29 mai 2026 · Inițiator: Primar al Municipiului Lupeni, Lucian Marius Resmeriță

HCL 77/2026 Lupeni adoptată

Aprobarea Proiectului Tehnic și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI

Pe scurt

Se aprobă Proiectul Tehnic și Principalii Indicatori Tehnico-Economici pentru investiția „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”. Decizia înseamnă că primăria poate demara lucrările de modernizare în estul orașului, stabilind cadrul financiar și termenele estimate, iar execuția va avea impact asupra zonelor vizate, cu fonduri bugetate conform indicatorilor stabiliți. Cetățenii vor avea clar ce proiect se implementează, cât vor costa lucrările și când se preconizează finalizarea sau etapele principale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă documentația tehnico-economică – Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. (2) Se aprobă devizul general și principalii Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 77 din 2026 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
77 / 2026
Data
29 mai 2026
Inițiator
Primar al Municipiului Lupeni, Lucian Marius Resmeriță
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTĂRÂREA nr. 77/ 2026 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI” hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (19 voturi PENTRU) Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 81/ 2025 precum și Referatul de aprobare nr. 15.179/ 26 mai 2026 al domnului [NUME], Primar al Municipiului Lupeni prin care propune aprobarea Proiectului Tehnic și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; Analizând Raportul Direcției Generale Dezvoltare Locală, Servicii Publice nr. 15.543/ 29 mai 2026 din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico–financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; Ținând cont de: - Hotărârea Consiliului Local nr. 124/2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; - Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 213/ 2025 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI” prin care a fost înlocuită anexa 2 - Principalii indicatori tehnico- economici aferenți investiției; - Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 20/ 2026 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; Văzând contractul de finanțare nr. 3/ 607/ PTJ_P2/ NA/ JSO8.1/ PTJ_A25/ 04.05.2026 pentru proiectul „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; În baza prevederilor art. 45, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (1) lit. ”a” pct. (iv) și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnic-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și art. 136 din Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE Art. 1 – (1) Se aprobă documentația tehnico-economică – Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiții „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. (2) Se aprobă devizul general și principalii Indicatori tehnico-economici aferenți investiției “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. Art. 2 – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 3 – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara, Primarului Municipiului Lupeni, Direcției Tehnice, Direcției Generale Dezvoltare Locală, Servicii Publice și se aduce la cunoștință publică. Lupeni, 29 mai 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Prof. RODICA CÎMPEAN Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala