Aprobarea numărului posturilor de asistenti personali ai persoanelor cu handicap pentru anul 2025
Pe scurt
Se aprobă numărul de 30 de posturi de asistent personal pentru persoanele cu handicap grav în anul 2025, iar cererile multiple pentru același beneficiu vor fi analizate și aprobate ulterior de Consiliul Local. Asta înseamnă pentru locuitori că în anul viitor se vor plăti și organiza folosirea acestor posturi (cheltuielile și programările) în comunitate, cu termenele de comunicare către primărie și prefectură menționate în hotărâre. Dacă apar cereri suplimentare, decizia finală se poate amâna pentru o adoptare ulterioară.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Pentru anul: 2025 se aproba un numar de 30 posturi de asistent personal pentru persoanele cu handicap grav
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
ROMÂNIA
JUDEȚUL OLT |
CONSILIUL LOCAL GĂVĂNEŞTI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea numărului posturilor de asistenti personali
ai persoanelor cu handicap pentru anul 2025
Consiliul Local al Comunei Găvăneşti , judeţul Oit, întrunit in şedinţa ordinară din data de
31.01.2025; |
Analizând referatul de aprobare al primarului comunei Găvănești și raportul de
specialitate întocmit de: domnisoara Dorobantu Maria Veronica , referent cu atribuii de
Asistenta Sociala, Autoritate Tutelara ;
Ținând cont de prevederile :
-art.6 alin.(2) din Hoţararea nr.427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice
"privind conditiile de incadrare, drepturile si obligatiile asistentului personal al persoanei cu
handicap, cu modificarile si completarile ulterioare;
-art.40 alin.] si art.44 alin.] lit.a) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Avand in vedere avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Gavanesti ;
În temeiul prevederilor art.129 alin.2 lit d) , alin.7 lit.b, art.196 alin.] lit. a din OUG
nr.57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare,
HOTARASTE :
Art.1. (1) Pentru anul: 2025 se aproba un numar de 30 posturi de asistent personal
pentru persoanele cu handicap grav ;
(2) In cazul inregistrarii mai multor cereri ale persoanelor cu handicap grav pentru
angajarea unui asistent personal, acestea se vor analiza si aproba ulterior de catre
Consiliul Local.
Art.2. Prezenta hotarare se comunică primarului comunei Gavanesti compartimentului
asistenta sociala, autoritate tutelara din cadrul Primăriei comunei Găvăneşti, judeţul Olt
pentru ducere la îndeplinire şi Instituţiei Prefectului - judeţul Olt.
DINTA,
a
Contrasemnează,
tar general al comunei Găvănești
ir. G
Nr.5
Data: 31.01.2025
Adoptată în ședința publică ordinară din data de 31.01.2025 cu un numar de || voturi
„pentru”, O voturi „, impotriva * , O voturi „abţinere”, cu participarea a !1 consilieri iocaii
dinir-un numar de 1i in funcţie.
4
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 5/31.01.2025!
Semnatura
persoanei
MA Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa
eri. efectueze
procedura
o_h 2 Sa
1 Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate a simpla 31.01.2025
X absoluia n calificata?
2 |Comunicarea catre primar?) 25.02.2025
3 _ |Comunicarea catre prefectul judetului?) 25.02.2025
4__jAducerea la cunostinta publica4) +5) 25.02.2025
5 |Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual4)+5)
& Hotararea devine obligatorie) sau produce efecte juridice?), 25.02.2025
dupa caz ——
Extrase din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile
si completarile ulterioare:
1) Art. 139 alin. (1): „In exercitarea atributiilor ce ii revin, consiliui local adopta hotarari, cu majoritate
absoluta sau simpla, dupa caz.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotararile privind dobandirea sau instrainarea dreptului de
proprietate in cazul bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea calificata definita la
art. 5 lit. dd), de doua treimi din numarul consilierilor locali in functie.“
2) Art. 197 alin. (2): „Hotararile consiliului local se comunica primarului.“
5) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general a! comunei comunica hotararile consiliului local al
comunei pretectului in cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii ...
4) Art. 197 alin. (4): „Hotararile ... se aduc la cunostinta publica si se comunica, in conditiile legii, prin
grija secretarului general al comunei.“
5) Art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotararilor ... cu caracter individual catre persoanele carora li se
adreseaza se face in cel mult 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect.“
5) Art. 198 alin. (1): „Hotararile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunostinta publica."
7) Art. 199 alin. (2): „Hotararile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicarii
catre persoanele carora li se adreseaza.“
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.