Pe scurtConsiliul local aprovă documentația tehnico-economică pentru intervenția de renovare a imobilului de pe Str. Crizantemelor nr. 6, Galați, stabilind indicatorii principali ai proiectului. Practic, se aprobă ce se va face, cât va costa și cum se va realiza intervenția, iar Primarul este împuternicit să pună în aplicare hotărârea, iar secretarul să publique actul. Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate primi finanțarea publică și demarează, urmând termenele oficiale, iar eventualele lucrări vor afecta zona respectivă potrivit planului aprobat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 425
din 30.08.2018
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Renovare imobil,
str. Crizantemelor nr. 6, Galaţi”
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 456/25.07.2018
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
30.08.2018;
Având în vedere expunerea de motive nr. 62692/25.07.2018, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 62694/25.07.2018, al Direcţiei
Financiar Contabilitate şi al Direcţiei de Dezvoltare Infrastructură şi Lucrări Publice;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei buget-finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 425/2018
Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d) şi
art. 126 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul ”Renovare imobil, str. Crizantemelor nr. 6, Galaţi”, având principalii
indicatori tehnico-economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 – Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicarea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Galaţi,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 425/2018
ANEXA LA H.C.L. NR. 425/30.08.2018
Renovare imobil, str. Crizantemelor nr. 6, Galaţi
Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări:
- Înlocuirea tâmplăriei interioare;
- Înlocuire windfang;
- Montare ferestre la sala de ședințe;
- Reparații la gratiile ferestrelor;
- Refacerea zugrăvelilor la fațadele de vest și est;
- Refacere trotuare;
- Refacere hidroizolație acoperiș, jgheaburi și burlane;
- Refacerea grupurilor sanitare;
- Refacerea pardoselilor din parchet;
- Refacerea instalației termice și electrice;
- Montarea unei centrale termice.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
Valoarea totală a investiţiei: 497.615,545 lei
din care C+M: 374.189,550 lei
Durata de realizare a investitiei : 6 luni
Sursa de finantare: buget local
Anexăm devizul general corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 425/2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.