Aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii „ÎNFIINŢARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘII, JUDEŢUL OLT”, aprobat pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare și…
Pe scurt
Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții „Înființare centru de colectare prin aport voluntar în comuna Găvănești, județul Olt”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Apel nr. PNRR/2022/C3/1.1.A. Asta înseamnă pentru locuitori că proiectul poate implica cheltuieli din fonduri europene pentru crearea unui centru de colectare a deșeurilor; detaliile de costuri și termene sunt stabilite în devizul actualizat, iar implementarea depinde de aprobările ulterioare și de contractele încheiate. Zonele afectate, numărul de beneficiari și impactul financiar vor fi clarificate în documentația tehnico-economică și în contractele de achiziție aferente investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Anexa | la prezenta Hotărâre, reprezentând Devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘTI, JUDEŢUL OLT”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 7 din 2025 a Consiliului Local Găvănești
Titlu oficial
Hotărâre pentru aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii „ÎNFIINŢARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘII, JUDEŢUL OLT”, aprobat pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă Apel nr. PNRR/2022/C3/1.1.A
ROMÂNIA
JUDEȚUL OLT
CONSILIUL LOCAL GĂVĂNEŞTI
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Devizului general actualizat pentru obiectivul de investiţii
„ÎNFIINŢARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘII, JUDEŢUL OLT”,
aprobat pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă Apel nr. PNRR/2022/C3/1.1.A
Consiliul Local Găvăneşti , judeţul Oit, întrunit in şedinţa extraordinară convocata de indata
pentru data de 14.02.2025;
Având în vedere:
-referatul de aprobare al Primarului Comunei. Găvănești si raportul compartimentului de
specialitate ;
-Hotărârea Consiliului Local Găvănești nr. 57/31.10.2022 pentru aprobarea implementării
proiectului: „ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘTI,
JUDEȚUL OLT”;
-Hotărârea Consiliului Local Găvănești nr. 52/30.08.2024 pentru aprobarea devizului general
„actualizat în urma finalizării procedurilor de achiziție publică proiectului: „ÎNFIINȚARE CENTRU DE
COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘTI, JUDEȚUL OLT”;
-Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2367 /2022 pentru aprobarea Ghidului
specific privind regulile și condiţiile aplicabile finantarii din fondurile europene aferente Planului
Naţional de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/|.l.A pentru
subinvestiția [.1.A "Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar, Investitia 1.1
„Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor
municipale la nivel de judet sau la nivel de orașe/comune', Componenta 3. Managementul
deșeurilor („Ghid specific");
-Contractul de finanţare nr. C3I1 A0122000350;
-Contractele de achiziție încheiate pentru obiectivul investitii: „ÎNFIINȚARE CENTRU DE
COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEȘII, JUDEȚUL OLT”;
In conformitate cu prevederile art. 44-45 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locate, cu
modificarile si completarile ulterioare, ale art. 10 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si
continutul — cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investitii finantate din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Tinand cont de avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Gavanesti ;
În temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (2), lit. d) raportat la alin. (7), lit. e), art.139 alin. (3), lit. d) si
art.196 alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare
HOTARASTE:
Art.1. Se aprobă Anexa | la prezenta Hotărâre, reprezentând Devizul general actualizat pentru
obiectivul de investiţii ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA
GĂVĂNEȘTI, JUDEŢUL OLT”.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „ÎNFIINȚARE CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT
VOLUNTAR ÎN COMUNA GĂVĂNEŞTI, JUDEŢUL OLT” în cuantum de 4572776,81 lei cu TVA din care:
* 3830914 leifără TVA, respectiv 4554926,81 lei cu TVA, valoare eligibilă prin PNRR;
e 15000 leifără TVA, respectiv 17850 lei cu TVA, valoare neeligibilă.
Art.3. UAT Comuna Găvăneşti va asigura toate resursele financiare reprezentând cofinanţarea
proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului.
Art. 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Olt, Primarului
comunei Găvănești, și va fi adusă la cunoștința publică, în condiţiile legii.
Pl "EDINTA,
entin ,
Contrasemnează,
cretar ger gpgjiiimaimraaiaiiiia Găvănești
jr. !
Nr.7
Data: 14.02.2025
Adoptată în ședința publică extraordinară convocata de indo eee aaa ae 14.02.2025 cu un
numar de 1! voturi „pentru”, O voturi ,, impotriva “ , O voturi „„abţinere”, cu participarea a 1] consilieri locali
dintr-un numar de 11 in funcţie.
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 7/14.02.2025)
Semnatura
Nr persoanei
eri Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa
: efectueze
o ph 2
1 Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate n simpla 14.02.2025
X absoluta n calificate?
2 |Comunicarea catre primar?) 03.03.2025
3 |Comunicarea catre prefectul judetului3) 03.03.2025
4 |Aducereala cunostinta publicat) +5) 03.03.2025
5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual4)+5)
5 Hotararea devine obligatories) sau produce efecte juridice”), 03.03.2025
dupa caz
Exirase din Ordonanta de urgenta a Guvemului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile
si completarile ulterioare:
") Art. 139 alin. (1): „In exercitarea atributiilor ce îi revin, consiliul local adopta hotarari, cu majoritate
absoluta sau simpla, dupa caz.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotararile privind dobandirea sau instrainarea drepiului de
proprietate in cazu! bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea calificata definita la
art. 5 lit. dd), de doua treimi din numarul consilierilor locali in functie."
2) Art. 197 alin. (2): „Hotararile consiliului local se comunica primarului,"
3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul genera! al comunei comunica hotararile consiliului local al
comunei prefectului in cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii ...
4) Art. 197 alin. (4): „Hotararile ... se aduc la cunostinta publica si se comunica, in conditiile legii, prin
griia secretarului general al comunei.“
5) Art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotararilor ... cu caracter individuai catre persoanele carora li se
adreseaza se face in ce! mult 5 zile de la daia comunicarii oficiale catre prefeci."
&) Art. 198 alin. (1): „Hotararile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunostinta publica."
7) Art. 199 alin. (2): „Hotararile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicarii
catre persoanele carora li se adreseaza.
A Sote
EET 223 = POEEITRICIZETI STI CE: PICE)
RIZETEZAIICAI
aaa EFECT
EEE ETA se aa Lai oaia —Za|
055 250 i = : - o iiaoai i
EEZII S10uevo No
ovoszsz jovosz pa tau nuă nora vel
rca jarasare CC IE) MIEZ
ș mea 3]
ee eee apajezane 6 copios pe “inpioe ned mas ESI
CVA E AEO ae EIB Du
evsczs evo up 40) 60- lopanasteo 3 ia ate iunie ea 3
ALE EI TERREI EEE TO)
ocara: loco maus op o ien vene nano ua nisi
vrefeeur e Pe ioauoo aud 255 iozea ed 25
erscz EST CE ARE 0 O) EET
i di ouo „SP 10ug12n) Wsuleo plomuco nmued OSI Fuuereje eo "725|
i
cca oo tuse pupa eee orzutsep 6 afevtoţtueo 75
aceea eee Sua PE OR 353 GER 75]
EX 655 TETIERE SEDERE TE
i
ezeaoa |izraza ep ormzuate anim jareea 4 fpnnauoo e pană 4-15
ES ZA 7II EEa CRIEE 05 3T îi
CE EI mouevo'mo
ETĂ esa E SERI el
CEZ E Ta 5%]
îi PR IEI a
00: sijseoeu nu seo ajeuojiauny tă sojoouyey ayueuzedie;2e “eferan | id
lopisvozi |orisozuz teava șsazau ase jeuoioun 6 efon aprecia etetan | e
255 SEA SE STEA 27]
ZE Ic EEE TIR |]
CE Za noua muloi
ovoazez _ joooszv “nuină ep epleba — Zac]
EREU a 35 FREE
ovaz ovoee aapa ap aaa 'fpeasa op opel IPhu20 ap puiBovă| 7 pe
su pu oz 6 uromaud mois aauud
oscaz Czzză EL ai DCI
acer” Ea AER ERE Ip Ezra E | 5]
e5a55: azat5: ERIN RUE e
655; [ZEI zi]
[E 25021 Ca TPI as en| 2]
ovocasi __ jpeose RE i
EI EEEĂ =
Ea 95E|
- ae TREE!
oossza joosezz 18 ham mpezol » ompe ep Bon) sanoutien| 55
coacerea poafe aer rea ee imunoea__ PC
oooseizs [ovosee ese]
Să [ZI EzI
ETA 555; ss]
oc sceisse post =]
Că CI |
ETA 555: E]
ooocv: ocosr -uzpa sp omul nud ergea țiodne-emieunaca| E]
ELEEĂ [ESCA ERE TIRIE SAY ET
E TEPR RE EEE]
ETA EA ta 35 TES E TE
ovoszvi __ joooacz ans] ve
EZ SD Z10uaeo 1104
ZEII ZA ai ş EZITA MICII
555 75 pfiiă 1300723101
EX EEE s RET ZE CIA SICA
ooa oara ga i. sous sI pypueie) saisanpe 1 npipatu eiaud rue pațeusuny |
ză EX z = a
EZEX CZE FI Di
EI ca a EI > z D
7 e
Ca 1ne%p ap2ORrexdeaara 1 o pode? mauurua Eau)
ma | ua mamaia |. va.
No 1NI3aNr USA? YMAPO2 NANO AO N 3933102 nu aut
[ez zi ra brd i
MOLVZTIILN23 TVUIN3D ZINA
uS2hyAYo YNENOD 1Vn mereuea
Pe Ara vos, : meet
POT 30-77 PT Lam DOI 1 XP
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.