31 august 2017 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Florin Pucheanu

HCL 449/2017 Galați adoptată

Modificarea HCL 18/26.01.2017 privind aprobarea regulamentului de atribuire si folosire a locurilor de parcare in parcarile de resedinta din municipiul Galati

Denumire
Hotărârea nr. 449 din 2017 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
449 / 2017
Data
31 august 2017
Inițiator
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea Anexei 1 a HCL 18/2017 pentru regulamentul de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din Galați, adaptând conținutul existent. Totodată se abrogă Art. 2 din HCL 18/2017, adică se elimină prevederea respectivă, și primarul este împuternicit să asigure punerea în aplicare, cu publicitate a hotărârii. Pentru locuitori înseamnă eventuale schimbări în regulile și zonele de parcare rezidențială, precum termenele de aplicare și modul de atribuire, care vor apărea în noul text al Anexei 1.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 449 din 31.08.2017 privind: modificarea HCL 18/26.01.2017 privind aprobarea Regulamentului de atribuire şi folosire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din Municipiul Galaţi Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Florin Pucheanu Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 464/25.08.2017 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31.08.2017; Având în vedere expunerea de motive nr. 90820/29.08.2017, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; | Având în vedere raportul de specialitate nr. 90822/29.08.2017, al Direcţiei Generale Servicii Comunitare de Utilităţi Publice; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei juridice de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii publice; ” Având în vedere dispoziţiile art. 3, alin. (a), lit. „i” din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare, HCL nr. 449/2017 HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — Anexa 1 la HCL nr. 18/26.01.2017 privind aprobarea Regulamentului de atribuire şi folosire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din Municipiul Galaţi, se modifică şi va avea cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, II — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 2 din HCL nr 18/26.01.2017 privind aprobarea Regulamentului de atribuire şi folosire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din Municipiul Galaţi. Art. III — Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. IV -— Secretarul Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Contrasemnează pt. Secretarul munigipiului Galaţi c.j. Nicolag (ostache | HCL nr. 449/2017 Anexa la HCL 449/31.08.2017 REGULAMENT DE ATRIBUIRE ŞI FOLOSIRE A LOCURILOR DE PARCARE ÎN PARCĂRILE DE RESEDINTA DIN MUNICIPIUL GALAȚI A. OBIECTUL REGULAMENTULUI Art i Locurile de parcare care fac obiectul prezentului Regulament sunt cele situate în parcările de resedinta, stabilite în vederea ordonării autovehicolelor pentru fluidizarea traficului pe arterele secundare, amenajate şi administrate în vederea utilizării de către locatarii imobilelor aferente. i B. DISPOZIŢII GENERALE Art.2, În sensul prezentului Regulament: a) prin parcare de resedinta se intelege spatiul care aparţine domeniului public şi este amenajat pentru parcarea autovehiculelor, semnalizat prin indicatoare si marcaje, delimitat de zona destinata circulatiei autovehiculelor sau de alte zone si este situat la cel mult 30 metri de un ansamblul de locuinte (case sau apartamente); b) prin amenajarea si organizarea parcarilor de resedinta se intelege efectuarea de lucrari de amenajare (asfaltare,betonare, aplicarea de marcaje rutiere si prin indicatoare de informare) şi ordonare (inventariere si numerotare codificata) a acestora, astfel încat parcajul să poată fi pus la dispoziția utilizatorilor; c) prin utilizarea parcarilor de resedinta se intelege folosirea de catre utilizatori a unui parcaj in scopul parcarii vehiculelor; d) prin exploatarea parcarilor de resedinta se intelege activitatea de a pune parcajul la dispozitia utilizatorilor in vederea parcarii autovehiculelor si de a obtine venituri din aceasta activitate prin incasarea de tarife la bugetul local, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare , ale Legii ar. 272/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum si în baza oricaror prevederi legale aplicabile, e) dimensiunile unui loc de parcare sunt : 2,3 7n x 5,0 mm. Art.3. , "În parcările de resedinta se va atribui cel mult un loc de parcare pentru fiecare apartament/sediu/punct de lucru, la tariful stabilit, cu excepţia persoanelor care deţin „garaje autorizate, pe domeniul public al UAT precum si a cazului in care numarul de solicitanti este mai mic decat numarul de locuri de parcare amenajate, cand se pot atribui mai mule locuri de parcare pentru acelasi imobil, cu conditia achitarii taxelor aferente. O persoana fizica nu poate dobandi un loc de parcare in parcarile de resedinta daca are mai multe locuinte decat la locuinta de domiciliu sau la cea de resedinta. Locurile de parcare din parcările de resedinta vor fi atribuite numai după amenajarea, ordonarea, semnalizarea veriicală şi orizontală şi numerotarea acestora de către proprietarul/administratorul (operatorul) parcarilor de resedinta, dupa caz. Pentru numerotarea parcarilor de resedinta orasul va fi impartit in 26 de zone, iar fiecare zona va fi impartita in 3, 4, 5 sau 6 subzone, Numerotarea parcarilor de resedinta va fi de forma Z.SZ.BL.XXX, unde Z — numarul unei zone, SZ — numarul subzonei, BL — numarul blocului (sau denumirea unui obiectiv local reprezenativ precum biserica, monument sau piata) aferent parcarii de resedinta, iar XXX — numarul locului de parcare. Art.q. Parcarea autovehiculelor în parcările de resedinta amenajate de catre proprietarul/administratorul (operatorul) parcarilor de resedinta, dupa caz, în Municipiul Galati, este permisă numai pe baza tichetului de parcare emis de Primăria Municipiului Galati, în temeiul unui contract, in conformitate cu prevederile prezentului Regulament. În parcările de resedinta se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/deținătorilor de autovehicule cu masa maxim autorizată sub 3,5 t. şi cu respectarea prevederilor prezentului Regulament. Deţinerea unui autovehicul, având inspecția tehnică periodică la zi, în proprietate 'sau în folosinţă, precum şi taxele si impozitele datorate bugetului local Galati achitate la zi, constituie condiție obligatorie pentru a participa la procedura de atribuire a locurilor de parcare din parcările de resedinta din Municipiului Galati. Art.5. În situaţiile în care numărul solicitărilor depăşeşte numărul locurilor amenajate în parcarea de resedinta sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulţi locatari, atribuirea se va face prin licitaţie publică cu strigare. Preţul de pornire la licitaţiei îl reprezintă tariful de bază. Art.6 Procedura de atribuire/licitaţie se va organiza nominal pentru fiecare loc de parcare situat în parcarea de resedinta, Solicitantii pot depune cerere de participare la licitatia in vederea atribuirii locului de parcare specificand nominal in cerere care sunt locurile de parcare dorite, in ordinea optiunilor, cu conditia respectarii prevederilor prezentei hotarari privind dreptul de a se inscrie la licitatie, i Solicitantii pot participa astfel succesiv la licitarea mai multor locuri de parcare, cu mentiunea ca in momentul in care au castigat dreptul de atribuire a unui loc de parcare, li se interzice dreptul de a mai licita pentru atribuirea locurilor ramase disponibile. In cazul in care mai raman locuri neatribuite, se va relua procedura de atribuire, cu mentiunea ca acum se pot inscrie si solicitantii care au obtinut deja un loc de parcare sau au resedinta sau domiciliu in vecinatatea imobilelor arondate parcarii de resedinta. Art.7. Atribuirea locurilor din parcările de resedinta şi eliberarea tichetelor pe baza contractelor se va face numai persoanelor fizice cu domiciliul/resedinta sau persoanelor juridice proprietare/detinatoare ale unui drept de folosinta asupra unor imobile arondate acestor parcări şi doar după ce se va verifica dacă solicitantul nu deţine garaj amplasat pe domeniul public. . Nu pot participa la procedura de atribuire persoanele fizice care nu pot dovedi domiciliul/resedinta şi persoanele juridice care nu pot dovedi calitatea de proprietar/detinator al unui drept de folosinta asupra unui imobil, în imobilele arondate parcării de resedinta respective. : Persoanele care nu se pot prezenta la procedura de atribuire/licitaţie pot mandata terţe persoane fizice sau juridice să le reprezinte. Imputernicirea de reprezentare nu trebuie să îmbrace forma autentică. Art.8, În cazul în care numărul de solicitanţi este mai mic decât numărul de locuri de parcare amenajate sau raman locuri de parcare neatribuite celor ce au dreptul, in etapa a doua se pot atribui locuri de parcare şi pentru locatari persoane fizice sau juridice din imobilele apropiate care nu au primit locuri în parcarea de resedinta aferentă acestora, iar în etapa a treia se pot atribui mai multe locuri de parcare pentru acelaşi imobil, cu condiţia achitării tarifelor aferente, respectand procedurile de licitatie stabilite prin prezentul Regulament. Art.9. Contractele de închiriere dau dreptul folosirii locului de parcare după următorul program: luni — vineri între orele 16.00 — 08.00 şi de vineri de la ora 16.00 până luni la ora 08.00, Acestea se vor elibera de Primăria Municipiului Galaţi, pe o perioadă de 1 an calendaristic cu posibilitatea de prelungire automata pe cate un an. Plata tarifului pentru anul urmator se va efectua pana pe data de 30 noiembrie a anului in curs la casieria Primăriei Municipiului Galaţi sau prin virament bancar în cont deschis la Trezoreria municipiului Galati. i Pentru primul an, plata se va face in termen de maxim 15 zile lucratoare de la semnarea contractului, proporțional cu numărul de zile rămase până la sfârşitul anului. Neachitarea tarifului pentru locul de parcare in termenele stipulate in contract atrage rezilierea contractului cu interzicerea drepului de a participa la alta liciatie timp de un an pentru cel care nu si-a respecat obligatiile contractuale. Locurile de parcare pentru care s-au reziliat contractele pe motiv de neplata la termenul stipulat in contract pentru anul urmator, vor fi scoase la licitatie in luna decembrie pentru anul urmator. | Renuntarea la contract pe parcursul derularii acestuia din motive intemeiate din partea beneficiarului poate fi realizata oricand pe baza de solicitare scrisa, acesta avand dreptul la returnarea platii proporiional cu zilele ramase din acesta, . Transferul contraciului catre un alt beneficiar se poate face pe baza de solicitare cu depunerea de documente doveditoare numai în cazul preluarii de catre noul beneficiar a dreptului de proprietate sau de folosinta asupra imobilului pentru care s-a incheiat contractul initial, la pretul initial licitat de vechiul proprietar. Primăria Municipiului Galaţi va elibera titularului contractului un tichet valabil pe perioada achitată in termen de 15 zile lucratoare de la semnarea contractului, dar numai dupa ce titularul contractului va face dovada achitarii tarifului pentru locul de parcare. Tichetele vor fi expuse la loc vizibil în interiorul autovehiculului pentru identificare în caz de control. Neexpunerea tichetului la loc vizibil în autovehicul se sancţionează conform prevederilor din prezentul Regulament. Art.10. În parcarile de resedinta sunt interzise: a) blocarea accesului in locul de parcare, precum si blocarea accesului altor utilizatori; b) efectuarea de lucrari de reparatii si intretinere a autovehiculului in perimetrul parcajului; c) amplasarea de dispozitive de mentinere libera a locurilor de parcare; , d) amplasarea oricarui tip de indicatoare, marcaje sau inscrisuri suplimentare care să indice sau sa sugereze rezervarea locurilor de parcare. C. TARIFELE DE PARCARE Arta. Tariful de parcare practicat în parcările de resedinta este pentru anul 2017 de 120 lei/an. Totodată acesta reprezintă şi preţul de pornire în cazul licitaţiei. Tariful stabilit conform articolului precedent poate fi actualizat anual prin Hotărâri ale Consiliului Local Galaţi. Proportional cu modificarea tarifului anual, se modifica si tariful tuturor contractelor incheiate la un alt tarif, superior, rezultat in urma licitatiei. Art,12, i Tarifele de parcare aferente locurilor de parcare din parcările de resedinta reprezintă obligaţii fiscale ale contribuabilului, acestora fiindu-le aplicabile prevederile privind Codul de Procedură Fiscală. Deţinătorilor de contracte de parcare de resedinta a căror valabilitate expiră la sfarsitul anului calendaristic, le este permisă menţinerea locului de parcare atribuit prin licitaţie numai cu respectarea Art.9 alin(2) din prezentul Regulameni. Pensionarii, deţintitori de autovehicule, cu o pensie cumulată pe ultima luna (soţ + soție) sub salariul minim pe economie, pot beneficia de o reducere cu 25% din tarifului de parcare de baza, daca prezinta documeniele justificative. In cazul atribuirii locului de parcare ca urmare a participarii la o licitatie cu strigare, se pierde de catre acestia dreptul la reducere. Art.13. În parcările de resedinta se atribuie în mod gratuit locuri de parcare : a) persoanelor cu handicap grav sau accentuat, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanților legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, dacă deţin autovehicule. Locurile gratuite atribuite persoanelor cu handicap locomotor vor fi marcate in mod corespunzator, cu simbolul alb al utilizatorului de fotoliu rulant şi indicator; b) deţinătorilor de autovehicule: veterani de război, văduve de război şi văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, numai în cazul în care atribuirea se face la tariful de bază; | Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute la alin. (1), persoanele în cauză trebuie să solicite şi să dovedească cu documente încadrarea în prevederile respective. Primăria va menţiona gratuitatea pe acest tip tichet. D. INSTRUCŢIUNI PENTRU PARTICIPAREA LA PROCEDURA DE ATRIBUIRE/LICITAŢIE A LOCURILOR DE PARCARE ÎN PARCĂRILE DE RESEDINTA Art.14, În vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie solicitanții vor depune la Registratura Generală a Municipiului Galaţi următoarele documente, dar numai după ce Comisia desemnati sa deruleze procedura atribuirii/licitaţiei anunţă locurile de parcare disponibile din zona în care sunt arondaţi si data inceperii depunerii acestora: Persoanele fizice: a) Cerere tip pentru atribuirea unui loc de parcare de resedinta, b) Documente privind domiciliul/resedinta, respectiv: copie B.I./C.I. şi act de proprietate, contract de comodat, contract de închiriere, act de donaţie sau moştenire în imobilul aparținând Asociaţiei de proprietari/locatari; c) Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului/ autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosinţă şi a ITP -ului; d) Copie dupa documentele privind dreptul de folosinţă (utilizare) a fiecarui autovehicul pentru care se doreste loc de parcare: contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, Contractul de comodat irebuie sa fie în formă autentică, cu excepția celui intre rude de gradul; e) Copie certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă e cazul); : J) Copie dupa documentele care sa faca dovada incadrarii intr-una din situatiile prevazute la art. 13 din prezentul Regulament (daca e cazul); 9) Copie cuponul de pensii (soţ + soție) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor (dacă e cazul); - h) Declaraţie pe propria răspundere că nu deţine garaj amplasat pe domeniul public al municipiului Galati; i) Certificat de atestare fiscala care sa ateste achitarea la zi a tuturor obligatiilor de plata datorate bugetului local, exceptie facand amenzile aflate in litigiu avand ca obiect plangerea contraventională; Persoanele juridice: a) Cerere tip pentru atribuirea unui loc de parcare de resedinta; b) Documente privind sediul/punctul de lucru, respectiv: act de proprietate, contract de comodat, contract de închiriere, act de donaţie sau moştenire în imobilul aparținând Asociaţiei de proprietari/locatari sau situat in zona de resedinta alocata parcarii scoase la licitatie; c) Certificat constatator emis de Registrul Comerţului care să ateste că societatea nu este în lichidare in baza Legii nr.831/1990, in faliment sau radiată din evidenţele Registrului Comerţului, eliberat cu cel mult de 30 zile calendaristice inainte de data licitaţiei; d) Copie certificat de inregistrare fiscala a persoanei juridice (CUI/CIF) e) Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului/ autovehiculelor deţinute în proprietate sau în folosinţă şi a ITP -ului; J) Copie dupa documentele privind dreptul de folosinţă (utilizare) a fiecarui autovehicul pentru care se doreste loc de parcare: contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, Contractul de comodat trebuii sa fie în formă autentică; | 9) Certificat de atestare fiscala care sa ateste achitarea la zi a tuturor obligatiilor de plata datorate bugetului local, exceptie facand amenzile aflate in litigiu avand ca obiect plangerea contraventională; Copiile după documentele doveditoare vor fi semnaie pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant. : Art.15. Comisia va anunta perioada cu termenul limită până la care se vor depune cererile şi documentele necesare în vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie a locurilor de parcare din parcările de resedinta. Art.16. După primirea documentelor, Comisia va trece la analizarea acestora, în vederea acceptării/respingerii cererilor pentru alocarea unui loc de parcare de resedinta, ArtI7, Comisia va face publică data, ora şi locul desfăşurării procedurii de atribuire/licitaţie, precum si listele cu participantii acceptati, precum si listele cu participantii respinsi si motivul respingerii. Anunturile vor fi facute in mass-media, pe site-ul Primăriei si prin afisare la sediul Primariei si la avizierele asociatiilor de proprietari/locatari din zona locurilor de parcare scoase la licitatie. E. PROCEDURA DE ATRIBUIRE/LICITAŢIE A LOCURILOR DE PARCARE DIN PARCĂRILE DE RESEDINTA „ Art.18, Comisia de atribuire/licitaţie va fi formată din 8 persoane şi 3 persoane de rezervă, după cum urmează: | - preşedintele comisiei din partea Primăriei Municipiului Galati, desemnat prin dispoziție de Primar cu drept de vot; - 6 membri desemnaţi prin dispoziţie de Primar cu drept de vot; - secretarul comisiei desemnat prin dispoziţie de Primar fără drept de vot; - 3 persoane de rezervă desemnate prin dispoziţie de Primar; Art.19. Procedura de atribuire/licitaţie se va organiza la data, ora şi locul anunţate. -- ba procedura de atribuire/licitaţie, pentru a putea fi funcţională, vor fi prezenți minim jumătate plus unu din totalul membrilor comisiei de atribuire/licitaţie, dar in mod obligatoriu presedintele sau alt membru al comisiei imputernicit sa-l inlocuiasca si secretarul acesteia sau alt membru al comisiei imputernicit sa-l inlocuiasca, precum şi solicitanţii sau reprezentanţii mandataţi ai acestora, in limita a unui singure persoane pentru fiecare solicitant. Art.20. Preşediniele comisiei de atribuire/licitaţie va anunţa numărul de locuri din parcarea de resedinta, numărul de locuri alocate conform Art. 13 şi numărul de solicitanți admişi la procedură precum şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire/licitaţie. Procedura de atribuire/licitaţie se va desfăşura respectându-se ordi [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă