Pe scurtS-a decis vânzarea prin licitație publică a unui teren de 187 mp, proprietate privată a Municipiului Galați, situat pe strada Delfinului nr. 41. Se aprobă caietul de sarcini, prețul de pornire al licitației de 77,20 euro pe mp fără TVA și faptul că Primarul trebuie să îndeplinească prevederile hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că terenul poate fi vândut către un cumpărător la licitație, iar bugetul local poate beneficia de încasările din vânzare; termenele exacte depind de desfășurarea licitației.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 253
din 24.04.2018
privind vânzarea prin licitație publică a unui teren, proprietate privată a Municipiului
Galați, situat pe str. Delfinului, nr. 41
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 266/14.04.2018
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
24.04.2018;
Având în vedere expunerea de motive nr. 35054/16.04.2018, a iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 35056/16.04.2018, al
Direcției Patrimoniu, al Direcției Financiar Contabilitate și al Serviciului Juridic şi
Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget-finanțe, administrarea
domeniului public și privat al municipiului;
Având în vedere Raportul de evaluare privind terenul situat în Galați,
str. Delfinului, nr. 41;
Având în vedere dispozițiile Cap. I, I. 1 din Anexa la H.C.L. nr. 207/29.06.2010
privind aprobarea Regulamentului privind vânzarea unor categorii de terenuri
proprietatea privată a municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. ”c”, alin. (5), lit. ”b”
coroborate cu cele ale art. 123, alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 253/2018
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă raportul de evaluare privind vânzarea terenului în suprafață
de 187 mp, intravilan, proprietate privată a Municipiului Galați, situat pe
str. Delfinului, nr. 41.
Art. 2 – Se aprobă caietul de sarcini pentru vânzarea prin licitație publică a
terenului prevăzut la art.1, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă prețul de pornire al licitației la valoarea de 77,20 euro/mp
fără TVA.
Art. 4 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 5 – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Galaţi,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 253/2018
Anexa la HCL nr. 253/24.04.2018
Președinte de ședință,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.