Focșani › 28 martie 2024

HCL 97/2024 adoptată

APROBAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE LA NIVELUL MUNICIPIULUI FOCȘANI 2024-2028

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI HOTĂRÂRE privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focșani 2024-2028 Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară; - Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Focșani, prin care se propune aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focșani 2024-2028, referatul de necesitate întocmit de direcția juridică și de administrație publică înregistrat la nr. 5653/18.01.2024, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 5670/18.01.2024, precum și raportul direcției juridice și de administrație publică înregistrat la nr. /18.01.2024; - având în vedere adresa Direcției de Asistență Socială Focșani nr. 778/17.01.2024 prin care solicită aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Focșani 2024-2028; - văzând avizul nr. 1/16.01.2024 al Comisiei Județene privind Incluziunea Socială Vrancea prin care avizează favorabil Strategia de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Municipiul Focșani pentru perioada 2024-2028, elaborată de Direcția de Asistență Socială Focșani, județul Vrancea; - văzând avizul favorabil al comisiei de buget și administrație publică; - în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (3) lit. a) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) lit. a) din anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare; - - în baza art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) și în temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art. 1. Aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focșani 2024-2028, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul juridic și administraţie publică locală, birourilor, serviciilor, Direcției de Asistență Socială Focșani şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul juridic și administraţie publică locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Dumitru Victor Contrasemnează, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI, Marta-Carmen Ghiuță Municipiul Focşani, 28 martie 2024 Nr. 97 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 ROMÂNIA JUDEȚUL VRANCEA Anexă la Hotărârea nr. 97 / 2024 MUNICIPIUL FOCȘANI CONSILIUL LOCAL Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 – 2028 Direcţia de Asistenţă Socială Focşani Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 C U P R I N S: CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ........................................................................... 1 CAPITOLUL 2. CADRUL STRATEGIC GENERAL .............................................2 2.1. Descrierea municipiului Focşani .............................................................................3 2.2. Context european şi naţional ...................................................................................7 2.3. Context regional, judeţean şi local .........................................................................18 2.4. Viziune, misiune, scop ..........................................................................................21 2.5. Valori şi principii ...................................................................................................21 2.6. Furnizori de servicii sociale publici şi privaţi ........................................................24 2.7. Cadrul legislativ ....................................................................................................33 CAPITOLUL 3. GRUP ŢINTĂ – TIPOLOGIA SITUAŢIILOR DE DIFICULTATE, VULNERABILITATE, DEPENDENŢĂ SAU RISC SOCIAL 37 3.1. Copii, familii în dificultate, mame minore, tineri ...................................................37 3.2. Persoane vârstnice .................................................................................................48 3.3. Persoane cu dizabilităţi (copii şi adulţi) .................................................................53 3.4. Persoane cu probleme de sănătate mintală .............................................................61 3.4.1. Sănătatea mintală – descriere şi cadru general..............................................61 3.4.2. Persoane cu boli cronice avansate, ce necesită îngrijire în cadrul centrelor socio-medicale .............................................................................................................64 3.4.3. Persoane aflate în stadiul final/terminal .......................................................65 3.5. Persoane fără adăpost ............................................................................................65 3.6. Persoane victime ale violenţei domestice ..............................................................68 3.7. Persoane cu adicţii .................................................................................................70 3.8. Persoane vulnerabile aflate în risc de sărăcie/excluziune/marginalizare socială ..73 3.9. Persoane cu măsură de şedere pe teritoriul României (refugaţi, migranţi) .............79 CAPITOLUL 4. OBIECTIVE GENERALE, STRATEGICE, SPECIFICE ŞI DIRECŢII DE ACŢIUNE .........................................................................................80 CAPITOLUL 5. FINANŢAREA SERVICIILOR SOCIALE ................................82 ANEXĂ – PLANUL DE ACŢIUNE 2024 – 2028 .................................................... 83 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 CAPITOLUL 1 INTRODUCERE Direcţia de Asistenţă Socială (D.A.S. Focşani) este instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani. Aceasta a fost înfiinţată în baza HCL nr. 108/28.03.2017, cu denumirea iniţială de Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară Focşani, prin reorganizarea Serviciului Public de Asistenţă Socială Focşani, a Căminului pentru Persoane Vârstnice şi a Cantinei de Ajutor Social şi prin preluarea Cabinetelor de Medicină Şcolară din cadrul Primăriei Municipiului Focşani. Instituţia are denumirea actuală de Direcţia de Asistenţă Socială Focşani, denumire modifictă prin HCL nr. 489/12.12.2018. La nivel local, D.A.S. Focşani este structură specializată în administrarea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială şi asigurarea asistenţei medicale şi stomatologice a preşcolarilor şi elevilor, cu competenţă teritorială pe raza municipiului Focşani. În aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, D.A.S. Focșani îndeplinește, următoarele funcții: a) de realizare a diagnozei sociale la nivelul unității administrativ teritoriale Focșani, prin evaluarea nevoilor sociale ale comunității, realizarea de sondaje și anchete sociale, valorificarea potențialului comunității în vederea prevenirii și depistării precoce a situațiilor de neglijare, abuz, abandon, a cazurilor de risc de excluziune socială etc. b) de coordonare a măsurilor de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunități; c) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focșani și a planului anual de acțiune, pe care le supune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Focșani; d) de execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru acordarea beneficiilor de asistență socială, furnizarea serviciilor sociale și pentru acordarea asistenței medicale și asistenței medicale stomatologice preșcolarilor și elevilor pe toată perioada în care aceștia se află în unitățile de învățământ; e) de administrare a resurselor financiare, materiale și umane pe care le are la dispoziție; f) de comunicare și colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor autorități ale administrației publice centrale, cu alte instituții care au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială din alte unități administrativ 1 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 teritoriale, cu reprezentanții furnizorilor privați de servicii sociale, precum și cu persoanele beneficiare, familiilor, grupurilor vulnerabile; h) de reprezentare a Consiliul Local al Municipiului Focșani, pe plan intern și extern, în domeniul asistenței sociale, asistenței medicale și asistenței medicale stomatologice a preșcolarilor și elevilor. Alte atribuții ale D.A.S. Focșani: Este un serviciu public care elaborează politici și strategii, programe de dezvoltare, derulează proiecte de dezvoltare comunitară în vederea prevenirii stării de dificultate a unor grupuri precum și a oricăror persoane aflate în nevoie. Este furnizor de servicii sociale ce realizează, la nivel local măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum și a oricăror persoane aflate în dificultate. Direcția de Asistență Socială Focşani își asumă obligația de a organiza și acorda serviciile sociale ce-i revin în sfera de atribuții și competențe, precum și de a planifica dezvoltarea acestora, în funcție de nevoile identificate ale persoanelor din comunitate, de prioritățile asumate, de resursele disponibile și cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu. Prezenta strategie urmăreşte armonizarea practicilor în domeniul furnizării serviciilor de asistenţă socială cu legislaţia europeană şi naţională, cu prevederile strategiilor europene şi naţionale privind incluziunea socială, reducerea sărăciei, promovarea şi respectarea drepturilor categoriilor de persoane vulnerabile, precum şi de dezvoltare a serviciilor sociale la nivel local. Deși legislația prevede furnizarea măsurilor de asistență socială ca un pachet unitar, ce cuprinde atât beneficii financiare cât și servicii sociale, este ideal ca, pentru prevenirea şi limitarea oricărei forme de dependenţă a beneficiarilor faţă de ajutorul acordat de stat sau de comunitate, serviciile sociale să primeze în fața beneficiilor sociale. Asigurarea cadrului necesar dezvoltării serviciilor sociale în raport cu acordarea unor beneficii financiare directe, dezvoltare a serviciilor sociale care să aibă la bază o analiză reală a situaţiei sociale integrate şi a nevoilor complexe ale grupurilor vulnerabile la nivel local, reprezintă o prioritate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Focşani. Prezenta strategie propune o dezvoltare a capacităţii instituţionale de a furniza servicii sociale la standarde de calitate, în contextul socioeconomic actual al Municipiului Focşani, o analiză a gradului de îndeplinire a cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 797/2017, pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, dar şi asupra serviciilor sociale furnizate de către Direcţia de Asistenţă Socială Focşani, corelate cu diversitatea categoriilor de persoane aflate în situaţii de dificultate, vulnerabilitate, dependenţă sau risc social, totodată arătând importanţa creşterii capacităţii locale de furnizare a serviciilor sociale, de către furnizori publici şi privaţi, existenţi la nivelul Municipiul Focşani. 2 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 Planificarea strategică este un proces participativ şi structurat pentru a orienta direcţia viitoare a activităţii instituţiei. Este un instrument de administrare care va ajuta Direcţia de Asistenţă Socială să-şi identifice capacităţile curente, necesităţile şi scopurile. Scopul elaborării prezentei strategii de dezvoltare a serviciilor sociale este acela de a îmbunătăţi condiţiile furnizării serviciilor sociale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii familiilor şi persoanelor sărace aflate în dificultate, a persoanelor cu dizabilitate, vârstnicilor, a şomerilor, a pensionarilor cu pensii mici sau foarte mici, precum şi a altor categorii de persoane defavorizate din Municipiul Focşani. Serviciile sociale reprezintă unul din segmentele importanţe ale sprijinului pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile și îşi vor demonstra eficienţa atât timp cât vor reuşi să răspundă şi să acopere cât mai mult nevoile grupurilor vulnerabile, generând un răspuns complex şi integrat în care misiunea serviciilor sociale se regăseşte sub umbrela incluziunii sociale. CAPITOLUL II CADRUL STRATEGIC GENERAL 2.1. Descrierea municipiului Focşani Oraşul Focşani se află situat la intersecţia latitudinii nordice de 45 grade şi 42 min. cu longitudinea estică de 26 grade şi 13 min., străjuind partea sud- estică a Carpaţilor de curbură, la contactul dintre Câmpia Siretului Inferior şi dealurile subcarpatice ce culminează cu Măgura Odobeştilor (1001 m). Situat în exteriorul Carpaților de Curbură, județul Vrancea, cu o suprafață de 4.857 km2 (2,04% din suprafața ţării) are următorii vecini: la nord județul Bacău, la nord-est județul Vaslui, la est județul Galați, la sud-est județul Brăila, la sud și sud-vest județul Buzău și la vest județul Covasna. Aflată la o răscruce geografică, Vrancea constituie o legătură între marile zone ale Carpaților Orientali și Meridionali, Câmpia Siretului și Câmpia Dunării, precum și între provinciile istorice locuite de români: Moldova, Transilvania și Țara Românească, iar ca vad al transhumanței, dinspre Țara Bârsei spre Dunăre și Dobrogea. De asemenea, Municipiul Focşani este parte componentă a Regiunii de Dezvoltare Sud- Est, alături de județele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea și are următorii vecini: ✓ La nord: comuna Garoafa; ✓ La est : comuna Vânători; ✓ La sud-est: comuna Răstoaca; ✓ La sud: comunele Slobozia, Ciorăști și Milcovul; ✓ La sud-vest: comuna Golești; ✓ La vest: comuna Cotești și Câmpineanca; ✓ La nord-vest: orașul Odobești. Municipiul Focșani are o suprafață de 47,29 km2, ceea ce reprezintă 1% din suprafața județului Vrancea, fiind o localitate de dimensiune medie. Conform clasificării localităţilor – 3 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 Legea nr. 351/2001 cu modificările şi reglementările ulterioare - Municipiul Focşani este încadrat la unitate administrativă de rang II. Municipiul Focșani are două localități componente: Mândrești-Moldova, Mândrești- Munteni. Ca încadrare în rețeaua de localități a județului, municipiul Focșani este reședință de județ, constituind principalul centru economic și social, cu importante funcțiuni terțiare (administrative, politice, culturale etc.), dar și industriale. Municipiul Focşani situat la 188 km de capitala țării – București, reședința județului Vrancea, cu o populație stabilă la 01.01.2022 de 89.357 locuitori, reprezentând 23,76% din populația județului Vrancea, care are un total de 376.009 locuitori. (sursa: https://vrancea.insse.ro/wp-content/uploads/2022/09/POP107D-POPULATIA- DUPA-DOMICILIU-la-1-ianuarie-pe-sexe-si-localitati-1.pdf). În ceea ce priveşte migraţia, care este un fenomen ce poate fi influenţat de o combinaţie de factori economici, politici, sociali şi de mediu, în ultimii ani soldul schimbărilor de reşedinţă a fost negativ. La data de 01 ianuarie 2022, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, municipiul avea o populaţie stabilă de 89.357 locuitori, astfel se constată o dinamică negativă în sensul în care la nivelul anului 2015 numărul populaţiei era de 94.813 locuitori, cu 5,75% mai mare faţă de valoarea din 2022. Analiza principalelor fenomene demografice manifestate la nivelul județului Vrancea indică existența unei populații cu tendințe de îmbătrânire, localizată preponderent în mediul rural. Se constată, de asemenea, existența unei natalității aflate în scădere și a unui spor natural negativ, precum și o creștere constantă a numărului de emigranți definitivi. (sursa: https://cjvrancea.ro/wp-content/uploads/2021/07/Strategia-de-dezvoltare-a-Judetului- Vrancea_15.06.pdf) Pe lângă migrația externă definitivă, Municipiul Focșani se confruntă și cu o migrație a populației tinere, către alte orașe ale țării. Acest lucru este și o consecință a faptului că Municipiul Focșani nu este centru universitar, astfel încât absolvenții de liceu urmează facultăți din alte orașe ale țării (cel mai adesea Iași sau București), iar majoritatea dintre ei nu se mai întorc în Focșani după absolvirea facultăților, parțial și din cauza faptului că municipiul Focșani nu este atractiv din punct de vedere al pieței forței de muncă, statul fiind principalul angajator la nivel local. Din anul 4 Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Focşani 2024 - 2028 2023 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi Universitatea Bucureşti au deschis, cu susţinerea autorităţilor, filiale în municipiul Focşani, având însă doar câteva specialializări care pot fi urmate la nivel local. Se constată așa [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info