HCL 272/2025 Giurgiu adoptată
Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.17 din 30.01.2025
- Denumire
- Hotărârea nr. 272 din 2025 a Consiliului Local Giurgiu
- Emitent
- Consiliul Local Giurgiu
- Număr
- 272 / 2025
- Data
- 30 octombrie 2025
- Localitate
- Giurgiu, județul Giurgiu
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii nr.17 din 30.01.2025 privind delegarea gestiunii iluminatului public către Giurgiu Servicii Publice S.A. (ulterior reorganizată în Giurgiu Servicii Publice SRL), inclusiv schimbarea formei juridice și pulsea de acțiuni aferente, potrivit legii. Pentru locuitori, asta înseamnă clarificări despre cine e responsabil cu iluminatul public, eventual influențe asupra costurilor, termenelor de înfăptuire a proiectelor și zonele afectate de eventuale investiții sau lucrări, conform procedurilor legale în vigoare.
Documente
- hcl Hcl-272-fs.pdf
Text
ROMÂNIA
Judeţul GIURGIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
HOTĂRÂRE
privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Giurgiu nr.17 din 30.01.2025
CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI GIURGIU
întrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrată la
nr.119.474/29.10.2025;
- raportul de specialitate al Direcţiei Servicii Publice, Serviciul Monitorizare
Servicii Publice înregistrat la nr.119.607/29.10.2025;
- avizul comisiei pentru administratie publică locală, juridic şi de disciplină;
- avizul comisiei buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat;
- avizul comisiei de servicii publice, muncă şi protecţie socială;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.17 din 30.01.2025 privind
delegarea gestiunii, prin atribuirea directă a Serviciului de iluminat public în
Municipiul Giurgiu către Societatea Giurgiu Servicii Publice S.A., având ca acționar
majoritar Municipiul Giurgiu;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.196 din 14.08.2025
privind aprobarea achiziţionării de către Municipiul Giurgiu a unui pachet de 90
acţiuni deţinute de Societatea Giurgiu Construcții Edilitare S.R.L. la Societatea
Giurgiu Servicii Publice S.A.;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.220 din 11.09.2025
privind schimbarea formei juridice a Societăţii Giurgiu Servicii Publice S.A. în
Societate cu Răspundere Limitată, având ca acţionar unic Municipiul Giurgiu;
- Încheierea nr. 836116 din 17.10.2025 a Oficiului Registrului Comerţului de le
lângă Tribunalul Giurgiu;
- Certificatul de înregistrare al Societăţii Giurgiu Servicii Publice S.R.L.;
- prevederile art. art.1 alin.(2), lit. f, art.3, alin.(1), art.8, alin.(1) și (3), lit.d, art.22,
alin.(1), alin.(2), lit.a, art.23, alin.(1), lit.a, art.24, alin.(1), art.28, alin.(1), alin.(2), lit.b,
alin.(211) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată
cu modificări şi completări ulterioare;
- prevederile art.1, alin.(2) și (3), art.2, alin.(1), art.5, art.8, art.10, lit.d și Iit.f,
art.16, alin.(1), lit.a și alin.(2), art.17, alin.(2), art.19, alin.(1) — (3), art.25, art.26,
alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.230/2006 a serviciului de iluminat public, cu modificări
și completări ulterioare.
În temeiul art.129, alin.(2), lit.„a”, lit.„c” şi lit.„d” și alin.(3), lit.„d” și art.196, alin.(1)
lit.„a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
2
HOTĂRĂŞTE:
Art.|. Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al
Municipiului Giurgiu nr.17 din 30.01.2025, după cum urmează:
1. Titulatura Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.17 din
30.01.2025, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Hotărâre privind aprobarea gestiunii directe a Serviciului de Iluminat
public în Municipiul Giurgiu şi atribuirea acestuia către Societatea Giurgiu
Servicii Publice S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Giurgiu”.
2. Studiul de oportunitate privind gestiunea Serviciului de iluminat public în
Municipiul Giurgiu prevăzut în Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Giurgiu nr.17 din 30.01.2025, se modifică, se completează și se înlocuiește cu Anexa
1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
3. Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.17 din
30.01.2025 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art.2. Se aprobă modalitatea de gestiune a Serviciului de iluminat public
în Municipiul Giurgiu sub forma gestiunii directe”.
4. Artticolul 5 din Hotărârea Consiliului Local ai Municipiului Giurgiu nr.17 din
30.01.2025 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art5. Se aprobă atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii
Serviciului de iluminat public în Municipiul Giurgiu către Societatea Giurgiu
Servicii Publice S.R.L., având ca asociat unic Municipiul Giurgiu”.
5. Atât în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Giurgiu nr.17 din
30.01.2025 cât și în anexele 1 — 4, parte integrantă a acesteia, sintagma „Societatea
Giurgiu Servicii Publice S.A.” se înlocuiește cu „Societatea Giurgiu Servicii Publice
S.R.L.”
Art. II. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului — Judeţul Giurgiu
în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului
Giurgiu, Direcţiei Servicii Publice — Serviciul Monitorizare Servicii Publice, Direcţiei
Patrimoniu şi Direcţiei Economice din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului
Municipiului Giurgiu și Societăţii Giurgiu Servicii Publice S.R.L., pentru ducerea la
îndeplinire.
PREŞECIINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETĂR GENERAL,
Muscalu lonel Băic&aniu Liliana
Giurgiu, 30 octombrie 2025
Nr. 272
Adoptată cu un număr de voturi pentru, voturi împotrivă şi abţineri,
din totalul de consilieri prezenţi
Anexa La E:CL.M, db 120.10 (095
STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND GESTIUNEA
SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC IN
MUNICIPIUL GIURGIU
CAPITOLUL I- DATE GENERALE
1.1 OBIECTUL STUDIULUI DE OPORTUNITATE
Obiectul prezentului studiu de oportunitate este reprezentat de fundamentarea
necesităţii şi oportunității în ceea ce priveşte modalitatea de gestiune a Serviciului de
iluminat public pentru următoarele activităţi pe teritoriul U.A.T. Giurgiu :
- Huminatul stradal-rutier;
Iluminatul stradal- pietonal;
Iluminatul arhitectural;
Iluminatul ornamental;
Iluminatul ornamental — festiv.
Întreţinerea sistemului de iluminat public cuprinde întreţinerea şi reparația
iluminatului căilor de circulaţie rutieră şi pietonală.
Iluminatul arhitectural cuprinde întreţinerea echipamentelor actuale pentru
iluminatul arhitectural al unor obiective din municipiul Giurgiu .
Iluminatul ornamental / festiv cuprinde realizarea iluminatului festiv pentru
sărbătorile de iară şi asigurarea energiei electrice cu ocazia sărbătorilor şi / sau
evenimentelor culturale, sportive religioase etc, organizate sau sprijinite de municipiul
Giurgiu. Cu ocazia acestor evenimente şi sărbători va fi asigurat şi personal operativ de
intervenţie .
1.2 SCOPUL STUDIULUI DE OPORTUNITATE
Autorităţile admistraţiei publice locale au obligaţia de a stabili şi de a aplica strategia
pe termen mediu şi lung pentru extinderea, dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de
iluminat public, ţinând seama de planurile de urbanism şi amenajarea teritorului, de
programele de dezvoltare economico — socială a localităţilor, de cerinţele serviciului de
iluminat public, de evoluţia acestora, precum şi de folosirea tehnologiilor cu consumuri
energetice reduse şi emisii minime de noxe.
Elaborarea Studiului de Oportunitate privind gestionarea serviciului de iluminat
public are drept scop:
e dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a sistemului de iluminat public
din Municipiul Giurgiu, în concordanţă cu programele de dezvoltare economico-socială
a minicipiului, precum şi a infrastructurii aferente acestuia;
eridicarea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calităţii vieții;
“creşterea gradului de securitate individuală şi colectivă în cadrul comunităților
locale, precum şi a gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi pietonale;
punerea în valoare, printr-un iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice şi
peisagistice ale localităţii, precum şi marcarea evenimentelor festive, a sărbătorilor legale
sau religioase;
e susținerea şi stimularea dezvoltării economico-sociale a localităților;
e funcționarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficiență
economică a infrastructurii aferente serviciului;
*transpareaţa, consultarea şi antrenarea în decizii a cetăţenilor;
e satisfacerea în condiții optime a nevoilor populaţiei precum şi a instituţiilor publice
şi agenţilor economici de pe raza administrativ — teritorială a municipiului pe care îi
deserveşte prin serviciul de iluminat public;
e gestionarea serviciului de iluminat public local pe criterii de competitivitate şi
eficienţă managerială ;
îmbunătăţirea condiţiilor de viață ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi
eficienţei iluminatului public local;
e promovarea reabilitării infrastructurii aferente sistemului de iluminat public local;
e menţinerea serviciului de iluminat public la indicatorii de performanţă propuşi.
Eficienţa serviciului de iluminat public influenţează în mod direct mediul economic
şi social al unităţii administrativ — teritoriale. Calitatea iluminatului ca şi serviciu
comunitar poate determina în mod cert creşterea nivelului de siguranţă la nivel local,
descurajînd săvârşirea de infracţiuni şi contravenţii în spațiul public .
1.3 PREZENTAREA MUNICIPIULUI GIURGIU
Municipiul Giurgiu este unitate administrativ — teritorială cu personalitate juridică.
Municipiul GIURGIU are iniţiativă în ceea ce priveşte administrarea intereselor
publice locale exercitând, în condiţiile legii, autoritatea în limitele administrativ-
teritoriale stabilite.
Administraţia publică a municipiului Giurgiu se întemeiază pe principiile
autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor
administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în probleme locale de
interes deosebit.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală la nivelul
municipiului sunt :
- Consiliul local al municipiului Giurgiu, ca autoritate deliberativă;
- Primarul municipiului Giurgiu ca autoritate executivă, organe alese conform legii.
Consiliul local şi primarul funcționează ca autorități administrative autonome și
revolvă treburile publice din municipiu, în condiţiile prevăzute de lege .
Primăria constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, formată din
primar, viceprimar, secretar general şi aparatul propriu de specialitate al primarului.
Aparatul de specialitate al primarului duce la îndeplinire hotărârile Consiliului local
şi dispoziţiile primarului, gestionând problemele curente ale colectivităţii în care
funcţionează.
Autorităţile administraţiei publice locale ale municipiului Giurgiu au dreptul și
capacitatea efectivă de a rezolva și gestiona în nume propriu şi sub responsabilitatea lor
o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivități locale pe care o
reprezintă.
1.4 CADRUL LEGISLATIV
În prezent activitatea serviciului de iluminat public din municipiului se desfășoară
în conformitate cu prevederile actelor normative prezentate în continuare:
Legea nr. 123/2012 — Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificări și
completări ulterioare;
Legea nr. 230/ 2006 — Legea serviciului de iluminat public cu modificări și
completări ulterioare;
H.G. nr. 246/2006 — pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea
dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice;
Legea nr. 51/2006 — Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Ordinul nr. 77/2007 — privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire,
ajustare sau modificare a valorii activităţilor serviciului de iluminat public;
Ordinul nr. 86/2007 — pentru aprobarea Regulamentului — cadru al serviciului de
iluminat public;
Ordinul nr. 87/2007 — pentru aprobarea Caietului de sarcini — cadru al serviciului de
iluminat public.
1.5 SERVICII COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE
Serviciile comunitare de utilităţi publice (serviciile de utilităţi publice) sunt definite
ca totalitatea acţiunilor şi activităţilor reglementate prin care se asigură satisfacerea
nevoilor de utilitate şi interes public general ale colectivităţii locale cu privire la:
- alimentarea cu apă;
- canalizarea şi epurarea apelor uzate;
- procesarea apelor uzate;
- colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale;
- alimentarea cu energie termică în sistem centralizat;
- alimentarea cu gaze naturale;
- salubrizarea localităţilor;
- transportul public de călători;
- Numinatul public.
Participanţii la realizarea serviciilor de utilități publice sunt:
- autorităţile administraţiei publice locale;
- utilizatorii serviciilor comunitare de utilităţi publice;
- operatorii serviciilor comunitare de utilităţi publice;
- A.N.R.S.C.
Serviciile de utilităţi publice fac obiectul unor obligaţii specifice de serviciu public
tratament, promovării accesului universal şi a drepturilor utilizatorilor şi au următoarele
particularităţi: au caracter economico- social; răspund unor cerinţe şi necesități de interes
şi utilitate publică; au caracter tehnico-edilitar; au caracter permanent și regim de
funcţionare continuu; presupun existența unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;
aria de acoperire are dimensiuni locale; sunt în responsabilitatea autorităţilor
administraţiei publice locale; sunt organizate pe principii economice și de eficiență în
condiţii care să le permită să îşi îndeplinească misiunile și obligaţiile specifice de serviciu
public; modalitatea de gestiune este stabilită prin hotărâri ale autorităților deliberative ale
administraţiei publice locale; sunt furnizate/prestate pe baza principiului beneficiarul
plăteşte”; recuperarea costurilor de exploatare şi de investiţie se face prin preţuri și tarife.
Măsura poate implica elemente de natura ajutorului de stat, situaţie în care autoritățile
administraţiei publice locale solicită avizul Consiliului Concurenţei.
Serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorității administraţiei
publice locale şi se înființează, se organizează şi se gestionează potrivit hotărârilor
adoptate de autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de gradul
de urbanizare, de importanţa economico-socială a localităţii, de mărime şi de gradul de
dezvoltare a acesteia şi în raport cu infrastructura tehnico- edilitară existentă.
CAPITOLUL II - SERVICIUL DE ILUMINAT PUBLIC
2.1 SERVICIUL DE ILUMINAT PUBLIC
Legea nr. 230/ 2006 a serviciului de iluminat public stabileşte în cuprinsul art. 8,
alin. (1) o competență exclusivă a autorităţii administraţiei publice locale în privința
înființării, organizării, coordonării, monitorizării şi controlului funcționării serviciului de
iluminat public de la nivelul unității administrativ — teritoriale. Totodată, în sarcina
autorității publice locale, legea impune și atributul dezvoltării, modernizării, administrării
şi exploatării serviciului de iluminat public, astfel încât parametrii reali ai acestui serviciu
să fie în acord cu principiile enunțate în art. 9 şi art. 10 din cuprinsul Ordinului nr. 86 din
20.03.2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de
Gospodărire Comunală.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate aşadar ope legis să asigure
gestiunea serviciului de iluminat public pe criterii de competitivitate şi eficiență
economică și managerială, având ca obiectiv atingerea şi respectarea indicatorilor de
performanţă a serviciului, stabiliţi prin contractul de delegare a gestiunii, respectiv prin
hotărârea de dare în administrare, în cazul gestiunii directe şi implicit prin legislaţia
menţionată anterior.
În conformitate cu prevederile art. 10, lit. d) din Legea 230/2006 a serviciului de
iluminat public, în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale intră adoptarea/
emiterea hotărârilor/dispoziţiilor, privind darea în administrare sau delegarea gestiunii
serviciului de iluminat public precum şi încredințarea exploatării bunurilor aparținând
patrimoniului public sau privat al localităţilor aferente serviciului, conform prevederilor
legale în vigoare.
Dispoziţiile art. 10 lit. d) din Legea 230/2006 sunt prevăzute în mod complementar
celor de la lit. h) a aceluiaşi articol, unde se prevede o responsabilitate a autorităţii publice
locale în privinţa gestionării contractului de delegare a gestiunii serviciului, astfel încât
în ipoteza nerespectării obiectivelor stabilite prin convenția în cauză, prin regulament,
caiet de sarcini sau chiar lege, autoritatea să aibă posibilitatea denunțării unilaterale.
Totodată autoritatea publică care adoptă soluţia delegării serviciului are obligaţia de a
verifica respectarea permanentă a indicatorilor de performanță ai serviciului de către
persoana juridică care a preluat gestiunea.
În definitiv, norma legală, respectiv Ordinul 86/2007, stabileşte în art. 4, alin. (3) că
în vederea asigurării criteriilor de performanță ale sistemului de iluminat aşa cum au fost
menţionate anterior, indiferent de forma de gestiune "autorităţile administrației publice
locale vor urmări obţinerea unui serviciu de iluminat public corespunzător interesului
general al comunităţilor locale pe care le reprezintă, în conformitate cu legislaţia în
vigoare și cu reglementările C.L.E. ”.
Gestiunea serviciului de iluminat public se poate realiza prin două modalităţi:
= gestiunea directă;
= gestiune delegată ;
Este de subliniat faptul că toate activităţile specifice serviciului de iluminat public,
indiferent de forma de gestiune adoptată se organizează şi se desfăşoară în conformitate
cu prevederile regulamentului-propriu şi ale caietului de sarcini, elaborate și aprobate de
consiliul local, în baza regulamentului- cadru şi a caietului de sarcini-cadru al A.N.R.S.C.
Gestiunea directă - presupune asumarea nemijlocită de către autoritatea publică
locală a sarcinilor şi responsabilităţilor cu privire la înființarea, organizarea, finanțarea,
coordonarea, administrarea, gestionarea, exploatarea şi asigurea funcţionării serviciului
de iluminat public.
Gestiunea delegată — presupune transferul din partea autorităţii administrației
publice locale, în baza unui contract de delegare a gestiunii (contract de concesiune),
unuia sau mai multor operatori cu statut de societăți comerciale cu capital public, privat
sau mixt, sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la prestarea, exploatarea și
administrarea sistemului de iluminat public.
2.2. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT
PUBLIC
Serviciul de iluminat public se organizează și funcţionează cu respectarea
principiilor stabilite în Legea nr. 51/ 2006.
Organizarea și desfăşurarea serviciului de iluminat public trebuie să asigure
satisfacerea unor cerinţe și nevoi de utilitate publică ale comunităţilor locale şi anume :
- ridicarea gradului de civilizaţie, a confortului şi a calităţii vieții;
- creşterea gradului de securitate individuală şi colectivă în cadrul comunităţilor
locale, precum şi a gradului de siguranţa circulaţiei rutiere şi pietonale;
- punerea în valoare prin iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și
peisagistice, precum şi marcarea evenimentelor festive şi a sărbătorilor legale sau
religioase;
- susţinerea și stimularea dezvoltării economico- sociale a sistemului de iluminat
public;
- funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă, rentabilitatea şi eficiența
economică a infrastructurii aferente serviciului.
Înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcționării
serviciului de iluminat public la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, precum și
înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea și exploatarea sistemelor de
iluminat public întră în competenţa exclusivă a autorităților administraţiei publice locale.
Potrivit actelor normative, respectiv Legea serviciului de iluminat public nr.
230/2006 şi Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice - gestiunea
serviciului de iluminat public se realizează prin gestiune directă sau prin gestiune
delegată. Alegerea formei de gestiune a serviciului de iluminat public se face prin
hotărâre a consiliului local .
Diferenţa fundamentală care există între gestiune directă şi gestiunea delegată, în
cazul serviciului public, este că, dacă în prima ipoteză autoritatea publică locală păstrează
în patrimoniul ei toate obligaţiile privind îndeplinirea obiectivelor din lege, implicit
responsabilităţile de finanţare și întreţinere, în cea de-a doua ipoteză, operatorul public
sau pri
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 268/2025Modificarea Hotărârii nr.282/24.09.2009 cu modificările ulterioare, privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajare a…HCL 269/2025Aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2025HCL 270/2025Aprobarea rectificării bugetului centralizat al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și…HCL 271/2025Aprobarea Contului de execuție consolidat al Bugetului de venituri și cheltuieli pentru trimestrul III 2025HCL 273/2025Aprobarea Bilanțului real, tehnologic și optimizat pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică și a perderilor…HCL 274/2025Aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 2.229.837 lei, în conformitate cu prevederile art.1 din Ordonanța de Urgență a…HCL 275/2025Declanșarea procedurii de atribuire a 30 de autorizații taxi pentru transportul de prtsoane în regim taxi în Municipiul GiurgiuHCL 276/2025Acordarea Avizului Consiliului Local Giurgiu pentru prestarea de servicii funerare de către societatea Alex & Sofia Asalt 2021…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.