24 februarie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Lupeni, Lucian Marius Resmeriță

HCL 20/2026 Lupeni adoptată

Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției „REGENERARE…

Pe scurt

Se decide modificarea și completarea hotărârii din 2025 care aproba studiul de fezabilitate și principalii indici tehnico-economici pentru proiectul de „Regenerare urbană în zona de est a Lupeni” de fapt o corecție a investiției. Schimbările vizează ajustarea indicatorilor financiari și tehnici, urmând să se aplice aceleași obiective de regenerare în zonele de est, cu impact asupra bugetului local și a etapei de implementare. Pentru locuitori înseamnă eventuale ajustări ale alocării de fonduri publice, termene actualizate de execuție și posibile efecte asupra lucrărilor din zonă, în funcție de noile parametri autorizați.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2026 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
20 / 2026
Data
24 februarie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Lupeni, Lucian Marius Resmeriță
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Lupeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTĂRÂREA nr. 20/ 2026 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor Indicatori tehnico-economici aferenți investiției „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI” hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (18 voturi “PENTRU”) Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 28/ 2026 precum și Referatul de aprobare nr. 5295/ 23 februarie 2026 al domnului [NUME], Primar al Municipiului Lupeni prin care propune modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor Indicatori tehnico-economici ai obiectivului „REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; Analizând Raportul nr. 5321/ 24 februarie 2026 al Direcției Generale Dezvoltare Locală, Servicii Publice din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico–financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; Având în vedere: - Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; - Hotărârea Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 213/ 2025 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI” prin care a fost înlocuită anexa 2 _Principalii indicatori tehnico- economici aferenți investiției; - adresa ADR Vest nr. 2026NOF003090/ 20.02.2026 de solicitare clarificări în cadrul etapei de contractare pentru proiectul cod SMIS 353292, cu titlul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI”; - prevederile HG nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul – cadrul al documentațiilor tehnico- economice aferenet obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; Văzând prevederile Ghidului Solicitantului pentru Apelul de proiecte “Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare” aferent Programului Tranziție Justă 2021-2027, Prioritățile 1-6: Atenuarea impactului socio- economic al tranziției la neutralitatea climatică, Acțiunea “Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”; În baza prevederilor art. 45, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (1) lit. ”a”pct. (ii) și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare și conținutul – cadru al documentațiilor tehnic-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și art. 136 din Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE Art. I – Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a Principalilor indicatori tehnico economici pentru obiectivul “REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA DE EST A MUNICIPIULUI LUPENI, în sensul înlocuirii Anexei nr. 1 cu Anexa la prezenta hotărâre. Art. II – Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 124/ 2025 rămân neschimbate. Art. III – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. IV – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara, Primarului Municipiului Lupeni, Direcției Tehnice, Direcției Dezvoltare Locală, Servicii Publice, Serviciului Achiziții, Investiții, Lucrări, Patrimoniu și se aduce la cunoștință publică. Lupeni, 24 februarie 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Prof. ANCA ELENA CORDEA Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala