24 august 2023

HCL 50/2023 Găvănești adoptată

Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în comuna Găvănești, Olt, precum și valoarea totală a proiectului, în baza anexelor…

Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în comuna Găvănești, Olt, precum și valoarea totală a proiectului, în baza anexelor oficiale ale hotărârii. Pentru locuitori, înseamnă un pas în plus spre un centru unde să predai deșeurile voluntar, cu bugete și termene stabilite în documentație; proiectul va fi finanțat din fonduri publice, iar implementarea va urma etapele prevăzute, cu termene comunicate în hotărâre. Deocamdată, nu sunt specificate zone exacte sau termene de execuție în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentatia tehnico-economica - Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investitii “ Înființare centru de colectare prin aport voluntar în comuna Găvănești, judeţul Olt *', conform Anexei nr.1 la prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Găvănești

Denumire
Hotărârea nr. 50 din 2023 a Consiliului Local Găvănești
Titlu oficial
HCL 50/2023
Emitent
Consiliul Local Găvănești
Număr
50 / 2023
Data
24 august 2023
Localitate
Găvănești, județul Olt
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Găvănești

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL OLT CONSILIUL LOCAL GAVANESTI HOTARARE privind aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “Înfiinţare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Găvănești, judeţul Olt ” Consiliul Local al Comunei Gavanesti, judetul Olt , intrunit in sedinta ordinara din data de 24.08.2023; Analizand referatul de aprobare al Primarului comunei Gavanesti si raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gavanesti, judetul Olt; Avand in vedere : -Hotararea Consiliului Local Gavanesti nr. 57/31.10.2022 pentru aprobarea implementarii proiectului “Înființare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Găvănești, județul olt” -Studiul de Fezabilitate si devizul general centralizator —cheltuieli eligibile scenariul A al obiectivul de investitii “Înfiinţare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Găvănești, judeţul Olt ” intocmite de catre S.C. NILISIS PLAN S.R.L; -avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Gavanesti; Tinand cont de prevederile : -art. 44 alin.] din Legea 273/2006 privind finantele publice locale ; -art. 5, art. 7 si art. 10 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul — cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investitii finantate din fonduri publice; In temeiul prevederilor art.129.alin.(1) si alin(2) lit.b coroborat cu alin (4) lit.d) , art.139 alin.] si art.196 alin(1) lit.a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare ; HOTARASTE: Art.1. Se aprobă documentatia tehnico-economica - Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investitii “ Înființare centru de colectare prin aport voluntar în comuna Găvănești, judeţul Olt *', conform Anexei nr.1 la prezenta hotarare. ; Art.2. Se aproba indicatorii tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii “ înființare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Găvănești, judeţul Olt "', conform Anexei nr.2, care face parte integranta din prezenta hotarare ; Art.3. Se aproba valoarea totala a proiectului, conform Devizului General Centralizator al investitiei , Anexa nr. 3 la prezenta Hotarare ;, Art.4.Prezenta hotarare se comunica, prin intermediul secretarului general al comunei Gavanesti, in termenul prevazut de lege, primarului comunei Gavanesti, Institutiei Prefectului - judetul Olt si se aduce la cunostinta publica prin afisarea la sediul primariei comunei Gavanesti, precum si pe pagina de internet www.primariagavanesti. ro. PREŞEDINTE DE Olteanu C Contrasemnează Secretar general al comunei Găvănești, Jr. GhitălCistiana Nr, 50 Data: 24.08.2023 Adoptată în sedinta publică ordinară din data de 24.08.2023 cu un număr de 11 voturi „pentru”, O voturi ,, împotrivă ", O voturi „abţinere”, cu participarea a 11 consilieri locali dintr-un numar de 1! în funcţie. PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 50/24.08.2023) Semnatura Nr persoanei E a Operatiuni efectuate Data Z2/LL/AN responsabile sa i efectueze procedura 0 [i 2 3 Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate a simpla 1_ absoluta a caliieataz 74,6.2028 2__|Comunicarea catre primar2) 11.09.2023 | (3__|Comunicarea catre prefectul judetului3) 11.09.2023 | 4__JAducerea la cunostinta Publicat) +5) 11.09.2023 Ş 5__|Comunicarea, numai in Cazul celei cu caracter individual) +5) Să Hotararea devine obligatorie) sau produce efecte juridice”), 6 e pă 11.09.2023 Ali Extrase din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare: ') Art. 139 alin. (1): „In exercitarea atributiilor ce ii revin, consiliul local adopta hotarari, cu majoritate absoluta sau simpla, dupa caz. | (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotararile privind dobandirea sau instrainarea dreptului de proprietate in cazul bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea calificata definita la art. 5 lit, dd), de doua treimi din numarul consilierilor locali in functie.“ *) Art. 197 alin. (2): „Hotararile consiliului local se comunica primarului,“ ?) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunica hotararile consiliului local al Comunei prefectului in cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii ... ke *) Art. 197 alin. (4): „Hotararile »„ se aduc la cunostinta publica si se comunica, in conditiile legii, prin N arija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotararilor ... cu caracter individual catre persoanele carora li se adreseaza se face in cel mult S zile de la data comunicarii oficiale catre prefect." *) Art. 198 alin. (1): „Hotararile » CU caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la A cunostinta publica." L i 7) Art. 199 alin. (2): „Hotararile -. CU caracter individual produc efecte juridice de la data i: Comunicarii catre persoanele carora li se adreseaza.“

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagavanesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala