HCL 116/2016 adoptată
PROTOCOLUL DE COLABORARE DINTRE MUNICIPIUL CRAIOVA PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ŞI COMUNITATEA EVREILOR CRAIOVA
Documente
- hcl 116.pdf
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 116
privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Craiova, prin
Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Comunitatea Evreilor Craiova
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.03.2016;
Având în vedere raportul nr.49524/2016 întocmit de Direcţia Administraţie
Publică şi Asistenţă Socială prin care se propune aprobarea Protocolului de colaborare
dintre Municipiul Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Comunitatea
Evreilor Craiova;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată, Ordinului nr. 2126/2014 privind aprobarea
Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate
persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerii care au părăsit sistemul de
protecţie a copilului şi a alotor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi
pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi
cantinelor sociale, Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice,
republicată, modificată şi completată, Legii nr.292/2011 privind asistenţa socială, Legii
nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Hotărârii Guvernului
nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a
regulamentelor- cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
În temeiul art.36, alin.2, lit. d şi e coroborat cu alin.6, lit. a, pct.2, alin.7 lit.a,
art.45 alin.2 lit.f, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată,
privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Craiova, prin Consiliul
Local al Municipiului Craiova şi Comunitatea Evreilor Craiova, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, dna. Lia-Olguţa Vasilescu, să
semneze protocolul de colaborare prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre.
Art.3. Se desemnează dna.Ioana Stoian, director executiv al Direcţiei Administraţie
Publică şi Asistenţă Socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Municipiului Craiova, ca reprezentant al municipiului Craiova, cu atribuţii în
urmărirea derulării Protocolului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Administraţie Publică şi Asistenţă Socială
şi Comunitatea Evreilor Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT. SECRETAR,
Vasilica GHEORGHIŢĂ Ovidiu MISCHIANU
Anexa la Hotărârea nr. 116/2016
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Vasilica GHEORGHIŢĂ
PROTOCOL DE COLABORARE
privind sprijinirea persoanelor vârstnice de cult mozaic aflate în situaţie de risc social
din municipiul Craiova
Între:
Municipiul Craiova, prin Consiliul Local Craiova, cu sediul in loc. Craiova, str. A.I.Cuza, nr. 7,
tel/fax 0251/ 415177, reprezentat prin Primar - dna. Lia Olguţa Vasilescu
şi
Comunitatea Evreilor Craiova cu sediul în str. Horezului, nr. 5, telefon 0351/434036, cod fiscal
4553178, reprezentată prin Preşedinte - doctor profesor Sabetay Corneliu
În conformitate cu prevederile O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu
modificările şi completările ulterioare, Ordinului nr. 2126/2014 privind aprobarea Standerdelor
minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor
fără adăpost, tinerii care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi a alotor categorii de persoane
adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în
sistem integrat şi cantinelor sociale, Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor
vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.292/2011 privind asistenţa
socială, Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Hotărârii
Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale.
Art.1. Obiectul protocolului:
Prezentul protocol are ca obiect colaborarea părţilor în vederea realizării de măsuri şi
acţiuni de sprijin comune, pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice de cult
mozaic, în scopul prevenirii sau limitării unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce
la marginalizare sau excluziune la nivelul comunităţii locale.
Art.2. Obligaţiile părţilor:
A. Obligaţii comune:
a. respectarea drepturilor persoanelor asistate: participare egală, autodeterminarea, autonomia,
demnitatea personală şi confidenţialitatea;
b. respectarea regulamentelor de ordine interioară şi a statutului partenerilor;
c. implicarea şi asigurarea comunicării şi colaborării permanente în folosul beneficiarilor;
d. promovarea imaginii partenerului;
e. participarea la întâlniri de lucru, seminarii, conferinţe care vizează aspecte de interes comun;
f. implicarea partenerilor în procesul de elaborare ale Strategiei şi Planului de dezvoltare a
serviciilor locale de asistenţă socială;
g. părţile vor delega o persoană de contact în privinţa derulării acestui protocol;
h. comunică celeilalte părţi, în scris şi în timp util, orice modificare de natură să afecteze
executarea obligaţiilor asumate prin prezentul protocol.
B. Obligaţii specifice:
1. Municipiul Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova îşi asumă
următoarele obligaţii:
a. informareză colaboratorii Comunităţii Evreilor Craiova cu privire la specificul activităţilor
desfăşurate de către autoritatea locală în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale;
b. informează, îndrumă şi consiliază cu privire la obţinerea unor beneficii şi servicii sociale
acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
2. Comunitatea Evreilor Craiova îşi asumă următoarele obligaţii:
Anexa la Hotărârea nr. 116/2016
a. organizează, planifică şi coordonează activităţile de îngrijire la domiciliu, în vederea
asigurării calităţii serviciilor sociale oferite persoanelor vârstnice de cult mozaic aflate în
incapacitatea de a se descurca singure;
b. prezintă semestrial Primarului Municipiului Craiova un raport de activitate cu documente
justificative privind activitatea desfăşurată, iar în termen de 15 zile de la încetarea
Protocolului un raport final de activitate.
Art.3. Modificarea prezentului protocol se poate face cu acordul părţilor prin act adiţional.
Art.4. Încetarea prezentului protocol se face în următoarele situaţii:
a) la expirarea termenului stabilit în protocol;
b) de comun acord;
c) prin denunţare unilaterală, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, care se comunică şi se
motivează în scris. Termenul de preaviz este de 15 zile.
Art.5. Durata protocolului
Protocolul se încheie pentru o perioada de 12 luni, cu începere de la data semnării lui, cu
posibilitatea prelungirii cu acordul părţilor prin act adiţional, care va fi parte integrantă din
prezentul protocol.
Art. 6 Modalităţile de comunicare şi persoanele de contact
În derularea prezentului protocol părţile vor folosi următoarele mijloace de comunicare: fax,
e-mail, poştă.
Persoana din cadrul Comunităţii Evreilor Craiova, responsabilă de urmărirea derulării
protocolului, este ________________, iar datele de contact ale acesteia sunt: _________________.
Reprezentantul municipiului Craiova este ______________________,telefon ___________,
e-mail:_____________________, cu atribuţii în urmărirea derulării Protocolului.
Art.7. Orice modificare legislativă modifică de drept prevederile prezentului protocol.
Art.8. Prezentul Protocol de colaborare intră în vigoare în momentul semnării lui de către ambele
părţi.
Art.9. Neînţelegerile dintre părţi în legătură cu interpretarea şi executarea prezentului protocol care
nu se rezolvă pe cale amiabilă vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti în condiţiile
legii.
Prezentul Protocol de colaborare s-a încheiat astăzi, __________________ într-un număr de
2 (doua) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Municipiul Craiova Comunitatea Evreilor Craiova
PRIMAR, PREŞEDINTE,
Lia Olguţa Vasilescu Dr. Prof. Sabetay Corneliu
DIRECTOR EXECUTIV- D.A.P.A.S.
Ioana Stoian
Vizat pentru legalitate,
Cons Jr. Mădălina Decă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.