIN ILSE€ - 8Ebl 9ESE-0ll [vu] LSL9 - OLT 0L99-8997 e) SL901 - 0LEb 8ES0I- sIZp LI] C0ESI - ICI9 901S1- 709 v ey/l91 eu/l2 6107 Inut nauad LEOSI [npo) HĂEJLEDOJ [napea u euoz (0 "une “S9p "Mat “SI07/LII t9591 ILLONALSNOD_N9 IINNAUAL — NVIIAVALNI NI ALVSVIdAV A1UANAAL d IIXV LININ LIZOAWI AMINTI AIN WIpejo eoide ae pepo eoide e 3129 euuns Uip %0S |; 2122 euuns uip % OS Hu pejo eorde Ie-S 9.129 PuIns Up %0$ HIpelo eoide Je-S 919 EUInSs Ulp % 0S C-Vl e] SnzgAa1d rupe ap aprind o.nurp 219110 uy “gjurnaoj 2p [99 1go9p 1andoos 99| ui ayezijin * gpresueuu e] nes/l$ JOSIuiap €] “Josqns ej ayese[dure 1odeouj gsoape 1Seoooe e] aulţap 91e2 in[niqenqi.pu0o [nzeo ul “A sI FII AISNȚOUI DUI9 0007 1S DU 1091 ANU BOLIPuljIo eoyeșroedea n2 ouusIINo NV" € DuI2 0091 9150d 9p Zolaipurțio eoyepoedeo no 1In[aIOIpeA> 15 INȚOI2LI) 99/9P0JOW'7 L-a [al FI FI AISNJOU! OU 009] e] gugd op Zorpurjio ayeșoedeo no ouusinșopne 15 1anȚororIpeA> “INȚar 979[919030W [ (eyseaoe up dunIțotaj Nes dU2 007/1290) 2E(N2-I EUrug ANAUZA “1 GIOZ Inue IES POD SIOT/LZI e95971 nașu3d [e207Ţ [nypisuo9 3p | urp (7) 15 (1) “une 0Lp "e 6IOz AMIIqE3S apexopul AILINŢAAIN |Ur107u02 A7[IqE3S A[LINȚAAIN YOINYVOAW ANNILDVAL N9 LAOASNVUL AC AT19VOTICIW Ad LIZOAWI 0 0 Anonpoadou u219]] OI 0 0 92197 189 1$ 1nuuniQ| “6 PE-97 PE - 97 a[oorosid 1efeusure no u9o [| T'8 9-1 9-] ajoorosid 1pfeuoure no [89 poop [nyje “gde no u319]] “8 0 0 21ţoy01d ap [o no omped 15 rue 07 e] gupd op eISIEA uj o1nped] INZEI . 91-8 91-38 | inzeAo1d 1n[29 erjdooxo no &1919s2107 orjeJo38A no U819) e nes dinped| L 0 0 po. ad eorenul e] gugd epeAr]| “19 LS-6P 9S - 8p ['9"D9'1u e] pnzeA91d 29 Jgoop eye “poa 9d epear *9 0 0 poa ad eore.nul e] gupd a1Al "T'S 9s-6 Ss - 8p ['S"4491U E] BInzgA91d 299 jpoop ee “porodoiA| “$ 87-07 87-07 Bleouta| "p 87-07 87-07 aunskg| “e 1S-£y OS - Zi [IQee U912]| "7 LE-Z7 L£ - 77 ijon.psuoo no u212]| “1 GLOZ [nue n.uod 1E90”Ţ [n!suo) 2p [E9SI POD - SIOZ/LeTau DMI[IQEIS 37ex3pul A[LINIOAIN W397Ţ UL.107u02 3H[IQE3S A|IINȚ2AIN 1 0 EU/9'1 VNOZ EU/91 VNOZ Ejuls0[0y 9p E11059)t) 9 IN (1) “une S9p "1V S107/L77 e23o1 NVIIAVULXA NI ALVSVIdWV_ ATNUNNAUAL Ad VXVL/ 1NLIZOdWI €Ic [114 100UI N9 1912 * 43 9s 11Nd02S 27Je Uţ 8)1SOLOŢ “1070UU IE 109129 '7] ia IT Țeuos19d za 1$ jinosad n.pusd 371S0J0J “10701 gIZy 1912q “opun "|| - 19] - Mzoduuj - 19] - zodia 6IOT'1ANV NULNAd TVOSIA 1V901 INI 1ISNOD Ad 1N009 - SIOT/LIT "UN VADA NIUd ALIMAV IS ALVXAONI AMINIAAIN ALINAVLS ATMNANIAAIN (8) une oLp av YăV Ad LUOdSNVUAL AC ADVO'TCIIA s9 La) 2U0) Ş 2)sod 'p| €s 7S 3U0) Ş 9p Mnuu reur nu ep “9U0] £ 97S9d 9] PE ve BU07 £ 9p J[nuu eu nu Iep “EUO) | 97S9d 'q| 6 6 AISNJ9UL “QUO) | | Pupd “ej - 19| = uzodiuţ - 19] - uzoduu[ GLOZ'1ANV NULNAd 1VOSIA "1VD01 1N11ISNOD ad "1N000 - SIOZ/LIT "UN VADA NIUd EJEZIIOINE FUIIXEUL ZE707 ESEU ALINAV LS ALVXAONI ATMUNIAAIN ALINIAVLS_ A NANTAAIN (£) une oLp y A.LOTNI NVS IDUOWIUIWAS 1DUOWIAU ISI-IS ue/19| 0S1-0S gyerjuopiA8 EOLIpuljl2 oyeudedeo Ig] 9[NooA '7 9-P 9-p DU9 008'p < EOLIPulţIo ayenoedeo no 2ye.nsr521uj aNoruaA '7'| Lat Laă DU 008'p > BOLIPulţIo 3yeHoedeo no 27219s1391uj A|NouaA'['| BOLIPurțlo ayevoedeo no a|noruaA *| 37e.19S1321U1 ANIIUAA “II 8 sI DJeȚNOIDPUIUI 9I2OPEIL'8 0€ 0€ AISNJUL 9U0) | E] PUB 9p BIEZIIONE BUUIZEUI E[EJ0) ESEUL NO BOIULOBUI UNIȚI NO A|NOIU2A 31V'8 44 44 IZNQOLAIUU B1ED0ŢNE C9ZNQOINV L LaTA 067 DU9 L00£ 21sed ap gorapurțro eoyejoedeo no ouusino)ny'9 Ol Pl AISNJOUL DU 00Q£ 1$ DU 1097 HUI BOIIPurțlo Eoyenuoedeo no auusiInony"$ €L [4] AISNŢDUI 2U9 0097 15 2UI9 1007 9DUL POLIPurţIo eoyejoedeo no ouusiIno n" p ayejungsap iied pyuoraye “pe ad in[nyuzodun POIEUIUL1979p NNUSĂ BI[IQeyS gIIqezoduur EBIEOŢEA UIp % [0 no ge3o ase (6) eoune “p/p "nel luoșuoo “njonpsuoo 1aun e “gjerjaed nes geo) “oejungsep ap rorjezioyne eore1oq![o nmuad exe ajerrui 1orjezisoșne e NES INN)e91ŞI)199 P91e1991[9 n.uad 1oxe] |nuunyueno urp 90€ no ge3o asa (8) veoure “pLp "ue tuoyuoo “ouinsuoo ap njezioyne 1sun eon3unţa1d nmuad exe [|] 29U818ye JO[njeţejsul POIPOȚEA AISNJOU! “91jONIISU0 3P J0[LIEION[ E ByEZI ONE POIPOJEA UIp %[ n9 geo 2750 (9) jeauije “pp "He UI10Țu0o “9uo19ye 10[Hjee)sur EOIPOȚEA| AISn[our “aljonnsuoo 9p 10[1IZON| E ByeZIIONe PSIEOJEA Ulp %[ n2 gje3o ase 1019ue [njeauije| le] oeuorjusur 939 7goap njonusuoo ae npuad auinsuoo ap rerezisoyne eore19q![9 npuad exe] HONSU0 3P J0[1ION| E BYEZIIONe PSIEOJEA Up %s*0 no gpe3o 9so ($) veoure “pLip "re uuozuoo “exoue] -onpejo nes gperjuopizei aupejo o npuad ounnsuoo sp nţeziroyne 1oun eo1e1oq1j9 nnuod exe SI SI-0 (p) veaurje “pLy] e “uesţopnf inniisuoo [napeo urp ayejjeroods ap apimonns ap nes raeuurad eneo 9p “n[n110H19)] beorefeusure 15 uisrueqin 9p EISIUIOD 9189 9p UISIUEQIN 9P INNIEDIȚIIIOD POIEZIAE npuad exe] ajerirur rorțeziojne e nes IN[nJe91ŢI)199 e91219Q1J9 nmuod 19xe) [nuunşuena urp %0£ no ge3o 97s (€) seourţe “pp "ue uuozuoo “vusrueqin ap yeo1zi199 nun eau3unţaad n.nuod exe ]] i 000'1 21Sesedap 3129 „4 91e591y nnuad “tu/l9] 100 + pi ZU 000;1 21595gdop a1e5 „Uu 91e591y n.nuod “_uu/19] 100 + pl du 0001 ased pI-ZI VL -ZI AISNJ9u! “du 000'1 1$ 1s£ 2nuj (2 I-6 îL-6 Asnpour “du OSL 15 10s nu] (P| SL 6-L AlSnjoul “duu 00$ 1$ 1sc onuj (| L-9 L=9 Aisnjoul “du OS7 15 1S1 2nuj (q| + 9 - $ AISNDur “du OSI E[ eutd (el VISIUEGIN 3p [N3E91317.199 durjqo as aato n.uad ejejeadng GIOZ1INNV NULNAd TVOSIA 1VDd01 1NIIISNOD aa 1N0009 - SI07/LIZ "UN VADITI ALINAVIS NIAd ALINAVIS ANMANTAAIN ALVXAONI IMANTAAIN 9 /exeL ([) peoune pLp "ae w.roguo> “uusiueq.an 2p IN[n7E21319-199 E3.1.19q12 napuod exe] SIO7/LIT 23371 u!p £Lp "E u110u02 “4OTILLVZIAOLNY IS UOTAZIAV AOTALVIIALLIAD VAAVAAAITA NALNId VXVL £IC Ol ede ap 2199n9$ “SI pEL' LIS 0 Sul 6IL1-0 Yuoul9.13e 1S 110ds op oAEN “pl (8) unt 0Lp iv VdV Ad LUOASNVĂL ACU ADVOTCIIN 18-0 08-0 J0o115e [n.10799s up 10[9Snpo4d e o1eziJer219u109 2p in[nyourea eo1e19qIJ2 n.nuod exe] 18-0 08-0 10ygonpo1d op Injnyejsege e21e1oq!J9 nnuod exe ]] 7S0-0 0008 -0 du 00s a)sod njenAnoe gyuooşe giejeidns n) 7S0%-0 000% - 0 AlSnpour du 00$ e| ugd uijeuAnoe eyuoroze gjejerdns no BAIJDPAISIP 1$ 9AI9E9.199-1 LEMANDE o[e najuad exe] TS0%-0 000% - 0 eououiose aJe 15 ranoSorupo “ur0odod oerede “opo[na nnuod| Y0L8-0 0008 -0 dui 00S a1sod njenAnoe gyuoroze gjejerdns n)| IS0%-0 000% - 0 AISNJPuL du 00$ E] eued rien Anoe eyuoroje giejerdns n9] EDUBUIOSE 37|E 1$ 11179309 “U197ZId “3umuto “Lin.eq “oue.ne)sa4 napuad| 2aeul [E Epe[d op udur.19) — gouqnd otjeșuauri[e 2p IȘENADDE EdIEANSEJS9P PUlALid IBIȘEZII0)NE E EJENUE ESIEZIA/E21E19q1[2 N17ud Ex] AISNPPUL 19] 07 el Zuțd AISNPPUL 19] 07 e pupd areuoljouny ap aeylues J0jirjezioyne eare1oq![2 nnuod exe ]] EET GIOT'IANV NALNAd 1VDO'1 "INI 1ISNOD ad ALINAVLS ALVXAONI A IANIAAIN -a1- 1VOISIH 1N009 - SIOZ/LIT "UN VADAT NIăd ALIMAVLS A MNANIAAIN STOT/LIZ t3391 Up SLy "9-1 UL10gu0o ILYLIALLOV UONN VIAVANSYAISAA NALNAd UOTIILLVZIIOLIV VAUVAAAIIA NALNAd VXVL AISNOUL "19| 6 e] eugd AISNJOUI “19| 6 e pupd (91 heoUIȚe “Lp "Ie ULIOȚu02 “gsorpe IS g|epens gInye[ououou 9p IN[NIE9IŢI)199 Eore1oq![o nmuod exe] p109e1 3189914 n.puad “Alsnppui“19| €[ e] eued poe. areo217 nnuad “Asn[our19| €1 e] gugd (S1) esure “p/p "ue uozuoo| “nqeo uiud suniziAa[) 1$ 91u0Je[9) *gormoe[a 91319u9 “ooure) “oze3 “orezieueo “ede op 29qndj p[aţe1 e| ayuawesueaq 15 1npiooei ap apagionj puranid nezioyne 19un eare9q1[a n.nuad exe] 91jon1Jsuoo ap gyednoo gjeşerdns op je.ned nou 31e9917 nuad “AlSnJoui “19| 8 e] gued arjon.suoo ap gyednoo gjegeadns ap jened nou 2129813 nud “ASnpoul “19| 8 e pugd (1) veourţe “pLyp "e UL10zu09 * *10[9ure[991 15 10[ouuuy [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă