8 aprilie 2016

HCL 108/2016 Miercurea Ciuc adoptată

HOTĂRÂRE Nr. 108/2016 privind acordarea de scutire a impozitului pe teren pe anul fiscal 2016, pentru terenul aferent clădirilor restituite conform Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare pentru care proprieta

Denumire
Hotărârea nr. 108 din 2016 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
108 / 2016
Data
8 aprilie 2016
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis să acorde scutire de impozit pe teren pentru anul 2016 pentru terenul aferent clădirilor restituite conform Legii nr. 10/2001, cu condiția menținerii afectării terenului în interes public de către proprietar. Scutirea este valabilă pentru proprietarii care îndeplinesc cerințeleLegii nr. 227/2015 și procedurile fiscale aplicabile, așa cum a fost stabilit în rapoarte și hotărâri anterioare. Pentru locuitori, înseamnă că bugetul local va primi mai puține venituri din impozitul pe teren în acest an în zona clădirilor restituite, iar actul stabilește condițiile și termenele în care scutirea este acordată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Aprobarea acordării scutirii impozitului pe teren pentru anul 2016 pentru ASOCIAȚIA COMPOSESORALĂ BUNURILE PRIVATE DIN CIUC, CIF 17709458, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Mihai Eminescu nr. 2/A, județul Harghita, în sumă de 17.348 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC HOTĂRÂRE Nr. 108/2016 privind acordarea de scutire a impozitului pe teren pe anul fiscal 2016, pentru terenul aferent clădirilor restituite conform Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare pentru care proprietarul a menţine afectaţiunea de interes public Consiliul Local al municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25 martie 2016; Analizând Expunerea de motive a viceprimarului cu atribuții de primar al municipiului, în calitate de inițiator şi Raportul de specialitate nr. 4823/2016, întocmit de Direcţia Economică - Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri, privind acordarea de scutire de la plata impozitului pe teren, elaborat pe baza cererii înaintate de ASOCIAȚIA COMPOSESORALĂ BUNURILE PRIVATE DIN CIUC, CIF 17709458, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Mihai Eminescu nr. 2/A, județul Harghita și a P rocedurii de acordare a faci1ităţii fiscale pentru categoriile de contribuabili prevăzuți la a rt. 456 alin (2) lit. e, f, g și art. 464 alin. (2) lit.a,b,c din Legea nr. 227/2015, procedură prevăzută în anexa nr. 19 din HCL nr. 214/2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale în municipiul Miercurea Ciuc pe anul 2016. Pe baza rapoartelor comisiilor: - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - pentru sănătate, protecţia socială, tineret, sport, agrement, turism şi culte. Având în vedere prevederile: - art. 464 alin. (2) lit. a), din Legea 227/2015 privind Codul fiscal; - Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; - Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 27 din Legea nr. 273/2003 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii nr. 214/2015 a Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxelor speciale pentru anul 2016; În temeiul art. 36 alin.(2) lit.b, alin.(4), lit.c), art. 45 alin.(3), art.115 alin.(1) lit.b, din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 (1) Aprobarea acordării scutirii impozitului pe teren pentru anul 2016 pentru ASOCIAȚIA COMPOSESORALĂ BUNURILE PRIVATE DIN CIUC, CIF 17709458, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Mihai Eminescu nr. 2/A, județul Harghita, în sumă de 17.348 lei. Art.2 (1) Contribuabilul care beneficiază de scutire potrivit prevederilor art.1, are obligaţia de a achita obligaţiilor de plată datorate bugetului local care au termenele de plată depășite până la data solicitării scutirii. (2) În cazul în care pe parcursul anului fiscal pentru care s-a acordat scutirea se constată că intervine o modificare în situaţia contribuabilului, care are drept urmare neîncadrarea în prevederile prevederile art.464 alin (2) lit a) din Legea 227/2015, scutirea nu va fi aplicată, începând cu 1 ianuarie anului următor celei în care s-a produs modificarea. Contribuabilul are obligaţia de a declara acest lucru în termen de 10 zile de la modificările intervenite. Art.3 (1) Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul municipiului cu atribuții de primar şi Direcţia Economică - Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului judeţului Harghita în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate; b) Viceprimarului cu atribuții de primar, Antal Attila c) Direcţiei Economice-Serviciul Impozite, taxe şi alte venituri; d) Altor compartimente interesate precum și contribuabilului care beneficiează de scutire; e) Va fi adusă la cunoştinţă publică prin grija secretarului municipiului Miercurea- Ciuc, prin: - afişare la sediul autorităţii administraţiei publice locale; - prin intermediul paginii de Internet a Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc; - mass-media Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate-secretar FÜLÖP ÁRPÁD ZOLTÁN HIPPACH CHRISTIAN 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă