Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile și criteriile de repartizare a locuințelor construite în cadrul proiectului ”Construire de locuințe pentru tineri care provin din grupuri/comunități vulnerabile” cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 ani
Denumire
Hotărârea nr. 173 din 2026 a Consiliului Local Drobeta-Turnu Severin
Se aprobă regulamentul pentru condițiile și criteriile de repartizare a locuințelor construite în cadrul proiectului destinat tinerilor din grupuri vulnerabile, cu vârsta între 18 și 35 de ani. Acesta officializează funcționarea unei comisii sociale care analizează cererile pentru repartizarea acestor locuințe, stabilește cum se face repartizarea și închirierea din domeniul public al municipiului Drobeta Turnu Severin, și prevede principii de nediscriminare, transparență a listei de priorități și acces liber pentru îndeplinirea condițiilor legale. Pentru locuitori, înseamnă că există un proces clar, cu condiții legale, pentru a obține o locuință finanțată de proiect, cu termene de analiză și distribuire stabilite de comisie, iar listele de priorități vor fi publice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1 Obiectul prezentului regulament îl constituie stabilirea modului de organizare și funcționare a Comisiei sociale pentru analiza solicitărilor depuse în vederea repartizării locuințelor pentru tineri care provin din grupuri/comunități vulnerabile precum și a modului de repartizare și închiriere a acestui tip de locuințe aflate în domeniul public al Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 2 La elaborarea regulamentului au fost luate în considerare dispozițiile legislației naționale privind dreptul la o locuire decentă după cum urmează :
Legea locuinței nr. 114/1996 cu modificările și completările ulterioare;
HG nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;
OUG nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari;
Legea asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;
OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe cu modificările și completările ulterioare
OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Art.3 Principiile generale care stau la baza modului de atribuire a locuințelor pentru tineri care provin din grupuri/comunități vulnerabile, care au fost luate în considerare în procesul de întocmire a prezentului regulament sunt:
principiul nediscriminări conform căruia procedurile de atribuire nu trebuie să discrimineze pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, sex, opinie, sau apartenență politică;
principiul transparenței conform căruia listele de prioritate și de acces la locuințe trebuie să fie publice și aprobate prin hotărâri ale consiliului local;
principiul accesului liber și neîngrădit conform căruia orice persoană care îndeplinește condițiile legale pentru tipul de locuințe pentru tineri care provin din grupuri/comunități vulnerabile, au dreptul să opteze pentru formularea unei solicitări privind atribuirea unei astfel de locuințe.
Art.4 În contextul prezentului regulament se definesc următorii termeni :
anchetă socială : metodă de investigație realizată de asistenți sociali pentru a evalua s
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.